Titlu: plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului-art.278 1 c.p.p. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului-art.307 c.p.
Prin cererea adresată Judecătoriei Cluj Napoca şi înregistrată la acea instanţă sub nr.10518/211/06.08.2007, petentul R.R., în baza prevederilor art.278 cod procedură penală a formulat plângere penală împotriva rezoluţiei procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, pronunţată în dosarul nr.6161/P/2006 şi a rezoluţiei prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, din data de 29.06.2007, în dosarul nr.505/II/2/2007, comunicată la data poştei de 19.07.2007, solicitând instanţei de judecată ca după verificarea acestora, să admită plângerea penală, să desfiinţeze rezoluţile atacate şi să reţină cauza spre judecare, să dispună tragerea la răspundere penală a numitei D.C.J., cu domiciliul în Cluj Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzute de art. 307 al.2 cod penal, prin raportare la art.8 şi art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauzele Zenide împotriva României şi Monory împotriva României. A mai solicitat prin plângere şi obligarea numitei D.C.J. să-i plătească suma de 90.000.lei noi, reprezentând daune morale pentru prejudiciile cauzate.
Precizează că, atât plângerea sa penală iniţială, cât şi plângerea adresată instanţei se referă la faptele petrecute în perioada august 2006 – prezent, mai exact august 2006 – septembrie 2006, data înregistrării plângerii sale penale.
Motivează petentul că, ambele rezoluţii atacate sunt netemeinice întrucât ele au reţinut în mod greşit că ultima hotărâre de vizitare minor pronunţată şi aplicabilă în cauză ar fi sentinţa civilă nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Este adevărat că din punct de vedere cronologic, ultima hotărâre judecătorească este sentinţa 7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, însă consideră că această hotărâre judecătorească nu mai poate produce efecte juridice din următoarele motive:
Instanţa de Cluj Napoca din dosarul nr.9964/2002 a respins în mod specific cererea mamei minorei ca efectele hotărârii 11.105/2002 să înceteze la o dată fixă sau odată cu stabilirea noului program de vizitare prin sentinţa nr.7023/21.06.2004. Aspectul fundamental al sentinţei executorii nr.7023/2004 este tocmai acela că nu a anulat sentinţa executorie 11.105/2002, precizând că noul program de vizitare ar urma să fie aplicabil doar începând cu data la care minora va pleca efectiv din ţară, în scopul stabilirii domiciliului/reşedinţei minorei în S.U.A. Este evident că prin ieşirea minorei din ţară se presupune o ieşire ilicită.
Conform dispozitivului sentinţei nr.7023/2004, instanţa a decis: „(…) Stabileşte program de vizitare al minorei R.A.K. , născută la data de 08.10.1996 de către reclamantul –pârât reconvenţional R.R. , după cum urmează: trei săptămâni în vacanţa de vară şi anume în perioada 20 iulie – 11 august, începând cu data la care minora va pleca efectiv din ţară. Respinge petitul privind stabilirea acestui program începând cu data de 01.09.2004 şi cel privind obligarea reclamantului să-şi dea consimţământul la ieşirea din ţară a minorei.(…)”, iar la pagina 4 din motivarea sentinţei executori 7023/2004 instanţa de la Judecătoria Cluj Napoca precizează în mod expres:
„Sub acest aspect, va fi respins petitul privind stabilirea acestui program începând cu data de 01.09.2004, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că aceasta este data la care se va pleca efectiv, formalităţile putând să dureze mai mult sau mai puţin, în acest timp putând fi încălcate drepturile câştigate anterior de către pârâtul reconvenţional, respectiv programul de vizitare obţinut, care rămâne valabil până la momentul mai sus fixat.”
În prezent nu există nici o hotărâre judecătorească executorie care să suplinească lipsa de consimţământ a tatălui minorei pentru stabilirea domiciliului fetiţei minore în străinătate. Dimpotrivă, hotărârea judecătorească 4705/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca – menţinută prin decizia irevocabilă 1200/2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a respins petitul numitei D.J. privitor la obligarea tatălui la consimţământ.
Aspectul lipsei unei hotărâri executorii în cauză, care să permită stabilirea reşedinţei permanente (domiciliu) a minorei în S.U.A, în conformitate cu legislaţia naţională (art.29 din H.G. 94/2006 şi art.18 alin.2 din Legea 272/2004) este un aspect fundamental care trebuie avut în vedere, aşa după cum arată şi practica CEDO.
Prin decizia irevocabilă 120/2005 emisă la data de 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a menţinut sentinţa 7023/2004 a judecătoriei Cluj Napoca, din dosarul 4705/2004, ca fiind legală şi temeinică.
Fiind vorba de o instanţă de recurs, instanţa de la Târgu Mureş a apreciat asupra necesităţii exprimări consimţământului tatălui faţă de momentul pronunţării sentinţei 7023/2004, pe care a menţinut-o şi nu faţă de noua situaţie în drept şi în fapt existentă la data judecării cauzei şi pronunţării deciziei irevocabile 1200/2005, adică 10.11.2005. Acest lucru este evident în decizia 1200/2005, întrucât în motivare nu apare şi nu avea cum să apară dispoziţia expresă a art.18 al.2 din Legea 272/2004, intrată în vigoare la data de 01.01.2005. Mai mult, dacă decizia 1200/2005 ar fi avut în vedere noua situaţie în fapt şi în drept, atunci ea ar fi reţinut şi faptele deosebit de grave petrecute cu minora în luna decembrie 2004 şi ulterior pe teritoriul SUA.
Consideră că programul de vizitare al minorei prevăzut de sentinţa 11105/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca nu a încetat, aceasta fiind ultima aplicabilă, iar sentinţa 7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca nu mai poate produce efecte juridice, pentru următoarele motive:
-sentinţa 7023/2004 a respins în mod expres petitul privind obligarea sa la consimţământ pentru imigrare/stabilire domiciliu minoră SUA;
-sentinţa 7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca nu mai poate produce efecte, urmare a principiului succesiunii legilor în timp, consimţământul pentru imigrare/stabilire domiciliu în străinătate fiind obligatoriu începând cu anul 2005;
-momentul mai sus precizat de sentinţa 7023/2004 la care ar înceta programul de vizitare anterior obţinut se referea la o ieşire licită, în scop de imigrare şi nicidecum de studii sau de reşedinţă temporară;
O consecinţă a tuturor acestor fapte este că în ultimii doi ani de zile a petrecut practic doar 2 săptămâni cu fetiţa sa, respectiv 3 săptămâni în vacanţa de vară, întrucât vacanţele de iarnă din 2004 şi 2005 au fost pierdute, minora fiind scoasă din ţară înainte de a petrece vacanţa cu petentul.
Menţionează că după imigrarea ilicită din luna decembrie 2004 şi după returnarea din SUA în luna iunie 2005, minora prezintă o stare emoţională precară, atât bunicii de la Sibiu, cât şi tatăl putând constata atacurile de panică, accesele de plâns, confuzia acesteia, precum şi îndoctrinarea şi alienarea părintească inimaginabile pe care a fost supusă în cele 6 luni de zile cât s-a aflat ilicit în SUA, respectiv în cele 5 luni din anul 2006, fără nici un fel de acces sau legătură cu tatăl ei sau restul familiei paterne.
Prin presiunea la care a fost supusă de către mama ei şi secta din care face parte, minora are evidente simptome de alienare părintească şi sindrom Stockholm, fiind un copil care nu-şi conştientizează nevoile reale căruia îi este frică să-şi manifeste sentimentele faţă de tatăl ei şi bunicii paterni.
Ca urmare a plângerii formulate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să accepte în regim de urgenţă şi cu prioritate dosarul nr.1188/2005, iar la data de 09.05.2006 Curtea a solicitat în mod ferm şi cu prioritate observaţiile din partea Guvernului României.
Referitor la temeiul de drept al plângerii a invocat şi câteva exemple din practica Curţii Europene: „… esenţa unei asemenea acţiuni este de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului” a arătat Curtea Europeană la paragraful 92 din hotărârea din 25 ianuarie 2000, în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, şi că: „obligaţia autorităţilor naţionale de a recurge la coerciţie nu poate fi decât limitată: acestea trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile şi libertăţile acelor persoane şi în special de interesele superioare ale copilului şi de drepturile sale, stipulate în art.8 din convenţie. În ipoteza în care contactele cu părinţi riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele(Hotărârea Hokkanen mai sus citată, pag.22, alin.58).”
În privinţa principiului proporţionalităţii măsurilor luate de către autorităţile statului în astfel de cauze, practica CEDO în cazurile similare împotriva României, în paragraful 106 din Hotărârea din 25 ianuarie 2000, în cauza Ignaccolo- Zenide împotriva României, este în sensul că: „…nu trebuie exclusă recurgerea la sancţiuni atunci când părintele cu care locuiesc părinţii are un comportament ilegal.”
Solicită instanţei să observe că în speţă, prin măsurile dispuse până în prezent, autorităţile de urmărire penală nu au vegheat la stabilirea unui raport de proporţionalitate între drepturile numitei D.C.J. şi drepturile numitului R.R. Consideră petentul că, dacă acest raport ar fi fost respectat de către autorităţi, comportamentul ilegal al numitei D.C.J. ar fi fost descurajat.
Comportamentul ilegal al numitei D.C.J. a fost constatat într-o cauză civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 05.05.2005 a Tribunalului Bucureşti, care a constatat caracterul ilicit al ieşirii minorei în luna decembrie 2004. De asemenea, solicită instanţei să aibă în vedere şi procesele –verbale referitoare la nerespectarea programului de vizitare al minorei de către mama sa, sau notificarea Poliţiei Secţia 6 Bucureşti, prin care i s-a comunicat că D.C.J. nu s-a prezentat la audieri.
În susţinerea plângerii a depus la dosarul cauzei înscrisurile invocate.
În cauză, făptuitoarea a depus la dosarul cauzei, copie de pe sentinţa civilă nr.2620/2000 pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca din care rezultă faptul că minora R.A.K. a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei sale, hotărâre care produce efecte depline în prezent;
-copie de pe sentinţa civilă nr.7023/21.06.2004 pronunţată de către Judecătoria Cluj Napoca, prin care este stabilit programul actual de vizitare a minorei A.K. de către tatăl său, respectiv 3 săptămâni în timpul vacanţi de vară, hotărâre menţinută prin Decizia nr.1200/10.11.2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş;
-copie de pe decizia civilă nr.1200/10.11.2005 pronunţată în recurs, de către Curtea de Apel Târgu Mureş - care se menţine actualul program de vizitare al minorei R.A.K. de către tatăl său, de 3 săptămâni în timpul vacanţei de vară;
-copie de pe sentinţa civilă nr.3837/11.05.2006 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosar nr.2895/RJ/2006 prin care a fost respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către R.R. prin care acesta a solicitat măsura interzicerii ieşirii din România a minorei;
-copie de pe decizia civilă nr.781/30.06.2006 pronunţată în recurs de Tribunalul Cluj conform căreia s-a menţinut sentinţa civilă nr.3837/2006, anterior menţionată;
-copie de pe sentinţa civilă nr.4533/03.05.2007 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.13570/211/2006, prin care a fost respinsă cea de a doua cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantului prin care acesta a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora R.A.K.;
-extras de pe Internet www.just.ro, din care rezultă faptul că recursul declarat de către reclamant în dosarul anterior menţionat, respectiv 13570/211/2006, împotriva sentinţei 4533/3.05.2007, a fost respins la data de 24.07.2007 de către Tribunalul Timiş. În acest context menţionează faptul că reclamantul a invocat aceleaşi argumente ca şi în prezent cerere cu privire la programul de vizitare aplicabil în cauză, pentru a solicita limitarea dreptului la liberă circulaţie a minorei şi al ei. Cererea acestuia a fost respinsă irevocabil la data de 24.07.2007;
-copie de pe hotărârea judecătorească pronunţată în SUA la data de 10.04.2006,prin care a fost respinsă cererea petentului R.R. privind returnarea minorei R.A.K. pe teritoriul României. A menţionat faptul că şi în acest context au fost analizate de către instanţa de judecată americană atât aspectul programului de vizitare aplicabil precum şi aspectul respectării acestuia de către J.D.;
-copie de pe hotărârea judecătorească pronunţată pe teritoriul SUA la data de 10.04.2006, prin care s-a dispus exclusiv asupra cheltuielilor de judecată determinate de judecarea cererii de returnare a minorei pe teritoriul României, menţionată la punctul 6 din prezenta notă de probatorii. Aşa cum rezultă din această hotărâre „Curtea a pronunţat o Hotărâre împotriva reclamantului R.R. şi în favoarea pârâtei J.D. , pentru onorarii şi costuri avocat”. Este evident astfel că reclamantul R.R. a căzut în pretenţii în ceea ce priveşte cererea de returnare a minorei de pe teritoriul SUA, având în vedere că s-au acordat cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei J.D. .
-copie de pe Încheierea din 18.07.2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV a Civilă în dosarul nr.22121/3/2006, prin care s-a constatat în temeiul art.15 din Convenţia de la Haga 1980, „faptul că deplasarea minorei A.K. în străinătate la data de 2.02.2006 şi reţinerea sa pe teritoriul S.U.A. Nu au un caracter ilicit”, deoarece toate drepturile lui R.R. , inclusiv drepturile privind programul de vizitare ale acestuia sunt pe deplin respectate;
-copie de pe calendarul de evaluare stabilit de Sectorul Şcolar din Boise, pentru anul şcolar 2006 – 2007; înscrisuri din care rezultă faptul că A.K. este înscrisă într-un program de dezvoltare pentru copiii supradotaţi – toate aceste inform aţii au fost transmise şi reclamantului. De asemenea, aceste înscrisuri fac dovada faptului că A.K. este un copil perfect echilibrat din punct de vedere emoţional, care se dezvoltă într-un mediu stabil, atât pe plan social, educaţional cât şi familial;
-copie de pe înscrisuri din care rezultă faptul că minora A.K. ţine legătura cu reclamantul în permanenţă cât timp se află pe teritoriul S.U.A. Este evident astfel faptul că susţinerile petentului în sensul că nu ar avea legătura cu fiica sa minoră sunt totalmente nereale;
-copie de pe înscrisuri din care rezultă faptul că programul de vizitare al petentului a fost respectat, iar minora A.K. a petrecut împreună cu acesta programul de vizitare de 3 săptămâni stabilită prin sentinţa nr.7023/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv Decizia 1200/2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, atât în vara anului 2006, cât şi în vara acestui an.
A formulat de asemenea făptuitoarea note scrise prin care a solicitat instanţei să respingă plângerea formulată de către petentul R.R. împotriva Rezoluţiei procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca dispusă în dosarul nr.6161/P/2006, precum şi împotriva Rezoluţiei Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca din data de 29.06.2007 dispusă în dosarul nr.505/II/2007 şi pe cale de consecinţă menţinerea celor două rezoluţii menţionate ca fiind legale şi temeinice.
Respingerea solicitării petentului de obligare a numitei J.D.C. la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând daune morale;
Obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze;
Motivează făptuitoarea că în mod corect a fost avut în vedere programul de vizitare stabilit prin Sentinţa 7023/2004 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, menţinută prin Decizia 1200/10.11.2005 pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş.
În ceea ce priveşte situaţia minorei A.K. au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti succesive cu privire la programul de vizitare, după cum urmează:
-prin sentinţa civilă nr.2620/2000 pronunţată de către Judecătoria Cluj Napoca căsătoria ei cu reclamantul a fost desfăcută din vina exclusivă a acestuia. Prin aceeaşi hotărâre judecătorească minora R.A.K. , născută la data de 8.10.1996, i-a fost încredinţată definitiv şi irevocabil spre creştere şi educare ei. Această hotărâre judecătorească produce efecte depline şi în prezent în ceea ce priveşte încredinţarea minorei R.A.K. spre creştere şi educare.
Prin sentinţa civilă nr.11105/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit programul de vizitare al minorei R.A.K. de către tatăl său astfel: două week-end-uri pe lună de sâmbătă ora 11,00 până duminică ora 19,00; două săptămâni în vacanţa de vară; o săptămână în vacanţa de iarnă; unei zile pe an de ziua copilului la locul de muncă al tatălui; petrecerea unei zile pe an la locul de muncă al tatălui cu ocazia sărbătorilor de Crăciun; petrecerea sărbătorilor religioase de Crăciun şi Paşti, două zile fiecare alternativ, un an cu tatăl şi un an cu mama.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr.7023/21.06.2004, menţinută definitiv şi irevocabil de către Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia civilă nr.1200/10.11.2005 (pronunţată în recurs) a fost modificat programul de vizitare al minorei R.A.K. . Precizează că în cadrul acestui proces, la solicitarea ei, instanţa de judecată a stabilit un nou program de vizitare comasat, constând în trei săptămâni în vacanţa de vară, pentru considerentele avute în vedere de instanţă şi indicate la pag.7 din Decizia nr.1200/2005. Potrivit hotărârilor judecătoreşti menţionate, a fost stabilit programul de vizitare al minorei în perioada 20 iulie – 11 august, începând cu data la care minora A.K. se va deplasa din ţară. Astfel, Decizia nr.1200/2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş stabileşte foarte clar situaţia programului de vizitare al minorei de către tatăl său, precum şi modul în care acesta se pune în aplicare.
Totodată, arată faptul că la data de 29.01.2006 a intrat în vigoare Legea 248/2005, privind libera circulaţie care la art.30 prevede faptul că, minorului i se permite ieşirea din ţară, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte prin care acesta îşi manifestă acordul, dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.
În aceste condiţii, la data de 02.02.2006 s-a deplasat împreună cu minora R.A.K. pe teritoriul S.U.A. La momentul plecării, a declarat pe proprie răspundere organelor Poliţiei de Frontieră faptul că se va întoarce în ţară împreună cu minora la data de 09.07.2006, pentru a respecta programul de vizitare al lui R.R. . Aşa cum a declarat, la data de 09.07.2006 s-a întors în ţară împreună cu minora, pentru a respecta programul de vizitare stabilit în favoarea petentului. Ulterior, la data de 23.09.2006, s-a deplasat pe teritoriul S.U.A. împreună cu minora, unde aceasta urmează cursurile Şcolii Lowel, fiind înscrisă totodată într-un program pentru copiii supradotaţi, aşa cum rezultă din actele depuse în probaţiune. La începutul acestei veri, a revenit pe teritoriul României împreună cu minora, care s-a aflat împreună cu petentul pe toată perioada programului de vizitare de 3 săptămâni stabilit prin sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, respectiv Decizia 1200/2005 a Curţii de Apel Târgu – Mureş. În aceste condiţii, petentul R.R. nu poate justifica nici o încălcare a drepturilor sale privind vizitarea, deoarece îi sunt respectate pe deplin toate drepturile părinteşti în modalitatea în care îi sunt stabilite în prezent.
Susţinerile petentului R.R. în sensul că ultima hotărâre judecătorească privind programul de vizitare ar fi cea anterioară., respectiv sentinţa 11105/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca sunt totalmente neîntemeiate, deoarece aşa cum este bine cunoscut, măsurile cu privire la situaţia minorilor îşi produs efectele până la momentul modificării lor printr-o nouă hotărâre judecătorească. Or, aşa cum rezultă fără putinţă de tăgadă, actualul program de vizitare al minorei este stabilit prin sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, menţinută prin Decizia 1200/10.11.2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, ulterioare sentinţei 11105/2002.
Interpretarea conferită de petent momentului de la care a devenit aplicabil noul program de vizitare de 3 săptămâni este totalmente eronată şi în contradicţie cu dispozitivul sentinţei nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj – Napoca. Astfel, petentul susţine în mod neîntemeiat faptul că programul de vizitare de 3 săptămâni „ urma să fie aplicabil doar începând cu data la care minora va pleca din ţară în scopul stabilirii domiciliul reşedinţei”. Or, aşa cum se desprinde în mod evident din cuprinsul dispozitivului sentinţei 7023/2004 exprimarea instanţei este foarte clară în sensul că programul de vizitare al minorei este de săptămâni în timpul vacanţei de vară, şi anume în perioada 20.07. – 11-08, începând cu data de la care minora va pleca din ţară, fără să condiţioneze acest program de stabilirea domiciliului sau reşedinţei minorei în străinătate. Aşa cum se poate observa, instanţa nu a menţionat absolut nimic altceva în dispozitivul sentinţei, respectiv nu a menţionat faptul că programul de 3 săptămâni în timpul verii ar fi aplicabil doar în cazul în care deplasarea în străinătate ar fi „în scopul stabilirii domiciliului minorei”, aceste aspecte fiind adăugate doar de către petent în scopul de a încerca să confere un alt sens dispoziţiilor, de altfel foarte clare, ale instanţei.
Pe cale de consecinţă, având în vedere faptul că la data de 2.02.2006, a plecat împreună cu minora în S.U.A., respectând toate drepturile petentului cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi prevederile legale în vigoare, este evident faptul că programul de vizitare a minorei de 3 săptămâni în timpul verii este în vigoare şi pe deplin aplicabil în prezent.
Faptul că hotărârea care produce efecte juridice în prezent cu privire la programul de vizitare este Sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, este recunoscut chiar de către petent care, el însuşi a respectat programul de vizitare stabilit prin această hotărâre atât în perioada iulie – august 2006, când minora s-a aflat împreună cu acesta timp de 3 săptămâni, cât şi în vara anului 2007, când A.K. a petrecut perioada cuprinsă între 20 iulie – 11 august 2007, împreună cu petentul şi 1 săptămână cu bunicii paterni. Faptul că petentul vine şi susţine prin această plângere că nu acesta ar fi programul de vizitare în vigoare fără a avea un fel de temei legal pentru susţinerile sale, nu denotă altceva decât rea credinţa acestuia, care îşi exercită în mod abuziv drepturile procesuale, sfidând totodată fără nici o reţinere actul de justiţie, cu unicul scop de a o şicana în permanenţă .
În ceea ce priveşte susţinerea petentului în sensul că nu ar exista nici o hotărâre judecătorească care să suplinească lipsa de consimţământ a acestuia pentru stabilirea domiciliului minorei în străinătate, a învederat instanţei faptul că acest aspect excede prezentului cadru procesual. Cu toate acestea, a dezbătut acest aspect, având în vedere faptul că petentul îl prezintă în mod cu totul denaturat, încercând în mod deliberat să inducă în eroare instanţa.
În acest sens, arată că, încă de la început trebuie făcută o distincţie clară între aspectul consimţământului părintelui pentru deplasarea în străinătate a copilului minor (1) şi consimţământul părintelui pentru stabilirea domiciliului ori a reşedinţei copilului minor în străinătate (2).
1)Raportat la susţinerile petentului de la pagina 3 din prezenta plângere arată că, în ceea ce priveşte consimţământul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul pentru deplasarea în străinătate a minorului, potrivit prevederilor legale, acest consimţământ nu era necesar nici la data pronunţării sentinţei nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj – Napoca şi nici în prezent. Acesta este unicul motiv pentru care Judecătoria Cluj – Napoca a respins solicitarea ei la obligarea petentului la a-şi da consimţământul pentru deplasarea în străinătate a minorei. De altfel, motivarea instanţei în acest sens este extrem de clară, „va fi respins petitul privind obligarea reclamantului ( R.R. ) să îşi dea consimţământul la ieşirea din ţară a minorei, întrucât acesta nu mai este necesar, prin prisma dispoziţiilor legale în domeniu”(pag.4 din sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca) – Anexa 2 din nota de probatorii. Totodată, potrivit art.30 al.1 lit.c din Legea nr.248/2005 privind libera circulaţie a persoanelor, minorului i se permite ieşirea din ţară, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte prin care acesta îşi manifestă acordul, dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă. Pe cale de consecinţă, susţinerile petentului sunt totalmente neîntemeiate şi din această perspectivă.
2)În ceea ce priveşte susţinerea petentului în sensul că nu există o hotărâre judecătorească care să suplinească lipsa sa de consimţământ pentru stabilirea domiciliului minorei în străinătate, a arătat că nu a stabilit domiciliul minorei pe teritoriul S.U.A., ci doar reşedinţa acesteia se află pe teritoriul acestui stat. Totodată, conform art.29, alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.248/2005, este necesar acordul expres al părintelui căruia minorul nu i-a fost încredinţat, doar pentru situaţia singulară a stabilirii domiciliului minorului în străinătate. Însă dispoziţiile normelor metodologice nu impun condiţia acordului expres al părintelui căruia minorul nu i-a fost încredinţat în ceea ce priveşte stabilirea reşedinţei acestuia în străinătate. În aceste condiţii, câtă vreme pe teritoriul SU.A. este stabilită doar reşedinţa minorei şi raportat la prevederile legale menţionate, este evident faptul că nu este necesar un consimţământ al petentului nici pentru stabilirea domiciliului minorei şi nici a reşedinţei acesteia în străinătate.
Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti prin încheierea din 18.07.2006 (hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit faptul că deplasarea minorei pe teritoriul S.U.A. are un caracter perfect legal) în mod corect a apreciat faptul că dispoziţiile art.29 al.1 din OG 94/2006 pe care le invocă petentul – conform cărora „domiciliul cetăţeanului român minor se stabileşte de drept, în condiţiile legii, în statul în care au domiciliul ambii părinţi sau după caz doar unul dintre părinţi, dacă există acordul expres al celuilalt părinte”- Nu pot fi avute în vedere deoarece au fost introduse printr-o hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 248/2005, având aşadar forţă juridică inferioară legii. Din acest motiv, ele nu pot adăuga la lege o cerinţă suplimentară pe care legea nr.248/2005 nu o prevede, norma metodologică venind în întâmpinarea unor dispoziţii legale şi urmărind crearea cadrului corespunzător aplicării legii la dare se referă şi nicidecum în completarea acesteia, ceea ce se poate realiza doar pe calea unui act de forţă juridică egală.
Pe cale de consecinţă, este evident că petentul nu poate să justifice nici din această perspectivă o încălcare a drepturilor sale.
De asemenea, faptul că programul de vizitare aplicabil este cel stabilit prin sentinţa 7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca este susţinut şi de motivarea numeroaselor hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauzele promovate de către R.R. împotriva ei cu privire la situaţia minorei A.K. . A menţionat faptul că prin toate aceste cereri, respinse de astfel de instanţele judecătoreşti, petentul a reiterat aceleaşi aspecte invocate şi în prezenta cauză cu privire la programul de vizitare aplicabil.
Astfel, Tribunalul Bucureşti Secţia a V a, prin încheierea irevocabilă din 18.07.2006 (Anexa 10 din Nota de probatori) pronunţată în dosarul nr.22121/3/2006, a constatat în temeiul art.15 din Convenţia de la Haga 1980, „faptul că deplasarea minorei A.K. în străinătate la data de 2.02.2006 şi reţinerea sa pe teritoriul S.U.A. nu au un caracter ilicit”. Pentru a pronunţa această hotărâre, respectiv pentru a aprecia caracterul deplasării minorei pe teritoriul S.U.A., Tribunalul Bucureşti Secţia a V a civilă a analizat atât aspectul respectării programului de vizitare al tatălui cât şi aspectul stabilirii reşedinţei minorei. Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţiile petentului cu privire la programul de vizitare aplicabil în prezent, afirmaţii similare cu cele din prezenta cauză, Tribunalul Bucureşti a tranşat acest aspect astfel:” cât priveşte programul de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.11105/2002 pronunţată în dosarul nr.9964/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a cărei încălcare o reclamă R.R. hotărâri au încetat odată cu stabilirea noului program de vizitare prin sentinţa civilă nr.7023/2004, menţinută prin Decizia nr.1200/2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, irevocabilă.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul Bucureşti a apreciat faptul că nu se poate reţine caracterul ilicit al deplasării minorei în străinătate întrucât nu sunt încălcate drepturile tatălui la vizitare, aşa cum au fost stabilite prin ultima hotărâre judecătorească.
Totodată, prin sentinţa civilă nr.4533/03.05.2007, sentinţă pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 13570/211/2006 şi devenită irevocabilă prin respingerea recursului petentului R.R. , instanţa face următoarele consideraţii cu privire la acelaşi aspect al programului de vizitare aplicabil şi a respectării acestuia. Astfel la pag.9-10 din această hotărâre se menţionează de către instanţă „ reclamantul susţine că i s-a încălcat dreptul de a avea legături personale cu minora astfel cum a fost el reglementat prin sentinţa civilă 11105/2002 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca(…) în această sentinţă nu poate fi primită de instanţă, fiind neîntemeiată, atâta timp cât sentinţa invocată de reclamant nu îşi mai produce efectele. Astfel, prin sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, instanţa a stabilit următorul program de vizitare: trei săptămâni în vacanţa de vară, şi anume în perioada 20.07. – 11.08, începând cu data de la care minora A. K. va pleca efectiv din ţară. Câtă vreme minora se află în prezent pe teritoriul S.U.A., deţinând permis de rezident care nu i-a fost revocat, urmând cursurile Şcolii elementare Lowell din Boise(..) înseamnă că minora a plecat efectiv din ţară, în sensul sentinţei 7023/2004 a Judecătoriei Cluj Napoca, astfel încât programul de vizitare stabilit prin sentinţa 11105/2002 a Judecătoriei Cluj – Napoca a încetat să îşi mai producă efectele, în prezent devenind obligatorie pentru părţi sentinţa civilă 7023/2004 a Judecătoriei Cluj – Napoca, prin care a fost stabilit un nou program de vizitare, acest program fiind executoriu, şi prin urmare aplicabil în raporturile dintre minoră şi reclamant, titular al dreptului la relaţii personale. Aşa fiind nu se poate reţine o încălcare a dreptului reclamantului la vizitare aşa cum a fost stabilit prin ultima hotărâre judecătorească.
În consecinţă, având în vedere faptul că toate drepturile petentului sunt pe deplin respectate, aşa cum a arătat mai sus, este evident faptul că acesta a promovat prezenta plângere cu unicul scop de a o şicana pe subsemnata, ceea ce relevă faptul că petentul este prea puţin interesat de stabilitatea mediului minorei, precum şi de faptul că toate aceste demersuri ale sale sunt în contradictoriu cu interesul superior al acestui copil. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe parcursul ultimilor 2 ani , petentul a formulat numeroase cereri de chemare în judecată şi sesizări împotriva subsemnatei, la diferite instanţe şi autorităţi din ţară şi de pe teritoriul S.U.A., prin intermediul cărora a pretins o aşa zisă încălcare a drepturilor sale, cereri care însă i-au fost respinse. Astfel, acesta a formulat 2 cereri succesive de ordonanţă preşedinţială, soluţionate de instanţele de la Cluj – Napoca, respectiv Timişoara, prin care a solicitat ridicarea paşaportului subsemnatei, respectiv interdicţia părăsirii teritoriului României de către subsemnata împreună cu minora. Aceste cereri de ordonanţă preşedinţială au fost respinse în mod irevocabil, ultima soluţie în acest sens fiind pronunţată cu foarte puţin timp în urmă, respectiv la data de 24.07.2007. Totodată, petentul a formulat pe teritoriul SUA, în temeiul Convenţiei de la Haga privind răpirea de copii, o cerere de returnare a minorei de pe teritoriul S.U.A. în România, cerere care i-a fost respinsă la data de 10.04.2006 de instanţa americană( Anexele nr.8,9 din Nota de probatorii). De asemenea, la data de 18.07.2006, Tribunalul Bucureşti Secţia Civilă, sesizat prin cererea de chemare în judecată a petentului, formulată în temeiul Convenţiei de la Haga privind răpirea de copii, a constatat prin încheiere irevocabilă faptul că deplasarea subsemnatei împreună cu minora pe teritoriul S.U.A. este perfect legală. Aşa cum a arătat mai sus, toate aceste cereri i-au fost respinse. În aceste condiţii, eventuala admitere a prezentei plângeri ar pune la dispoziţia petentului instrumentul juridic pentru ca acesta să continue să abuzeze de drepturile sale.
În ceea ce priveşte solicitarea petentului de obligare a făptuitoarei la plata sumei de 90.000 RON reprezentând daune morale, a solicitat respingerea acesteia deoarece petentul nu face dovada nici uneia dintre condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii subsemnatei. Astfel, petentul nu face dovada existenţei prejudiciului moral încercat, nu face dovada faptei ilicite şi implicit nici a vinovăţiei subsemnatei, şi cu atât mai puţin poate face dovada raportului de cauzalitate între prejudiciu şi faptă.
În concluzie, având în vedere faptul că ultima hotărâre judecătorească care produce efecte cu privire la programul de vizitare al minorei este sentinţa nr.7023/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum şi faptul că acest program a fost pe deplin respectat de către J.D. , rezultă faptul că nu există nici un fel de indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.307 al.2 Cod penal. În aceste condiţii a solicitat respingerea plângerii petentului şi menţinerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu privire la numita J.D. , şi respingerea solicitării petentului de acordarea a daunelor morale, având în vedere faptul că şi această solicitare este totalmente neîntemeiată
Întrucât, prin încheierea nr.5921/07.12.2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea petentului şi a dispus strămutarea judecării cauzei de la Judecătoria Cluj Napoca la Judecătoria Zimnicea, menţinând actele îndeplinite până în prezent în cauză, Judecătoria Cluj Napoca, prin încheierea nr.1219/13.12.2007, în temeiul art.55 şi următoarele c.p.p., a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea dosarului la Judecătoria Zimnicea.
La această instanţă, cauza a fost înregistrată sub nr.10518/211/22.01.2008.
La solicitarea instanţei, au fost ataşate la dosarul cauzei dosarele în care au fost emise rezoluţiile atacate.
Faţă de împrejurarea că din actele şi lucrările dosarului (inclusiv propria cerere de amânare – fila nr.23 din dosarul acestei instanţe -) a rezultat că făptuitoarea are reşedinţa în S.U.A., cauza a fost instrumentată în continuare cu citarea făptuitoarei în S.U.A., în condiţiile Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii cu privire la a asistenţa judiciară în materie penală, ratificat de România prin Ordonanţa de Guvern nr.93/1999.
Cu motivarea că nici o normă de procedură nu recunoaşte instanţei posibilitatea de a dispune preschimbarea termenului de judecată, iar citarea făptuitoarei în S.U.A. s-a impus în condiţiile art.175 şi următoarele c.p.p., şi ale art.291 din acelaşi cod, şi pentru ca făptuitoarei să-i fie asigurate garanţiile prevăzute de art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi cele prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, instanţa a respins cererea petentului de preschimbare a termenului de judecată fixat.
Cum, la data de 06.10.2008 a fost primit la dosarul cauzei răspunsul Ministerului Justiţiei în sensul că între autorităţile centrale din România şi Statele Unite ale Americii există o divergenţă de interpretare cu privire la aplicarea dispoziţiilor Tratatului între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la a asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999, citarea făptuitoarei, în continuare s-a făcut cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În cauză, prin „notele” primite la instanţă la data de 20.11.2008, petentul a invocat excepţia lipsei de reprezentare a făptuitoarei D.C.J. , urmare a depunerii la dosarul prezentei cauze a unei „Împuterniciri avocaţiale” fără număr şi fără număr de contract de asistenţă juridică. Pe cale de consecinţă, a solicitat respectos ca în judecarea prezentei cauze să nu aveţi în vedere apărarea formulată de către reprezentanta făptuitoarei, d-na av. S.A. .
A precizat faptul că în alte speţe recente, d-na av. S.L.A a depus la dosarul unor cauze inclusiv chitanţe avocaţiale cu numere care nu respecta principiul consecutivităţii, fără data, fără a avea precizat numărul de dosar şi aferente unor onorarii nepotrivit de mari, instanţele respingând astfel cererile de acordare de cheltuieli de judecată.
