Infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr.61/1991. Portul unei bâte de baseball în contextul în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea  nr.61/1991. Portul unei bâte de baseball în contextul în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Deşi destinaţia abstractă a unei bâte de baseball este aceea de a fi folosită la jocul sportiv cu acelaşi nume, Curtea consideră că textul art. 2 pct. 1 din Legea  nr. 61/1991 se referă la destinaţiile concrete ale obiectelor pe care le are în vedere, anume la destinaţiile pe care făptuitorii le dau în fiecare caz specific obiectelor, în sensul în care s-ar putea „primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică”. O altfel de interpretare ar restrânge nepermis de mult şi contrar scopului legii 61/1991 (de protecţie a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice) aplicarea textului în discuţie.

Secţia penală – Decizia  penală  nr. 1091/16 octombrie  2012

Prin sentinţa penală nr. 692/12.12.2011, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 4511/176/2011, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.pen. a fost achitat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută la art. 321 alin. 1 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. d C.p.pen. a fost achitat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. e C.p.pen. raportat la art. 44 C.pen. a fost achitat inculpatul M.T.A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 alin. 1 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.pen. a fost achitat inculpatul M.T.A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută la art. 321 alin. 1 C.pen.

A fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile M.C.

A fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d C.p.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 325 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5049/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au fost trimişi în judecată inculpaţii  M.C. şi  M.T.A. pentru săvârşirea infracţiunilor  prev. de art. 321 al 1 C. penal şi art. 2 alin 1 pct.1 din Legea 61/199 republicată cu aplicarea art. 33 lit.a C. penal şi, respectiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 182 al 1 C. penal şi art. 321 al 1 C. penal cu aplicarea art. 33 lit.a C. penal.

În actul de sesizare s-a reţinut că  inculpatul M.C., în noaptea de 28/29.11.2009, într-un loc public şi în prezenţa mai multor persoane, a participat la un scandal având asupra sa o bâtă de baseball, prin aceasta aducându-se atingere şi bunelor moravuri iar inculpatul M.T.A., în noaptea de 28/29.11.2009, într-un loc public şi în prezenţa mai multor persoane, a participat la un scandal lovind pe inculpatul M.C. cu consecinţa producerii de vătămări ale integrităţii corporale ce au necesitat 70 – 75 zile de îngrijiri medicale, prin aceasta aducându-se atingere totodată şi bunelor moravuri.

Cauza  fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18.05.2011, sub dosar nr. 4511/176/2011.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă:

-declaraţiile inculpatului M.C., din care rezultă că între acesta şi inculpatul M.T.A. s-a iscat un conflict de la faptul că primul dintre cei doi a dat muzica tare în maşină. În timpul acestui conflict, care s-a desfăşurat în faţa localului unde cei doi participau la un majorat şi în prezenţa altor câtorva persoane, inculpatul a luat din maşină o bâtă pentru a-l descuraja pe inculpatul  M., însă aceasta i-a căzut pe jos şi inculpatul a fost lovit de M., reuşind în cele din urmă să se refugieze în maşină. Instanţa arată că starea de fapt descrisă de inculpat, respectiv intenţia de a-l descuraja pe inculpatul M. de o eventuală agresiune asupra sa şi că a fost lovit de acesta, nu se coroborează cu cea reieşită din celelalte mijloace de probă administrate  şi nu va ţinea seama de această declaraţie.

-declaraţiile inculpatului M.T.A., din care rezultă că între acesta şi inculpatul M.C. s-a iscat un conflict de la faptul că cel din urmă a dat muzica tare la aparatul din maşină. În timpul acestui conflict, care s-a desfăşurat în faţa localului unde cei doi participau la un majorat şi în prezenţa a altor aproximativ 7 persoane, inculpatul M. a scos din maşină o bâtă de baseball şi s-a îndreptat spre inculpat cu intenţia de a-l lovi, moment în care inculpatul, pentru a se apăra, a ripostat şi l-a lovit pe M., intervenind în conflict şi martorul C., care luat bâta respectivă;

-declaraţiile martorei M.S.A., din care rezultă că a asistat la un conflict între cei doi inculpaţi însă nu a văzut momentul în care M. l-a lovit pe M. Martora a fost indignată şi speriată de incident;

