Actiune In Anulare

Sentinţă civilă 1103 din 12.05.2009


Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 13 decembrie 1985 s-a eliberat certificatul de mostenitor nr.956 ca urmare a decesului numitei G .M., la data de 19 februarie 1985, ocazie cu care s-a stabilit masa bunurilor succesorale ramase de pe urma acesteia, mostenitorii si cotele legale.

Asa cum rezulta din cuprinsul certificatului de mostenitor anterior mentionat cu ocazia efectuarii procedurii notariale s-a stabilit ca numitului Balalia Petre in calitate de frate al defunctei ii revine intreaga masa succesorala.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei acte de stare civila, din care rezulta ca numitul B.P. autorul paratilor din cauza, nu era singurul mostenitor al defunctei, deoarece mama reclamantei, numita I. A. ( fosta G.) este fiica predecedata la data de 15.03.1973 a defunctei G. M. si de pe urma acesteia au ramas ca mostenitori legali in afara de reclamanta si numitii I. E., I. S. si I. L.

La data de 1 octombrie 2008 reclamanta si-a restrans petitul actiunii doar in ceea ce priveste anularea certificatului de mostenitor invocand drept cauza a nulitatii absolute incalcarea dispozitiilor legale in materie.

In concret, nu au fost precizate acele dispozitii legale incalcate pentru ca instanta sa poata verifica daca aceasta imprejurare ar atrage nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor.

Asa cum rezulta din dispozitiile art.13 din Decretul 40/1953, act normativ in vigoare la data eliberarii certificatului de mostenitor , notarul de stat stabileste numarul si calitatea mostenitorilor, precum si masa succesorala, instiintand totodata organul financiar competent despre existenta succesiunii in vederea impunerii.

Potrivit art.17 din acelasi act normativ ,, dupa 6 luni de la deschiderea succesiunii mostenitorii care au acceptat-o în acest termen, pot cere Notariatului de Stat competent, potrivit art. 1, sa li se elibereze certificatul de mostenitor, chiar daca notarul de stat nu a întocmit inventarul bunurilor,,.

Asa cum rezulta din dispozitiile legale mai sus citate pentru eliberarea certificatului de mostenitor este necesar sa se dovedeasca nu numai aceasta calitate ci si acceptarea in termen a mostenirii, pentru ca, in caz, contrar succesibilul este strain de mostenire prin neacceptare potrivit art.700 C.civ.

In prezenta cauza, reclamanta nu a motivat in nici-un fel imprejurarea potrivit careia nu a avut cunostinta despre decesul bunicii sale G. M.,  si nu a dovedit de asemenea nici imprejurarea ca a acceptat tacit mostenirea ramasa atat de pe urma defunctei sale mame cat si de pe urma bunicii sale materne.

In consecinta, instanta retinand ca in prezenta cauza nu s-a dovedit de catre reclamanta acceptarea tacita a succesiunii de pe urma celor doua defuncte, caracterul imprescriptibil al actiunii nescutind mostenitorii de a face dovada acceptarii acesteia in termen de 6 luni, reclamanta fiind in acest sens straina de mostenire, si nu s-a facut dovada niciunei imprejurari care sa atraga nulitatea absoluta a acestuia, va respinge actiunea modificata ca neintemeiata.