Energie electrică. Consum fraudulos. Stabilire consum. Despăgubiri

Prin sentinţa civilă 845/25.11.2010 s-a admis acţiunea  formulata de reclamanta SC I.-F. & C. SNC în contradictoriu cu pârâta SC E-ON DISTRIBUTIE  IAŞI, şi s-a anulat procesul verbal de reanaliză din 20.02.2010, Hotărârea  Comisiei de analiza, Nota de Constatare 1000315/26.11.2009, procesul verbal de stabilire a despăgubirilor 100176/3.12.2009, procesul verbal de stabilire a abaterilor 100038 din 3.12.2009 şi obligaţia de plata a sumei de 4383,98 lei din factura R/207368/31.01.2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţe de fond a reţinut următoarele:

Pârâta a întocmit nota de constatare 1000315/16.11.2009, un proces verbal de analiză a abaterilor nr. 1000384/03.12.2009 în baza căreia a stabilit că reclamantul are de achitat despăgubiri prin procesul verbal nr.1000176/03.12.2009. Pentru despăgubiri s-a facturat suma de 4383,98 lei.

Ca urmare a cererii reclamantei s-a reanalizat situaţia iar prin procesul verbal de reanalizare nr.280/24.02.2010 s-a constatat că la  B.M.P. au avut loc intervenţii neautorizate şi a  conchis  menţinerea actelor menţionate în acţiune.

Conform art.56 al.1  din Legea 13/2007 consumatorul de energie electrică răspunde de daunele cauzate  furnizorului din culpa sa în condiţiile stabilite prin contractul de furnizare.

Conform aliniatului 3 în cazul consumului fraudulos, consumatorul de energie electrică va fi deconectat de la reţeaua electrică, fiind obligat totodată la plata contravalorii energiei electrice.

Conform art. 86 al. 1 lit. c din HG 1007/2004, furnizorul este îndreptăţit să recalculeze, împreună cu consumatorul, pentru o perioadă anterioară, atunci când se constată  defectarea contorului, durată pentru care se face recalcularea şi procedura de calcul fiind  reglementată de autoritatea competentă.

Conform art.89, 90, furnizorul este îndreptăţit să rezilieze contractul de energie electrică conf. Art.42 al.4 din L.318/2002, în caz de consum fraudulos.

Consumul fraudulos este definit la art. 90 al.2 ca  fiind  conectarea oricărui receptor sau a instalaţiei de utilizare înainte de grupul de măsurare sau orice intervenţie la instalaţia electrică ce afectează funcţionarea corectă a principiului de măsurare.

Instanţa constată că pârâta a procedat la constatarea, analiza abaterilor, stabilirea despăgubirilor în absenţa reclamantei, în pofida normelor legale enunţate anterior.

Cum reclamanta nu poate face proba negativă, pârâta este aceea care trebuia să dovedească faptele reclamate de consum fraudulos în baza Legea 13/2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta.

Apelul a fost legal timbrat.

În motivarea apelului pârâta arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor în domeniul energetic, că legea nu impune  operatorului de distribuţie obligaţia ca verificarea aparatului de măsură să se facă în prezenţa consumatorului, că art. 86 alin. 1 lit. c din Hotărârea de Guvern 1007/2004 se referă la defecţiuni din motive neimputabile şi nu la situaţiile în care s-a intervenit asupra aparatului de măsură. Că verificarea grupurilor de măsură este un drept al distribuitorului ca proprietar al instalaţiilor de distribuţie, iar constatarea unei astfel de intervenţii ori a consumului fraudulos se realizează de specialişti în domeniu energetic, actele întocmite de aceştia au ca scop prezervarea unei situaţii de fapt. Că verificarea grupului de măsură s-a realizat în prezenţa unui reprezentant al consumatorului, iar analiza urma să se facă de o comisie la care reclamanta putea  să participe.

Cu privire la situaţia de fapt apelanta arată că la locul de consum s-a constatat că blocul de măsură nu avea sigiliu, iar coloana de alimentaţie cu energie era interceptată, înaintea intrării în blocul de măsură, cu două siguranţe, iar din siguranţa montată pe fază plecau două conductoare, unul alimentând contorul iar celălalt fiind lăsat liber. Că o astfel de intervenţie reprezintă o modificare a instalaţiei de alimentare cu energie ceea ce avea drept consecinţă neînregistrarea corectă a energiei consumate, că o astfel de intervenţie intră sub incidenţa art. 90 alin. 2 lit. b din HG. 1007/2004, că beneficiarul intervenţiei este consumatorul, iar consumul fraudulos fiind stabilit conform art. 142 din H.G. 1007/2003, metoda de calcul fiind aceea prevăzută de lege.