-declaraţiile martorei P.M.L., din care rezultă că între inculpaţi s-a iscat un conflict, în timpul căruia M. l-a lovit o singură dată pe M. Martora şi cele aproximativ 7 persoane care au mai asistat la incident au fost indignate de întâmplare, însă ceilalţi participanţi la majorat, aflaţi în local, nu au fost influenţaţi de incident;

-declaraţiile martorului M.F., din care rezultă că observat o discuţie între cei doi inculpaţi iar la un moment dat inculpatul M. luat din maşină o bâtă de baseball, moment în care martorul, speriat, a reintrat în local. Ulterior, a aflat că, pentru a se apăra de M., M. l-a lovit pe acesta;

-declaraţiile martorului D.C.D., din care rezultă că a aflat de la participanţii la majorat că între cei doi inculpaţi a avut loc o altercaţie verbală iar la un moment dat M. a luat din maşină o bâtă de baseball vrând să îl lovească pe M., care a ripostat pentru a se apăra şi l-a lovit pe M.;

-declaraţiile martorului D.M.O., din care rezultă că în urma loviturii primite inculpatul M. a avut nevoie de o perioadă de aproximativ 2 luni de recuperare, timp în care a necesitat o alimentaţie specială şi un tratament medical adecvat;

-declaraţiile martorului M.D.M., din care rezultă că în urma loviturii primite inculpatul M. a avut o perioadă de recuperare de aproximativ 80 de zile, timp în care s-a alimentat cu greu şi a întâmpinat dificultăţi la şcoală;

-declaraţiile martorului C.G., din care rezultă că între cei doi inculpaţi a avut loc un incident în timpul căruia inculpatul M. a încercat să îl lovească pe inculpatul M. cu o bâtă iar acesta, pentru a se apăra, l-a lovit pe M. după care martorul a luat bâta şi a pus-o în maşina lui M.;

-declaraţiile martorului P.R., din care rezultă că între cei doi inculpaţi s-a iscat o ceartă în timpul căreia M. a încercat să îl lovească pe M. cu o bâtă, acesta însă s-a apărat lovindu-l pe M. Incidentul nu a avut efect în interiorul localului;

-certificatul medico-legal nr. 4109/IA/1220 din 08.12.2009 în care s e consemnează că inculpatul/parte vătămată M.C. a suferit leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente în data de 28/29.11.2009 şi care necesită pentru vindecare un număr de 70 – 75 zile de îngrijiri medicale.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 28/29.11.2009 inculpaţii  M.C. şi  M.T.A. au fost prezenţi la o petrecere  la localul N. din mun. Alba Iulia.

În jurul orei 0100  aceştia se aflau în faţa localului, inculpatul M. fiind lângă autoturismul său, însoţit de numitele P.M.L., P.I. şi M.S.

În acel moment inculpatul M. s-a apropiat de inculpatul M.  reproşându-i că este deranjat de farurile  maşinii şi  muzica de la casetofon, între aceştia izbucnind un  conflict spontan, context în care  au început să-şi adreseze  cuvinte jignitoare şi să se împingă. Inculpatul  M. a luat o bâtă din autoturismul său şi a intenţionat să-l lovească pe inculpatul M.  care a ripostat  şi l-a lovit cu pumnul pe inculpatului M. în zona feţei.

În drept, prima instanţă a reţinut următoarele:

Constituie infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută la art. 321 alin. 1 C.pen. fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică.

Constituie infracţiunea prevăzută la art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice.

Constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 alin. 1 C.pen. fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

Având în vedere situaţia  de fapt reţinută şi chestiunile de drept incidente în cauză, prima instanţă a mai reţinut:

1. În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută la art. 321 alin. 1 C.pen. de care ambii inculpaţi au fost acuzaţi, instanţa arată că, având în vedere împrejurările în care au fost comise şi urmarea produsă,  faptele celor doi  nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Astfel, instanţa constată că incidentul s-a petrecut în faţa unui local de la periferia mun. Alba Iulia şi în prezenţa unui număr restrâns de persoane iar ceilalţi participanţi la majorat, aflaţi în interiorul localului şi evident în număr mult mai mare, nu au fost în nici un fel afectaţi.

