Talharie art 211 cp

Sentinţă penală 135 din 06.09.2010


Deliberand asupra cauzei penale de fata, retine urmatoarele:

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti cu numarul x/P/xxx din data de 08.01.2010, inregistrat pe rolul acestei instante sub numarul de mai sus, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului S.D.L, sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie, prev. de art.211 al.1, al. 2 lit.b, c,  al.2¹ lit.a C.p.

In cuprinsul rechizitorului se retine ca in noaptea de 13.12.2009, in jurul orelor 20, inculpatul, insotit de doua persoane, a acostat partea vatamata S.C, care vorbea la un telefon mobil, l-a lovit fara nici un avertisment, acesta cazand la pamant, i-a administrat partii vatamate in continuare lovituri cu pumnii si picioarele, si, profitand de neputinta acestuia de a se apara, i-a sustras din buzunarul stang al gecii telefonul mobil marca Nokia 6300. Conform certificatului medico-legal emis in cauza, partea vatamata a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de ingrijiri medicale.

Ulterior savarsirii faptei, inculpatul a incercat sa valorifice telefonul mobil sustras, care a fost gasit in locuinta sa cu ocazia perchezitiei domiciliare efectuate in data de 14.12.2009.

 Aceasta situatie de fapt a fost retinuta pe baza materialului probator administrat in cursul urmaririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la fata locului (fl.10), plangere si declaratii parte vatamata S.C (fl.31,32), raport de expertiza medico-legala (f.40), proces verbal de perchezitie domiciliara (f.47), proces verbal de recunoastere (f.61), declaratii martori P.J (fl.77), S.C(fl.84), V.E (f.90), P.B (f.95), C.I (f.97), A.G (f.100), A.GH (f.103),  H.F (f.106), M.C (f.109).

Inculpatul S.D.L a fost audiat in faza de urmarire penala (fl.71), recunoscand savarsirea infractiunii doar sub aspectul lovirii partii vatamate, pozitie mentinuta si in fata instantei.

In cursul judecatii partile au solicitat, iar instanta a incuviintat si administrat proba cu declaratiile martorilor audiati in cursul urmaririi penale, precum si intocmirea unui referat de evaluare pre-sententiala de catre Serviciul de Probatiune din cadrul Tribunalului Brasov.

Pe latura civila, partea vatamata S.C s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 5.000 lei (f.35), reprezentand contravaloarea telefonului mobil Nokia 6300 nerecuperat si daune morale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Asa cum rezulta din declaratia partii vatamate S.C, in noaptea de 13.12.2009, acesta se plimba in jurul orei 20 pe strada X din Rasnov, cand, la un moment dat, in timp ce vorbea la unul din cele doua telefoane mobile pe care le detinea asupra lui, a perceput un grup de trei persoane din care facea parte si inculpatul, venind spre el. In clipa intersectarii cu cei trei, unul din indivizi, identificat de partea vatamata in declaratia de la fila 32 ca fiind „blond, inalt si subtirel” si recunoscut  ulterior in persoana numitului A.D, asa cum rezulta din procesul verbal de recunoastere (f.63), i-a aplicat o lovitura de pumn, urmata de alte lovituri in diverse zone ale corpului, administrate de inculpat, si in urma carora partea vatamata a cazut la pamant in stare de inconstienta, neputand observa cine anume i-a sustras cel de-al doilea telefon mobil aflat in buzunarul gecii.  Declaratia este contradictorie cu cea din timpul urmaririi penale, in care il arata cu certitudine pe inculpat ca fiind persoana care, subsecvent loviturilor aplicate, l-a buzunarit. De asemenea, partea vatamata invedereaza ca cea de-a treia persoana din grup nu a exercitat violente asupra sa.

Ca o consecinta a leziunilor suferite, s-a stabilit prin raportul de expertiza medico-legala ca numitul S.C a necesitat 12-14 zile de ingrijiri medicale.

