Contestaţie la executare. Compensaţie legală.

Contestaţie la executare. Compensaţie legală.

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ____.2009 , contestatorul G.D. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii G.S şi G.P, anularea actelor de executare silită efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc „_” în dosarul de executare nr._/2009.

În motivare, contestatorul a arătat că în fapt, prin Sentinţa civilă nr._/_2008 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr._/R/_.2009, a fost obligat să plătească intimaţilor suma de 20.000 lei cu titlu de sultă, creanţă pentru care s-a început împotriva sa executarea silită.

Contestatorul consideră că nu datorează această sumă celor trei creditori deoarece aceştia, la rândul lor, îi datorează suma de 15000 lei cu titlu de liberalitate primită de la mama sa, G.M, în urma dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctului său tată, G.C., aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr._/_2006 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr._/R/_.2006.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art.399 şi urm.Cod procedură civilă.

Legal citaţi, intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimaţii au arătat că motivele invocate de contestator privesc fondul unei alte cauze, fără legătură cu executarea silită pornită împotriva sa în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr._/_2008. Au precizat astfel intimaţii că nu datorează nicio sumă de bani contestatorului iar compensaţia legală nu le-ar putea fi opusă decât în situaţia în care s-ar fi urmărit reciproc, în calitate de creditori. În consecinţă, debitorul nu invocă motive ce vizează impedimente la executarea silită ori cauze de nulitate ce afectează executarea în ansamblul ei. Astfel, atâta vreme cât nu există două titluri executorii valabile prin care fiecare să aibă calitatea de creditori, compensaţia nu poate să opereze. Suma cu privire la care debitoarea solicită compensarea nu îi este datorată de intimaţi, ci de către defunctă iar faptul dacă i-a restituit-o sau nu urmează să se stabilească în alt dosar. Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera compensaţia legală: creanţa nu prezintă caracter cert, întrucât este discutabilă din punct de vedere juridic, nici caracter lichid – întrucât nu este determinată cu exactitate sub aspectul cuantumului şi, în concluzie, nici caracter exigibil.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, prin Sentinţa civilă nr._/_2006 (rămasă irevocabilă prin respingerea recursului - Decizia civilă nr._R/_2006), având ca obiect partajul succesiunii defunctului G.C., soţia supravieţuitoare – G.M. - a fost obligată să plătească fiului său – G.D. - suma de 15000 lei , cu titlu de sultă. Sentinţa civilă nr._/_2006 a fost învestită cu formulă executorie de către contestatorul G.D..

Prin Sentinţa civilă nr._/_2008 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr._/_/2007, având ca obiect partajul succesiunii defunctei G.M., fiul acesteia –G.D.- a fost obligat să achite nepoţilor de fiu ai defunctei (intimaţii din prezenta cauză) suma de 20000 (RON), cu titlu de sultă.

Prin aceeaşi sentinţă, în mod evident, instanţa a stabilit, pe lângă calitatea de moştenitori a părţilor, şi cotele succesorale ale acestora: cota de 1 pentru fiul G.D. şi cota de 1 pentru nepoţii de fiu: G.S. şi G.P..

Sentinţa civilă nr._/_.2008 a fost menţinută de Tribunalul Vaslui prin Decizia civilă nr._/R/_.2009. Motivul de recurs invocat de recurentul G.D. a constat în acela că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la partea din pasivul succesoral reprezentată de sulta la care defuncta sa mamă fusese obligată prin Sentinţa civilă nr._/_2006, respectiv suma de 15000 lei (RON). În această privinţă, Tribunalul _ a reţinut că această parte din pasiv nu a fost inclusă în cererea de partaj formulată de recurent, acţiunea sa fiind guvernată de principiul disponibilităţii. Astfel, instanţa de fond nu  a fost legal învestită cu partajarea şi a acestei datorii, sens în care nu se putea pronunţa din oficiu. A precizat Tribunalul că partajarea acestei datorii poate fi cerută pe cale separată.

Prin contestaţia formulată cu privire la executarea silită pornită de intimaţi în baza Sentinţei civile nr._/_.2008, contestatorul a invocat compensaţia legală între sulta la care el a fost obligat către intimaţi şi cea la care defuncta sa mamă a fost obligată să i-o achite, arătând că în acest fel cuantumul sumei pe care o datorează intimaţilor s-ar reduce corespunzător.

În drept, prin contestaţia la executarea se poate invoca stingerea obligaţiei prin plată sau prin alte moduri de stingere intervenite anterior începerii executării silite. Este posibilă invocarea compensaţiei în cadrul contestaţiei la executare dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.1143 şi urm.Cod civil. Se admite în privinţa compensaţiei că poate fi invocată atât în situaţia în care a intervenit anterior, cât şi ulterior hotărârii ce se execută. Compensaţia nu priveşte chestiunile de fond tranşate definitiv prin hotărârea care se execută şi nu aduce atingere puterii de lucru judecat.

Potrivit art.1144 Cod civil, „compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective”.

Suma a cărei compensare se solicită constă în sulta la care defuncta G.M. a fost obligată să o achite fiului său, G.D.. Această sumă a devenit parte a pasivului succesoral ca urmare a decesului său, iar nu liberalitate de care a dispus defuncta. Prin pronunţarea Sentinţei civile nr._/_2006, în patrimoniul contestatorului G.D. s-a născut dreptul la o creanţă în cuantumul sultei stabilite, creanţă ce urma a fi achitată de mama sa.