În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.pen. instanţa va dispune achitarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută la art. 321 alin. 1 C.pen. fără a aprecia necesară aplicarea uni amenzi administrative.

2. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută la art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, instanţa arată că norma juridică enumeră în mod expres câteva dintre obiectele al căror port fără drept este considerat infracţiune, indicând apoi că şi alte asemenea obiecte pot intra sub incidenţa legii, dar cu o condiţie: să fie fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire. Or, bâta de baseball avută de inculpatul M. asupra sa nu este un asemenea obiect, ea fiind confecţionată ca instrument sportiv, de lovit mingea.

În consecinţă, sub aspect material, faptei inculpatului îi lipseşte condiţia ca obiectul purtat asupra sa să fie dintre cele pe care legea le enumără sau face trimitere, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. d C.p.pen. inculpatul M.C. va fi achitat de acuzaţie de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

3.  Referitor la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 alin. 1 C.pen. instanţa reţine că în chiar actul de sesizare se arată că inculpatul-parte vătămată M.C. a luat o bâtă din autoturismul său „şi a intenţionat să-l lovească” pe  inculpatul M.T.A. Astfel, acţiunea inculpatului-parte vătămată  se circumscrie sintagmei „atac material, direct, imediat şi injust” pe care legiuitorul o foloseşte la definiţia legitimei apărări, iar riposta inculpatului M. (de care se face vorbire în rechizitoriu) nu a fost decât pentru a înlătura un asemenea atac. De altfel, faptul că inculpatul M. s-a apărat de iminenţa unei agresiuni din partea inculpatului-parte vătămată M. rezultă şi din declaraţiile martorilor M.F., D.C.D., C.G. şi P.R.

În consecinţă, instanţa a apreciat că inculpatul M. a  acţionat în legitimă apărare atunci când l-a lovit pe  inculpatului-parte vătămată M. astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen. coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. e C.p.pen. raportat la art. 44 C.pen. îl va achita pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 alin. 1 C.pen.

4. Instanţa  constată că inculpatul-parte vătămată M.C. s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului M.T.A.  la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând medicamente, deplasări, intervenţii chirurgicale, hrană specială etc. şi a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Până la apariţia noului Cod civil, legitima apărare a fost inclusă de practica judiciară şi doctrina de specialitate între cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii, în prezent aceasta fiind expres prevăzută de lege ca o astfel de cauză (art. 1360 C.civ.). În consecinţă, chiar dacă a produs un prejudiciu prin fapta sa părţii civile, acţionând în legitimă apărare răspunderea inculpatului M. nu poate fi angajată iar acesta nu poate fi obligat la repararea acelui prejudiciu, aşa încât prima instanţă a respins acţiunea civilă a părţii civile M.C.

De asemenea, instanţa constată că şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. s-a constituit parte civilă contra inculpatului M.T.A. cu suma de 1.464,61 lei. Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, numai persoanele care răspund potrivit legii de daunele aduse sănătăţii altei persoane au obligaţia de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Cum răspunderea inculpatului M.(atât penală cât şi civilă) a fost înlăturată de existenţa legitimei apărări, acesta nu mai poate fi obligat la plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate M.C., aşa încât prima instanţă a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C.

5. În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d C.p.pen. prima instanţă a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 325 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen, recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A.I., inculpatul/parte civilă M.C. şi de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C.

Prin recursul său PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A.I.  a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile sub aspectul cărora au fost trimişi în judecată.

În motivarea scrisă a recursului său PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A.I. a arătat, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod greşit probele şi, astfel, a pronunţat o hotărâre contrară legii.

În susţinerea orală a recursului PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A.I., procurorul de şedinţă a precizat că modifică şi reformulează motivele de recurs şi solicită admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi rejudecând:

1. solicită condamnarea inculpatului M.T.A. pentru  săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al.1 Cod penal, în dauna părţii vătămată M.C.

2. solicită schimbarea temeiului juridic privind achitarea inculpaţilor M.C. şi M.T.A. pentru  săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 321 al. 1 Cod penal în baza art.10 lit. b Cod procedură penală.

