Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice

Sentinţă penală 58 din 20.05.2010


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 472/829/2010

SENTINŢA PENALĂ NR. 58

Şedinţa publică de la 20.05.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE : JUDECĂTOR PANFIL SIMONA CARMEN

Cu participare:

PROCUROR : APOSTU ADRIAN

 GREFIER : OPRIŞAN DANIELA

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C.C. având ca obiect infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002 modificată.

Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpatul C. C. şi martorii D.V., B. I. C. C. şi  L.E. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat M.B.G., arată că a fost angajată de inculpatul C. C. să-l reprezintă şi depune în acest sens împuternicire avocaţială.

Instanţa constată că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere de amânare din partea avocat Bouroş Serafina Angela, desemnată pentru a-l reprezenta pe inculpat, delegaţia de asistenţa a acesteia încetând prin depunerea la dosar a împuternicirii avocaţiale de către apărătorul angajat de inculpat avocat Mazilu Beatrice Gabriela

Instanţa potrivit art. 70 (2) din Codul de procedură penală, îi prezintă inculpatului actul de sesizare fapta şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

S-a procedat la audierea inculpatului --, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 cod procedură penală a cărui declaraţie a fost consemnată în scris şi ataşată la dosar.

Instanţa datorită declaraţiei dată de inculpat, a poziţiei sincere a acestuia prin care recunoaşte săvârşirea faptei, pune în discuţie limitarea numărului martorilor la unu.

Reprezentantul Ministerului Public arată nu are alte cereri.

Apărătorul inculpatului avocat Mazilu Beatrice Gabriela, depune la dosar acte în circumstanţiere respectiv: certificat de naştere --, declaraţie dat de inculpat şi soţia acestuia numita ---, Certificat de căsătorie – în limba Italiană şi copiile cărţilor de identitate a inculpatului şi a numitei ---- şi precizează că este de acord cu limitarea numărului martorilor solicitând audierea martorului ___ ca martor atât pe latură penală cât şi ca martor în circumstanţiere.

Reprezentantul Parchetului arată că nu se opune.

S-a procedat la audierea martorului ___, sub prestare de jurământ,  în conformitate cu dispoziţiile art. 327 cod procedură penală a cărei declaraţie a fost consemnată în scris şi ataşată la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public şi avocat Mazilu Beatrice Gabriela, apărătorul inculpatului ____ arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză, instanţa constată cauza în stare de judecată, declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, expune pe larg  situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu constând în aceea că: în ziua de 13.08.2009, a condus pe DJ 241 din direcţia Bacău către Răchitoasa, autoturismul marca Opel Meriva cu nr. de înmatriculare CS448 CB, având o îmbibaţie alcoolică de 1,15 g %0. alcool pur în sânge la prima probă şi 1,00 g %0 alcool pur în sânge la cea de a doua probă. Probele administrate în cauză au dovedit vinovăţia inculpatului, motiv pentru care pune concluzii de condamnare a inculpatului în baza art. 87.al.1din OUG 195/2002 modificată. La individualizarea pedepsei să se aibă în vedere  comportament pozitiv al inculpatului, a acesta a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, a recunoscut săvârşirea faptei. La individualizarea pedepsei să se aibă în vedre faptul că a avut loc un accident destul de grav, infracţiunea de pericol s-a materializat, inculpatului a fost rănit destul de grav, chiar dacă nu au fost alte victime. Inculpatul a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. S-a observat că alcoolemia a fost în scădere la cea de a doua probă faţă de prima. Solicită obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată.

Avocat Mazilu Beatrice Gabriela, apărătorul inculpatului ____, având cuvântul pe fond, solicită aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special către minimul general. În temeiul art. 74 Cod penal – 76 cod penal solicită aplicarea circumstanţelor atenuante, inculpatul a avut o poziţie sinceră şi de regret, a recunoscut săvârşirea faptei precum şi modalitatea săvârşirii ei. Totodată să se ţină cont de declaraţia martorului care a arătat ce fel de persoană este inculpatul, faptul că acesta este căsătorit, are un copil în îngrijire, este o persoană liniştită, muncitoare, respectată. Solicită clemenţă la aplicarea pedepsei.

