Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Admitere pt. neadministrarea tuturor probelor in vederea eliminarii dubiului.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TG-MUREŞ

DOSAR NR. 1.811/320/2009 

SENTINŢA PENALĂ NR. 591

Şedinţa publică din data de 5 mai 2009

JUDECĂTOR: OGREAN VIRGIL

GREFIER: XXXXXXXX

Cu participarea Ministerului Public reprezentat de procuror: XXXXXXXX

Pe rol judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimetere în judecată  formulată de petentul XXXXXXXXXXX.

Procedura de citare scrisă este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 28 aprilie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 05 mai 2009.

JUDECĂTORIA

La data de 3 martie 2009 pe rolul Judecătoriei Tg-Mureş a fost înregistrată sub numărul 1.811/320, plângerea formulată de către petiţionarul XXXXXXXXXXX împotriva ordonanţei din data de 20 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş pronunţată în dosarul nr. 2.554/P/2006.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa constată următoarele:

Prin rezoluţia din data de 19.03.2008, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul XXXXXXXXXXX, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat - prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 literele g şi i din Codul penal, constând în aceea că, în noaptea de 21/22.05.2006, învinuitul a pătruns prin efracţie în pivniţa imobilului situat pe strada Negoiului nr. 15 A din Tg-Mureş, proprietatea petiţionarului, de unde a sustras o cutie din lemn ce conţinea suma de 6.500 euro, 1.200 lei, diferite bijuterii din argint şi un ceas de mână, cauzând un prejudiciu total de 29.000 lei.

Prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2.554/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului XXXXXXXXXXX sub aspectul săvârşirii infracţiunii sus-menţionate, soluţie pronunţată în temeiul art. 10 litera d din Codul de procedură penală.

Pentru a pronunţa soluţia menţionată, procurorul a avut în vedere următoarele:

Partea vătămată XXXXXXXXXXX a relatat că în dimineaţa zilei de 22 mai 2006, orele 07,30, a observat că uşile de la pivniţă sunt deschise şi că lipseşte o cutie din lemn în care avea suma de 6.500 euro, 1.200 lei, diferite chitanţe, bijuterii din argint şi un ceas.

Potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului s-a stabilit că pătrunderea în pivniţă s-a făcut prin efracţie.

Fiind audiat, învinuitul XXXXXXXXXXX a recunoscut comiterea faptei, arătând că a aflat de la o persoană pe nume Csilla, persoană care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată în pivniţa respectivă, despre existenţa bunurilor. La data de 21/22.05.2006 învinuitul s-a dus singur, a escaladat gardul, a deşurubat zăvorul şi a pătruns în pivniţă, de unde a sustras 7.000 euro, 1.800 lei, bijuterii de argint şi un ceas.

Partea vătămată a declarat că nu a cunoscut-o pe numita XXXXXXXXXXX şi că nu a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale în pivniţa locuinţei sale, astfel încât persoana respectivă nu putea observa unde-şi păstra bunurile.

Martora XXXXXXXXXXX nu a putut fi audiată întrucât a decedat.

Declaraţia prin care învinuitul a recunoscut comiterea faptei nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Potrivit art. 69 din Codul de procedură penală declaraţiile învinuitului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

Procurorul a apreciat că există un dubiu că învinuitul a săvârşit fapta, astfel încât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă.

Nemulţumit de soluţia pronunţată prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2009, petiţionarul XXXXXXXXXXX a formulat plângere la prim - procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Prin rezoluţia nr. 231/VIII/II/2/2009 din 20 februarie 2009, prim – procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului.

Împotriva ordonanţei procurorului menţionată mai sus, şi, implicit, împotriva rezoluţiei prim – procurorului adjunct, petiţionarul XXXXXXXXXXX a formulat plângere la Judecătoria Tg-Mureş, plângere ce formează obiectul judecăţii în prezentul dosar.