Sentinţa civilă menţionată a fost învestită cu formulă executorie de către contestator iar potrivit disp.art.397-398 Cod procedură civilă, când debitorul a murit, executarea silită poate fi începută sau continuată, după caz, împotriva moştenitorilor, fără a fi necesară obţinerea unui alt titlu executoriu împotriva acestora.

În măsura în care această obligaţie de plată nu a fost executată de debitoare în timpul vieţii sale, ea se transmite tuturor moştenitorilor săi, făcând parte din pasivul succesoral.

Astfel, în mai multe texte (art.774, 775, 777, 893, 896, 902 şi 1060), Codul civil consacră principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral între moştenitori, de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu partea ereditară a fiecăruia. Spre deosebire de obiectul transmisiunii succesorale care cuprinde drepturile şi obligaţiile defunctului cu caracter patrimonial – obiectul împărţelii (obiectul partajului succesoral) îl constituie numai bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale defunctului. Pasivul succesoral, ca de altfel şi creanţele defunctului, se divid de drept, în puterea legii, între moştenitorii acceptanţi, proporţional cu partea ereditară a fiecăruia.

Având în vedere calitatea părţilor din prezenta cauză, de continuatori în drepturile dar şi în obligaţiile autoarei lor G.M., în patrimoniile lor a operat la data deschiderii moştenirii, prin acceptarea acesteia, transmisiunea pasivului succesoral, supus aplicării principiului divizării de drept între moştenitorii defunctei G.M., proporţional cu cota fiecăruia.

Pentru a opera compensaţia legală, creanţa opusă de contestatoare trebuie să întrunească anumite condiţii: să fie certă, lichidă şi exigibilă şi să nu fi fost achitată încă, de defunctă anterior decesului său sau de moştenitorii săi, ulterior.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că obligaţia defunctei G.M. de a plăti fiului său G.D. suma de 15000 lei (RON) cu titlu de sultă nu a fost îndeplinită benevol sau silit, intimaţii susţinând doar că ar fi existat o posibilă compensare între cele două, fără însă a face dovada acestui fapt aşa cum reclamă dispoziţiile art.1169 Cod civil.

În ceea ce priveşte posibilitatea probării achitării sultei în cadrul contestaţiei la executare, atâta vreme cât compensaţia poate fi invocată pe această cale ca şi mod de stingere a obligaţiei şi având în vedere că în această materie sunt admisibile toate probele pertinente şi concludente, prevăzute de Codul civil şi Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că nu este obligatorie dovedirea achitării sultei în cadrul altei acţiuni.

Creanţa contestatorului faţă de mama sa a dobândit caracter cert şi lichid - obligaţia de plată şi cuantumul ei fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi exigibil – de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.

Faţă de intimaţi, creanţa îşi menţine caracterul cert şi exigibil în virtutea calităţii lor de continuatori (succesori universali) în drepturi şi obligaţii ai autoarei lor. Iar în ceea ce priveşte caracterul lichid, câtimea creanţei faţă de intimaţi este determinabilă în baza cotei lor succesorale care a fost de asemenea constată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi prin aplicarea principiului divizării de drept a pasivului succesoral.

Sub aspectul caracterului cert al creanţei, instanţa apreciază ca neîntemeiată apărarea intimaţilor conform căreia compensaţia ar opera doar în situaţia în care, prin admiterea cererii reconvenţionale formulate în celălalt dosar (având ca obiect un supliment de partaj al activului), contestatorul ar fi obligat la rândul lui să le achite sultă, şi aceasta întrucât sulta despre care se face vorbire reprezintă o creanţă eventuală iar nu certă, aşa cum este creanţa ce se solicită a se compensa în cauză.

Este de asemenea neîntemeiată susţinerea intimaţilor potrivit căreia în cauză nu poate opera decât compensaţia judiciară, din cauza lipsei caracterului lichid al creanţei. Astfel, potrivit art.379 alin.4 Cod procedură civilă, o creanţă are caracter lichid şi atunci când câtimea sa este „determinabilă cu ajutorul actului de creanţă (...) chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”. Aşa cum s-a menţionat anterior, câtimea creanţei este determinabilă în raport cu cota succesorală de 1 a intimaţilor,  stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr._/_2008.

Având în vedere caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, compensaţia legală prevăzută de art.1144 Cod civil este operantă.

Astfel, în raport de executorialitatea unei hotărâri faţă de moştenitorii debitorului (art.397-398 Cod proc.civ.), de principiul divizării de drept a pasivului succesoral (art.777 Cod civil), de calitatea de moştenitori acceptanţi a părţilor şi de cotele lor succesorale, contestaţia la executare este întemeiată în parte, contestatorul putând opune intimaţilor compensaţia legală numai în limita cotei lor succesorale de 1, restul de 1 din pasivul succesoral stingându-se în persoana contestatorului prin confuziune.

Rezultă aşadar că partea din pasivul succesoral în discuţie care urmează a fi suportat de intimaţi este de 7500 lei (1/2 din 15000 lei). În aceste condiţii, creanţa intimaţilor de 20000 lei se va compensa cu creanţa contestatoarei de 7500 lei, până la cotitatea acesteia din urmă, actele de executare urmând a fi anulate în parte, până la diferenţa de 12500 lei .

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată (respectiv taxa de timbru şi timbrul judiciar achitate de contestator), faţă de dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă referitoare la culpa procesuală şi de soluţia de admitere parţială ce urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa va admite în parte cererea contestatorului de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi reduse proporţional cu suma compensată.

Domenii speta

Spete similare