Se mai arată că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările invocate.

Prin întâmpinare intimata arată că potrivit Legii nr. 554/2004 calea de atac este recursul, că se face referire la documente care nu se află la dosarul cauzei, că pârâta  a constatat existenţa unei intervenţii la blocul de măsurare, fără ca prin această intervenţie să se alimenteze spaţiul în care se desfăşoară activitatea. Susţine că nu are nici o probă că energia consumată are valoarea de 4383,98 lei, că se putea verifica dacă s-a utilizat energia electrică prin analiza facturilor anterioare. Mai arată că art. 90 alin. 2 din H.G. 1007/2004 se referă doar la acele intervenţii care afectează funcţionarea corectă a grupului de măsurare. În ceea ce priveşte susţinerea privind dovedirea că nu a intervenit asupra grupului de măsură, corect s-a reţinut că nu poate face dovada negativă.

Arată intimata că apelanta a calculat consumul pauşal pe 6 luni fără a i se solicita punctul de vedere.

Prin decizia 107/2011 s-a admis apelul pârâtei, s-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că s-au respins capetele de cerere privind anularea notei de constatare şi  procesului verbal de stabilire a abaterilor.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În fapt.

În data de 28.11.2009, împuterniciţii apelantei au efectuat o verificare la alimentarea cu energie electrică a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea intimata, verificare realizată în prezenţa numitei U.A.R. Prin nota de constatare încheiată s-a reţinut efectuarea unei intervenţii la grupul de măsură prin care se putea realiza alimentarea printr-o conexiune care ocolea grupul de măsură. Că pe circuitul de alimentare a grupului de măsură au fost instalate două siguranţe (pe fază şi nul), iar din siguranţa de pe fază era alimentat grupul de măsură şi o conexiune liberă.

Din aceiaşi notă de constatare rezultă că grupul de măsură este montat în interiorul salonului respectiv, în spaţiul în care intimata îşi desfăşoară activitatea, şi că intimata deţine în  salon zece consumatori electrici cu puterea nominală menţionată în notă.

Nota de constatare a fost semnată de numita U.A.R. (fila 19-20 apel).

Aşadar, instanţa reţine că este pe deplin dovedită intervenţia asupra locului de măsură, intervenţie care, din modul în care a fost realizată, a avut drept scop asigurarea energiei electrice fără ca aceasta să poată fi înregistrată în aparatele de măsură.

Că această intervenţie s-a realizat cu ştiinţa consumatorului rezultă, pe de o parte, din faptul că blocul de măsură era montat în interiorul spaţiului în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, ceea ce face greu de crezut o intervenţie fără consimţământul său, iar pe de altă parte reclamanta, prin chiar cererea de chemare în judecată, arată că a apelat la „o terţă persoană pentru a schimba” o siguranţă arsă. Susţinerea acesteia că nu a ştiut ce face respectiva persoană nu înlătură prezumţia privind intervenţia supra blocului de măsură cu consimţământul intimatei.

În urma celor reţinute prin nota de constatare s-a întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor prin care, după stabilirea caracterului fraudulos al consumului, s-au dispus măsuri privind refacerea alimentării cu energie electrică, cu aviz tehnic de racordare.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 13/2007 piaţa energiei electrice este o piaţă reglementată care îşi va păstra caracteristicile până la deschiderea completă a pieţei energiei.

În cadrul unei astfel de pieţe, raporturile contractuale dintre consumator şi societăţile comerciale care furnizează energia electrică consumatorilor sunt reglementate atât prin contractele comerciale încheiate cu consumatorul cât şi prin dispoziţiile actelor normative care reglementează piaţa de energie.

Aşa fiind, chiar dacă în raporturile comerciale consumatorul şi societatea comercială care asigură energia electrică sunt pe poziţii de egalitate, ambele părţi se supun normelor care reglementează piaţa.

Prin H.G. 1007/2004 s-a aprobat Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori. Potrivit art. 86 lit. d şi art. 104, 110 din Regulament, operatorul de reţea are dreptul de acces în incinta consumatorului pentru verificarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică până la grupul de măsurare, drept căreia îi corespunde obligaţia corelativă a consumatorului de a permite acest acces.