Telefonul mobil marca Nokia 6080, la care vorbea partea vatamata in momentul comiterii agresiunii, si care a fost proiectat pe asfalt ca urmare a loviturii aplicate de inculpat cu piciorul in mana in care acest telefon era detinut, a fost descoperit la domiciliul inculpatului cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare, asa cum rezulta din procesul verbal de la fila f.47, telefonul prezentand, astfel cum lesne se poate observa si din plansele foto anexate (f.54,55), lipa cartelei SIM, precum si particularitatile si deteriorarile expuse de partea vatamata in declaratia din timpul urmaririi penale, respectiv culoarea neagra cu margine argintie a partii din fata, culoarea argintie a partii din spate, si fisura din dreptul difuzorului.

Declaratia partii vatamate se coroboreaza cu cea a martorului P.J, care arata ca in data de 13.12.02009, dupa ce consumase anterior impreuna cu inculpatul circa 4 litri de vin, iesind la plimbare, au intalnit in dreptul sediului fostului XXX Rasnov o persoana care vorbea la telefonul mobil, si pe care inculpatul a lovit-o cu pumnul in fata, iar dupa ce a cazut pe jos cu piciorul in toate zonele corpului, aratand de asemenea ca inculpatul s-a aplecat peste partea vatamata cat timp acesta era cazut la pamant, insa nu a observat ce anume facea, intrucat se afla la o distanta de aproximativ 4 metri. Dupa ce l-a convins pe inculpat sa nu mai loveasca victima, martorul arata ca s-au deplasat in zona pietei, unde inculpatul a incercat sa vanda un telefon mobil unui taximetrist, din cele 2 sau 3 pe care le avea asupra lui. Nereusind, i-a rugat apoi pe doi tineri intalniti ulterior sa scoata cartela dintr-un telefon mobil, martorul si inculpatul finalizandu-si periplul intr-un alt bar, in care au mai consumat o bere. Martorul arata ca a innoptat la inculpat, fiind gasit de dimineata de organele de politie la domiciliul acestuia, si ca telefonul descoperit cu ocazia perchezitei isi aminteste sa-l fi vazut in seara anterioara in posesia inculpatului, cand incerca sa-l vanda. De asemenea, martorul invedereaza cu certitudine ca numitul A.D, pe care sustine ca il cunoaste extrem de bine, nu a fost prezent la locul agresiunii si nu a participat la aceasta. Sustinerea este confirmata de declaratiile martorilor A.GH., H.F si M.C, din care reiese faptul ca in seara de 13.12.2009 sus numitul s-a aflat permanent in compania martorei H. intre orele 18-24, si ca intre orle 19.45 si 24 cei doi s-au aflat la domiciliul lui A.D, excluzand astfel ipoteza participarii sale la comiterea infractiunii.

Declaratia marorului P.J, vizand cererea adresata de inculpat unor tineri de a extrage cartea SIM dintr-un telefon mobil, se coroboreaza cu cea a martorului V.E, care arata ca intr-adevar intalnindu-se cu inculpatul si cu P.J, pe care ii cunostea intrucat a fost coleg de scoala cu inculpatul si coleg de serviciu cu martorul, a fost solicitat de inculpat sa efectueze aceasta operatiune, pe care a si realizat-o, aratand ca nuanta aparatului era neagra iar cartela apartinea companiei Orange, iar telefonul l-a recunoscut ca fiind cel care i-a fost prezentat spre recunoastere de catre organele de politie. Aceleasi aspecte relatate de catre martorul Vacariu sunt confirmate si de catre martorul P.B, care il insotea pe cel dintai in momentul in care inculpatul le-a adresat solicitarea mentionata. Martorul C.I arata, de asemenea, ca in acea seara, in jurul orei 20.50, o persoana cu semnalmentele inculpatului i-a oferit spre vanzare un telefon mobil cu fateta visinie. 