Petiţionarul, în plângerea adresată instanţei, a solicitat, în principal, admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi a rezoluţiei prim-procurorului adjunct, reţinerea cauzei spre judecare şi, pe baza probelor existente, condamnarea intimatului XXXXXXXXXXX pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În subsidiar, în cursul judecăţii, a solicitat desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunii sus-menţionate.

Petentul a arătat că intimatul a recunoscut comiterea faptei iar procesul verbal de reconstituire se coroborează cu declaraţia intimatului.

A solicitat audierea persoanelor care au participat la reconstituire şi a membrilor familiei sale care pot dovedi că avea sumele reclamate ca furate.

Verificând soluţia pronunţată prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2009, în dosarul nr. 2.554/P/2006, prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează instituţia plângerii împotriva actelor de neurmărire sau de netrimitere în judecată emise de procuror, a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi pe baza susţinerilor petiţionarului şi procurorului, instanţa apreciază că plângerea petiţionarului este întemeiată pentru următoarele considerente:

După cum s-a arătat, procurorul a apreciat că, în cauză, era aplicabil principiul in dubio pro reo în privinţa intimatului, motivat de faptul că declaraţia sa de recunoaştere a săvârşirii faptei nu se coroborează cu nici o altă probă administrată.

Concluzia de mai sus este eronată, pe de o parte, pentru faptul că mai există, totuşi, probe cu care se coroborează cu declaraţia intimatului, respectiv aspectele reieşite din procesul verbal de reconstituire, activitate cu ocazia căreia intimatul a condus organele de cercetare în teren direct la imobilul aparţinând părţii vătămate, a indicat locul pe unde a pătruns în imobil, a indicat locul unde se afla pivniţa, a indicat modul cum a pătruns în aceasta şi a indicat locul din care a sustras cutia cu valori, toate aceste amănunte putând fi cunoscute, în mod obiectiv, doar de către adevăratul autor. Din nici un act procedural nu rezultă că intimatului i-au fost aduse la cunoştinţă, anterior, amănuntele cauzei sau că ar fi fost „dirijat” pentru a acţiona în vreun fel.

Pe de altă parte, concluzia respectivă nu se putea trage decât după epuizarea întregului probatoriu.

De remarcat, în acest sens, că nu au fost audiaţi martorii care au asistat la reconstituire pentru a se stabili dacă intimatul a fost forţat sau dirijat în vreun fel să desfăşoare activităţile menţionate în procesul verbal; că nu au fost audiaţi membrii familiei petiţionarului şi, în general, nu s-a întreprins nimic în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei sumelor şi celorlalte bunurilor reclamate ca sustrase; că nu s-a realizat o audiere amănunţită a petiţionarului şi a intimatului în privinţa caracteristicilor cutiei în care s-au aflat valorile sustrase pentru a se observa dacă există identitate de obiect; nu s-a procedat la verificarea afirmaţiilor intimatului referitoare la modalitatea de cheltuire a sumelor însuşite.

Principiul in dubio pro reo, trebuie înţeles în sensul că orice îndoială a organelor judiciare trebuie să le determine pe acestea la un surplus de probatorii şi numai după epuizarea tuturor probatoriilor posibile, dubiul se va interpreta în favoarea învinuitului sau inculpatului. Ca atare, nu orice îndoială, superficială, nemotivată, a unui procuror sau judecător poate fi interpretată în favoarea învinuitului sau inculpatului, ci numai acea îndoială, rezultat al unui probatoriu complet şi adecvat, a unor reflecţii competente, asupra speţei şi a unei motivări temeinice. Principiul menţionat nu este o favoare, o îngăduinţă a legii pentru a scuti de eforturi probatorii organul judiciar, ci este un remediu procesual atunci când s-au epuizat toate mijloacele pentru aflarea adevărului.

În fine, de remarcat şi faptul că organele de cercetare penală au apreciat că există suficiente probe care să dovedească vinovăţia intimatului şi prin referatul de terminare a urmăririi penale au propus trimiterea în judecată a acestuia.

