Plângere contraventionala oug 195/2002

Plângere contraventionala OUG 195/2002

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 1997/ 21 August 2009

Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2008, pe rolul Judecătoriei, petenta P.T. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. xxxxxxx din data de 19.04.200, prin care  a fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor art. 52 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

În motivarea acţiunii, petenta a menţionat faptul că, la acea dată, circula cu autoturismul prin oraşul X. şi că a intrat în intersecţie pe culoarea verde a semaforului. A mai arătat aceasta că a fost oprită la mai mult de 1000 de metri de semafor, precum şi că agentul constatator a săvârşit abuz în serviciu.

Cererea nu a fost întemeiată pe nicio dispoziţie legală.

În dovedirea pretenţiilor sale, petenta a propus proba cu înscrisuri şi martori.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din OG nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din OG nr. 32/1995.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, apreciind că, din punct de vedere al legalităţii, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, acestuia nelipsindu-i vreun element de natură a atrage nulitatea sa absolută, iar fapta a fost constatată în împrejurările descrise de agentul constatator.

Din punct de vedere al temeiniciei, intimatul consideră că fapta săvârşită de contravenientă este reală, precum şi faptul că apărarea acesteia nu este de natură a înlătura caracterul faptei săvârşite.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 2/2001.

În dovedire, intimatul a propus proba cu înscrisuri, respectiv procesul-verbal de contravenţie şi raportul agentului de poliţie constatatator.

Prin sentinţa civilă nr. xxxx/10.12.2008, instanţa a respins plângerea, reţinând că petenta a săvârşit, la data de xx.xx.200x, fapta contravenţională descrisă în procesul-verbal, în sensul că a pătruns în intersecţia str. Mărăşeşti cu str. Ştefan cel Mare pe culoarea roşie a semaforului. A mai reţinut instanţa iniţial învestită, că susţinerile petentei conform cărora în momentul în care a pătruns în intersecţie, era culoarea verde, confirmate de martora audiată, nu au suport real, având în vedere că martora, care a afirmat că era în maşina petentei, a declarat că ea nu cunoaşte reguli de circulaţie şi că petenta a fost oprită după 1000 de metri după semafor. Sancţiunea a fost aplicată corect, amendă de 200 lei, fapta constituie contravenţie prevăzută de art. 52 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 şi este sancţionată de art. 100 alin. 3 lit d din OUG nr. 195/2002R. Sub aspectul legalităţii întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare nu s-au constatat nereguli, acesta respectând prevederile OG nr. 2/2001 R.

Împotriva sentinţei a formulat recurs petenta, solicitând anularea procesului – verbal de contravenţie atacat; aceasta a arătat că a trecut pe culoarea verde, aspect confirmat de martori, că a fost oprită după mai mult de 1000 de metri şi că trebuie audiat cel de-al doilea martor propus la instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. xxx/23.03.2009 a fost admis recursul,  fiind casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei s-a reţinut faptul că instanţa de fond a înlăturat declaraţia singurului martor audiat în cauză, fără a mai dispune cu privire la cel de-al doilea martor încuviinţat, astfel încât pronunţarea soluţiei iniţiale nu s-a fundamentat pe administrarea unor probe concludente, prin care să fie verificate apărările petentei.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei, la data de xx.0x.200x, la termenul din data de xx.0x.200x, fiind audiat şi cel de-al doilea martor încuviinţat de instanţa învestită iniţial, respectiv P.M..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de xx.xx.200x, petenta P.T. a fost sancţionată contravenţional de către agenţii de poliţie rutieră ai oraşului X., cu amendă în cuantum de 200 de lei şi cu reţinerea permisului de conducere, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin. 1 din H.G. 1391/2006.

S-a reţinut în procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx că, la data de mai sus, ora 20:30, contravenienta a circulat cu auto pe str. Mihai Eminescu, iar, la intersecţia cu str. Ştefan cel Mare, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului electric în funcţiune ( fila 3 din dosarul iniţial ).

Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, fiind evidenţiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată, însă, că procesul-verbal atacat nu îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientei, având în vedere prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază aceasta, nerăsturnată prin actul de constatare şi sancţionare, date fiind următoarele considerente:

 În primul rând, instanţa reţine că petenta beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.

În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de contencios european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:

1.calificarea faptei în dreptul intern;

2.natura faptei incriminate;

3.natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.

În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.

Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.

Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.

Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul şi cel de-al doilea criteriu, menţionate în cele ce preced, nu sunt aplicabile speţei de faţă ( primul, evident, deoarece contravenţia în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă, iar cel de-al doilea, întrucât norma de incriminare, respectiv OUG nr. 195/2002 şi H.G. 1391/2006, se adresează unui grup restrâns de persoane, format din indivizi cu o anumită calitate, anume aceea de posesori ai unui permis de conducere ).

Totuşi, potrivit ultimului criteriu, fapta petentei P.T. poate fi asimilată uneia penale, în sensul  evocat, având în vedere faptul că sancţiunea aplicată, respectiv amendarea cu suma de 200 de lei şi reţinerea permisului, are un caracter deopotrivă sancţionator şi preventiv, nefiind destinată acoperirii vreunui prejudiciu.

Aşa fiind, contravenienta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligată să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.

Este adevărat că procesul-verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate în ceea ce priveşte fapta constatată că urmare a percepţiilor proprii ale agentului de poliţie, însă o atare prezumţie nu poate avea decât o valoare relativă. Prin urmare, ea poate fi răsturnată prin dovada contrarie celor reţinute în actul de sancţionare.

În acest sens, vor fi reţinute declaraţiile martorilor propuşi de către petentă, astfel:

Dacă martorul P.M. declară amănunţit că, în timp ce se afla pe marginea trotuarului în dreptul trecerii de pietoni, în intersecţia din faţa complexului comercial central, a observat cum autoturismul condus de petentă, oprit lângă el la culoarea roşie a semaforului, primul dintr-o coloană de maşini, a pornit în momentul schimbării semaforului în verde, fiind claxonat din spate de un alt autoturism, din depoziţia martorei M.A., aflată în maşină cu petenta şi audiată în primă fază ( fila 11 din dosarul iniţial ), reiese că autoturismul condus de aceasta din urmă a pătruns în intersecţie când semaforul era pe culoarea verde. Declaraţiei martorei nu îi poate fi minimizată valoarea probatorie, pentru motivul că aceasta a declarat că nu cunoaşte reguli de circulaţie, din moment ce depoziţia ei s-a concretizat în relatarea unor aspecte percepute personal, iar nu în aprecieri care presupun cunoştinţe de specialitate. De asemenea, nici declaraţia martorului P.M. nu are a fi îndepărtată, numai pentru motivul că aceasta nu îşi aminteşte cu exactitate data şi ora petrecerii evenimentului, lacunele de memorie fiind inerente proceselor intelective umane, pentru aspecte ce au avut loc cu un anumit timp în urmă, în speţă cu peste un an.

Prin urmare, din moment ce ambii martori au mai declarat că maşina petentei a fost oprită la peste 1000 de metri de intersecţia în cauză, şi că, potrivit declaraţiei celui de-al doilea martor, în intersecţie nu se afla nici un echipaj de poliţie, instanţa este circumspectă în a aprecia dacă procesul-verbal a fost măcar întocmit ca urmare a constatării faptei prin propriile simţuri ale agentului de poliţie. Astfel fiind, nu pot fi reţinute solicitările intimatului, din întâmpinare, de a respinge acţiunea, cu motivarea că fapta reţinută în sarcina petentei ar fi reală.

Pentru considerentele ce preced, instanţa va admite plângerea, urmând a anula procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. xxxxxxx, din data de xx.xx.200x, ora 20:35, şi a o exonera pe contravenientă de plata amenzii aplicate, în cuantum de 200 de lei.

Instanţa consideră că nu este  în căderea sa dispunerea restituirii permisului de conducere al petentei, din moment ce dispoziţiile art. 113 alin. 1 lit. 3 statuează că „permisul de conducere se restituie titularului în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care ( … ) procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat”. Prevederile citate urmează a fi analizate în ansamblul reglementării articolului menţionat, care, la alin. 2 dispune că „permisul de conducere se restituie de către poliţia rutieră în condiţiile stabilite în regulament”. Iar potrivit art. 219 alin. 2 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, ( … ) în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care ( … ) procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat”. Prin urmare, faţă de prevederile citate, instanţa reţine că nu este competentă să se pronunţe asupra restituirii permisului de conducere, petenta având sarcina de a urma traseul propus în cele ce preced, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, din moment ce procesul-verbal de contravenţie va fi anulat în totalitate.

 De asemenea, dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situaţie.

Domenii speta

Spete similare