Măsura retrogradării din funcţie - condamnare politică - daune morale

Prin sentinţa civilă nr. 820 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ a fost admisă acţiunea civilă pentru pretenţii formulată de reclamanţii F.V. şi T.A-M., domiciliate în mun. Focşani, str. Bistriţa, nr..., judeţul Vrancea, în calitate de moştenitoare legale a reclamantului F.O., decedat în timpul procesului, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr...., sector 5, reprezentat în teritoriu prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ şi în consecinţă:

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 47.570,42 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, sume actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective.

Au fost respinse excepţiile netimbrării acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât, ca nefondate.

Pentru a pronunţa sentinţa prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. 4995/231/2009, reclamantul  F.O., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat în teritoriu prin Direcţia Finanţelor Publice Neamţ, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 30.000 lei daune materiale şi suma de 100.000 lei daune morale, urmând ca valoarea finală să fie stabilită prin expertiză.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:

A fost angajatul Spitalului Panciu, judeţul Vrancea, unitate care făcea parte din structura forţei Direcţiei Sanitare a Judeţului Vrancea, iar în anul 1978, luna februarie, a fost retrogradat din funcţia de contabil şef al Spitalului Panciu, pe motiv că a fost condamnat pe motive politice, măsură ilegală, dovedită cu documente.

La vârsta de 16 ani s-a înscris într-o organizaţie anticomunistă, iar la vârsta de 18 ani a fost arestat şi ulterior condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru „uneltire”, pedeapsă redusă în recurs la 5 ani, pe care a executat-o integral.

După 3 ani, timp în care s-a angajat muncitor şi apoi s-a calificat contabil în industria petrolieră Moineşti, a fost arestat din nou, fiind victima unei înscenări, fiind condamnat la 18 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii, pentru „crimă şi uneltire”, pedeapsă redusă la recurs la 12 ani, din care a executat 4 ani şi 11 luni a executat deci 10 ani şi 2 luni şi a avut un an domiciliu obligatoriu.

Cu acest statut de fost deţinut politic recidivist, nu a mai fost primit în industria petrolieră şi a fost trimis să lucreze la Panciu, la o mică întreprindere de industrie locală, care, după un an a fost desfiinţată, fiind repartizat la Spitalul Panciu, unde a lucrat din februarie 1965 până în noiembrie 1990, când a fost pensionat.

La această unitate, la 1 iulie 1966 a fost promovat în funcţia de contabil şef. Fiind conştient de faptul că permanent este urmărit de către organele de securitate, a muncit foarte mult reuşind să aibă o destul de bună colaborare cu directorul şi astfel să facă dintr-o unitate propusă pentru desfiinţare o unitate model (locul 4 pe ţară la această categorie), ceea ce a avut ca urmare, medalierea directorului cu „Meritul sanitar” iar reclamantul a fost premiat cu 500 lei.

După 1974, directorul spitalului, având sprijinul secretarului II la Judeţeana de partid, a început să comită ilegalităţi din ce în ce mai mari, ajungând până la însuşirea mai multor materiale pentru diferite construcţii personale şi, în momentul în care, i-a atras atenţia asupra acestor fapte, acesta a continuat să aibă aceeaşi atitudine, ceea ce l-a determinat să refuze a mai semna pentru control preventiv bonuri de materiale, pentru care nu se prezentau acte justificative şi, astfel s-a produs inevitabilul, respectiv retrogradarea sa.

În anul 2001, în baza OUG 214/1999, i s-a recunoscut „calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă”, conform deciziei 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice (art.2 lit.”c” raportat la art.3 lit.”a”). În 2001, prin Legea 568, a fost introdusă la art. 3 lit.”f” (prin care se recunoştea această calitate şi celor exmatriculaţi din şcoli), iar în 2003, prin Legea 212, se introducea lit.”g”, prin care, aceeaşi calitate era recunoscută  celor ce au fost retrogradaţi din motive politice.

S-a adresat comisiei organizate în acest scop pe lângă Ministerul Justiţiei, pentru a-i fi recunoscută această calitate şi pentru situaţiile prevăzute de literele „f” şi „g”, însă comisia, fără nici un temei legal, a considerat că nu mai este cazul să-i fie recunoscută această calitate şi pentru alte motive. Astfel, s-a adresat Curţii de Apel Galaţi, secţia C.A.F. cu o cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. 479/44/2007, prin care a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de luptător şi pentru celelalte 2 situaţii. Curtea de Apel Galaţi, prin decizia pronunţată în această cauză, a admis în parte cererea, recunoscându-i calitatea de luptător doar pentru lit.”g”decizie ce a fost atacată în recurs atât de el cât şi de Ministerul Justiţiei, instanţa de recurs Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, prin decizia pronunţată la data de 28.11.2007, în dosarul 479/44/2007, a respins recursul Ministerului Justiţiei şi a admis în totalitate solicitările sale, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător şi pentru lit.”f”, astfel că, în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi ca exmatriculat din şcoală şi ca retrogradat, pe motive politice.

În perioada 1974-1976, cu toate că la locul de muncă i-au fost făcute mai multe controale inopinate de către organele CFI, nu s-a reuşit sancţionarea acestuia nici măcar cu o amendă de 5 lei, astfel că, măsurile represive au început să fie orientate şi asupra soţiei acestuia, de profesie învăţătoare, ce a fost directoare timp de 3 mandate a Casei de Copii – fete Panciu, o adevărată mamă pentru copiii din această instituţie, dar deosebit de severă cu cei necinstiţi. Astfel, aceasta în nenumărate rânduri a surprins pe o bucătăreasă A., furând din hrana elevelor, căreia i-a aplicat câteva sancţiuni şi, ulterior, i-a desfăcut contractul de muncă, sancţiune menţinută de altfel şi de către instanţă.

Directorul Spitalului Panciu, încercând să o scape pe aceasta, a internat-o în secţia pe care o conducea, crezând că o va scăpa, instigând-o în acelaşi timp pe bucătăreasa A., să o reclame pe soţia sa, pentru abuz în serviciu, iar lui făcându-i un denunţ calomnios prin care era acuzat de furt calificat în paguba avutului obştesc.

Cu toate că este de notorietate că în acea perioadă organele procuraturii acţionau de cele mai multe ori la ordinul organelor de partid, 3 procurori din cadrul Procuraturii Panciu, au dispus totuşi corect, dând rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale pentru toate cele 3 dosare, nr. 24/II/77, 219/II/77 şi 321/II/77.