A arătat, totodată, că nu mai susţine celelalte motive de recurs dezvoltate în scris.

Prin recursul său, partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C. a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii civile.

În susţinerea recursului său partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C. a invocat prevederile art. 313 alin. 1 din Lg. 95/2006 şi depus, în copie, decontul de cheltuieli pentru îngrijirile acordate inculpatului M.C.

Prin recursul său, nemotivat în scris, inculpatul/parte civilă M.C. a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului M. pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă săvârşită în dauna sa, cu obligarea aceluiaşi inculpat la plata daunelor materiale şi morale solicitate.

În motivarea orală a recursului său, inculpatul/parte civilă M.C. a arătat, în esenţă, că starea de fapt este clară, că inculpatul M.T.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă şi că instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea acestui inculpat pe considerentul că s-a aflat în legitimă apărare.

Mai susţine că declaraţiile date în cauză de către părţi sunt structurate în două grupuri, grupul inculpatului M. şi grupul inculpatului M. Declaraţiile aferente grupului M. atestă că inculpatul M.C. a avut o bâtă de baseball cu care l-a ameninţat pe inculpatul M.T.A. Declaraţiile martorelor R.I., P.M., M.S. susţin teza potrivit căreia inculpatul M. i-a aplicat inculpatului M.C. lovituri cu pumnul în faţă, cauzându-i leziuni ce au  necesitat spre vindecare 78-82 zile de îngrijiri medicale.

Susţine că şi în situaţia în care  inculpatul M.C. ar fi  avut  în mână  o  bâtă de baseball nu se poate invoca în cauză incidenţa legitimei  apărări întrucât nu s-a dovedit că a existat un atac material, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului M.

În faza judecăţii în recurs au fosta audiaţi în cauză martorii: R.I., P.R.I..

Analizând prezentele recursuri cu respectarea art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut:

Cu titlu preliminar, în legătură cu afirmaţiile procurorului de şedinţă în sensul că modifică şi reformulează motivele scrise de recurs, Curtea a reţinut următoarele:

Conform art. 3852 cu raportare la art. 362 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, coroborate cu art. 94 lit. 1 din Regulamentul de ordine interioară a parchetului, Curtea de Apel este învestită cu recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia prin Prim procuror (f. X din dosarul de recurs).

În conformitate cu prevederile art. 3854 alin. 2 cu raportare la art. 369 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 65 alin. 2 coroborat cu art. 62 alin. 2 din Lg. 304/2004 procurorii ierarhic superiori Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a declarat unul dintre recursurile din cauză, este Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cum, în speţă, la dosar nu există o manifestare expresă de voinţă în sensul retragerii recursului parchetului din partea procurorului ierarhic superior, Curtea, în lipsa unor prevederi legale care să reglementeze vreo instituţie intitulată „modificarea recursului” sau „reformularea motivelor recursului”, nu poate da o altă eficienţă susţinerilor procurorului de şedinţă de la termenul la care au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de recurs decât în sensul prevederilor art. 67 alin. 2 teza I din Lg. 304/2004, conform cărora procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.

Cu titlu principal, Curtea reţine că, în speţă, este incident motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 din Codul de procedură penală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 62 şi art. 63 din Codul de procedură penală, în demersul de lămurire a cauzei sub toate aspectele, instanţa trebuie să aibă în vedere toate probele administrate în cauză, pe care să le coroboreze între ele, reţinând aspectele confirmate în urma acestei coroborări şi înlăturându-le pe celelalte.

Asupra laturii penale

Realizând propria analiză a probelor cauzei, Curtea a reţinut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 28/29.11.2009, inculpaţii au participat la petrecerea organizată de martora P.R.I., cu ocazia majoratului său, la localul „N.” din Alba Iulia.

În jurul orelor 0100 în noapte, cei doi inculpaţi se aflau în afara localului: inculpatul M., lângă autoturismul său, împreună cu mai mulţi prieteni; inculpatul M., în aceeaşi zonă, împreună cu mai mulţi prieteni.

Starea de fapt reţinută până aici rezultă din declaraţiile tuturor martorilor şi este recunoscută şi de inculpaţi.

La un moment dat, inculpatul M. l-a abordat pe inculpatul M. cerându-i să dea muzica mai încet la maşină, arătându-se deranjat de volumul acesteia şi, astfel, între cei doi a izbucnit o ceartă. Acest aspect rezultă din declaraţia martorei oculare P.M.L. de la fila X  din dosarul de urmărire penală, care se coroborează cu declaraţia martorului M.F. de la fila X  din dosarul de prima instanţă.

Pe fondul acestei dispute, inculpatul M. a luat din maşină o bâtă de baseball intenţionând să-l lovească, cu bâta, pe inculpatul M. Acest aspect rezultă din declaraţia martorului C.G. de la filele X  din dosarul de urmărire penală, care se coroborează cu declaraţia martorului M.F. (f. X  u.p.).

Văzând intenţia inculpatului M., martorul C.G. a intervenit şi s-a interpus între inculpaţi „pentru a nu se isca o bătaie între cei doi”. Tot martorul mai declară că „în timp ce eu eram cu faţa către acel băiat (s.n. inculpatul M.), M. a venit din spatele meu şi l-a lovit cu pumnul sau cu palma peste faţă”. Toate aceste aspecte sunt relevate de martor în declaraţia de la fila X din dosarul de urmărire penală şi reluate în declaraţia aceluiaşi martor de la fila X din dosarul de urmărire penală.

Acelaşi martor confirmă şi în declaraţia de la prima instanţă (f. X) că a „intervenit pentru a-i despărţi pe cei doi, ocazie cu care am luat şi bâta şi tot atunci M. l-a lovit pe M., până să iau bâta de la M.”.

Aşadar, acţiunea de lovire a inculpatului M., recunoscută şi de inculpatul M., este pe deplin dovedită. Această acţiune a fost una intenţionată, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor oculari C., P.M.L. şi M.S.A., coroborată cu cele ale inculpaţilor.

Urmarea acţiunii intenţionate de lovire a constat în vătămarea gravă a integrităţii corporale a inculpatului M., care, pentru vindecare, a avut nevoie de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico legal de la fila X din dosarul de urmărire penală, ceea ce face ca această faptă a inculpatului M. să întrunească toate elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal.

Având în vedere apărarea inculpatului M. în legătură cu împrejurările săvârşirii faptei de lovire, în sensul că s-ar fi aflat în legitimă apărare faţă de atacul cu bâtă al inculpatului M., însuşită şi de prima instanţă, Curtea a reţinut următoarele:

Pentru ca inculpatul să poată beneficia de cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei reglementată de art. 44 din Codul penal şi intitulată „legitima apărare”, ar trebui să rezulte, din probele pertinente şi concludente ale dosarului, că inculpatul M. l-a lovit pe inculpatul M. pentru a se apăra de un atac material, direct, imediat şi injust.

Pentru analiza îndeplinirii condiţiilor de incidenţă a legitimei apărări, Curtea va avea în vedere, în primul rând, declaraţiile martorilor oculari C.G., P.M.L. şi M.S.A.. Din lecturarea declaraţiilor date de aceşti martori, esenţială prezentului demers de analiză apare ca fiind declaraţia M.C., datorită abundenţei de detalii în legătură cu aspectul suspus analizei şi a poziţionării spaţiale a martorului.

În toate declaraţiile sale, martorul C. arată că el a fost cel care s-a interpus între cei doi inculpaţi pentru ca aceştia să nu se bată, atunci când l-a văzut pe inculpatul M. venind cu bâta spre inculpatul M. Tot acest martor relevă că inculpatul M. l-a lovit pe inculpatul M. în momentul în care martorul era deja interpus între cei doi inculpaţi şi că acţiunea de lovire a avut loc peste umărul martorului. Toate aceste aspecte relevate de martor duc la concluzia că, în momentul în care inculpatul M. a aplicat lovitura, atacul inculpatului M. nu era direct, în sensul că între cei doi se afla un obstacol (martorul). Curtea mai reţine, atunci când consideră că inculpatul M. nu s-a aflat în legitimă apărare şi că acesta a avut o atitudine activă, nespecifică unei apărări. Astfel, în împrejurările speţei, în care între cei doi inculpaţi se afla interpus martorul C., dacă ar fi vrut să se apere într-adevăr de un atac de care se temea atât de tare, inculpatul M. ar fi putut alege să se retragă din calea atacatorului şi nu să se îndrepte spre atacator. În acelaşi sens Curtea reţine şi precizia loviturii inculpatului M. (ştiut fiind că pentru a produce o fractură de mandibulă este necesară o lovitură nu atât de puternică pe cât de precisă), nespecifică nici aceasta unei acţiuni de legitimă apărare, care exige o oarecare stare de tulburare, de emoţie, de natură a afecta o astfel de precizie.

Apreciind aşa cum mai sus a arătat cu referire la lipsa de incidenţă a legitimei apărări, Curtea nu poate fi de acord cu cele reţinute sub acelaşi aspect de către prima instanţă, care şi-a întemeiat soluţia de achitare în baza legitimei apărări pe declaraţiile unor martori care:

-fie nu au asistat personal la acţiunea de lovire şi la toate împrejurările care au însoţit-o (martorul P.R. şi martorul M., ultimul arătând că a intrat în local în momentul în care l-a văzut pe inculpatul M. luând bâta),

-fie nu oferă suficiente detalii (martorul D.),

-fie oferă detalii în sensul contrar, în sensul reţinut de Curte (martorul C.).

Reţinând că din partea inculpatului M. a avut loc un atac îndreptat împotriva inculpatului M., şi că acestui atac i-au lipsit caracteristicile de a întemeia o legitimă apărare, Curtea apreciază, totuşi, că atacul (care a avut loc în stradă, la o oră târzie în noapte, de faţă cu mai multe persoane) a fost în măsură să producă în persoana inculpatului M. o stare de puternică emoţie, întrunind astfel caracteristicile unei provocări, ceea ce face ca, în speţă, cu referire la infracţiunea de vătămare corporală gravă, să fie incidente dispoziţiile art. 73 lit. b din Codul penal.

Cu privire la fapta inculpatului M. de a scoate, în contextul disputei cu inculpatul M., care a avut loc în stradă, o bâtă de baseball din maşină şi de a intenţiona să-l lovească, astfel înarmat, pe inculpatul M., Curtea a reţinut:

Această faptă, contrar celor susţinute de inculpatul M., care arată că nu a avut o astfel de bâtă deoarece aceasta nu s-a găsit de către organele de poliţie, este pe deplin probată cu declaraţiile martorilor D.C.D., C.G., M.F., M.S.A.

Curtea mai reţine că această faptă a inculpatului M. întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 2 pct. 1 din Lg. 61/1991, neputând fi de acord cu aprecierile primei instanţe legate de faptul că bâta de baseball nu poate fi considerată ca un obiect special confecţionat pentru tăiere, împungere sau lovire.

Deşi destinaţia abstractă a unei bâte de baseball este aceea de a fi folosită la jocul sportiv cu acelaşi nume, Curtea a considerat că textul art. 2 pct. 1 din Lg. 61/1991 se referă la destinaţiile concrete ale obiectelor pe care le are în vedere, anume la destinaţiile pe care făptuitorii le dau în fiecare caz specific obiectelor, în sensul în care s-ar putea „primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică”. O altfel de interpretare ar restrânge nepermis de mult şi contrar scopului legii 61/1991 (de protecţie a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice) aplicarea textului în discuţie.

Întreaga stare de fapt mai sus reţinută, constând în acţiunea inculpatului M. de a-l lovi pe inculpatul M. cu pumnul în faţă, în acţiunea inculpatului M. de a scoate o bâtă de baseball din maşină şi de a intenţiona să-l lovească, astfel înarmat, pe inculpatul M., întregită cu acţiunile celor doi de a se certa în stradă, în faţa mai multor persoane, timp de câteva zeci de minute, este perfect încadrabilă în drept în infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen.

În susţinerea acestei aprecieri, Curtea se întemeiază pe declaraţiile martorilor P.M., M.S. , D.C.D., C.G. , martori care arată că au fost indignaţi de cele petrecute între cei doi inculpaţi şi că li s-a produs o stare de temere, de tulburare.

