Acţiune in constatare ,dobindirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de scurtă durată . lipsa justului titlu, condiţie necesară pentru dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată.

Sentinţă civilă 9267 din 26.11.2008


ACŢIUNE IN CONSTATARE  ,DOBINDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE CA EFECT AL UZUCAPIUNII DE SCURTĂ DURATĂ . LIPSA JUSTULUI TITLU, CONDIŢIE NECESARĂ PENTRU DOBÎNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN UZUCAPIUNEA DE SCURTĂ DURATĂ.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, reclamantul D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C L  T ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să se constate dobândirea de proprietate asupra unui teren de 1000 mp, situat în T., nr. , jud. Gorj, prin efectul uzucapiunii de scurtă durată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare din 25.05.1990, încheiat cu CAP T. a dobândit o suprafaţă de 1000 de mp, plătind suma de 3000 de lei.

Reclamantul a arătat faptul că terenul i-a fosta atribuit în baza art. 37 din statutul CAP, ca loc de casă şi că pe acest teren  a edificat casa şi anexele gospodăreşti, stăpânind acest teren sub nume de proprietar , cu bună credinţă, în mod public, continuu şi netulburat, timp de 18 ani.

S-a invocat de către reclamant faptul că actul de vânzare- cumpărare constituie un just titlu care îndreptăţeşte la  invocarea uzucapiunii scurte.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1895 C.civ.

 În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în xerocopie, chitanţa nr. 382/28.05.1990, actul de dare în plată a unui loc de casă încheiat la data de 28.05.1990, autorizaţia de construcţie nr. 72/12.10.1990, precum şi schiţa terenului.

În vederea justei soluţionări a cauzei, instanţa a dispus emiterea unei adrese la C  L T de aplicarea L.18/1991 pentru a se comunica dacă terenul în litigiu în suprafaţă de 1000 mp a fost inclus în perimetrul CAP, dacă pentru acest teren s-au formulat cereri de reconstituire potrivit L 18/1991 şi dacă pentru acest teren a fost emis titlu de proprietate.

În cauză, pârâtul C L T  a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acţiunea reclamantului, întrucât terenul a fost folosit neîntrerupt de către reclamant, terenul fiind liber, nesolicitat de alte persoane, însă reclamantul nu a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile în care terenul în litigiu a fost inclus în perimetrul fostului CAP.

La solicitarea reclamantului, instanţa a încuviinţat proba testimonială .

De asemenea, instanţa, la solicitarea reclamatului a dispus  efectuarea în cauză a unei expertize topografice pentru identificarea atât a terenului de 250 de mp ce a făcut obiectul actului de dare în plată, cât şi a  terenului aferent casei de locuit.

Analizând probatoriile administrate in cauză, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului  este neîntemeiată, din următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, terenul în suprafaţă de 1000 mp situat în Turceni, nr. 474,  pentru care reclamantul a solicitat constatarea dreptului său de proprietate ca efect al uzucapiunii, a fost inclus în perimetrul CAP Turceni, fiind astfel supus regimului juridic reglementat de L 18/1991 privind restituirea proprietăţilor funciare ce au fost incluse în fostele Cooperative Agricole de Producţie.

Se constată de instanţă că prin actul de dare în plată din 28.05.1990 reclamantul a devenit proprietarul unei suprafeţe de teren  de 250 mp (şi nu 1000 de mp), învecinat la S – cu Duţuleasa Cristea, la N – Jjiţ, la V – Drum Comunal Turceni  - Urdari, la E – teren CAP, acest înscris având valenţele unui adevărat act translativ de proprietate.

În speţa de faţă reclamantula  invocat regulile dobândirii dreptului de proprietate ca urmare a prescripţiei achizitive de 10 până la  20 de ani, prev. de art 1895 C civ. instanţa apreciind  că , pe lângă condiţiile unei posesii utile, de bună credinţă, pe  o durată de la 10 la 20 de ani, este necesară şi îndeplinirea cumulativă şi a condiţiei ca posesia utilă să fie întemeiată pe un just titlu.

În conformitate cu art. 1847 C civ justul titlu este dat  de un act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât proprietarul ( non dominus), iar în cazul în care actul translativ provine de la adevăratul proprietar este suficient prin el însuşi  să ducă la dobândirea dreptului de proprietate, aşa cum e cazul în speţa de faţă.

Aşadar, instanţa a constatat  că pentru suprafaţa de 250 mp reclamantul are calitatea de proprietar în temeiul actului translativ de proprietate, încheiat la data de 28.05.1990 cu CAP Turceni, însă pentru diferenţa de 750 mp, acest înscris nu poate constitui un just titlul în sensul prev. de art. 1847 C civ şi astfel,  nu se poate constata de către instanţă îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prev. de art. 1895 C civ, necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate  prin  prescripţia achizitivă de scurtă durată, drept pentru care a respins acţiunea .

JUDECĂTORIA TG JIU

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 9267/ 26 Noiembrie 2008