În cauză, consumatorul fiind o societate comercială, iar grupul de măsură este situat în incinta spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, exercitarea acestui drept de către apelantă s-a realizat în prezenţa unei persoane care se găsea în spaţiul societăţii comerciale reclamante.

Aşa cum deja s-a reţinut, înaintea grupului de măsură consumatorul a conectat un cablu. Potrivit art. 90 alin. 2 lit. a şi b din Regulament, prin consum fraudulos se înţelege conectarea unei instalaţii de utilizare înaintea grupului de măsură sau orice intervenţie în instalaţia electrică, ce afectează funcţionarea corectă a grupului de măsură.

Instanţa reţine că sintagma „instalaţie de utilizare” folosită la art. 90 alin. 2 lit. a din Regulament, nu are un înţeles tehnic, ci înţelesul comun potrivit căruia instalaţia este ansamblul de conductoare instalate pentru un uz determinat. Aşadar, simplul fapt al aptitudinii conexiunii, realizată de consumator înaintea grupului de măsură, de a permite utilizarea lui pentru alimentarea cu energie electrică a unor receptoare (conexiunea fiind pe elementul de putere al instalaţiei – „fază”), constituie elementele unui consum fraudulos, energia astfel folosită nefiind măsurată de aparatul de măsură.

Că aceasta este interpretarea tezei a II-a rezultă şi din aceea că în prima teză a alin. 2 lit. a din art. 90 se referă la conectarea unui receptor, ceea ce arată că s-a avut în vedere conectarea unei instalaţii în sens funcţional, care realizează în fapt funcţionarea unui receptor.

Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 90 alin. 2 lit. a teza II din Regulament sunt întrunite şi condiţiile art. 90 alin. 2 lit. b din acelaşi act normativ, o astfel de intervenţie afectând funcţionarea corectă a grupului de măsurare, acesta înregistrând un consum mai redus decât cel realizat de consumator.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză şi considerentele reţinute, apelul pârâtei sub acest aspect este întemeiat, apelanta, cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului, a constatat intervenţia în instalaţia electrică proprietatea sa şi consumul fraudulos al consumatorului.

Cu privire la stabilirea obligaţiilor de plată faţă de intimată, apelul nu este fondat.

Potrivit art. 142 alin. 4 din Regulament, în cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare este de 6 luni pentru categoria de consumatori în care se află intimata, consumul fiind determinat în sistem pauşal în funcţie de puterea nominală a receptoarelor şi de durata de utilizare normată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă (art. 142 alin. 2, 3 din Regulament).

Aşadar consumul pauşal trebuie determinat astfel încât să fie în mod rezonabil, în aceiaşi ordine de mărime ca şi în cazul măsurării acestuia prin mijloacele de măsurare. Chiar şi în cazul consumului fraudulos, determinarea consumului trebuie să fie reală, sistemul pauşal nefiind o sancţionare a consumatorului aflat într-o astfel de situaţie, sancţiunile fiind prevăzute la art. 90 alin. 1 din Regulament.

Stabilirea unui consum excesiv şi implicit o obligaţie de plată disproporţionată faţă de consumul real reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a apelantei.

Consumul intimatei a fost stabilit prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor (fila 22) care nu conţine elementele  la care face trimitere art. 142 alin. 2 din Regulament.

Astfel, deşi regulamentul se referă la durata de utilizare normată, apelanta nu menţionează în procesul-verbal şi nici nu face dovada ce a avut în vedere prin sintagma „durata de utilizare normată”. De asemenea nu menţionează tarifele – pe categorii de tarife – pe care le-a avut în vedere la stabilirea consumului.

Mai mult, deşi determinarea consumului pauşal se poate face în baza unor proceduri elaborate de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de proceduri.

În consecinţă, creanţa invocată de apelantă nu are la bază un consum cert, şi astfel se impune anularea parţială a facturii care se referă la dreptul de creanţă al apelantei privitor la consumul calculat în sistem pauşal, hotărârea instanţei de fond fiind justă sub acest aspect, dar pentru considerentele menţionate de instanţa de apel.

Anularea parţială a facturii în litigiu nu echivalează cu negarea dreptului apelantei de a stabili consumul în sistem pauşal în condiţiile art. 142 alin. 4 din Regulament, însă cu stabilirea corectă a consumului aşa cum prevede alin. 3 art. 142 din Regulament.

Domenii speta

Spete similare