Sub acest aspect declaraţiile martorelor R.I. şi P.R., audiate la instanţa de recurs şi care arată că „nu-mi amintesc să fi fost discuţii când ne-am întors în local despre incident” (martora R.), că „nu am fost indignată sau speriată şi nu am considerat că mi s-a stricat petrecerea” (martora P.), nu pot fi reţinute, fiind neverosimile în contextul în care, din declaraţiile celorlalţi martori, date mult mai aproape în timp de data evenimentului, rezultă că incidentul s-a transformat în scandal, că la el au asistat zeci de persoane, că a durat mai multe zeci de minute şi că s-a soldat chiar cu venirea organelor de poliţie.

Curtea, pentru motivele mai sus reţinute (scandal de amploare prin prezenţa mai multor zeci de persoane, derulat în stradă, care a durat mai multe zeci de minute în timp, soldat cu venirea organelor de poliţie, care caracterizează un pericol social destul de ridicat, specific penalului), nu poate fi de acord nici cu aprecierea primei instanţe în sensul că faptele în discuţie nu pot fi încadrate ca infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice deoarece ar lipsi trăsătura esenţială a pericolului social specific unei infracţiuni.

Pentru considerentele reţinute până la acest punct, Curtea i-a condamnat pe cei doi inculpaţi pentru faptele reţinute în sarcinile lor: pentru vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 C.pen. şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., pe inculpatul M.; pentru port fără drept de armă albă, prev. de art. 2 alin. Pct. 1 din Lg. 61/1991 şi  pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., pe inculpatul M.

În demersul de individualizare a pedepselor ce vor fi aplicate celor doi, Curtea, ţinând cont de scopul educativ şi de prevenţie generală prev. de art. 52 din Codul penal dar aplicând şi criteriile prev. de art. 72 din Codul penal, a procedat astfel:

Cu privire la inculpatul M.,

-pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, văzând, în special, că fapta a fost săvârşită în stare de provocare şi că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi că aceeaşi faptă a produs consecinţe însemnate asupra inculpatului M., va aplica pedeapsa de 1 an închisoare;

-pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii, văzând, în special că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi că fapta prezintă un pericol social concret destul de ridicat, va aplica pedeapsa 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen.,  Curtea a contopit pedepsele de un 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului M. în pedeapsa de 1 an închisoare, pe care o va sporii, ca un echivalent al pedepsei care nu se execută, la 1 an şi 3 luni.

În temeiul art. 71 C.pen., Curtea a interzis aceluiaşi inculpat, pe durata pedepsei rezultante de 1 an şi 3 luni închisoare, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice) şi lit. b C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

Cu privire la inculpatul M.,

-pentru infracţiunea de port fără drept de armă albă, văzând, în special, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi că aceeaşi faptă, prin împrejurările de loc şi de timp în care a fost săvârşită prezintă un pericol social relativ ridicat, va aplica o pedeapsă de 3 luni închisoare;

-pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii, văzând, în special că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi că fapta prezintă un pericol social concret destul de ridicat, va aplica pedeapsa 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen., Curtea a contopit pedepsele de 1 an închisoare şi 3 luni închisoare, aplicate inculpatului M., în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., Curtea a interzis aceluiaşi inculpat, pe durata pedepsei rezultante de 1 an închisoare, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice) şi lit. b C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

Având în vedere că ambii inculpaţi sunt la primul contact cu legea penală, că au dat dovadă de respectul cuvenit activităţii de justiţie şi au răspuns la chemările organelor judiciare, că la data faptelor erau studenţi, Curtea a apreciat că aceştia posedă un nivel de educaţie care le permite îndreptarea şi fără privarea efectivă de libertate, astfel că, în temeiul art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen., vor fi suspendate condiţionat executările pedepselor rezultante, pentru termene de încercare stabilite în conformitate cu art. 82 din Codul penal.

De asemenea, Curtea a pus în vedere inculpatului M. dispoziţiile art. 83 alin. 1 şi 84, iar inculpatului M., pe cele ale art. 83 alin. 1 din Codul penal.