În acest context, prin dispoziţia nr.19/07.02.1998, a fostei Direcţii Sanitare Vrancea, s-a dispus schimbarea sa din funcţia de contabil şef, cu motivarea că ar fi fost anterior condamnat, situaţie pe care, de fapt, angajatorul a cunoscut-o încă de la angajarea reclamantului şi cu toate acestea, i-a permis să ocupe, timp de 12 ani această funcţie de conducere. Persoana ce l-a înlocuit pe reclamant, cu toate că a fost promovată în urma unui examen, a reuşit să ducă spitalul în câţiva ani la colaps financiar, şi mai mult decât atât, a închis ochii la toate ilegalităţile făcute de directorul spitalului, astfel că, după ce, timp de 3 ani organele CFI, au propus schimbarea acesteia din funcţie, conducerea spitalului intervenea la partid de fiecare dată, în final însă, prin dispoziţia 221/1986, aceasta a fost schimbată din funcţie. Direcţia sanitară Vrancea, solicitând prin adresa 4580/1986, recrutarea unui cadru corespunzător pentru funcţia de contabil şef.

În cursul anului 2003 şi, ulterior în 2007, s-a adresat CNSAS, pentru a-i permite să-şi studieze dosarele de urmărire, fiindu-i eliberate 171 şi respectiv 235 de copii după acte ce-l vizau pe acesta, acte din care reiese că, printre altele, acesta a fost permanent urmărit în special de către fostul director al spitalului, ce regulat, din proprie iniţiativă, informa organele de partid cu privire la „activităţile” sale.

În continuare, a subliniat această „activitate susţinută” a directorului unităţii, citându-l în câteva rânduri, în ceea ce priveşte nenumăratele şicane pe care acesta i le făcea reclamantului, referirile la organele de procuratură, instigarea a diferite persoane, în sensul ca să facă denunţuri calomnioase cu privire la reclamant şi membrii familiei sale şi alte persecuţii cât şi gafe profesionale făcute de directorul din acea vreme a spitalului.

A mai arătat reclamantul că în momentul în care a fost retrogradat, se afla în plină maturitate profesională, era preocupat de publicarea de articole în revista de contabilitate editată de Ministerul Finanţelor.

Din cele prezentate, calitatea sa de persecutat politic şi de luptător în rezistenţa anticomunistă, este neîndoielnică.

Conform practicii judiciare, persoanele cărora li s-au desfăcut contractele de muncă sau au fost retrogradate în mod ilegal, sunt repuse în funcţie şi beneficiază de plata drepturilor băneşti de care au fost prejudiciate.

În cazul său, repunerea în funcţie este imposibilă, datorită vârstei şi bolilor de care suferă. Cu privire la daunele materiale, suma solicitată este orientativă, urmând să fie stabilită printr-o expertiză contabilă.

Referitor la daunele morale solicitate, ele sunt modeste, în raport cu stările de şoc provocate de nenumăratele verificări şi anchete la care a fost supus.

În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art.998 şi următoarele Cod civil, Decretul - Lege nr.118/1990, OUG.214/1999.

Prin încheierea din data de 18.11.2009, pronunţată de Judecătoria Focşani, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului Judecătoriei Târgu Neamţ, spre competentă soluţionare, având în vedere comunicarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se arată că, prin Încheierea nr.9210 din 10.11.2009, s-a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Târgu Neamţ.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Târgu Neamţ, sub nr. 4995/231/2009.

La termenul de judecată din data de 11.02.2010, avocat A.C., a arătat că reclamantul F.O. a decedat, solicitând introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi a moştenitorilor defunctului F.O., respectiv T.A.M. şi F.V., acţiunea urmând să fie continuată de aceştia.

S-a dispus ataşarea dosarului nr. 1045/231/2008 al Judecătoriei Focşani, reclamantul arătând că înscrisurile solicitate a fi administrate în cauză, au fost depuse la acest dosar.

Din actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

De la data de 01.07.1966 şi până la data de 07.02.1978, reclamantul, salariat al Spitalului Panciu, a deţinut funcţia de contabil şef. Prin dispoziţia nr.19/07.02.1978, reclamantul a fost retrogradat din funcţia de contabil şef, în cea de contabil, pe motiv că ar fi fost condamnat politic, situaţie reală şi care nu a fost niciodată ascunsă de către reclamant, angajatorul cunoscând încă din 1966 „antecedentele” reclamantului. În fapt, acesta a fost condamnat la vârsta de 18 ani pentru „crimă de uneltire împotriva orânduirii socialiste” executând pedeapsa de 5 ani închisoare. După trei ani de la punerea în libertate, timp în care a lucrat ca muncitor şi apoi, ca şi contabil în industria petrolieră la Moineşti, a fost arestat din nou, pentru săvârşirea aceleaşi celebre infracţiuni „crimă de uneltire”, executând pedeapsa cu închisoarea de 4 ani şi 11 luni, având ulterior, un an domiciliu obligatoriu. „Bucurându-se” de acest statut de deţinut politic recidivist, reclamantului nu i s-a permis să lucreze în industria petrolieră, într-o întreprindere de gradul „0”, fiind trimis să lucreze la Panciu, în industria locală, la o întreprindere de gradul „V”, care numai după un an, a fost desfiinţată, reclamantul fiind repartizat în februarie 1965, la Spitalul Panciu. La această unitate, la data de 01.07.1966, a fost promovat în funcţia de contabil şef, cu toate că se cunoşteau antecedentele penale, politice ale acestuia. Timp de 4-5 ani, reclamantul a reuşit să aibă o bună colaborare cu conducerea unităţii, reuşind chiar să facă dintr-o unitate propusă pentru desfiinţare, o unitate model, situată pe locul 4 pe ţară la categoria respectivă, ceea ce a avut ca urmare imediată, medalierea directorului cu ordinul „Meritul sanitar” iar reclamantul fiind premiat cu 500 lei. După această dată însă, respectiv din 1974, directorul unităţii considerând că nimeni nu mai poate să-l schimbe din funcţie pentru astfel de merite, a început să comită mai multe ilegalităţi. Reclamantului, ca şi contabil şef, îi revenea sarcina de a viza pentru control preventiv toate bonurile materiale, însă acesta constatând că multe nu se justificau, a refuzat să le mai semneze. Ca urmare a acestei situaţii, la sugestia directorului, reclamantul a început să fie permanent supus controalelor CFI, care însă, nu au reuşit, chiar şi în acea situaţie să-i reţină vreo culpă, cu atât mai mult să-l sancţioneze. Nemaidorindu-se în nici un mod de către conducerea spitalului ca reclamantul să ocupe această funcţie, la data de 07.02.1978, prin Dispoziţia nr.19, Direcţia sanitară a Judeţului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcţia de contabil şef în funcţia de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situaţie aşa cum am mai arătat, îndeobşte cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcţia de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

În baza OUG 214/1999, în cursul anului 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă” conform deciziei 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice (art.2 lit.”c” raportat la art.3 lit.”a”). În 2001, prin Legea 568, a fost introdusă la art. 3 litera „f” (prin care se recunoştea această calitate şi celor exmatriculaţi din şcoli), iar în 2003 prin Legea 212, se introducea litera „g”, prin care, aceeaşi calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradaţi din motive politice.