Dacă procurorul nu şi-a însuşit punctul de vedere al organelor de cercetare penală, avea posibilitatea de a dispune restituirea cauzei şi de a dispune completarea urmăririi penale potrivit art. 265 alin. 1 şi art. 266 din Codul de procedură penală.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 2781 alin. 8 litera b din Codul de procedură penală, instanţa urmează a admite plângerea petiţionarului, a desfiinţa ordonanţa din data de 20 ianuarie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş în dosarul nr. 2.554/P/2006, a desfiinţa, pe cale de consecinţă, şi rezoluţia nr. 231/VIII/II/2 din data de 20 februarie 2009 a prim – procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, şi a trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Organele de urmărire penală vor constata următoarele fapte şi împrejurări: realitatea declaraţiei intimatului şi realitatea declaraţiei petiţionarului,

prin următoarele mijloace de probă:

- audierea martorilor care au asistat la reconstituire pentru a se stabili dacă intimatul a fost forţat sau dirijat în vreun fel să desfăşoare activităţile menţionate în procesul verbal;

- audierea membrilor familiei petiţionarului pentru a se stabili dacă petiţionarul putea deţine sumele şi bunurile indicate ca sustrase;

- audierea amănunţită a petiţionarului şi a intimatului, solicitându-le să descrie amănunţit caracteristicile cutiei în care s-au aflat valorile reclamate ca sustrase pentru a se observa dacă există identitate de obiect;

- dacă se impune, confruntarea acestora;

- verificarea afirmaţiilor intimatului referitoare la modalitatea de cheltuire a sumelor, afirmativ însuşite, prin identificarea şi audierea personalului localurilor pe care acesta le-a frecventat.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

În temeiul art. 2781 alin. 8 litera b din Codul de procedură penală, admite plângerea formulată de petiţionarul XXXXXXXXXXX, cu domiciliul în Tg-Mureş, str. Negoiului nr. 15/A, jud. Mureş.

Desfiinţează ordonanţa din data de 20 ianuarie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş în dosarul nr. 2.554/P/2006, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului XXXXXXXXXXX, domiciliat în comuna Sângeorgiu de Mureş, str. Unirii nr. 861, bl D2, ap. 13, jud. Mureş, f.f.l. în Sângeorgiu de Mureş, str. Cimitirului nr. 112, jud. Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Desfiinţează, pe cale de consecinţă, şi rezoluţia nr. 231/VIII/II/2 din data de 20 februarie 2009 a prim – procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Organele de urmărire penală vor constata următoarele fapte şi împrejurări: realitatea declaraţiei intimatului şi realitatea declaraţiei petiţionarului,

prin următoarele mijloace de probă:

- audierea martorilor care au asistat la reconstituire pentru a se stabili dacă intimatul a fost forţat sau dirijat în vreun fel să desfăşoare activităţile menţionate în procesul verbal;

- audierea membrilor familiei petiţionarului pentru a se stabili dacă petiţionarul putea deţine sumele şi bunurile indicate ca sustrase;

- audierea amănunţită a petiţionarului şi a intimatului, solicitându-le să descrie amănunţit caracteristicile cutiei în care s-au aflat valorile reclamate ca sustrase pentru a se observa dacă există identitate de obiect;

- dacă se impune, confruntarea acestora;

- verificarea afirmaţiilor intimatului referitoare la modalitatea de cheltuire a sumelor, afirmativ însuşite, prin identificarea şi audierea personalului localurilor pe care acesta le-a frecventat.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen 10 zile de la comunicare pentru intimat şi de la pronunţare pentru petiţionar şi procuror.

Pronunţată în şedinţa publică din 5 mai 2009.

JUDECĂTOR  GREFIER

OGREAN VIRGIL XXXXXXXX

Red. VO/IMC 4 ex. 07.05.2009

Domenii speta

Spete similare