La rândul său, la data de 21.11.2008, învinuita, prin avocat, a formulat „întâmpinare” prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de numitul R.R. împotriva rezoluţiei procurorului din data de 29.06.2007 pronunţată în dosarul nr.505/11/2/2007 a parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Cu cheltuieli de judecată.
A invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la hotărârea penală nr.25 penală din data de 15 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul 10748/300/2007 a Judecătoriei sect.2 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă în baza deciziei civile nr. 653/R/26.05.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, de numitul R.R. .
Practic prin plângerii formulate petentul revine obsesiv cu aceleaşi susţineri făcute şi menite doar la şicanarea şi hărţuirea învinuitei şi a fiicei sale minore A.K.
„Întâmpinarea” a fost însoţită de copia deciziei penale nr.653/R/din data de 26.05.2008 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală.
Prin „notele” primite la 09.02.2009, petentul a solicitat instanţei să verse la dosarul cauzei :
- Setul ataşat de probe cu înscrisuri referitoare la faptele din vara anului 2008, când datorită profesionalismului şi fermităţii justiţiei americane în cauze de minori, reclamantul şi-a regăsit fiica pentru a doua oară în SUA, aceasta fiind returnată în România în vederea respectării drepturilor de legături personale cu minora - Setul ataşat de hotărâri judecătoreşti penale şi civile pronunţate în mai multe dosare naţionale, având ca şi obiect situaţia juridică a fiicei sale minore şi a drepturilor sale părinteşti
Au fost depuse, în acest sens, la dosarul cauzei, în copii xerox, decizia de returnare a minorei emisă la data de 22.07.2008 de Tribunalul Districtual al Districtului Judiciar 4 al Statului IDAHO, Regiunea ADA, e-mail-urile din data de 23.07.2008 şi din data de 24.07.2008 transmise petentului de avocata sa din Statele Unite ale Americii, petiţia aceleiaşi avocate din data de 04.08.2008, sesizarea nr.78732/11.07.2008 a Ministerului Justiţiei către autorităţile americane competente cu privire la respectarea de către intimată a dreptului la relaţii personale/vizită al petentului, rezoluţia emisă la data de 20.02.2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr.4213II-2/2005, rezoluţia aceluiaşi parchet din data de 22.09.2006, emisă în dosarul nr.2473/VIII-1/2006, răspunsul nr.952.387 din data de 31.05.2006 al Secţiei 6 Poliţia sectorului 2 Bucureşti, ordonanţa din data de 27.08.2007 emisă în dosarul nr.1662/P/2005 de acelaşi Parchet de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rezoluţia nr.3261/II-2/2007 emisă la data de 14.09.2007 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, decizia penală nr.653/R din data de 26.05.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia I penală în dosarul nr.10748/300/2007 , încheierea din camera de consiliu din data de 05.05.2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV civilă pronunţată de această instanţă în dosarul nr.740/2005 , încheierea din data de 18.07.2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia V civilă pronunţată în dosarul nr.22141/3/2006 , încheierea din camera de consiliu pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IV civilă în dosarul nr.25724/3/2007 la data de 20.03.2008, precum şi fotografii cu minora din vacanţa anului 2008.
La data de 17.02.2009, prin „Notele” depuse la dosarul cauzei, petentul a revenit asupra excepţiei lipsei de reprezentare a făptuitoarei D.C.J. , deja ridicate, solicitând respectuos instanţei de judecată să constate următoarele:
- Împuternicirea avocaţială existentă în dosarul aferent cercetării penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nu prezintă nici semnătura clientului, nici numărul de contract de asistenţă juridică;
- Împuternicirea avocaţială existentă în dosarul Judecătoriei Cluj Napoca, secţia penală nu prezintă semnătura clientului;
- Împuternicirea avocaţială existentă în dosarul Judecătoriei Zimnicea, secţia penală, nu este în original, nu are număr şi nu are specificat numărul de contract de asistenţă juridică.
Împrejurarea acestor fapte:
După divorţul de soţia sa în anul 2000, au urmat mai multe acţiuni în instanţă, având ca şi obiect reglementarea drepturilor sale părinteşti (tata divorţat), dar şi situaţia juridică a fiicei sale minore. De aproximativ un an de zile, mama fiicei sale a angajat-o pentru reprezentare în faţa autorităţilor statului pe d-na av. S.L.A. , Baroul Cluj. Odată cu această schimbare în reprezentare, starea conflictuală între el, pe de o parte şi fosta soţie şi d-na av. A., pe de altă parte, s-a agravat simţitor, urmare atât a insultelor şi calomniilor la care a început să fie supus, dar şi ca urmare a onorariilor avocaţiale excesiv de mari pe care d-na A. a început să le solicite instanţelor de judecată, în ciuda faptului ca mama fiicei sale nu realizează venituri;urmare a depunerii în instanţa în instanţă a unor împuterniciri avocaţiale fără număr şi fără a avea precizat numărul de contract de asistenţă juridică; urmare a depunerii în instanţe documente fiscale diferite, având însă acelaşi număr de chitanţă.
D-na av. S.L.A. a realizat venituri de la clienţii săi, venituri pentru care a emis chitanţe şi pe care ulterior le-a depus personal, în original, în instanţele de judecată. Prin urmare, aceste chitanţe au intrat în circuitul civil şi au produs efecte atât asupra sa (solicitare de cheltuieli de judecată), cât şi asupra bugetului consolidat al statului (impozitul pe venit, cât şi TVA).
Prin stornarea (anularea?) ulterioară a chitanţelor emise pro cauza, d-na av.A. şi-a anulat scriptic veniturile, în scopul probabil de neplata a impozitelor datorate bugetului de stat,. Dacă stornarea(anularea) ar fi fost reală, atunci d-na av.A. ar fi trebuit să depună în instanţa şi chitanţele stornate sau nu ar fi trebuit să depună nici o chitanţă în instanţă.
După ce un grup de avocaţi, judecători şi poliţişti de frontieră, toţi din Cluj-Napoca, l-au îndepărtat de fiica sa facilitând practic o adopţie internaţională cu efect restrâns, acum ei încerca şi furtul banilor săi.
„Notele” au fost însoţite de copii xerox de pe împuternicirile avocaţiale din data de 27.10.2006, privind asistarea şi reprezentarea în faţa Secţiei 3 Poliţia Cluj Napoca în dosarul nr.398176/2006, în dosarul nr.10518/211/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, din data de 19.06.2008 în prezenta cauză, alte două delegaţii pentru prezenta cauză purtând o dată neinteligibilă, din data de 27.05.2008 pentru redactare şi susţinere apel la Tribunalul Braşov, chitanţa nr.0764295 din data de 29.05.2008, împuternicirea fără număr din data de 11.03.2008 în Dosarul nr.5027/2/2007 pentru redactare şi susţinere întâmpinare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chitanţa nr.0764276 din data de 27.02.2008, împuternicirea fără număr din data de 07.03.2008 în dosarul nr.15863/197/2007 pentru Tribunalul Braşov, din luna septembrie 2008 pentru redactare – susţinere întâmpinare contestaţie la executare la Judecătoria sector 2 Bucureşti, chitanţa nr.0764272 din data de 09.09.2008, împuternicirea fără număr din 2008, pentru redactare – reprezentare - investire cerere executare silită încheiere 20.03.2008 Tribunalul Bucureşti secţia a IV civilă dosar nr. 25724/3/2007 în faţa executorului judecătoresc Gonţ Dorina, chitanţa nr.0764298 din data de 09.06.2008, împuternicirea din 2008 pentru redactare - reprezentare-investire cerere executare silită decizia civilă nr.1035/13.03.2008 ÎCCJ secţia civilă dosar nr.5027/2/2007 în faţa aceluiaşi executor judecătoresc, chitanţa nr.0764299 din data de 09.06.2008, precum şi împuternicirea fără număr din 2008 pentru redactare-reprezentare, investire cerere executare silită sentinţa civilă nr.3837/2006 Judecătorie Cluj Napoca Dosar nr.2895/RJ/2006 în faţa aceluiaşi executor judecătoresc, şi chitanţa nr.0764310 din data de 02.07.2008. A mai depus petentul răspunsul nr.505614 din data de 07.01.2009 al Gărzii Financiare Cluj, răspunsul nr.1556/P/2008 din data de 14.01.2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr.8184/01.10.2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.9148/300/2008.
Prin „Notele” depuse la dosarul cauzei la data de 17.02.2009, petentul a învederat instanţei că intimata D.C.J. , prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei „Întâmpinare”, incluzând „Excepţia autorităţii de lucru judecat” şi nişte susţineri(opinii) la adresa sa, personal.
Faţă de acestea, a precizat următoarele:
Deşi nu are studii juridice, însă fiind nevoit să lupte pentru relaţia cu fiica sa şi să documenteze, a constatat că, în Codul penal român aceste două instituţii de drept penal invocate de către av. A.L.S. nu exista.
În al doilea rând, a solicitat instanţei de la Judecătoria Zimnicea să constate că în dosarul nr.10748/300/2007 al Tribunalului Bucureşti, intimata J.D.C. a fost cercetată penal pentru faptele din intervalul de timp decembrie 2004 – iunie 2005, dec.2005 – iunie 2006 şi 23 sept.2006 – iulie 2007, perioade în care minora s-a aflat în majoritatea timpului pe teritoriul SUA.
Obiectul plângerii penale care face obiectul prezentei cauze aflate pe rolul Judecătoriei Zimnicea se refera la perioada august 2006 –„prezent” (data înregistrării plângerii penale), perioada în care minora s-a aflat pe teritoriul României şi în care a fost împiedicat să aibă legături personale cu fiica sa minora.
Referitor la insultele şi calomniile adresate de către d-na av. A. prin înscrisurile depuse la dosar,a ataşat în contrapartida Sentinţa civilă nr.2969/21.03.2008 a Judecătoriei Braşov, dosar nr.9267/197/2006, obiect „ reîncredinţare minor”, sentinţa care deşi nu este încă executorie, prezintă cu acurateţe, profesionalism şi curaj situaţia reală a drepturilor sale şi a fiicei sale minore.
A mai depus, la rândul ei, intimata la dosarul cauzei sentinţa penală nr.25/15.01.2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.653/26.05.2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Examinând plângerea formulată şi excepţiile invocate, atât prin prisma textelor de lege incidente în cauză, cât şi a mijloacelor de probă administrate, instanţa, prin sentinţa penală nr.27/27.02.2009, a găsit întemeiată excepţia lipsei de reprezentare a făptuitoarei J.D.C. , şi nefondate excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de făptuitoare, nefondată plângerea, nefundat capătul de cerere formulat de petent privind obligarea făptuitoarei la plata sumei de 90.000 lei noi daune morale pentru prejudiciile cauzate, precum şi nefondată solicitarea făptuitoarei privind obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de reprezentare a făptuitoarei J.D.C. , potrivit art. 131 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II la prezentul statut.
Anexa nr.II cuprinde, ca rubrică, numărul şi data împuternicirii, precum şi numărul şi data contractului de asistenţă juridică.
Menţiunile respective au menirea de a permite posibilitatea verificării îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art.92 şi art.127 din acelaşi statut cu privire la atestarea de către avocat a identităţii părţii, a conţinutului şi datei contractului de asistenţă juridică a în baza căruia s-a eliberat împuternicirea, precum şi chiar a elementelor contractului de asistenţă juridică (art.127 din statut).
În speţă, împuternicirea prezentată de doamna avocat A.S.L. , (fila nr.72 din dosarul Judecătoriei Zimnicea), este numai în copie, transmisă prin fax şi nu cuprinde numărul şi data contractului de asistenţă juridică încheiat cu făptuitoarea, astfel cum impun articolele din statut invocate anterior.
În absenţa acestor elemente de identificare, instanţa este în imposibilitatea de a putea verifica autenticitatea împuternicirii prezentate,m precum şi a celorlalte elemente ce permit verificarea existenţei raporturilor de asistenţă juridică dintre făptuitoare şi avocată, ( „ e) atestarea identităţii clientului sau a reprezentantului acestuia” - art.127 din statut) şi („un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a consimţământului şi a datei actului” - art.92 din acelaşi statut).
Tuturor acestor argumente , instanţa le-a adaugat pe acela că tocmai aceste aspecte au determinat organele competente, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei să întreprindă cercetări împotriva doamnei avocat( filele nr.285 şi următoarele din dosarul Judecătoriei Zimnicea, cât mai ales, filele nr.298 şi 299 din acelaşi dosar).
Faţă de cele prezentate anterior, instanţa a admis excepţia lipsei de reprezentare a făptuitoarei.
Nu mai puţin însă, deşi aceasta urma să fie soluţia cu privire la această excepţie, instanţa nu a putut ignora în mod absolut apărările făptuitoarei cu privire la fondul cauzei şi prezentate fie şi în această modalitate – a lipsei de reprezentare, cu motivarea că făptuitoarea le-ar fi putut invoca ea însăşi, , acestea pot fi examinate în condiţiile mandatului comun – aparent - (în ipoteza ratificării lor ulterioare, instanţei putîndu-i-se reţine culpa că nu s-ar fi pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere).
Cu aceste precizări, instanţa a examinat şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de făptuitoare prin „întâmpinare” – noţiune oricum străină normelor de procedură penală - ( fila 148 din dosarul Judecătoriei Zimnicea).
Astfel, în ceea ce priveşte această excepţie, deşi petentul susţine că această instituţie de drept penal nu există, instanţa constată că , deşi prevăzută în art.10 lit.j) din codul de procedură penală drept un caz în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fot pusă în mişcate nu mai poate fi exercitată, instituţia, faţă de soluţiile permise instanţei de disp.art.278/1 alin.8 c.p.p., este aplicabilă în speţă pentru identitate de raţiune.
Cu aceste argumente, în ceea ce priveşte fondul acestei excepţii, instanţa a constatat de asemenea că, sentinţa penală nr. 25/15.01.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.653/R/26.05.2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală în aceeaşi procedură – a plângerii în condiţiile art.278/1 c.p.p. – şi la care se raportează făptuitoarea când a invocat această excepţie, vizează faptele din 03.12.2004, precum şi faptele din 02.02.2006 şi 23(potrivit propriilor susţineri ale petentului) septembrie 2006- iulie 2007, iar prezenta plângere vizează perioada „august 2006 până în prezent” – fila 2 din plângere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca -, -22.09.2006, data înregistrării plângerii petentului la acea unitate de Parchet.
Faptele reclamate în prezenta cauză şi cele ce au fost soluţionate prin s.p. nr.25/15.01.2008 de Judecătoria sectorului2 Bucureşti, vizând perioade distincte şi care nu se suprapun, excepţia autorităţii de lucru judecat se priveşte ca nefondată, urmând fi respinsă ca atare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului este permisă de disp. art.278/1 c.p., potrivit căruia, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
Pe de altă parte, art.2785 şi 278 c.p.p. invocate anterior reglementează dreptul de a face plângere precum şi plângerea împotriva actelor procurorului, după cum urmează:
„Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.”(art.275 c.p.p.) şi
„Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.”(art.278 c.p.p.).
Sub aspectul dreptului substanţial, fapta reclamată este reglementată de art.307 alin.2 c.p. - cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă) se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
În speţă, în fapt, petentul a făcut plângere penală, la 22.09.2006, împotriva numitei J.D.C. , fosta lui soţie , pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.307 al.2 C.pen., arătând că aceasta l-a împiedicat, repetat, să-şi exercite drepturile de legături personale(vizitare) cu fiica lor, A.K. „conform hotărârii judecătoreşti 11105/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca”.
În concret, petiţionarul a reclamat asemenea fapte ca fiind săvârşite, în timp, astfel:
(1)„august 2006 – prezent”; (2)”februarie 2006 – iulie 2006”; (3) „decembrie 2004 – iunie 2005” şi (4) „2000 – 2004” (f.3-5). Numitul R.R. a precizat, în legătură cu sesizarea organelor judiciare despre aceste fapte, că a făcut „plângere penală prealabilă pentru cele comise în perioadele (2), (3) şi (4) (două la organul judiciar din Bucureşti, a treia plângere(neprecizat unde a făcut-o) şi-a retras-o.
Despre fapta reclamată ca fiind comisă „în perioada august 2006 – prezent”, se reţine (din plângerea numitului R.R. ) că :
-la 18.08.2006, petiţionarul i-a trimis făptuitoarei-reclamate un e-mail prin care îi cerea să respecte programul de vizitare „conform hotărârii judecătoreşti nr.11105/2002 a Judecătoriei Cluj – Napoca”.
-La 22.08.2006, aceasta i-a răspuns că ea respectă programul de vizitare hotărât de Judecătoria Cluj Napoca în sentinţa civilă nr.7023/2004;
-La 07.09.2006, petiţionarul a notificat-o pe sus-numită pentru a-i cere iar să respecte acelaşi program de vizitare invocat de el, dar (până la formularea plângerii de faţă, nu a primit nici un răspuns) şi
-La 12.09.2006, a încercat încă o dată să soluţioneze amiabil „aspectul exercitării programului de vizitare al minorei”, însă şi acum numita J.D. a respins”cererea” lui.
Astfel, în baza art.10 lit. a C.p.p.,prin rezoluţia nr.61616/P/20.04.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală împotriva făptuitoarei pentru infracţiunea prevăzută de art.307 alin.2 c.p.
Soluţia a fot menţinută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca prin rezoluţia nr.505/II/2/2007 din data de 29.06.2007.
A reţinut prim-procurorul că programul pe care era ţinut să-l respecte făptuitoarea era cel stabilit prin sentinţa civilă nr.7023/2004 al Judecătoriei Cluj Napoca, cererea ulterioară a petentului de ridicare a paşaportului pârâtei în care era înscrisă fiica sa, fiind respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr.3837/2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia civilă nr.781/2006 a Tribunalului Cluj Napoca.
În ceea ce priveşte susţinerile petentului în plângerea împotriva soluţiilor pronunţate de parchet, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr.2620/03.04.2000 a Judecătoriei Cluj, definitivă prin neapelare, s-a desfăcut căsătoria încheiată între R.R. şi R.D.C. , iar minora rezultată din căsătorie – A.K. , născută la data de 08.10.1996, a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei.
În legătură cu dreptul ambelor părţi de a avea legături personale cu minora R.A.K , între părinţii acesteia s-au derulat mai multe acţiuni în justiţie, ce au fost soluţionate prin sentinţe civile definitive şi irevocabile după cum urmează:
Prin sentinţa civilă nr.8443/06.11.2000, pronunţată în dosarul nr.1615/2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată în parte prin decizia civilă nr.621/A/09.04.2001 a Tribunalului Cluj, modificată la rândul său prin decizia civilă nr.1643/12.07.2001 a Curţii de Apel Cluj, tatălui minorei R.A.K. i s-a permis să aibă legături personale cu minora o dată pe lună de vineri ora 17,00 , până duminică la orele 22,00 la domiciliul tatălui, două săptămâni în concediul anual al tatălui şi petrecerea sărbătorilor de crăciun şi Paşti alternativ, un an cu tatăl şi celălalt cu mama.
Ulterior, apreciind că împrejurările care au stat la baza stabilirii programului de vizitare s-au schimbat petentul a formulat o nouă cerere în acest sens, iar prin sentinţa civilă nr.11105/21.11.2002, pronunţată în dosarul nr.9964/2002 a Judecătoriei Cluj (fila 821 dup), definitivă prin perimarea apelului, şi irevocabilă prin nepromovarea căii de atac a recursului, a fost admisă în parte cererea petentului R.R. reglementându-se programul de vizitare a minorei R.A.K. de către tatăl său pe perioada a două week-end-uri pe lună, în intervalul sâmbătă de la ora 11,00 şi până duminică la ora 19,00, petrecerea a două săptămâni în vacanţa de vară a minorei şi a unei săptămâni în vacanţa de iarnă, petrecerea unei zile pe un cu ocazia zilei copilului las locul de muncă al tatălui min orei, petrecerea unei zile pe an la locul de muncă al tatălui cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, petrecerea sărbătorilor religioase de Crăciun şi Paşi, două zile fiecare, alternativ un an de către părinţii minorei.
În acelaşi sens, prin cererea adresată Judecătoriei Cluj la data de 29.03.2004, petentul R.R. (în calitate de reclamant) a solicitat extinderea programului de vizitare a minorei, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa civilă nr.11105/21.11.2002 a Judecătoriei Cluj, în sensul de a avea relaţii cu minora în două week-end-uri pe lună de vineri de la ora 17,00 şi până duminică la ora 19,00 şi de a putea călători cu minora în străinătate, iar intimata J.D.C.(în calitate de pârâtă – reclamantă) a solicitat pe calea cererii reconvenţionale reducerea programului de vizitare al minorei la trei săptămâni în perioada 20 iulie – 11 august a vacanţei de vară, începând cu luna septembrie 2004 şi obligarea lui R.R. să consimtă la ieşirea din ţară a minorei R.A.K.. Prin sentinţa civilă nr.7023/21.06.2004, pronunţată în dosarul nr.4705/2004 al Judecătoriei Cluj, s-a respins cererea principală formulată de către R.R. (cu capetele de cerere arătate anterior), având ca obiect stabilire program vizitare minor, a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de către J.D.C. , fiind stabilit un program de vizitare al minorei de către tatăl său pe parcursul a trei săptămâni în vacanţa de vară, în perioada 20 iulie – 11 august, începând cu data de la care minora a plecat definitiv din ţară. De asemenea, în raport de prev. art.11 din OG nr.65/1997, potrivit cărora pentru înscrierea copilului minor pe paşaportul unui dintre părinţi, consimţământul scris nu este necesar pentru părintele căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre definitivă, s-a dispus respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat ca R.R. să fie obligat să îşi dea consimţământul la ieşirea din ţară a minorei. Împotriva sentinţei civile nr.7023/21.06.2004 a Judecătoriei Cluj s-a promovat calea de atac a apelului, fiind pronunţată decizia civilă nr.44/23.03.2005, pronunţată în dosarul nr.780/2005 a Tribunalului Mureş prin care, s-a admis apelul declarat de R.R. împotriva sentinţei nr.7023/2004 a Jud.Cluj, s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că s-a respins cererea reconvenţională formulată de către J.D.C. având ca obiect stabilire program vizitare minor, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către ambele părţi, iar prin decizia nr.1200/R/10.11.2005 pronunţată în dosarul civil nr. 706/2005/C al Curţii de Apel Târgu Mureş, în mod irevocabil s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de către R.R. formulat împotriva deciziei nr.44/2005 a Tribunalului Mureş, a fost admis recursul formulat de către pârâta J.D.C. , şi s-a dispus modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul că s-a dispus respingerea apelului declarat de către reclamantul R.R. împotriva sentinţei civile nr.7023/21.06.2004 a Judecătoriei Cluj ce a fost menţinută ca legală şi temeinică.
În consecinţă, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr.1200/R/10.11.2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 10.11.2005 s-a stabilit în mod irevocabil, în legătură cu programul de vizitare al minorei, că tatăl său îşi poate vizita fiica pe parcursul a trei săptămâni în vacanţa de vară, în perioada 20 iulie – 11 august, începând cu data de la care minora urma a pleca definitiv din ţară.
A susţinut petentul faptul că, prin pronunţarea sentinţei civile nr.7023/ 2004 a Judecătoriei Cluj, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.1200/R/10.11.2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş nu a fost anulată sentinţa civilă nr.11105/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca, astfel că, în consecinţă, acesta din urmă sentinţă îşi produce efecte şi în prezent, iar dreptul său de a-şi da consimţământul la stabilirea domiciliului minorei ar subzista.
Susţinerea petentului în sensul că făptuitoarea era ţinută să respecte programul de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.11.105/2002, întrucât hotărârea nr.7023/2004 urma să fie respectată începând cu data la care minora va pleca efectiv din ţară, ( plecare licită, legală), nu a primit-o , cu motivarea că cererile în sensul de a fi obligat petentul să-şi dea consimţământul la ieşirea din ţară a minorei, prin chiar sentinţa civilă nr.7023/2004 au fost respinse, reţinându-se că , în raport de art.11 din OG nr.65/1997, pentru înscrierea copilului minor pe paşaportul unuia dintre părinţi, consimţământul scris nu este necesar pentru părintele căruia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre definitivă.
Caracterul ilicit , în sensul art.3 din Convenţia de la Haga din 25.10.1980 ratificată de România prin Legea nr.100/16.09.1992, al deplasării minorei în Statele Unite ale Americii a fost constatat de Tribunalul Bucureşti prin încheierea fără cale de atac din data de 05.05.2005 dată în dosarul nr.740/2005, anterior rămânerii definitive a Sentinţei civile nr.7023/2004 ( la data de 10.11.2005), astfel încât ulterior rămânerii sale definitive, chestiunea urmează a fi analizată distinct.
În legătură cu acest ultim aspect, deplasarea minorei R.A.K. în străinătate la data de 02.02.2006, - ultima deplasare a minorei şi în raport cu care petentul susţine că făptuitoarea trebuia să respecte programul de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.11.105/2002 -, Tribunalul Bucureşti, prin încheierea irevocabilă din 18.07.2006, în dosarul nr.22141/3/2006, a reţinut că nu a avut un caracter ilicit în sensul art.3 din Convenţia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.
A reţinut Tribunalul că prin sentinţa civilă ce a stabilit în mod irevocabil programul de vizitare a minorei, s-a respins cererea d-nei J.D.C. de a obliga pe fostul ei soţ, d-nul R.R. , să-şi exprime consimţământul la ieşirea dinţară a fiicei lor, considerându-se în raport de legislaţia României în vigoare la data examinării acestui petit, că un atare consimţământ nu era necesar pentru deplasarea în străinătate a minorei însoţită de mama sa, căreia îi fusese încredinţată spre creştere şi educare.
Acest aspect este relevant deoarece, faţă de data judecării respectivei cauze şi momentul rămânerii irevocabile a sentinţei – 10.11.2005, este de presupus că instanţa a apreciat asupra necesităţii exprimării acordului d-lui R.R. cu privire la părăsirea ţării de către fiica sa, inclusiv din perspectiva dispoziţiilor art.18 alin.2 al legii nr.272/2004 ce se găseau în vigoare încă de la acea dată, considerând însă că un astfel de acord nu se impune întrucât „ pârâta ( J.D.C. ) are dreptul de a părăsi ţara împreună cu minora fără a avea consimţământul reclamantului ( R.R. ), minora fiindu-i încredinţată definitiv spre creştere şi educare”.
Un alt argument pentru care apar ca neîntemeiate susţinerile d-lui R.R. privind caracterul ilicit al deplasării fiicei sale în SUA, provine chiar din aplicarea şi efectele principiului succesiunii legilor în timp.
Este adevărat că art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004 impune acordul ambilor părinţi la deplasarea copiilor nu numai în străinătate dar şi în ţara, fără a distinge după cum părinţii exercită împreună sau separat drepturile şi îndatoririle părinteşti.
Cu toate acestea, art.30 alin.1 lit.c din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, act normativ ce a intrat în vigoare ulterior Legii nr.272/2004, nuanţează şi reglementează pentru fiecare situaţie expres indicată, condiţiile în care copiii minori pot părăsi teritoriul ţării, stabilind că minorul ce a fost încredinţat unuia dintre părinţi spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prezentată autorităţilor de frontieră, pot părăsi ţara, fără a mai fi necesară declaraţia acord a celuilalt părinte.
Prin urmare, se poate aprecia că devine aplicabilă această din urmă dispoziţie legală, atât prin prisma faptului că reprezintă o normă specială prin raportare prevederile generale ale art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004, derogând de la aceasta dar şi ţinând cont de apariţia sa ulterioară, susceptibilă să abroge implicit, conform art.54 alin.2, orice alte dispoziţii contrare.
Cât priveşte stabilirea domiciliului/reşedinţei minorei A.K.R. în străinătate, Tribunalul a reţinut, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada că deplasarea în data de 02.02.2006 are acest scop, iar pe de altă parte, constată că, potrivit art.37 din Legea nr.248/2005, minorul îşi stabileşte domiciliul în străinătate sau, după caz, în România, în condiţiile Codului familiei şi ale altor legi speciale care cuprind reglementări în această materie.
Atât în temeiul art.5 lit.a al Convenţiei de la Haga, cât şi în spiritul reglementărilor interne în materie, expuse mai sus, dreptul de a hotărî asupra locului reşedinţei obişnuite a copilului aparţine părintelui căruia i s-a acordat dreptul privind încredinţarea, acesta fiind, în cauza de faţă, d-na J.D.C. .
Opoziţia celuilalt părinte la exercitarea acestui drept poate fi justificată numai de considerente ce vizează exclusiv interesul superior al copilului, ce ar fi nesocotit prin decizia părintelui titular al dreptului de încredinţare, împrejurare ce nu a fost dovedită în cauză şi circumstanţiază mai degrabă o cerere având ca obiect reîncredinţarea.
Nu în ultimul rând, se impune menţiunea că dispoziţiile conform cărora domiciliul cetăţeanului român minor se stabileşte de drept, în condiţiile legii, în statul în care au domiciliul ambii părinţi sau, după caz, doar unul dintre părinţi, dacă există acordul expres al celuilalt părinte, au fost introduse printr-o hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.248/2005 având aşadar forţă juridică inferioară legii. Din acest motiv, ele nu pot adăuga la lege cerinţă suplimentară, pe care Legea nr.248/2005 nu o prevede, norma metodologică venind în interpretarea unor dispoziţii legale şi urmărind crearea cadrului corespunzător aplicării legii la care se referă şi nicidecum în completarea acesteia, se poate realiza pe calea unui act de forţă juridică egală.
În legătură cu inexistenţa cerinţei consimţământului petentului pentru ca făptuitoarea să părăsească ţara împreună cu minora, s-au pronunţat expres instanţele române (Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr.7023/2004, cât şi instanţele de control judiciar care s-au pronunţat în căile de atac împotriva acestei sentinţe), în sensul că acesta nu era necesar prin prisma O.G. nr.65/1997, o analiză detaliată cu privire la succesiunea legilor în timp, cât şi la raportul dintre general şi special sau dintre forţa juridică a diverselor acte normative ( O.G. nr.65/1997, Legea nr.272/2004, Legea nr.248/2005 şi normele metodologice de aplicare a acesteia), făcând-o Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 18.07.2006.
În raport de cele prezentate anterior, instanţa reţine că programul de vizitare pe care era ţinut să-l respecte făptuitoarea era cel din sentinţa civilă nr.7023/2004, şi pe care, în perioada 20 iulie -11 august 2006, făptuitoarea l-a respectat.
Speculaţiile pe care le face petentul cu privire la plecarea efectivă din ţară a minorei ( în sensul stabilirii domiciliului acesteia în străinătate, după cum susţine petentul) instanţa nu le-a primit , cu motivarea că chiar în timpul procesului, demersurile petentului, cât şi ale autorităţilor române de înapoiere a minorei pe teritoriul României au fost întreprinse, raportându-se tot la programul de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.7023/2004. Şi aceasta , avându-se în vedere nu atât cronologia sentinţelor de stabilire a programului de legături personale cu minora, cât mai ales, caracterul „efectiv” al plecării acesteia din ţară, astfel cum condiţionează S.C. nr.7023/2004 data de la care petentul urmează să aibă legături personale cu minora timp de trei săptămâni, în vacanţa de vară.
Deşi vizând perioade ulterioare perioadei reclamate de petent prin plângere, - (august 2006 – 22.09.2006), instanţa a adăugat şi argumentul că în ceea ce priveşte demersurile petentului din timpul procesului , situaţia juridică şi de fapt a minorei nu s-a schimbat faţă de cea avută în vedere în perioada pentru care se reclamă fapta ( încredinţarea minorei, data şi modalitatea ieşirii acesteia din ţară etc.), astfel încât , prin raportare la programul stabilit prin sentinţa civilă nr.7023/2004, instanţa a reţinut că făptuitoarea nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii reclamate. În acelaşi sens a decis chiar Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr.2969/21.03.2008 (fila 17 din sentinţă), prin care a dispus reîncredinţarea minorei către petent, sentinţă de care petentul se prevalează în cauză.
În legătură cu acelaşi aspect, a mai reţinut instanţa şi împrejurarea că cererile privind obligarea petentului la a-şi da consimţământul pentru ieşirea din ţară a minorei, instanţele române le-au respins, cu motivarea că această cerinţă nu era prevăzută de lege (S.C. nr.7023/2004).. În caz contrar, rămânând la latitudinea petentului consimţământul său cu privire la ieşirea din ţară a minorei, acesta, putându-se opune în mod discreţionar, ar fi echivalat cu o condiţie pur potestativă din partea sa („ mă obliga dacă vreau”), astfel încât , în aceste condiţii, ieşirea din ţară a minorei ar fi putut fi împiedicată de voinţa exclusivă a petentului. Oricum, în toată succesiunea în timp a actelor normative care au reglementat deplasarea minorilor în străinătate, (O.G. nr.65/1997, Legea nr.258/2005, ambele cu toate modificările în vigoare în februarie 2006, când făptuitoarea a ieşit cu minora din ţară , ieşire la care raportează petentul nerespectarea de către făptuitoare a S.C. nr.11.105/2002, nu era necesar consimţământul părintelui căruia nu i s-a încredinţat minorul, în cazul în care cu privire la minor se pronunţase o hotărâre definitivă şi irevocabilă de încredinţare a sa .
Prin absurd, chiar mergând pe raţionamentul petentului, - în sensul programului de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.11.105/2002 -, nu se poate reţine în speţă, prin raportate chiar la jurisprudenţa CEDO invocată de acesta că în cauză s-ar fi produs o încălcare a art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acestuia îi fusese recunoscut de instanţele române şi respectate de făptuitoare dreptul său de a avea legături personale cu minora, în modalitatea determinată de împrejurările concrete avute în vedere de instanţe atunci când au stabilit exercitarea de către petent a acestui drept.
Cu argumentele expuse anterior, plângerea petentului instanţa a privit-o ca nefondată, iar prin sentinţa penală nr.27/27.02.2009, a respins-o ca atare.
Văzând soluţia pe care instanţa urmează să o pronunţe în cauză, instanţa a respins ca nefondat şi capătul de cerere formulat de petent privind obligarea făptuitoarei la plata sumei de 90.000 lei noi, reprezentând daune morale pentru prejudiciile cauzate, cu argumentul că în cauză nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale – prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi vinovăţia făptuitoarei ( art.998 şi următoarele c.civ.).
În ceea ce priveşte solicitarea făptuitoarei de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, văzând instanţa soluţia pe care urmează să o pronunţe în cauză cu privire la excepţia lipsei de reprezentare a făptuitoarei, precum şi văzând că făptuitoarea nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată, , instanţa a respins ca nefondată această cerere a făptuitoarei.
În baza dispoziţiilor art.192 alin.2 c.p.p., a obligat instanţa petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Tribunalul Maramureș
Exercitarea autorităţii părinteşti. Argumente pentru stabilirea locuinţei minorului la unul dintre părinţi
Judecătoria Satu Mare
Ordonanță președințială. Exercitare autoritate părintească exclusivă. Suplinire acord pentru obținere pașaport minoră și pentru ieșirea din țară a acesteia
Judecătoria Târgu Jiu
Reducere pensie de întreţinere
Judecătoria Turda
TAGADA PATERNITATE
Tribunalul Călărași
Recurs civil. Ordonanţă preşedinţială. Încredinţare minor.