Reclamantul s-a adresat comisiei organizate în acest scop pe lângă Ministerul Justiţiei, pentru a-i fi recunoscută această calitate şi pentru situaţiile prevăzute de literele „f” şi „g”, însă, comisia fără nici un temei legal, a considerat că nu este cazul să-i fie recunoscută această calitate şi pentru alte motive.

Astfel, reclamantul s-a adresat Curţii de Apel Galaţi, secţia CAF, cu o cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. 479/44/2007, prin care a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de luptător şi pentru celelalte 2 situaţii. Curtea de Apel Galaţi, prin decizia pronunţată în cauză, a admis în parte cererea reclamantului, recunoscându-i calitatea de luptător doar pentru litera „g”, decizie ce a fost atacată cu recurs atât de către reclamant cât şi de Ministerul Justiţiei, instanţa de recurs Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, prin decizia pronunţată la 28.11.2007, în dosarul 479/44/2007, a respins recursul Ministerului de Justiţie şi a admis în totalitate solicitările reclamantului, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător şi pentru litera „f”, astfel că în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi ca exmatriculat din şcoală şi ca retrogradat pe motive politice.

După schimbarea din funcţie a reclamantului, înlocuirea acestuia, a dus unitatea la un colaps financiar şi propunerea de către organele de control CFI a schimbării acesteia din funcţie. Până la urmă, directorul Direcţiei Sanitare Vrancea, prin adresa 4580/1986, transmiţându-i Spitalului Panciu dispoziţia nr.221/1986, de schimbare din funcţie a acesteia, solicită totodată recrutarea unui cadru corespunzător pentru postul de contabil şef. Prin dispoziţia din urmă amintită, s-au menţionat trei adrese prin care se solicita schimbarea din funcţie a înlocuitoarei reclamantului.

În anul 2003, reclamantul a solicitat CNSAS-ului să i se permită accesul la dosarele sale de urmărire, cerere acceptată prin adresa 4558/2003, reclamantul fiind invitat la sediul acestei instituţii care, i-a şi eliberat 171 copii xerox ce-l priveau pe reclamant. Ulterior, în 2007, prin adresa nr.5279/2007, reclamantul a fost invitat, să consulte alte 6 volume de urmărire, fiindu-i eliberate încă 235 de copii. Din cuprinsul tuturor acestor acte eliberate a rezultat în mod cert că, reclamantul, într-adevăr a fost urmărit toată viaţa de organele de securitate, direct sau printr-o amplă reţea de informatori, inclusiv de către directorul spitalului, aşa cum reiese din cele 3 pagini anexate la dosarul cauzei, adresate de fostul director al Spitalului Panciu, comandantului securităţii judeţene la 29.12.1988, înscrisuri din care reţinem că acesta se plângea că nu a reuşit să atragă sancţiuni asupra reclamantului în timp ce el, în final, a fost destituit din funcţie pentru culpe medicale. În cuprinsul aceloraşi note informative, acesta recunoaşte că dispoziţia de retrogradare s-a făcut la ordinul partidului dar şi manevrelor acestuia, care îl acuza pe reclamant că ar fost „duşman al poporului”, considerându-l „vinovat” pe reclamant de faptul că vin „anchete pe toate problemele”, cu toate că este ştiut că pentru eventuale culpe medicale nu se putea pronunţa decât o comisie de specialitate, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat, acesta fiind destituit din funcţie pentru că în secţia chirurgie pe care o conducea, trata bolnavi de boli interne, cardiace sau nevrotice, iar în puţinele cazuri, când opera, îşi depăşea competenţa dată de categoria spitalului cât şi datorită faptului că opera fără mâna a doua şi fără anestezist.

În realitate însă, reclamantul avea serioase preocupări profesionale, dovadă fiind adresele nr. 98636/74 a Ministerului Muncii, 441/79, a Ministerului Finanţelor cât şi revista 6/79 de contabilitate.

Înainte de a se dispune retrogradarea reclamantului din funcţie, s-a încercat tragerea la răspundere penală a acestuia cât şi a soţiei sale, pentru furt calificat în paguba avutului obştesc, abuz în serviciu, etc., pentru toate acesta dispunându-se totuşi, prin rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în dosarele 24/II/77, 219/II/77 şi 321/II/77, ale Procuraturii Panciu.

Instanţa, a mai reţinut din declaraţia nr.435/1.02.2007, autentificată de BNP C.S, dată de numita B.E., fostă directoare economică a Direcţiei Sanitare Vrancea, contribuţia deosebită a reclamantului, acesta având rezultate foarte bune pe linie financiar-contabilă.

În cuprinsul aceleaşi declaraţii se mai arată că relaţiile dintre reclamant şi directorul Spitalului orăşenesc Panciu, s-au deteriorat începând din anul 1977, când reclamantul a refuzat să acorde viză de control preventiv pe documentele ce nu îndeplineau condiţiile cerute de legislaţia în vigoare, ceea ce a atras nemulţumirea medicului director, care la rându-i s-a adresat organelor de control financiar (ITFS), care însă, au constatat că activitatea desfăşurată de reclamant îndeplinea condiţiile cerute de legislaţia în vigoare. Ulterior acesteia, Direcţia Sanitară Vrancea, a luat măsura schimbării din funcţia de contabil şef a reclamantului cu un alt salariat din cadrul serviciului contabilitate, care nu era pregătit profesional la acelaşi nivel, dar care îndeplinea condiţiile cerute de organele de partid. Aceeaşi declarantă, precizează că în anul 1968, ca urmare a reorganizării teritoriale a ţării, raionul Panciu, a fost preluat de nou înfiinţatul judeţ Vrancea, ocazie cu care Spitalul Panciu, a trecut în subordinea Direcţiei Sanitare Vrancea.

Prin prejudiciul civil se înţelege rezultatul dăunător de natură patrimonială sau nepatrimonială a atingerilor aduse prin fapte de orice fel drepturilor persoanelor, valorilor pe care acestea le ocrotesc, rezultat care, în conformitate cu legea civilă atrage obligaţia de reparare din partea persoanei responsabile. În acest sens, legiuitorul dorind să apere toate drepturile şi bunurile unei persoane, a prevăzut în articolele 998, 999 Cod civil, un termen general şi care nu face nici o distincţie, că orice daună trebuie a fi reparată, prin urmare atât cea materială cât şi cea morală. Având în vedere că art. 998 Cod civil, nu face nici o distincţie în legătură cu natura prejudiciului, s-a impus pe bună dreptate, interpretarea că acest text de lege se referă şi la prejudiciul material şi la cel moral.

Pentru ca o persoană să răspundă în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite condiţiile de existenţă ale acesteia, elementele sale constitutive şi anume: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit, să se fi cauzat un prejudiciu altei persoane, între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul respectiv, să existe un raport direct de cauzalitate.

În speţa dedusă judecăţii, faţă de cele mai sus reţinute, instanţa a constatat că toate condiţiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ, prin fapta sa ilicită, Direcţia Sanitară Vrancea cauzându-i reclamantului un prejudiciu, existând în acelaşi timp raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul încercat de acesta.

Concret, prin măsura abuzivă dispusă, respectiv trecerea de la funcţia de contabil şef la cea de contabil, reclamantul a suportat o pierdere de natură salarială, diferenţa dintre salariul şi sporurile de care se bucura la data de 07.02.1978 şi cele ulterioare până la data de 01.11.1990, data ieşirii la pensie, actualizată, fiind şi unul din obiectivele expertizei contabile dispusă în cauză. La acest obiectiv, expertul Palade Mitică Lulu, a concluzionat că valoarea actualizată a acestor venituri de care reclamantul a fost lipsit în perioada 07.01.1978 – 01.11.1990, este de 47.570,42 lei. Deşi iniţial reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de 30.000 lei (sumă finală ce urma să fie stabilită printr-o expertiză) după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei, şi-a mărit câtimea pretenţiilor cu acest titlu la suma stabilită la acest obiectiv de către expert.

În ceea ce priveşte cererea pentru plata daunelor morale, practica judiciară din ultimii ani, raportată la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, a admis repararea bănească a daunelor morale, considerând că, deşi suferinţele morale nu pot fi evaluate din punct de vedere bănesc, indemnizaţia acordată persoanei prejudiciate, fără să poată repara prejudiciul moral cauzat, poate da totuşi o anumită satisfacţie compensatorie de natură a-i atenua suferinţele psihice.

În cauza de faţă, importanţa prejudiciului moral rezultă din valoarea deosebită pentru reclamant, a valorilor lezate care sunt: viaţa sa profesională, socială şi de familie, integritatea sa psihică sau chiar sănătatea şi autoaprecierea sa, ţinând cont de faptul că reclamantul a fost oprit din evoluţia sa socială şi mai ales profesională favorabilă, exact în momentul în care, el însuşi se maturizase suficient pentru a realizarea afirmarea sa în acest plan.

Prejudiciul moral cauzat reclamantului, este deosebit de grav, ceea ce înseamnă că justifică solicitarea unor despăgubiri pentru daunele morale suferite.

Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza art. 998 şi următoarele Cod civil, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale stabilite prin expertiză şi a daunelor morale aşa cum au fost solicitate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei, la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârât, având în vedere că această acţiune este scutită de plata taxei de timbru conform art.15 lit.”t” din Legea 146/1997, reclamantul formulând acţiunea în calitate de fost deţinut politic şi persecutat pentru motive politice, instanţa a respins-o ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a dispus respingerea, având în vedere următoarele considerente:

Termenul de prescripţie pentru solicitarea despăgubirilor datorate pentru retrogradarea abuzivă din funcţie, curge de la data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi, pentru această situaţie în care s-a aflat şi care se încadrează în dispoziţiile art.3 lit.”j” din OUG. 214/1999.

Întrucât pentru recunoaşterea acestei calităţi, a fost necesar să se pronunţe instanţa, termenul nu poate curge decât de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, respectiv la data de 28.11.2007 (f 14 din dos.1045/231/2008).

Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, ca nefondată, apreciind că în cauză, există o răspundere a pârâtului care se întemeiază pe ideea de garanţie, fiind o răspundere obiectivă, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau, fiind firesc ca statul să răspundă pentru instituţiile sale.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, recalificat ca apel în raport de valoarea însumată a obiectului litigiului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, hotărâre pe care o consideră netemeinică şi nelegală din următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 820 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ a fost admisa acţiunea civila pentru pretenţii formulata de reclamantul F.O. (si continuata de F.V. şi T.A-M. în calitate de moştenitoare legale urmare a decesului reclamantului în timpul procesului) şi în consecinţă Statul Roman a fost obligat la plata către aceştia a sumei de 47.570,42 lei cu titlu de despăgubiri materiale si a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, sume actualizate în raport de rata inflaţiei la data plaţii efective. De asemenea au fost respinse excepţiile netimbrării acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune si a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de statul roman prin reprezentanţi.

Motivul pentru care reclamantul F.O. a formulat acţiunea este faptul ca acesta a fost angajat la spitalul Panciu, judeţul Vrancea in funcţia de contabil sef, iar ulterior a fost retrogradat din aceasta funcţie deoarece cu ani în urmă a fost condamnat pe motive politice. Pentru aceasta solicită ca statul român să-l despăgubească cu suma de 30.000 lei reprezentând daune materiale şi suma de 100.000 lei reprezentând daune morale. Urmare a efectuării în cauză a unui raport de expertiză contabilă s-a ajuns la concluzia că daunele materiale sunt în cuantum de 47.570,42 lei.

Cauza s-a înregistrat iniţial la Judecătoria Focşani, iar apoi a fost strămutată la Judecătoria Târgu-Neamţ.

Prin întâmpinare, Direcţia Finanţelor Publice Vrancea ca reprezentant al Statului Roman a invocat unele excepţii care au fost respinse de către instanţa de fond, Judecătoria Târgu-Neamţ, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Consideră ca instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a respins excepţiile invocate si anume:

- excepţia netimbrării acţiunii;

- prescripţia dreptului material la acţiune;

- lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat des Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, a considerat că cererea nu este scutită de la plata taxei de timbru, în cauza nefiind aplicabil art. 15 lit. t din Legea nr. 146/1997, motivat de faptul că cererea este întemeiată pe prevederile art. 998 din Codul civil. Având în vedere ca reclamantul a înţeles să-şi întemeieze acţiunea pe prevederile dreptului comun, este firesc să aprecieze că i se aplică toate prevederile dreptului comun, astfel încât această acţiune nu poate fi calificată decât ca o acţiune în pretenţii civile evaluabilă în bani, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.

Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, a arătat că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripţiei este de 3 ani, acesta fiind intervalul de timp stabilit de lege înlăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acţiune sub sancţiunea pierderii acestui drept.

Regula generală privind începutul cursului prescripţiei dreptului la acţiune este consacrată de art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care în acord şi cu prevederile art. 1886 cod civil prevede că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. În cauză, acest drept s-a născut la data producerii prejudiciului şi în situaţia cea mai favorabilă reclamantului la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptăţile suferite.

Instanţa de fond a respins excepţia invocată considerând că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când reclamantului i s-a recunoscut oficial calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, respectiv din anul 2007. Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a formula acţiunea în termen de trei ani de la data căderii regimului comunist, care l-a asuprit, apreciază că în mod greşit instanţa a respins excepţia şi solicită admiterea acesteia.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman Reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice a arătat următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic. Apreciază că în cauză nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecaţii. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice ,,statul este 3 persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop. Art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 stipulează că ,,statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricăror organizaţii socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice”. Referitor la răspunderea statului sunt aplicabile normele dreptului public în sensul că el are răspundere directă numai pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale. Având în vedere că prejudiciul reclamantului nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a statului roman apreciază că această răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică, care a cauzat nemijlocit prejudiciul. De altfel chiar reclamantul prin acţiune nominalizează persoanele care s-au făcut vinovate de înlocuirea sa din funcţia de contabil şef, numele acestor persoane fiind cunoscute de către reclamant chiar de la momentul în care s-a produs înlocuirea sa. Motivaţia instanţei de fond pentru care a respins aceasta excepţie nu este întemeiată, în cauză răspunderea statului roman nu poate fi întemeiată pe ideea de garanţie, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau. Consideră astfel, că statul român nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei invocate.

Pe fondul cauzei, fiind în materia răspunderii civile delictuale, aşa cum a înţeles reclamantul să stabilească cadrul procesual, subliniază că fundamental în această materie este principiul conform căruia răspunderea are menirea de a acoperi paguba şi nu de a asigura un câştig. Pornind de la regulile generale în materie, arată că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată dacă printr-o faptă ilicită s-a cauzat un prejudiciu, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile necesare oricărui prejudiciu pentru a fi reparat: sa fie cert, determinat sau determinabil, să existe o legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ilicită să fie săvârşită cu vinovăţie. Cum reclamantul urmăreşte doar un scop patrimonial, atunci se impune dovedirea temeinică a pretenţiilor sale materiale şi nu doar îndeplinirea condiţiilor generale de la răspunderea civilă delictuală. Mai mult, pretenţiile solicitate admise de către instanţa de fond sunt foarte mari; dacă pentru stabilirea daunelor materiale s-a efectuat o expertiză, cuantumul daunelor morale nu a fost analizat de instanţă, ci s-a acordat atât cat s-a solicitat, indiferent caracterul exorbitant al acestora.

De asemenea, consideră că în cauză nu s-a făcut dovada că schimbarea din funcţia de contabil şef în funcţia de contabil s-a făcut urmare a unei asupriri, pentru că fusese deţinut politic. Exista posibilitatea ca acesta să se fi efectuat datorita unei restructurări în activitatea Spitalului Panciu sau din alte motive, altele decât cele politice. Cu prea mare uşurinţa a acceptat instanţa de fond argumentele oferite de către reclamant. Consideră că nu a făcut dovada ca retrogradarea s-a produs din motive politice; s-a dovedit intr-adevăr că reclamantul a fost arestat din motive politice, cu câţiva ani înainte de a lucra ca şi contabil sef la Spitalul Panciu, dar nu este dovada că retrogradarea s-a făcut din aceleaşi motive politice.

Prin decizia civilă nr.194 din 6.10.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.4995/231/2009, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P.Neamţ.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

În primul rând, sunt legale şi temeinice soluţiile primei instanţe de fond de respingere a excepţiei netimbrării acţiunii, a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârât, prima instanţa de fond, în mod legal a avut în vedere că această acţiune este scutită de plata taxei de timbru conform art.15 lit.”t” din Legea 146/1997, reclamantul formulând acţiunea în calitate de fost deţinut politic şi persecutat pentru motive politice. În acest sens, se reţine că potrivit dispoziţiei invocate din Legea nr. 146/1997, drepturile şi interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi şi persecutaţi pentru motive politice în perioada regimului comunist din România sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, fiind evident că criteriul de acordare a acestui beneficiu este calitatea de fost deţinut şi persecutat din motive politice fiind fără relevanţă, sub acest aspect, temeiul juridic concret pe care o astfel de persoană îşi întemeiază pretenţiile în instanţă.

Privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod întemeiat prima instanţă de fond a reţinut că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în cauză este data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi pentru această situaţie în care s-a aflat şi care se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. „j” din OUG. 214/1999.

Întrucât, pentru recunoaşterea acestei calităţi, a fost necesar să se pronunţe instanţa, termenul nu poate curge decât de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, respectiv la data de 28.11.2007 (f 14 din dos. 1045/231/2008), fiind evident că numai din această calitate decurge şi calitatea procesuală activă a reclamantului în cadrul acţiunii civile pe care a formulat-o în această cauză pentru daune civile materiale şi morale. 

Pentru aceleaşi motive s-a constatat ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtei formulate în apel prin care consideră că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut cel puţin de la data de la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptăţile suferite.

Astfel, cum a motivat prima instanţă de fond a fost necesară crearea unui cadru normativ constând în OUG nr. 214/1999, în baza căruia, în cursul anului 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă” conform deciziei 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice (art. 2 lit.”c” raportat la art. 3 lit.”a”). În anul 2001, prin Legea nr. 568, a fost introdusă la art. 3 litera „f”(prin care se recunoştea această calitate şi celor exmatriculaţi din şcoli), iar în 2003 prin Legea nr. 212, se introducea litera „g”, prin care, aceeaşi calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradaţi din motive politice.

Ulterior,  ca instanţă de recurs, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, prin decizia pronunţată la 28.11.2007, în dosarul nr. 479/44/2007, a respins recursul Ministerului de Justiţie şi a admis în totalitate solicitările reclamantului, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător şi pentru litera „f”, astfel că în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi ca exmatriculat din şcoală şi ca retrogradat pe motive politice.

Faţă de cele analizate, rezultă fără nicio îndoială că numai după crearea cadrului normativ necesar şi după ce s-a pronunţat şi Î.C.C.J.  prin decizia pronunţată la 28.11.2007, în cadrul dosarului nr. 479/44/2007 s-a născut şi dreptul la acţiune al reclamantului care în virtutea acestor calităţi a solicitat în instanţă desdăunări civile de ordin material şi moral.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, de asemenea prima instanţă de fond a constatat netemeinicia excepţiei.

Apelantul-pârât a  susţinut că în cauză nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecaţii. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice ,,statul este  persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop. 

Art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 stipulează că ,,statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricăror organizaţii socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice”. Având în vedere că prejudiciul reclamantului nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a statului român apreciază că această răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică, care a cauzat nemijlocit prejudiciul. De altfel, chiar reclamantul prin acţiune nominalizează persoanele care s-au făcut vinovate de înlocuirea sa din funcţia de contabil şef, numele acestor persoane fiind cunoscute de către reclamant chiar de la momentul în care s-a produs înlocuirea sa. Motivaţia instanţei de fond pentru care a respins această excepţie se susţine că nu este întemeiată şi, în cauză răspunderea statului român nu poate fi întemeiată pe ideea de garanţie, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau.

În această privinţă, instanţa de apel a reţinut că şi calitatea procesuală pasivă a Statului Român se analizează în mod corelativ cu calitatea procesuală activă a reclamantului, în acest mod decurgând specificul obligaţiei ce revine Statului român pentru a desdăuna persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, exmatriculat din şcoală, sau retrogradat pe motive politice. Faptul că reclamantul a ales calea dreptului comun a acţiunii civile în răspundere delictuală a Statului nu poate exclude această răspundere specifică în sarcina statului,  fiind evident că statul socialist se afla în culpă delictuală pentru modul în care a organizat sistemul administraţiei publice centrale, dar şi a serviciilor publice care se subordonau în cadrul ierarhiilor de ordin administrativ până la nivelul administraţiei publice centrale, în această situaţie fiind şi Spitalul Panciu şi Direcţia Sanitară Vrancea în subordinea căreia se afla Spitalul Panciu.

Este evident că statul socialist prin modul de organizare a cadrului administrativ, dar şi a cadrului legislativ  a făcut posibil ca reclamantul să suporte şi, ulterior, să-i fie recunoscute, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, calitatea de exmatriculat din şcoală, dar şi calitatea de  retrogradat pe motive politice. Ori, această culpă delictuală a fost transmisă potrivit principiului de continuitate statului care a fost instaurat după evenimentele din decembrie 1989, şi care în mod evident se subrogă în drepturile şi obligaţiile statului socialist. Pentru aceste motive, se constată ca fiind legală şi temeinică soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român în această cauză.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta a motivat că din moment ce reclamantul urmăreşte un scop patrimonial, atunci se impune dovedirea temeinică a pretenţiilor sale materiale şi nu doar o simplă analiză a  îndeplinirii  condiţiilor generale de la răspunderea civilă delictuală. Mai mult, pretenţiile civile solicitate admise de către instanţa de fond sunt foarte mari; dacă pentru stabilirea daunelor materiale s-a efectuat o expertiză, cuantumul daunelor morale nu a fost analizat de instanţă, ci s-a acordat atât cât s-a solicitat, indiferent de caracterul exorbitant al acestora.

De asemenea, consideră că în cauză nu s-a făcut dovada că schimbarea din funcţia de contabil şef în funcţia de contabil s-a făcut urmare a unei asupriri, pentru că fusese deţinut politic putând exista alte cauze ca de exemplu restructurarea unităţii sanitare la care a fost angajat reclamantul.

Cu privire la caracterul abuziv al măsurii de retrogradare în funcţie a reclamantului F.O., prima instanţă a stabilit în mod clar în baza probelor şi înscrisurilor prezentate în dovedire că nedorindu-se în nici un mod de către conducerea Spitalului Panciu ca reclamantul să ocupe în continuare această funcţie, la data de 07.02.1978, prin Dispoziţia nr. 19, Direcţia sanitară a Judeţului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcţia de contabil şef în funcţia de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situaţie aşa cum a mai arătat, îndeobşte cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcţia de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

Mai mult, prin adresa nr. 4580/1986, fiind transmisă  Spitalului Panciu dispoziţia nr. 221/1986, de schimbare din funcţie a reclamantului, s-a solicitat, totodată, recrutarea unui cadru corespunzător pentru postul de contabil şef şi  prin dispoziţia din urmă amintită, s-au menţionat trei adrese prin care se solicita schimbarea din funcţie a înlocuitoarei reclamantului. Aceste aspecte exclud în mod evident posibilitatea ca măsura de retrogradare în funcţie a reclamantului să fi avut drept cauze restructurarea unităţii respective sau altfel de motive imputabile reclamantului, astfel cum se invocă în mod neîntemeiat prin motivele de apel, în Dispoziţia nr. 19/07.02.1978 fiind menţionată, în mod expres motivarea că reclamantul a fost condamnat politic.

Culpa delictuală a Statului Român, astfel cum a fost analizată şi în cadrul analizării calităţii procesuale pasive a acestuia, decurge şi din toate aspectele care rezultă din consultarea de către reclamant în anul 2003 şi, respectiv, 2007 a dosarelor sale de urmărire la CNSAS. Astfel, prima instanţă a reţinut din cuprinsul tuturor actelor eliberate că, reclamantul, într-adevăr a fost urmărit toată viaţa de organele de securitate, direct sau printr-o amplă reţea de informatori, inclusiv de către directorul spitalului, aşa cum rezultă  din cele 3 pagini anexate la dosarul cauzei, adresate de fostul director al Spitalului Panciu, comandantului securităţii judeţene la 29.12.1988, înscrisuri din care se reţine că acesta se plângea că nu a reuşit să atragă sancţiuni asupra reclamantului în timp ce el, în final, a fost destituit din funcţie pentru culpe medicale.

În cuprinsul aceloraşi note informative, acesta recunoaşte că dispoziţia de retrogradare s-a făcut la ordinul partidului, dar şi manevrelor acestuia, care îl acuza pe reclamant că ar fost „duşman al poporului”, considerându-l „vinovat” pe reclamant de faptul că vin „anchete pe toate problemele… ”.

În consecinţă, astfel cum s-a reţinut şi prin sentinţa apelată, sunt indubitabil stabilite în cauză, fapta ilicită şi culpa delictuală ce revin nemijlocit în sarcina pârâtului – apelant, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul material şi prejudiciul moral suferite de reclamant este implicită şi nici măcar nu a fost contestată prin motivele de apel susţinute.

În speţa dedusă judecăţii, faţă de situaţia de fapt care s-a reţinut în considerentele sentinţei, aşa cum a fost analizată anterior fără a fi fost contestată de către pârâtul – apelant prin întâmpinarea formulată în primă instanţă sau prin motivele de apel, instanţa a constatat în mod întemeiat  că toate condiţiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ.

Cât priveşte valoarea acestor prejudicii stabilite în prima instanţă de fond la suma de 47.570,42 lei, daune materiale, şi la suma de 100,000 lei, daune morale şi motivele de apel invocate  cu privire la cuantumul acestor daune, sunt neîntemeiate în raport cu întinderea valorică a prejudiciului material şi, respectiv, a prejudiciului moral stabilit prin sentinţa apelată.