Asupra laturii civile

Curtea  a constat că, în cauză, s-au constituit părţi civile:

-inculpatul M., cu suma de 50.000 lei daune materiale şi cu suma de 100.000 lei daune morale (f. X din dosarul de prima instanţă);

-SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C. cu suma de 1.464,61 lei daune materiale reprezentate de cheltuielile ocazionate de îngrijirea medicală acordată inculpatului M. (f. X din dosarul de urmărire penală).

Din probele dosarului rezultă că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 998 C.civ. în vigoare la data faptei pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului M., astfel:

Din declaraţiile martorilor şi din certificatul medico legal rezultă că acţiunea inculpatului M., de lovire, a fost una săvârşită cu vinovăţie şi că a avut ca rezultat vătămarea corporală gravă a integrităţii corporale a inculpatului M., rezultat ce s-a tradus:

-pe de o parte, în suferinţe fizice şi psihice însemnate din partea celui lovit,

-pe de altă parte, în cheltuieli cu spitalizarea victimei, efectuate de partea civilă Spitalul.

Pentru a aprecia întinderea prejudiciului moral suferit de inculpatul/parte civilă M., Curtea a avut în vedere că fractura de mandibulă precum cea din cauză (cu localizări multiple, paramedian dreapta, necesitând intervenţie chirurgicală şi imobilizare îndelungată şi alimentaţie lichidă) este însoţită, în chip natural, de dureri fizice şi psihice însemnate, apte a crea un grad ridicat de disconfort general, de anormalitate a modului de viaţă, aspecte relevate şi de martorii D.M.O. (f. X din dosarul primei instanţe) şi M.D.M. (f. X din dosarul primei instanţe), astfel că un cuantum de 12.500 lei apare ca fiind potrivit sub acest aspect.

Cu privire la suma de suma de 50.000 lei solicitată de inculpatul/parte civilă M. cu titlu de daune materiale, Curtea observă că acesta nu a produs, contrar obligaţiei prevăzută de art. 1.169 din Codul civil anterior, nici un mijloc de dovadă specific (chitanţe, facturi, bonuri), drept pentru care Curtea a respins acţiunea civilă a aceleiaşi părţi în ceea ce priveşte daunele materiale.

Pentru a aprecia întinderea prejudiciului material produs în dauna părţii civile spital, Curtea a avut în vedere deconturile de la filele X din dosarul de urmărire penală, necontestate de inculpatul M., conform cărora prejudiciul acestei părţii civile este în sumă de 1.464,61 lei.

Reţinând, pentru motivele mai sus arătate sub aspectul laturii penale, starea de provocare din partea inculpatului M. în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală săvârşită de inculpatul M., Curtea, pentru a putea soluţiona în mod just acţiunile civile exercitate în cauză de către inculpatul M. şi de către partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C., care au legătură, ambele, cu respectiva infracţiune, consideră necesar a stabili procentul de culpă ce revine inculpatului M. în producerea urmărilor infracţiunii în discuţie.

Având în vedere că nu se poate stabilii cu precizie matematică gradul de culpă, Curtea, raportându-se în mod global la toate împrejurările faptei, a stabilit la 80% contribuţia culpabilă a inculpatului M.T.A. în producerea urmărilor infracţiunii de vătămare corporală gravă, urmând a obliga pe acest din urmă inculpat la sumele deja reţinute dar reduse în raport de această contribuţie.

Cu privire la cheltuielile judiciare

În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, Curtea a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate la urmărirea penală şi la prima instanţă.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate în recurs.

În baza art. 193 alin. 2 din Codul de procedură penală, văzând factura şi chitanţa (în sumă de 1.500 lei cu titlu de onorariu avocaţial pentru recurs) de la fila X din dosarul de recurs dar şi proporţia în care a fost admis recursul inculpatului M., Curtea a obligat pe inculpatul M.T.A. la plata către inculpatul/parte civilă M.C. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Cu privire la suma de 1.500 lei solicitată de inculpatul M. cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocaţial) pentru judecata de primă instanţă, Curtea nu a acordat-o, având în vedere că aceasta nu a fost cerută în faţa primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare