Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă (…) nr. (…) din (…) a fost trimis în judecată inculpatul (…) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhătie, faptă prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b si c cod penal.
S-a retinut prin rechizitoriu că la data de (…), în jurul orei (…) inculpatul, in timp ce se afla pe strada (…) din comuna (…), a deposedat-o pe partea vătămată (…), în vârstă de 78 ani, de un telefon mobil marca Siemens şi suma de 110 lei, prin folosirea fortei şi amenintând-o cu moartea.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost audiată partea vătămată (…) si inculpatul.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa constată faptul că la data de (…), în jurul orelor (…), în timp ce se afla pe strada (…) din (…), inculpatul (…) a deposedat-o pe partea vătămată (…) -în vârstă de 78 de ani, de un telefon mobil marca Siemens şi suma de 110 lei, prin folosirea forţei şi ameninţări cu moartea. Situaţia de fapt expusă rezultă din declaraţia inculpatului, a părţii vătămate, precum şi a martorilor audiaţi în cauză.
Din coroborarea probelor administrate în cauză instanţa reţine vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art.211 al.1,2 lit.b şi c Cod penal, text de lege enunţat în şedinţă publică şi în baza căruia acesta va fi condamnat.
La individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere prevederile art.72 Cod penal, precum şi ale art.74 rap.la art.76 lit.b Cod penal. Astfel, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi în cursul urmăririi penale a recunoscut fapta săvârşită, împrejurări care constituie circumstanţe atenuante în sensul legii penale.
Pentru fapta săvârşită instanţa va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii, urmând ca în temeiul art.71 al.1,2 Cod penal să interzică acestuia drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
În temeiul art.350 C.pr.pen. va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea nr.(…) pronunţată de (…)
În temeiul art.88 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de (…) la zi.
Instanţa va lua act că bunurile sustrase au fost recuperate de către partea civilă.
În temeiul art.346 rap.la art.14 al.5 C.pr.pen. instanţa va admite în parte cererea formulată de parte civilă (…) şi va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere că fapta comisă a produs suferinţe psihice părţii civile.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Judecătoria Pitești
tâlhărie
Judecătoria Sectorul 3 București
TENTATIVA LA TALHARIE . MODALITATE DE INDIVIDUALIZARE A EXECUTARII PEDEPSEI PRIN RETINEREA DE STARI DE ATENUARE A PEDEPSEI, DE CIRCUMSTANTE ATENUANTE SI PERSONALE
Judecătoria Costești
infracţiunii de tâlhărie calificată
Judecătoria Pașcani
Săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese prev de art 301 al 1 Cp, abuz în serviciu prev de art 13 ind 2 din Legea 78/2000/rap la art 297 al 1 Cp , abuz în serviciu prev de art 13 ind 2 din Legea 78/2000/rap la art 297 al 1 Cp, conflict de intere
Curtea de Apel Suceava
Tâlhărie săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. Coautorat.