Revendicare, grăniţuire, obligaţia de a face

 Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 23.04.2010 reclamantul BI a chemat în judecată pe pârâţii GI şi GE  pentru grăniţuire – urmând să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăţi şi obligarea pârâţilor la edificarea gardului pe jumătate din lungimea terenului;  revendicare – urmând să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de aproximativ 200 m.p. şi obligaţia de a face – urmând să fie obligaţi pârâţii sau să fie autorizat reclamantul, să demoleze coteţul de păsări amplasat pe terenul revendicat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut faptul că în partea de est se învecinează cu gospodăria pârâţilor. A arătat de asemenea că pârâţii au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.8349/10.06.1994 terenul în suprafaţă de 1000 m.p. din suprafaţa totală de 2200 m.p. situat în intravilanul satului  cu construcţiile de pe acesta. Restul suprafeţei de teren este proprietatea sa, conform S.C nr.2100/19.11.2008 a Judecătoriei Vînju Mare. Menţionează că pârâţii au ocupat fără drept o suprafaţă de aproximativ 3 m pe toată lungimea terenului din vecinătatea sa, teren pe care aceştia au amplasat un coteţ.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp.art.480, 584 C.civ.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar : copie contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.8349/10.06.1994, copie titlul de proprietate definitiv nr.50123/8.08.2003, împuternicire avocaţială, copie S.C nr.2100/19.11.2008 a Judecătoriei Vînju Mare, chitanţă privind dovada că reclamantul BI a achitat sultă pârâtei GE, chitanţă privind dovada achitării taxei de timbru şi timbrul judiciar şi a solicitat audierea martorilor MM şi MB.

Pârâţii au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant, anexând la dosar copie adeverinţă nr.896/22.07.2008, copie raport de expertiză efectuat în dosarul nr.1/332/2004.

În şedinţa publică din 26.05.2010, pârâtul GI a depus la dosar o completare la întâmpinare şi au arătat că nu au probe de solicitat instanţei.

Din depoziţia martorei MM se reţine faptul că reclamantul locuieşte la est de pârâţi, iar între proprietăţi este un gard vechi construit de părinţii lor. A mai arătat că pârâţii au înlocuit o porţiune de gard însă pe vechiul amplasament, că mai deţin şi un coteţ de păsări care are spatele pe gardul ce delimitează cele două proprietăţi. Cunoaşte că pârâţii au cumpărat de la tatăl comun BD, 1000 m.p., iar reclamantul a moştenit partea cealaltă pe care o munceşte de aproximativ 10-15 ani.

La termenul din 23.06.2010 apărătorul reclamantului a solicitat efectuarea unei expertize, urmând ca expertul să aibă în vedere următoarele obiective : să se identifice  terenurile deţinute de părţi conform titlurilor de proprietate; să se stabilească linia de hotar; să precizeze dacă linia de hotar existentă este cea veche trasată de autor sau dacă există semne vechi de hotar ce despart cele două proprietăţi; să identifice construcţiile din jurul liniei de hotar şi dacă acestea împiedică grăniţuirea.

În cauză a fost numit expert IM, reclamantul BI depunând la dosar chitanţa privind onorariul de expert în sumă de 600 lei.

Astfel, la data de 20.10.2010, s-a luat act că la dosar a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert IM, în care se concluzionează faptul că linia de hotar dintre cele două proprietăţi este delimitată prin gard edificat de autorul BD, cu cel puţin 15 ani înainte de întocmirea contractului de vânzare cumpărare nr.8349/10.06.1994; pe linia de hotar este edificată o construcţie din lemn şi prefabricate tot de către autor; suprafaţa terenului cumpărat de pârâţi este de 1116,2 m.p. şi nu 1000 m.p. deci cu 116,2 m.p. mai mult.

  Analizând actele şi lucrările dosarului şi coroborând probele administrate  în cauză, instanţa constată şi reţine în fapt şi în drept următoarele:

Părţile sunt proprietari ale unor terenuri învecinate situate în intravilanul localităţii S, judeţul Mehedinţi.

Cu privire la aceste terenuri, reclamantul deţine S.C nr.2100/19.11.2008 a Judecătoriei Vînju Mare pentru suprafaţa totală de 1200 mp teren curţi construcţii şi arabil în intravilan, iar pârâţii contractul de vânzare cumpărare nr.8349/10.06.1994 pentru o suprafaţă de 1000 m.p.