 Date fiind declaratiile de mai sus, si modul in care ele se coroboreaza, instanta nu poate primi apararea inculpatului constand doar in recunoasterea lovirii partii vatamate, intemeiata pe incercarea de acreditare a ideii ca martorul P. este autorul furtului, deoarece sub salteaua patului in care a dormit martorul, la domiciliul inculpatului, s-ar fi gasit telefonul mobil. In primul rand, locatia aratata de inculpat ca fiind cea in care a fost descoperit telefonul este incorecta, intrucat acesta a fost localizat intre pat si fotoliu, pe jos, asa cum rezulta din plansele foto, si in nici un caz sub saltea, iar pe de alta parte inculpatul insusi afirma in declaratia data in fata procurorului (f.72) ca nu l-a vazut pe prietenul sau Jeno ridicand vreun obiect cazut pe jos in urma agresiunii, si nici nu a observat ca telefonul sa fi fost in posesia martorului in tot cursul serii. Dimpotriva, toti martorii audiati nu il indica decat pe inculpat ca fiind persoana in posesia careia s-a aflat, in acea seara, un telefon Nokia, de culoare neagra.

Pentru considerentele expuse, instanta apreciaza ca inculpatul se face vinovat de savarsirea infractiunii de talharie in forma prevazuta de art.211 al.1, al.2 lit.b,c C.p.

In drept, fapta inculpatului S.D.L, care, in seara zilei de 13.12.2009, in jurul orelor 20, a acostat partea vatamata S.C, care vorbea la un telefon mobil, l-a lovit fara nici un avertisment, acesta cazand la pamant, i-a administrat partii vatamate in continuare lovituri cu pumnii si picioarele, si, profitand de neputinta acestuia de a se apara, i-a sustras telefonul mobil marca Nokia 6080, cazut pe jos, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie, prevazuta de art.211 al.1, al.2 lit.b,c C.p.

 Astfel, sub aspectul laturii obiective, exista actiunea mijloc – exercitarea de violente, precum si actiunea scop – insusirea unor bunuri, producandu-se si rezultatul prevazut de lege atat sub forma incalcarii unuia dintre atributele fundamentale ale persoanei, respectiv integritatea fizica a partii vatamate, cat si prin diminuarea patrimoniului acesteia, intre actiuni si rezultat existand un raport de cauzalitate directa. De asemenea, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a actionat cu intentie directa.

Instanta va respinge cererea inculpatului de schimbare a incadrarii juridice a faptei in infractiunea de furt si lovire, intrucat apreciaza ca, pornind de la elementul comun care ar fi incident in speta, si care, in calitate de element constitutiv sau element circumstantial agravant ar face diferenta de incadrare juridica intre cele doua infractiuni, respectiv starea de neputinta a victimei de a se apara, consideram ca in cazul furtului calificat aceasta stare de debilitate, fie ea fizica sau psihica, trebuie sa aiba o antecedenta temporala semnificativa fata de momentul savarsirii sustragerii, respectiv sa preexiste, independent de un raport de cauzalitate spontan cu actiunea de luare fara drept. Este evident, credem noi, ca inculpatul a profitat de starea de neputinta a victimei de a se apara, insa intentia supravenita de deposedare a intervenit tocmai datorita faptului ca exercitarea concomitenta a violentelor a prilejuit sub aspect obiectiv finalizarea impulsului subiectiv, chiar daca agresorul a creat involuntar, prin actiunea sa, aceasta oportunitate. Urmarea imediata a savarsirii faptei s-a concretizat in prejudiciul cauzat atat integritatii fizice a partii  vatamate, cat si patrimoniului sau, reprezentand o urmare caracteristica caracterului de infractiune complexa al talhariei. Legatura de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea savarsirii faptei.

In ceea ce priveste elementele circumstantiale ale savarsirii faptei in loc public si in timpul noptii, prevazute de art.211 al.2 lit.b si c C.p., acestea sunt incidente in cauza intrucat fapta a fost savarsita la ora 20 seara, in luna decembrie, pe o artera circulata a localitatii Rasnov, care este loc public.

