Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 2997 din 06.11.2009


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECATORIA TÂRGU-CARBUNESTI

Dosar nr. .. actiune în constatare

Sentinta Civila Nr. 2997

Sedinta publica din 06 Noiembrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE ..

Grefier ..

Pe rol fiind judecarea actiunii în constatare formulata de reclamanta .., domiciliata în comuna .., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al orasului Tg-Carbunesti, cu sediul în Tg-Carbunesti, judetul Gorj.

La apelul nominal facut  în sedinta publica s-a prezentat reclamanta, lipsa fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constatându-se cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reclamanta a solicitat admiterea actiunii.

J U D E C A T O R I A

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul acestei instante la data de  05.01.2009 sub nr. .. 317 / 2009  reclamanta .., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al orasului Tg-Carbunesti, a solicitat  instantei ca prin sentinta ce se va pronunta  sa se constate ca este  proprietara lotului nr.269 situat în satul .., judetul Gorj, ce se compune dintr-o casa de locuit, cu o camera si a terenului aferent acesteia în suprafata de 1000 m.p. 

În motivarea actiunii, reclamanta a  aratat ca prin contractul de întretinere nr. 2660/05.09.2006 numitul .. i-a înstrainat în schimbul întretinerii suprafetele de 2324 m.p. teren vii si 727 m.p. teren curti constructii situate în intravilanul comunei Bustuchin, satul Poienita, împreuna cu o casa de locuit compusa din patru camere, hol si baie, construita din caramida, acoperita cu tabla, ca ulterior încheierii actului de întretinere imobilele au fost afectate de calamitati naturale, iar numitul .. a devenit beneficiarul programului stabilit prin HG nr.810/21.06.2006, primind în schimbul imobilelor afectate lotul nr.269 si, întrucât si-a îndeplinit obligatiile de întretinere, este îndreptatita sa recurga la prezenta actiune.

În drept si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.1073, 1077 Cod civil si art.111 Cod procedura civila.

În dovedirea actiunii reclamanta  a depus la  dosar în copie contract de întretinere autentificat sub nr. 2660/05.09.2006, încheierea nr.19560/06.09.2006 , proces verbal nr.18256/04.12.2006, carte de identitate.

Pârâtul Consiliul Local al orasului Tg-Carbunesti a formulat întâmpinare în cauza, prin care a solicitat respingerea actiunii.

În drept  au fost invocate  dispozitiile art.115-118 Cod procedura civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin contractul de întretinere autentificat sub nr. 2660/05.09.2006 reclamanta a dobândit de la defunctul .., imobilul compus din suprafata de 2324 m.p. teren vii si 727 m.p. teren curti constructii, împreuna cu o casa de locuit compusa din patru camere, hol si baie, construita din caramida, acoperita cu tabla, situate în intravilanul comunei Bustuchin, satul Poienita

Prin procesul verbal nr. 18256/04.12.2006, în baza OUG nr.68/2006, i-a fost predat defunctului imobilul casa de locuit, compusa dintr-o camera, atribuit gratuit în proprietate si terenul aferent în suprafata de 1000 m.p , atribuit în folosinta gratuita pe durata existentei constructiei, imobile situate pe raza localitatii Tg-Carbunesti, sat Cojani.

Potrivit art.111 cod procedura civila actiunea în constatare are un caracter subsidiar , în sensul ca poate fi exercitata numai când nu poate fi folosita actiunea în realizare .

Pentru promovarea si admiterea actiunii în constatare este necesar ca reclamantul sa justifice un interes, interes ce deriva chiar din pericolul unei contestari sau încalcari a dreptului sau de catre pârât, promovarea actiunii fiind conditionata de preexistenta dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei.

În cauza, reclamanta a devenit, în baza contractului de întretinere, proprietara imobilelor situate în comuna Bustuchin si nu poate pretinde un drept de proprietate asupra imobilelor situate în satul Cojani ce nu au facut obiectul contractului de întretinere, întrucât actiunea în constatare are drept scop consolidarea dreptului de proprietate aflat în patrimoniu si, pe aceasta cale nu se poate constitui dreptul de proprietate asupra imobilelor, în situatia în care reclamanta era proprietara imobilelor situate în comuna Bustuchin, la data afectarii acestora de calamitatile naturale, avea posibilitatea sa conteste actele administrative prin care a fost atribuita altei persoane casa de locuit construita în zona afectata de calamitati.

Pentru considerentele expuse, instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art.111 Cod procedura civila, urmând sa respinga actiunea formulata de reclamanta ... 

PENTRU ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

H O T A R A S T E

Respinge actiunea civila în constatare formulata de reclamanta .., domiciliata în comuna …, judetul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al orasului Tg-Carbunesti, cu sediul în Tg-Carbunesti, judetul Gorj.

Cu  drept de recurs  în termen  de  15  zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta  publica  azi 06.11.2009. 

 PRESEDINTE , GREFIER,

.

.