Acţiunea prin care vânzătorul solicită să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea unui autoturism, menţionând că, deşi nu s-a achitat preţul integral, este de acord să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, renunţând la diferenţa de preţ neachitată, este admisibilă.
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.1036/318/2009 , reclamantul D.V.R. a chemat în judecată pe pârâtul S.G., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate intervenită vânzare-cumpărarea de către reclamant, în calitate de vânzător, şi pârât, în calitate de cumpărător, a unui autoturism Dacia 1310. A invocat că la data de 28.02,.2005 a încheiat cu pârâtul o dovadă olografă în acest sens, dar acesta refuză să se prezinte la un birou notarial în vederea perfectării contractului în formă autentică.
Instanţa, verificând conţinutul dovezii încheiată între părţi a constatat că acestea conveniseră un preţ de 35.000.000 ROL, din care pârâtul cumpărător achitase doar 28.000.000 ROL, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
La termenul din 25.03.2009 reclamantul a solicitat să se ia act că nu înţelege să mai solicite diferenţa de preţ, achiesând la înstrăinarea autoturismului cu suma de 2.800 Ron pe care a încasat-o de la pârât la data încheierii convenţiei.
Prin sentinţa civilă nr.2146/25.03.2009 instanţa a admis acţiunea, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea autoturismului din litigiu.
S-au avut în vedere şi dispoz. art.1295 al.1 C.civ.
Judecătoria Liești
Hotărâre care să țină loc de act autentic. Antecontract de vânzare - cumpărare. Nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat de a încheia contract de vânzare cumpărare.
Tribunalul Iași
Nulitatea absolută antecontract de vânzare-cumpărare; cauză ilicită şi frauda; netemeinicie.
Curtea de Apel Ploiești
Constatarea nulităţii absolute parţiale a unor contracte de vânzare cumpărare privind transmiterea în proprietate exclusivă a unui bun aflat în coproprietatea forţată a mai multor coindivizari. Art. 948 Cod civil.
Judecătoria Slatina
Anulare act
Tribunalul Neamț
Drept civil. Caracter simulat, sub forma donaţiei, al contractului de vânzare-cumpărare