 In schimb, instanta va dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea prevazuta de art.211 al.1, al. 2 lit.b, c,  al.2¹ lit.a C.p., in infractiunea prevazuta de art.211 al.1, al. 2 lit.b, c C.p., eliminand din structura incadrarii juridice prezenta elementului circumstantial agravant al savarsirii „talhariei de catre doua sau mai multe persoane impreuna”. In acest sens, instanta apreciaza ca din insasi redactarea textului legal reiese cu claritate ca, pentru a fi incidenta in speta circumstanta pluralitatii de infractori, numarul autorilor trebuie sa fie de cel putin doi, iar in sarcina acestora sa se retina savarsirea „infractiunii” de talharie, nefiind suficienta simpla prezenta in campul infractional a cel putin unei alte persoane, pentru a atrage aceasta incadrare juridica. Or, atat timp cat prezenta numitului A., care potrivit sustinerii partii vatamate i-ar fi aplicat un pumn, s-a stabilit ca nu poate fi retinuta la locul si momentul savarsirii infractiunii, iar partea vatamata insasi arata ca martorul P.J, care il insotea pe inculpat, a asistat in mod pasiv la scena petrecuta, neexercitand in nici un fel violente asupra sa, instanta considera ca inculpatul nu poate fi vinovat decat de savarsirea infractiunii in forma prevazuta de art.211 al.1, al. 2 lit.b, c C.p.

 In ceea ce priveste schimbarea incadrarii juridice data faptei fara a mai fi pusa in discutia partilor eliminarea al.2¹ lit.a din cuprinsul art.211 C.p., instanta retine ca art.6 par.3 lit.a din CEDO recunoaste acuzatului dreptul de a fi informat, in mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzarii, adica faptele materiale de care este acuzat si pe care este fondata acuzatia, dar si cu privire la natura acuzarii, adica incadrarea juridica a faptelor. Potrivit jurisprudentei stabilita prin cauzele Pelissier si Sassi c. Frantei, Dallos c. Ungariei, Sadak c. Turciei, instanta europeana apreciaza ca in cazul in care jurisdictia interna dispune de dreptul de a da o noua incadrare faptelor cu care a fost sesizata, trebuie sa se asigure ca acuzatul a avut posibilitatea sa-si exercite concret si efectiv dreptul la aparare cu privire la acest aspect. Astfel, instanta apreciaza ca eliminarea al.2¹ lit.a din cuprinsul art.211 C.p. retinut in sarcina inculpatului reprezinta exclusiv o dispozitie de favoare, atragand automat un minim special al pedepsei mai coborat, ceea ce nu poate implica exercitarea unui drept la aparare din partea inculpatului, prin care acesta sa conteste aceasta masura, intrucat nu ii ingreuneaza in nici un fel pozitia procesuala.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 52 Cp, referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prev. de art. 72 C. pen, respectiv dispozitiile partii generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de savarsire a faptei, scopul urmarit si urmarea produsa, precum si persoana infractorului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Instanta va retine faptul ca inculpatul a urmarit savarsirea unei infractiuni de talharie, infractiune complexa al carei obiect juridic principal vizeaza ocrotirea relatiilor sociale privitoare la patrimoniul persoanei, si al carei obiect juridic secundar vizeaza ocrotirea relatiilor sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei.

Instanta constata ca inculpatul este arestat preventiv in cauza incepand cu data de 14.12.2009, perioada care, in baza art. 88 Cp, se va deduce din durata pedepsei aplicate.

 Constatand ca si in prezent inculpatul se afla in stare de arest preventiv, iar temeiurile avute in vedere la momentul arestarii se mentin, instanta, in baza art. 350 Cpp va mentine masura arestarii preventive a inculpatului. Astfel, instanta va avea in vedere ca a retinut existenta unor probe din care reiese cu certitudine savarsirea infractiunii de catre inculpat, fiind astfel indeplinita conditia prevazuta de art. 143 Cpp. De asemenea, instanta considera ca pericolul concret pe care inculpatul il prezinta pentru ordinea publica subzista si la acest moment, tinand cont de gravitatea infractiunii savarsite, care contrabalanseaza lipsa antecedentelor penale ale inculpatului in ceea ce priveste comiterea unei fapte cu violenta, in acest sens fiind avute in vedere si concluziile referatului de evaluare pre-sententiala intocmit de catre Serviciul de Probatiune, care releva un istoric al inculpatului marcat de antecedente violente,  fiind astfel indeplinita si conditia prevazuta de art. 148 lit.f Cpp.

Instanta va face aplicarea art. 71 al.1,2 Cp, interzicand inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp.

 Pe latura civila, instanta constata ca partea vatamata S.C s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 5.000 lei (f.35), reprezentand contravaloarea telefonului mobil Nokia 6300 nerecuperat si daune morale.

 Instanta retine ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a inculpatului ca temei al obligarii acestuia la plata unor daune, trebuie sa fie indeplinite conditiile prev. de art.998 – 999 C.civ, respectiv fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate si vinovatia.

In cauza instanta apreciaza ca aceste conditii sunt indeplinite, existand o fapta ilicita – infractiunea de talharie savarsita de inculpatul Szasz, prejudiciul moral constand in provocarea de leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de ingrijiri medicale, legatura de cauzalitate directa intre actiunea inculpatului si rezultatul pagubitor, precum si vinovatia acestuia sub forma intentiei directe. Fata de imprejurarea ca sustragerea telefonului mobil Nokia 6300 nerecuperat nu a putut fi dovedita, si retinand faptul ca inculpatul a recunoscut savarsirea lovirii partii vatamate, instanta va admite in parte pretentiile acesteia si va obliga inculpatul la plata catre partea civila a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale.

In baza art. 191 al.1 Cpp instanta il va obliga inculpatul S.D.L la plata a 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art.334 C.p.p. respinge cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de talharie, prevazuta de art..211 al.1, al.2 lit.b,c, al.2¹ lit.a C.p. in infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art.180 al.2 C.p. si furt calificat, prevazuta de art.208 al.1 - art.209 al.1 lit.e C.p.

In baza art.334 C.p.p. schimba incadrarea juridica a faptei din infractiunea de talharie, prevazuta de art..211 al.1, al.2 lit.b,c, al.2¹ lit.a C.p. in infractiunea de talharie, prevazuta de art..211 al.1, al.2 lit.b,c  C.p. 

In temeiul art..211 al.1, al.2 lit.b,c C.p. condamna pe inculpatul S.D.L, fiul lui D.si T., nascut la 04.04.1986 in mun Brasov, domiciliat in Rasnov, str.X, nr.41, jud Brasov, posesor al CI seria BV nr.xxx, la o pedeapsa de 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie (parte vatamata S.C).

 In temeiul art.71 alin 2 Cod penal rap. la art.64 Cod penal interzice condamnatului exercitarea drepturilor prev. la art.64 lit.a teza a-II-a, lit.b C.p.

In baza art. 88 Cp deduce din durata pedepsei aplicate durata retinerii si a arestarii preventive in cauza, de la 14.12.2009 la zi.

In baza art. 350 al.1 Cpp mentine masura arestarii preventive a inculpatului, detinut in baza mandatului de arestare preventiva nr.13/15.12.2009.

In baza art.14, 346 al.1 C.p.p. rap. la art. 998-999 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila S.C, dom. in Rasnov, str.xxxxxx, si obliga inculpatul la plata catre acesta a sumei de 2.000 lei, reprezentand daune morale.

In temeiul art.191 alin.1 Cpp obliga inculpatul S.D.L la plata a 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

 Onorariul avocatului din oficiu va fi platit din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu apel in 10 zile de la pronuntare pentru procuror si de la comunicare pentru celelalte parti.

Pronuntata in sedinta publica, azi 06.09.2010.

2