Obligatia de a face

1.Prin  cererea formulată la data de 02.06.2009 în faţa Judecătoriei Târnăveni reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu anularea  contractului de credit nr. 128571 din 09.07.2007 .

În motivare se arată  că  în luna iulie 2007 între acesta şi societatea pârâtă  s-a încheiat un contract  de vânzare cumpărare cu plata în rate  având  ca obiect  achiziţionarea  unor elemente de mobilier,  acest contract încheindu-se de către reclamant pentru fiu, datorită faptului că acesta nu îndeplinea condiţiile de  creditare  impuse de  către vânzător.

Se mai arată că  a depus documentaţia specifică în vederea obţinerii creditului şi anume cuponul de pensie de invaliditate precum şi cuponul de handicap ca nevăzător astfel că  reprezentanţii magazinului  i-au comunicat că rata va fi în jur de 70-75 lei ,  semnând în final , documentele prezentate de către unitatea pârâtă.

În continuare se arată că în urma neplăţii câtorva rate  a primit de la  o somaţie  prin care i se solicită să plătească suma de 4888,12 lei, sumă care i se pare  anormal de mare  având în vedere venitul redus de care se bucură acesta , luând în calcul  aici că este handicapat – nevăzător , astfel că suma solicitată în plus de 2860,79 lei , peste valoarea contractului de 3374,00 lei , nu este justificată în nici un fel.

Ca motiv al nulităţii reclamantul arată că , contractul încheiat  între părţi este nul pentru lipsa discernământului, aceasta fiind nevăzător astfel că nu a avut cunoştinţă de clauzele contractului.

La dosarul cauzei a depus :  factura nr. 329/09.07.2007,  contractul de credit nr. 128571 din 09.07.2007, graficul de rambursare al creditului,  somaţia  emisă în dosarul de executare nr. 54/2009, protocolul de recepţie, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 12200/04.03.2009 ,  10330 din 26.03.2008 şi  7164/28.04.2006 precum şi certificatul de încadrare  în categoria persoanelor handicapate nr. 69/20.01.1994.

2.Prin încheierea din 01 iulie 2009 instanţa pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză  a având în vedere calitatea acestei societăţii de parte contractantă în contractul a cărei anulare se  solicită, astfel că în urma solicitării reclamantului  de a se introduce în cauză  societatea  , instanţa  apreciază ca fiind întemeiată,  considerând că într-adevăr respectiva societatea are calitate procesuală pasivă.

De asemenea prin aceeaşi încheiere instanţa califică cererea de chemare în judecată a contestatorului ca şi contestaţie la executare având în vedere că se contestă procedura de executare silită începută în dosarul execuţional nr. 54/2009.

3.La termenul din 09.09.2009  unitatea pârâtă  a depus întâmpinare  prin care  solicită respingerea contestaţiei la executare şi continuarea executării silite împotriva debitorului arătând că demararea procedurilor de executare silită pentru suma de 4888,12 lei s-a realizat în concordanţă cu prevederile contractuale,  prevederi care  sunt conforme şi cu art. 8 lit. e  şi art. 4  alin 2 lit. a din L 289/2004 precum şi cu directiva comunitară nr. 2008/48/CE , contractul de credit împreună cu normele interne de creditare  fiind depuse şi la BNR , acestea fiind validate împreună.

Se mai arată că între  pârâtă şi  s-a încheiat un contract de colaborare în  baza căreia  prezenta clienţilor condiţiile de creditare,chestiune care s-a întâmplat şi în cazul în speţă, reclamantul semnând contractul de credit cât şi protocolul de recepţie al mobilierului cumpărat ,  acesta nefăcând dovada că a fost în  necunoştinţă de cauză la semnarea respectivelor documente.

În ceea ce priveşte faptul că reclamantul este nevăzător se arată că la încheierea contractului, reclamantul s-a  prezentat cu fiul  său,  astfel că se presupune că  acesta l-ar fi încunoştinţat despre clauzele echivoce, iar în ceea ce priveşte lipsa discernământului  se arată că  reclamantul nu este nici minor ( acestuia lipsindu-i discernământul)  şi nici pus sub interdicţie,  numai prin aceste  forme  reclamantul ar fi fost considerat ca fiind  incapabil de a încheia acte juridice.

De asemenea , se mai arată că este nejustificat argumentul privind nivelul redus al pensiei încasate de reclamant , la acordarea creditului, pârâta respectând normele impuse de BNR  , privind gradul de îndatorare , acest nivel nefiind depăşit.

În drept îşi întemeiază cererea pe disp. art. 115 şi următoarele şi art. 402 Cod procedură civilă, art. 949 , 950 , 954 şi 1306 din codul civil, precum şi art. 142 şi 144 Codul familiei.

S-a depus la dosarul cauzei contractul de credit , graficul de rambursare , cererea de credit de consum  copie după actul de identitate şi cuponul de pensie al reclamantului, declaraţia pe proprie  răspundere că nu mai are alte obligaţii financiare, protocolul de recepţie, protocolul de parteneriat comercial nr. 88233 /02.07.2007 precum şi o serie de notificări privind plata ratelor contractuale  adresate reclamantului.

La termenul din 30.09.2009 a mai depus la dosarul cauzei situaţia contractului la data de 24.03.2009  precum şi  modul de calcul al  penalităţilor şi al dobânzii.

4.Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine  următoarele :

Prin protocolul de parteneriat comercial nr. 88233/02.07.2007 , încheiat între  pârâţii şi , s-a convenit ca primul să asigure finanţarea necesară pentru achiziţionarea de către cumpărători a produselor ce aparţin.

În acest sens, la data de 09.07.2007 , între reclamant în calitate de cumpărător  şi societatea pârâtă s-a încheiat contractul de credit nr. 128571/09.07.2007 prin care aceasta din urmă finanţa bunurile achiziţionate de reclamant de la societatea pârâtă.

Prin somaţia emisă în dosarul execuţional nr. 54/2009 , pârâta , comunică reclamantului că are de achitat suma de 4,888.12 lei , reprezentând debit, izvorât din neachitarea ratelor, conform graficului, anexă la contractul de creditare ; conform acestui grafic ( s-a avut în vedere situaţia plăţilor la data de 24.03.2009 – dată la care s-a şi stabilit suma restantă şi s-a emis somaţia de plată contestată ) , reclamantul nu-şi mai achitase ratele de la data de  06.10.2008, astfel că pârâta a procedat la aplicarea art. 9 din contractul încheiat între părţi .

5.Conform art. 9 , în cazul în care împrumutatul nu-şi achită obligaţiile de plată pentru o perioadă ce depăşeşte  30 de zile de la scadenţă , devin exigibile toate obligaţiile de plată ale împrumutatului, indiferent dacă s-a împlinit sau nu termenul scadent, astfel că împrumutatul, respectiv reclamantul, este obligat la achitarea tuturor  sumelor reprezentând rate  lunare, ce au fost stabilite în graficul de rambursare până la sfârşitul perioadei de creditare, rate ce sunt compuse  din preţul bunului la care se adaugă dobânda lunară şi asigurarea.

Stipularea unei asemenea clauze, prin care împrumutatul este obligat să ramburseze anticipat toate ratele , în componenţa cărora intră şi dobânda stabilită în contract, contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002.

6.Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea înseşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

In temeiul literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.

7.În aceast sens, se observă că prin calcularea şi aplicarea  dobânzii  la fiecare rată contractuală, indiferent dacă timpul din perioada de creditare a curs , sau nu şi prin impunerea sancţiunii de plată a tuturor acestor rate, stabilite în graficul de creditare, duce la o sarcină împovărătoare pentru orice împrumutat, aceasta creând, în detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei - credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, este de principiu că aplicarea unei dobânzi la un capital, este strâns legată şi condiţionată  de trecerea timpului, timp în care împrumutatul să aibă posibilitatea să  câştige noi sume de bani prin folosirea capitalului, astfel încât să aibă posibilitatea materială a achitării atât a acestuia cât şi a dobânzii .

Ori , în cazul în speţă , contrar oricărei practici bancare şi mai apropiată de practicile cămătăreşti , pârâta, percepe o dobândă fără a justifica vreun prejudiciu , ce ar fi apărut odată cu trecerea timpului.

Se mai observă că prin aplicarea respectivei dispoziţii contractuale impusă se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus ; în acest sens , tot în convenţia încheiată între părţi s-a stabilit o penalitate de 0,5 % , pentru fiecare zi de întârziere ( art. 4.2), aplicată la debitul neachitat , clauză care ar fi stabilit într-un mod rezonabil prejudiciul suferit de pârâtă , prin neachitarea ratelor la termen, însă această clauză  nu a fost pusă în aplicare de pârâtă tocmai pentru că aplicarea art. 9 din contract era mult mai oneroasă pentru aceasta .

Cu toate că în condiţiile art. 56 C.com. contractul din care izvorăsc pretenţiile creditoarei este un act de comerţ unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianţi sau liber profesionişti, pe de o parte, şi consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislaţii speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parţială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia.

8. Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

Procedura în cauză constituie un mijloc suplimentar, instituţionalizat, de protecţie, care prezintă avantajul că instanţa poate obliga comerciantul să modifice condiţiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta.

Mijlocul procedural constituie aplicarea  sancţiunii civile a nulităţii absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecţia consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanţă

În acest sens, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98, din 27.06.2000, a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Curtea, în acţiunea preliminară formulată de Tribunalul din Barcelona, a arătat că „la protection que la directive 93/13/CEE du Conseil, du 5 avril 1993, concernant les clauses abusives dans les contrats conclus avec les consommateurs, assure à ceux-ci implique que le juge national puisse apprécier d'office le caractère abusif d'une clause du contrat qui lui est soumis lorsqu'il examine la recevabilité d'une demande introduite devant les juridictions nationales”.

Ca atare, o instanţă investită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, sistemul de protecţie introdus prin directivă pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

9.În ce priveşte condiţia lipsei negocierii directe a clauzei, opţiunea împrumutatului de a încheia sau nu contractul cu reclamanta nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de bunurile supuse vânzării, trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

În acest sens instanţa nu poate primii apărările pârâtei, precum că reclamantul avea posibilitatea inserării anumitor clauze în contract , această posibilitate fiind doar de ordin formal, neavând aplicabilitate în realitate ; de altfel chiar dacă ar fi aşa , se observă că reclamantul a încheiat contractul de credit la sediul pârâtei , neavând contact direct cu reprezentanţii, astfel că orice negociere era de-a dreptul imposibilă.

De aceea, declaraţia contractuala a reclamantului în sensul că a luat la cunoştinţă de condiţiile generale ale prestatorului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Instanţa apreciază că prin aplicare  clauzei  penale de 0,5% pe zi de întârziere ( conform art. 4.2) apare ca suficientă în raport cu prejudiciul produs şi cu ideea de sancţiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligaţiilor contractuale (art. 978 C.civ.).

9.Pe de altă parte ,în ceea ce priveşte susţinerile reclamantului privind lipsa discernământului  la încheierea contractului , nu poate fi acceptat de instanţă 

Discernământul este o stare de fapt , prezumată prin lege , iar cine invocă lipsa acestuia trebuie să facă dovada conform art. 1169 C. civ.

Or,  în cauza dedusă judecăţii , nu s-a făcut proba că reclamantul s-ar fi aflat într-una din ipostazele pasagere ,în care unei persoane îi poate lipsii discernământul,  ori în ipostaza permanentă a lipsei discernământului , în această situaţie fiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de punere sub interdicţie , conform art. 142 C.fam .

Faptul că reclamantul este nevăzător ,nu duce la concluzia că acesta nu este capabil de a-şi manifesta în mod liber voinţa şi de a-şi da seama de consecinţele actelor pe care le întreprinde; faptul că a semnat contractul de credit este suficient în ai angaja răspunderea contractuală , în lipsa altor elemente de natură a-i exonera răspunderea . .

10.De asemenea , sunt lipsite de relevanţă, în faţa răspunderii contractuale  aspecte privind cuantumul mic al pensiei sau faptul că angajaţii i-au apreciat ca va avea o rată mai mică  decât cea reală, atâta timp cât reclamantul a fost de acord cu contractul, care avea ca anexă şi graficul de rambursare.

11.Faţă de cele menţionate , instanţa apreciază că art. 9 din contractul de credit nr. 128571 din 09.07.2007 , este lovit de nulitate absolută, având în vedere caracterul abuziv al clauzei, astfel că, suma datorată de reclamant la data de 24.03.2009 , dată avută în vedere la emiterea  somaţiei de plată contestată ,este de 666,92 lei , sumă alcătuită din ratele restante şi dobânzile aferente capitalului împrumutat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite în parte  contestaţia la executare formulată de contestatorul  domiciliat în  comuna judeţul Mureş, în contradictoriu cu intimaţii  cu sediul.

Anulează în parte executarea silită începută împotriva contestatorului-debitor, de creditoarea, în dosarul de executare nr. 54/2009 , în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 128571/09.07.2007, în ceea ce priveşte suma de 4221,2 lei.

Constată nulitatea absolută a art. 9 din contractul de credit de consum nr. 128571/09.07.2007.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la  30.09.2009.

1

Domenii speta

Spete similare