Inculpatul ____, având ultimul cuvânt, arată că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

INSTANŢA

- deliberând –

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 29.04.2010 în dosarul nr. 915/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului ____ pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 modificată, constând în aceea că la data 13.08.2009 a condus pe DJ 241 din direcţia Bacău către Răchitoasa, autoturismul marca OPEL MERIVA cu numărul de înmatriculare CS 448 CB, având o îmbibaţie alcoolică de 1,15 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă şi 1,00 g ‰ alcool pur în sânge la cea de a doua probă.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 472/829/30.04.2010 pe rolul acestei instanţe.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul (fila 12 ds) şi martorul pe latură penală şi în circumstanţiere B.I.(fila 17 ds), aceste declaraţii fiind consemnate în scris şi depuse la dosarul cauzei la filele indicate.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

I – LATURA PENALĂ

1. În fapt

În ziua de 13.08.2009, în jurul orelor 1510 , organele de poliţie au fost sesizate prin SNUAU 112, despre producerea unui accident de circulaţie pe DJ 241 în afara localităţii ___, com. ___ jud. Bacău, de către numitul ____ care conducea autoturismul marca OPEL MERIVA cu numărul de înmatriculare CS 448 CB.

Inculpatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, datorită stării în care se afla după producerea accidentului, dar în schimb, i s-au recoltat probe biologice de sânge, la un interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei, la Spitalul Polimed din comuna Podu Turcului. Din buletinul de analiză toxicologică a rezultat la prima probă, ora 1615, o alcoolemie de 1,15 g%0 alcool pur în sânge, iar la cea de a doua probă, orele 1715 o alcoolemie de 1,00 g%0 alcool pur în sânge.

Cu ocazia audierilor inculpatul a recunoscut că în seara de 12/13.08.2009 a consumat băuturi alcoolice împreună cu nişte prieteni, iar în ziua de 13.08.2009, în jurul orelor 1100, a mai consumat aproximativ 250 ml vin roşu, după care a condus autoturismul anterior menţionat.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa reiese din coroborarea probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, inculpatul recunoscând în mod constant săvârşirea faptei.

2. În drept

Fapta inculpatului de a conduce autoturismul OPEL MERIVA cu număr de înmatriculare CS 448 CB, pe pe DJ 241 din direcţia Bacău către ___, având în sânge o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,15 g ‰, la prima probă şi respectiv 1,00  g ‰, la cea de a doua probă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, instanţa urmează a-i aplica  acestuia o pedeapsă.

La individualizarea pedepsei vor fi avute in vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, urmările produse (faptul că în accident nu au fost implicate alte persoane ori distruse bunuri aparţinând altor persoane), circumstanţele în care aceasta a fost comisă, precum şi persoana inculpatului. De asemenea, având în vedere comportarea bună a inculpatului înainte de săvârşirea acestei fapte, prin lipsa antecedentelor penale, precum şi faptul că acesta s-a prezentat în faţa autorităţilor, având o comportare sinceră în cursul procesului, instanţa va face aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că scopul educativ al acesteia poate fi atins şi fără executarea ei efectivă prin privare de libertate, astfel încât va face aplicarea art. 81,82 Cod penal şi va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare.

În baza art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

In baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

II – CHELTUIELI JUDICIARE

În baza art. 189 Cod procedură penală va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bacău – avocat Aur Elena a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (delegaţie fila 16).

În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească suma de 300 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, în care se includ şi cheltuielile stabilite la urmărire penală şi onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a) şi c) şi art. 76 alin.1 lit.d) Cod penal condamnă pe inculpatul ___ fiul lui ___ şi ___ născut la data de ____, în comuna ______, sat ____, jud.Bacău, studii generale, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP ________, la pedeapsa de 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 250 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, în care se includ şi cheltuielile stabilite la urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red./Tehnored. 2 ex.

P.S/O.D

31.05.2010

Sentinţa penală  a rămas definitivă prin neapelare la data de 31.05.2010.

1