În mod concret, prin măsura abuzivă dispusă, respectiv trecerea de la funcţia de contabil şef la cea de contabil, reclamantul a suportat o pierdere de natură salarială, diferenţa dintre salariul şi sporurile de care se bucura la data de 07.02.1978 şi cele ulterioare până la data de 01.11.1990, data ieşirii la pensie, actualizată, fiind şi unul din obiectivele expertizei contabile dispusă în cauză. La acest obiectiv, expertul Palade Mitică Lulu, a concluzionat că valoarea actualizată a acestor venituri de care reclamantul a fost lipsit în perioada 07.01.1978 – 01.11.1990, este de 47.570,42 lei. Deşi, iniţial, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de  30.000 lei (sumă finală ce urma să fie stabilită printr-o expertiză) după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei, şi-a mărit câtimea pretenţiilor cu acest titlu la suma stabilită la acest obiectiv de către expert, astfel că valoarea prejudiciului material a fost temeinic stabilită în cauză, raportul de expertiză contabilă având valoarea probatorie obiectiv ştiinţifică.

În ceea ce priveşte cererea pentru plata daunelor morale, prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că practica judiciară din ultimii ani, raportată la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, a admis repararea bănească a daunelor morale, considerând că, deşi suferinţele morale nu pot fi comensurate din punct de vedere bănesc, indemnizaţia acordată persoanei prejudiciate, fără să poată repara prejudiciul moral cauzat, poate da totuşi o anumită satisfacţie compensatorie de natură a-i atenua suferinţele psihice, astfel că şi sub aspectul daunelor morale nu se poate susţine cu temei că reclamantul a urmărit de a-şi  asigura un câştig sau o îmbogăţire fără just temei, ci a solicitat doar repararea integrală a daunelor materiale şi morale suferite conform principiului reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.

În cauza de faţă, s-a reţinut în mod întemeiat că importanţa prejudiciului moral rezultă din valoarea deosebită pentru reclamant, a valorilor lezate care sunt: viaţa sa profesională, socială şi de familie, integritatea sa psihică sau chiar sănătatea şi autoaprecierea sa, ţinând cont de faptul că reclamantul a fost oprit din evoluţia sa socială şi mai ales profesională favorabilă, exact în momentul în care, el însuşi se maturizase suficient pentru a realizarea afirmarea sa în acest plan. Toate aceste elemente care configurează prejudiciul  de ordin moral s-au întins practic pe parcursul întregii vieţi a reclamantului, şi au devenit efectiv ireversibile odată cu ieşirea la pensie a acestuia.

Constatând aceste elemente, instanţa de apel a constatat că în lipsa posibilităţii de comensurare a prejudiciului de ordin moral, prima instanţă a stabilit în mod rezonabil întinderea valorică a acestui prejudiciu la suma de 100.000 lei, ca fiind în măsură să asigure o anumită satisfacţie compensatorie pentru suferinţele psihice care i-au fost cauzate pe parcursul unei perioade mari de timp.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a formulat în termen legal recurs pârâtul Statul Român – Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Judeţului Neamţ invocând aceleaşi motive ca şi în cererea de apel.

Analizând decizia civilă recurată, Curtea de Apel reţine următoarele:

La termenul din 23 februarie 2011, intimaţii prin apărător au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului de către reclamant.

În ceea ce priveşte această excepţie, Curtea de Apel reţine că, decizia recurată a fost comunicată pârâtelor-recurente la data de 22.11.2010, conform ştampilei poştei aplicate pe comunicări şi dovada de comunicare.

Având în vedere că cererea de recurs poate fi introdusă în termen de 15 zile, termenul de declarare a căii de atac se împlineşte la 8.12.2010, ori cererea de recurs s-a depus prin fax la 7.12.2010 şi prin poştă la 8.12.2010, deci înlăuntrul termenului de recurs (aspecte dovedite cu înscrisurile depuse în recurs la filele 21-24).

Faţă de cele mai sus reţinute Curtea de Apel va respinge excepţia tardivităţii recursului potrivit dispozitivului prezentei.

În ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri temeinice şi legale de respingere a excepţiilor.

Instanţele de fond şi apel au apreciat judicios că această acţiune este scutiră de plata taxei de timbru conform art.15 lit.”t” din Legea 146/1997, reclamantul formulând acţiunea în calitate de fost deţinut politic şi persecutat pentru motive politice. În acest sens, se reţine că potrivit dispoziţiei invocate din Legea nr. 146/1997, drepturile şi interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi şi persecutaţi pentru motive politice în perioada regimului comunist din România sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, fiind evident că criteriul de acordare a acestui beneficiu este calitatea de fost deţinut şi persecutat din motive politice fiind fără relevanţă, sub acest aspect, temeiul juridic concret pe care o astfel de persoană îşi întemeiază pretenţiile în instanţă.

Privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod întemeiat instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în cauză este data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi pentru această situaţie în care s-a aflat şi care se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit.”j” din OUG. 214/1999.

Întrucât, pentru recunoaşterea acestei calităţi, a fost necesar să se pronunţe instanţa, termenul nu poate curge decât de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, respectiv la data de 28.11.2007 (f 14 din dos. 1045/231/2008), fiind evident că numai din această calitate decurge şi calitatea procesuală activă a reclamantului în cadrul acţiunii civile pe care a formulat-o în această cauză pentru daune civile materiale şi morale.

Pentru aceleaşi motive se constată ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtei formulate în apel prin care consideră că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut cel puţin de la data de la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptăţile suferite.

Astfel, cum a motivat prima instanţă de fond a fost necesară crearea unui cadru normativ constând în OUG nr. 214/1999, în baza căruia, în cursul anului 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă” conform deciziei 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice (art. 2 lit.”c” raportat la art. 3 lit.”a”). În anul 2001, prin Legea nr. 568, a fost introdusă la art. 3 litera „f”(prin care se recunoştea această calitate şi celor exmatriculaţi din şcoli), iar în 2003 prin Legea nr. 212, se introducea litera „g”, prin care, aceeaşi calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradaţi din motive politice.

Ulterior,  ca instanţă de recurs, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, prin decizia pronunţată la 28.11.2007, în dosarul nr. 479/44/2007, a respins recursul Ministerului de Justiţie şi a admis în totalitate solicitările reclamantului, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător şi pentru litera „f”, astfel că în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi ca exmatriculat din şcoală şi ca retrogradat pe motive politice.

Faţă de cele analizate, rezultă fără nicio îndoială că numai după crearea cadrului normativ necesar şi după ce s-a pronunţat şi Î.C.C.J.  prin decizia pronunţată la 28.11.2007, în cadrul dosarului nr. 479/44/2007 s-a născut şi dreptul la acţiune al reclamantului care în virtutea acestor calităţi a solicitat în instanţă desdăunări civile de ordin material şi moral.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, de asemenea instanţa de fond şi cea de apel au constatat netemeinicia excepţiei.

Apelantul-pârât a  susţinut că în cauză nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecaţii. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice ,,statul este persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.

Art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 stipulează că ,,statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricăror organizaţii socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice”. Având în vedere că prejudiciul reclamantului nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a statului român apreciază că această răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică, care a cauzat nemijlocit prejudiciul. De altfel, chiar reclamantul prin acţiune nominalizează persoanele care s-au făcut vinovate de înlocuirea sa din funcţia de contabil şef, numele acestor persoane fiind cunoscute de către reclamant chiar de la momentul în care s-a produs înlocuirea sa. Motivaţia instanţei de fond pentru care a respins această excepţie se susţine că nu este întemeiată şi, în cauză răspunderea statului român nu poate fi întemeiată pe ideea de garanţie, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau.

În această privinţă, instanţa de apel reţine că şi calitatea procesuală pasivă a Statului Român se analizează în mod corelativ cu calitatea procesuală activă a reclamantului, în acest mod decurgând specificul obligaţiei ce revine Statului român pentru a desdăuna persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, exmatriculat din şcoală, sau retrogradat pe motive politice. Faptul că reclamantul a ales calea dreptului comun a acţiunii civile în răspundere delictuală a Statului nu poate exclude această răspundere specifică în sarcina statului,  fiind evident că statul socialist se afla în culpă delictuală pentru modul în care a organizat sistemul administraţiei publice centrale, dar şi a serviciilor publice care se subordonau în cadrul ierarhiilor de ordin administrativ până la nivelul administraţiei publice centrale, în această situaţie fiind şi Spitalul Panciu şi Direcţia Sanitară Vrancea în subordinea căreia se afla Spitalul Panciu.

Este evident că statul socialist prin modul de organizare a cadrului administrativ, dar şi a cadrului legislativ  a făcut posibil ca reclamantul să suporte şi, ulterior, să-i fie recunoscute, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, calitatea de exmatriculat din şcoală, dar şi calitatea de  retrogradat pe motive politice. Ori, această culpă delictuală a fost transmisă potrivit principiului de continuitate statului care a fost instaurat după evenimentele din decembrie 1989, şi care în mod evident se subrogă în drepturile şi obligaţiile statului socialist. Pentru aceste motive, se constată ca fiind legală şi temeinică soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român în această cauză.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţele anterioare au stabilit corect în baza probatoriului legal administrat, referitor la caracterul abuziv al măsurii de retrogradare în funcţie a reclamantului F.O., la data de 7.02.1978, prin Decizia nr.19, Direcţia sanitară a Judeţului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcţia de contabil şef în funcţia de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situaţie aşa cum a mai arătat, îndeobşte cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcţia de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

Mai mult, prin adresa nr. 4580/1986, fiind transmisă  Spitalului Panciu dispoziţia nr. 221/1986, de schimbare din funcţie a reclamantului, s-a solicitat, totodată, recrutarea unui cadru corespunzător pentru postul de contabil şef şi  prin dispoziţia din urmă amintită, s-au menţionat trei adrese prin care se solicita schimbarea din funcţie a înlocuitoarei reclamantului. Aceste aspecte exclud în mod evident posibilitatea ca măsura de retrogradare în funcţie a reclamantului să fi avut drept cauze restructurarea unităţii respective sau altfel de motive imputabile reclamantului, astfel cum se invocă în mod neîntemeiat prin motivele de apel, în Dispoziţia nr. 19/07.02.1978 fiind menţionată, în mod expres motivarea că reclamantul a fost condamnat politic.

Culpa delictuală a Statului Român, astfel cum a fost analizată şi în cadrul analizării calităţii procesuale pasive a acestuia, decurge şi din toate aspectele care rezultă din consultarea de către reclamant în anul 2003 şi, respectiv, 2007 a dosarelor sale de urmărire la CNSAS. Astfel, prima instanţă a reţinut din cuprinsul tuturor actelor eliberate că, reclamantul, într-adevăr a fost urmărit toată viaţa de organele de securitate, direct sau printr-o amplă reţea de informatori, inclusiv de către directorul spitalului, aşa cum rezultă din cele 3 pagini anexate la dosarul cauzei, adresate de fostul director al Spitalului Panciu, comandantului securităţii judeţene la 29.12.1988, înscrisuri din care se reţine că acesta se plângea că nu a reuşit să atragă sancţiuni asupra reclamantului în timp ce el, în final, a fost destituit din funcţie pentru culpe medicale.

În cuprinsul aceloraşi note informative, acesta recunoaşte că dispoziţia de retrogradare s-a făcut la ordinul partidului, dar şi manevrelor acestuia, care îl acuza pe reclamant că ar fost „duşman al poporului”, considerându-l „vinovat” pe reclamant de faptul că vin „anchete pe toate problemele… ”.În consecinţă sunt indubitabil stabilite în cauză fapta ilicită şi culpa delictuală ce revin nemijlocit în sarcina pârâtului, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul material şi prejudiciul moral suferite de reclamant este implicită şi nici măcar nu a fost contestată prin motivele de apel susţinute.

În speţa dedusă judecăţii, faţă de situaţia de fapt care s-a reţinut în considerentele sentinţei, aşa cum a fost analizată anterior fără a fi fost contestată de către pârâtul prin întâmpinarea formulată în primă instanţă sau prin motivele de apel, instanţa a constatat în mod întemeiat că toate condiţiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ.

În ce priveşte valoarea prejudiciului stabilit de instanţa de fond la suma de 100.000 lei daune morale, motivele de recurs invocate sunt fondate. În materia răspunderii civile delictuale fundamentul răspunderii este principiul conform căruia răspunderea are menirea de a acoperi paguba, iar suma de 30.000 lei este echitabilă pentru a acoperi vătămarea cauzată autorului reclamanţilor.

Reclamantul, prin acţiunea formulată urmăreşte un scop patrimonial, iar în acest sens se impunea a dovedi temeinicia pretenţiilor sale materiale şi nu doar îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, precum şi prejudiciul să fie cert, determinat sau determinabil, să existe legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, săvârşirea faptei cu vinovăţie.

Statul trebuia să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în cauza de faţă reclamantul-moştenitor, cât şi a echivalentului lor valoric. Daunele morale se cuvin persoanei vătămate în mod direct, iar după decesul acesteia dreptul la despăgubiri morale aparţine moştenitorilor într-un cuantum proporţional cu suferinţele cauzate autorului prin fapta ilicită.

Curtea de Apel a apreciat că valoarea prejudiciului stabilit de instanţa de fond este prea mare, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă a admis recursul.

Domenii speta

Spete similare