  Instanţa mai reţine că părţile au dobândit cele două proprietăţi pe căi diferite, dar de la autorul comun. Astfel, pârâţii au dobândit suprafaţa de 1000 mp. teren precum şi construcţiile edificate pe acesta, de la părinţii pârâtei GE, respectiv BD şi BA, prin contractul de vânzare cumpărare nr.8349/10.06.1994. Reclamantul deţine suprafaţa de 1200 mp. teren, prin S.C nr.2100/19.11.2008 pron. de Judecătoria Vînju Mare, în ds. nr. 1/332/2004, având ca obiect partaj judiciar, acest teren revenindu-i reclamantului în lotul său, alături de alte suprafeţe de teren, de la acelaşi autor comun, BD. Pe de altă parte, autorul BD a dobândit întreaga suprafaţă de 2200 mp. teren prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform TP nr. 50123/2003.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese faptul că între cele două proprietăţi există un gard despărţitor edificat de autor, precum şi faptul că suprafaţa terenului cumpărat de pârâţi este de 1116,2 m.p. şi nu 1000 m.p. De asemenea, din declaraţia martorei MM instanţa reţine faptul că reclamantul locuieşte la est de pârâţi, iar între proprietăţi este un gard vechi construit de părinţii lor.

În raport de probatoriul administrat în cauză instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamant pentru următoarele considerente:

Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, poate cere restituirea acestuia de la cel la care se găseşte; proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului sau de proprietate şi restituirea lucrului.

Aşa cum reiese din probele administrate în cauză, reclamantul nu a fost niciodată deposedat de către pârâţi, aceştia dobândind imobilul, de la autorul comun, astfel cum a fost delimitat de către acesta. Faptul că în fapt suprafaţa de teren este mai mare cu 116,2 mp. decât cea înscrisă în actul autentic, nu duce la concluzia că îi aparţine reclamantului şi că face parte din suprafaţa de 1200 mp. teren, care i-a revenit în urma partajului judiciar. Ceea ce are relevanţă în cauză este voinţa autorului comun care a înstrăinat pârâţilor un bun individual determinat şi delimitat prin îngrădire de acesta, de restul proprietăţii. În realitate nu s-a dovedit faptul că pârâţii ocupă vreo suprafaţă de teren din proprietatea reclamantului, cele două proprietăţi fiind delimitate printr-un gard edificat de autorul comun, astfel că instanţa va respinge acţiunea în revendicare, în ce priveşte obligarea pârâţilor să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de aproximativ 200 m.p.

De asemenea, pe calea unei acţiuni în grăniţuire este necesar să se stabilească vechiul hotar dintre fonduri, adică acea linie de graniţă originară stabilită fie prin voinţa comună şi concordantă a proprietăţilor, fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege.

Chiar dacă din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese faptul că reclamantul ocupă în realitate o suprafaţă de 1079,14 mp faţă de 1200 mp cu cât figurează în actele de proprietate, iar pârâţii deţin în fapt o suprafaţă de 1116,2 mp faţă de cei 1000 mp înscrişi în contractul de vânzare cumpărare nr.8349/10.06.1994, la stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţelor înscrise în titlurile de proprietate, căci asemenea titluri garantează existenţa dreptului dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei la care s-ar referi.

Ori, atunci când între amplasarea în concret a unor suprafeţe de teren determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale, în speţă în raport de modalitatea de amplasare a construcţiilor părţilor, şi aceea ce ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor înscrise în titlurile de proprietate există neconcordanţă trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale, şi după caz, stabilite în vechime prin voinţa comună a proprietarilor.

 În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 578 C.civ  instanţa nu poate stabili linia de hotar dintre proprietăţile părţilor în sensul cum aceasta este dată, conform raportului de expertiză întocmit în cauza (anexa I) de punctele menţionate, stabilite în funcţie de jumătatea distanţei dintre cele două proprietăţi : 2,11,8, întrucât s-a schimba linia trasată de autor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să demoleze coteţul, instanţa va respinge această cerere deoarece, s-a constatat faptul că, acesta este edificat de acelaşi autor pe linia de hotar şi întrucât aceasta nu este schimbată nu presupune demolarea construcţiei (C3).

Văzând şi disp.art.274 C.proc.civ., reclamantul va fi obligat la plata către pârâţi a sumei de 88 lei cheltuieli de judecată.

Respinge acţiunea civilă având ca obiect „revendicare,grăniţuire, obligaţia de a face” formulată de reclamantul BI domiciliat satul S, judeţul Mehedinţi, împotriva pârâţilor GI şi GE domiciliaţi în satul S, judeţul Mehedinţi.

Obligă reclamantul la plata către pârâţi a sumei de 88 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare