Ultraj contra bunelor moravuri

Prin rechizitoriul nr. 1238/P/2012, din data de 31.08.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria T .B  a trimis în judecată pe inculpaţii R C V şi R C pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 şi alin.  5 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că în noaptea de 20/21.07.2012, cei doi inculpaţi au lovit, îmbrâncit şi ameninţat pe agenţii de poliţie P L A şi M M, aflaţi în exerciţiul funcţiunii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T.B sub nr. 1495/316/2012, la data de 03.09.2012.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii, părţile vătămate şi martorii S S, S, P G, P A, P G, H J, D E, R C, S E, V I şi M S.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Inculpaţii R C V şi R C, sunt fraţi, locuiesc în satul C, comuna M, judeţul G şi nu au ocupaţie. În noaptea de 20/21.07.2012, în jurul orei 0200, ei se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi se manifestau violent faţă de familia martorei S E, vecină, motiv pentru care aceasta l-a rugat pe martorul P G să sune la 112.

Agentul P L A şi agentul principal M M, lucrători de poliţie, se aflau în serviciul de patrulare, în zona de siguranţă  II, pe traseul M – F – B – C şi au fost anunţaţi în legătură cu apelul telefonic de la Ci. Când agenţii de poliţie au ajuns la faţa locului, la aproximativ 200 m. de postul de poliţie, cei doi inculpaţi se manifestau violent, exprimând injurii şi ameninţări. Poliţiştii au încercat să-i legitimeze pe inculpaţi însă aceştia au avut o atitudine sfidătoare, spunând, printre altele, că sunt născuţi toamna. Deoarece comportamentul violent al fraţilor R a continuat, cei doi agenţi i-au încătuşat şi i-au introdus în autoturismul poliţiei.

Între timp, la faţa locului s-au adunat aproximativ 20 de persoane, unele dintre acestea solicitând poliţiştilor să-i elibereze pe inculpaţi, care au coborât din maşină înjurând şi ameninţând, moment în care situaţia a scăpat de sub control. Agentul principal M M l-a preluat pe R C iar P L A, pe R C V. Primul inculpat s-a smuls din braţele agentului M M şi a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată P L A. Acesta s-a dezechilibrat şi a căzut iar R C a continuat să îl lovească cu picioarele. M M a încercat să îl îndepărteze pe R C.

Cei doi inculpaţi, profitând de atitudinea persoanelor spectatoare, le-au lovit pe părţile vătămate cu capul în zona pieptului cât şi cu picioarele pe tot corpul. Ambii poliţişti au fost loviţi, fiecare, atât de R C cât şi de R C V. În timpul altercaţiei, insigna şi epoletul stâng ale agentului P L A au fost smulse iar cămaşa uniformei acestuia, ruptă. De asemenea antena GPS de la staţia din dotarea lui P L A a fost dislocată, acesta pierzând şi instrumentul de scris pe care îl avea asupra sa.

Partea vătămată P L A a reuşit să ia legătura telefonic cu ofiţerul de serviciu al Secţiei 4 Poliţie Rurală T. B, solicitând ajutorul altor forţe de ordine. R C a fugit încătuşat la locuinţa sa  unde martorul H L F i-a tăiat cătuşele. Inculpatul R C s-a întors la locul faptei cu o bâtă de aproximativ 1,5 – 1,8 m. lungime cu care i-a ameninţat pe poliţişti spunând că le va lovi maşina dacă fratelui său nu-i sunt scoase cătuşele.

Acest fapt este confirmat fără nici un dubiu de martori şi mai ales de martorul H L F  care a recunoscut  că a tăiat cătuşele de la mâinile lui R C.

La faţa locului a sosit un echipaj de jandarmi , format din subofiţerii P G şi Z C, care l-au preluat pe R C V, l-au urcat în maşina jandarmeriei şi l-au transportat la sediul poliţiei oraşului T.B. Între timp, inculpatul R C  a fugit din nou de la locul faptei, însă, după aproximativ 45 minute s-a prezentat de bună-voie la acelaşi sediu de poliţie, unde a fost adus de sora sa, cu un autoturism marca Peugeot.

Cu ocazia cercetărilor, în ziua de 21.07.2012, de la locul faptei, au fost ridicate următoarele obiecte: insignă metalică inscripţionată poliţia, antenă GPS cu inscripţia „M” de culoare neagră, epolet cu grad profesional de agent, pix transparent cu capac albastru şi fragmente de material textil de culoare albastră. Cei doi inculpaţi au arătat organelor de cercetare penală, modul cum i-au agresat pe poliţişti (proces-verbal de conducere în teren cu planşă foto).

Conform Certificatului medico-legal nr. 416/A1-D/21.07.2012 eliberat de Serviciul Clinic de Medicină Legală G partea vătămată P L A a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 1 – 2 zile de îngrijiri medicale.

Fapta săvârşită de inculpaţii R C V şi R C  de a-l lovi, îmbrânci şi ameninţa pe agentul de poliţie P L A, aflat în exerciţiul funcţiunii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal.

Fapta săvârşită de inculpaţii R C V şi R C de a-l lovi, îmbrânci şi ameninţa pe agentul de poliţie M M, aflat în exerciţiul funcţiunii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal.

Întrucât faptele au fost comise în concurs real, pentru fiecare inculpat se va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal.

Cele de mai sus se dovedesc cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare; declaraţiile şi rapoartele părţilor vătămate; certificatul medico-legal nr. 416/A1-D/21.07.2012 eliberat de Serviciul Clinic de Medicină Legală G şi fişa de constatări preliminare; procese-verbale de cercetare la faţa locului din data de 21.07.2012 însoţite de planşe foto; proces-verbal de conducere în teren din data de 21.07.2012, însoţit de planşa foto; proces-verbal de ridicare a bunurilor sustrase din data de 03.04.2012; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpaţilor.

