Contestaţie formulată în baza Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal împotriva încheierii judecătorului delegat. Competenţă teritorială.
Competenţă teritorială.
Prin sentinţa penală nr. 1305/25 septembrie 2008, Judecătoria Vaslui a declinat în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de persoana privată de libertate C.N. împotriva încheierii nr. 666/25.08.2008 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 26 alin. 8 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal „împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”.
S-a arătat că va reveni competenţa de soluţionare a cauzei instanţei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul al cărui judecător delegat a pronunţat încheierea atacată, chiar dacă până la momentul formulării contestaţiei persoana privată de libertate a fost transferată într-un alt penitenciar, situaţia fiind identică modalităţii de stabilire a competenţei în cauzele având ca obiect cereri de liberare condiţionată.
În cazul de faţă, persoana privată de libertate a contestat o încheiere a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi, astfel că instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, conform art. 26 alin. 8 din Legea nr. 275/2006.
Curtea de Apel Oradea
Competența de soluționare a acțiunii având ca obiect stabilirea programului de vizitare al minorului care își avea domiciliul împreună cu mama sa în Anglia iar tatăl reclamant avea domiciliul în Italia
Tribunalul Sibiu
Competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de încetare a contractului de muncă. Domiciliul reclamantului
Judecătoria Mangalia
contestaţie la executare; competenţă teritorială
Judecătoria Adjud
Competenta teritoriala prevazuta de art. 8 C.pr.civ.
Judecătoria Roșiori de Vede
Competenţă teritorială – conflict negativ