Deşi în primele declaraţii date în cursul urmăririi penale,inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, ulterior au revenit asupra declaraţiilor susţinând că doar s-au opus atunci când părţile vătămate le-au cerut să urce în maşină, fără a le lovi ori îmbrânci pe acestea.

Susţinerile inculpaţilor sunt infirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi cu certificatul medico-legal nr. 416/A1 – D/21.07.2012.

Astfel, martora S E a declarat că „… inculpaţii au devenit violenţi, s-au opus organelor de poliţie; R C s-a luptat cu unul dintre poliţişti şi a tras de haina lui”.

Martorul V I a arătat că „R C V şi R C au început să-i lovească pe poliţişti cu picioarele;

Martorul P G a declarat că „cei doi s-au opus şi i-au lovit pe poliţişti, unuia dintre poliţişti i-au rupt uniforma după care cei doi agresori au fost încătuşaţi; După încătuşare, cei doi au continuat să se manifeste violent faţă de lucrătorii de poliţie adresându-le acestora înjurii şi cuvinte obscene;”

De asemenea, martorul H  F a precizat că cei doi inculpaţi s-au îmbrâncit cu poliţiştii iar martora S Ş a declarat că „cei doi au devenit violenţi, agresând organele de poliţie verbal şi fizic, motiv pentru care au fost încătuşaţi; cei doi au adresat ameninţări poliţiştilor; unul dintre poliţişti a fost împins de unul dintre inculpaţi care a tras de cămaşa acestuia şi i-a rupt-o în timp ce celălalt inculpat l-a lovit cu capul şi cu picioarele pe celălalt poliţist”.

Inculpaţii R C V şi R C, prin apărător, au solicitat instanţei achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. c Cod procedură penală.

Întrucât din materialul probator mai sus analizat rezultă, fără dubiu, că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, cererea acestora este neîntemeiată.

În subsidiar, au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b Cod penal arătând că au săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de provocare la care au fost supuşi de către părţile vătămate, provocare produsă prin violenţă.

Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă indicii cu privire la exercitarea abuzivă a atribuţiilor de către poliţiştii implicaţi, astfel încât în speţă nu sunt incidente prevederile art. 73 lit. b Cod penal.

Au mai solicitat inculpaţii ca instanţa să reţină circumstanţe atenuante conform art. 74 Cod penal motivând că au avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei, s-au prezentat în faţa autorităţilor şi au avut o  comportare sinceră.

Articolul 74 Cod penal cuprinde împrejurări de fapt care raportate la fapta şi persoana inculpaţilor pot dobândi, prin aprecierea instanţei, valenţe atenuante.

Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Lipsa antecedentelor penale şi regretul exprimat formal de inculpaţi nu sunt de natură a diminua periculozitatea socială ridicată a faptelor comise şi nu pot fi reţinute în speţă ca circumstanţe atenuante.

Infracţiunile deduse judecăţii prezintă un pericol social ridicat având în vedere că prin comiterea acestuia au fost lezate atât relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţii de stat cât şi relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei astfel încât, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor şi de comportamentul nesincer al inculpaţilor, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, instanţa va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, persoana inculpaţilor şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Raportat la criteriile mai sus enunţate, având în vedere împrejurările de loc şi de timp ale comiterii infracţiunilor, urmările produse şi cele care s-ar fi putut produce, persoana inculpaţilor şi poziţia nesinceră a acestora, instanţa va aplica inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. 1 din Codul penal „pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64, iar în conformitate cu aliniatul al doilea al aceluiaşi articol, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a – c din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei (…)”.

Deşi, art. 71 alin. 2 din Codul penal impune aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii constând în întârzierea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a – c Cod penal, instanţa constată că, raportat la circumstanţele speţei, întârzierea drepturilor de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii nu răspund niciuneia dintre dezideratele enumerate de art. 52 din Codul penal privind scopul pedepsei.

Astfel, în afara oricărei conexiuni cu faptele imputate inculpaţilor şi fără a justifica o măsură de corectare pe viitor a comportamentului acestora, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii apare ca fiind o măsură penală incidentă, prin automatismul legii, în domeniul vieţii private a persoanelor condamnate. Or, o atare ingerinţă trebuie să îşi găsească justificarea în necesitatea intervenţiei, precum şi în scopurile reclamate de o asemenea măsură într-o societate democratică.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private (……), iar punctul 2 prevede că „ nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Având de soluţionat conflictul dintre norma naţională română, reprezentată de art. 71 alin. 2 din Codul penal, şi norma europeană, reprezentată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa constată că aplicarea automată a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura acesteia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii, reglementată de dreptul penal român, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti, nu îndeplineşte cerinţele  enunţate de art. 8 pct. 2 din Convenţie.

În speţă, instanţa constată că, faţă de natura infracţiunilor comise de inculpaţii R C V şi R C, interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii, nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică, neavând nicio legătură cu securitatea naţională, siguranţa publică bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, singurele valori de natură a justifica ingerinţa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa va interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Faţă de lipsa antecedentelor penale şi vârsta inculpaţilor, instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins fără executare efectivă a pedepsei.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 861 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare calculat conform art. 862 Cod penal şi va încredinţa supravegherea inculpaţilor Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul

Totodată, potrivit art. 359 Cod procedură penală, instanţa va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 863 alin. 1 lit. a – d Cod penal şi art. 864 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că partea vătămată M M nu s-a constituit parte civilă iar partea vătămată P L A s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi daune morale.

Cum partea civilă P L A nu a făcut dovada, în condiţiile art. 1169 ale Codului civil din 1864, producerii vreunui prejudiciu moral ori material prin comiterea infracţiunilor, instanţa va respinge pretenţiile ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi 191 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare