Liberare provizorie. Necesitatea examinarii exprese a conditiei prev. de art. 1602 alin.1 c. pr. pen. si indicarii concrete a datelor ce justifica respingerea cererii. Criteriile de evaluare a temeiniciei cererii de liberare provizorie.

Domenii asociate:

- arest preventiv

- liberare provizorie

- procedura penala

Dosar nr. 9419/2/2009 (2369/2009)

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si familie, decizia penala nr. 1445 din 12 octombrie 2009

Liberare provizorie. Necesitatea examinarii exprese a conditiei prev. de art. 1602 alin.1 C. pr. pen. si indicarii concrete a datelor ce justifica respingerea cererii. Criteriile de evaluare a temeiniciei cererii de liberare provizorie.

În spiritul unei juste si riguroase aplicari a prevederilor art. 1602 si urm. C. pr. pen., se impune examinarea expresa a conditiei prevazute de aliniatul 2 al acestui text de lege si indicarea concreta a datelor ce justifica - în opinia instantei - necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni sau sa zadarniceasca aflarea adevarului.

Din economia dispozitiilor art. 1602 si urm. C. pr. pen., rezulta ca legiuitorul nu a stabilit criteriile de evaluare a temeiniciei cererii, o atare chestiune fiind lasata la aprecierea judecatorului prin raportare la dispozitiile art. 136 C. pr. pen. În acest sens, instanta trebuie sa aiba în vedere ansamblul circumstantelor cauzei (a celor reale, dar si a celor privind persoana inculpatului), împrejurarile ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, cât si eventuala evolutie ulterioara a acestora, astfel încât sa rezulte în mod neechivoc faptul ca liberarea provizorie este cea mai adecvata masura pentru buna desfasurare a procesului penal.

art.1601 si urm. C. pr. pen.

Prin încheierea din data de 05.10.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala, s-a dispus, în baza art. 1608a C. pr. pen., respingerea ca neîntemeiata a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpatul G.C.T.

Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut ca inculpatul G.C.T. a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri de risc prevazuta de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., retinându-se ca în perioada decembrie 2008-februarie 2009, împreuna cu alte persoane, a vândut în mod repetat droguri de risc.

Tribunalul, evaluând temeiurile care au dus la luarea masurii arestarii preventive - respectiv conditiile cumulative impuse de dispozitiile art.148 lit.f C. pr. pen., în sensul ca infractiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani si lasarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, în sensul cerut de lege, pericol ce este pus în evidenta prin natura si gravitatea deosebita a faptei retinute în sarcina sa, din împrejurarile si modalitatea de savârsire a infractiunii, având în vedere rezonanta sociala negativa precum si amploarea pe care o înregistreaza savârsirea unor astfel de infractiunii, a apreciat ca acestea subzista în continuare.

Raportându-se si la stadiul cercetarii judecatoresti - aflata în faza de debut - tribunalul a considerta ca realizarea scopului avut în vedere la luarea masurii arestarii preventive, scop constând, conform art. 136 alin. 1 C. pr. pen., în asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, este posibila, cel putin în aceasta faza procesuala, numai prin cercetarea inculpatului în stare de arest, si nu prin liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.T., care a criticat solutia instantei pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a aratat, sub un prim aspect, ca instanta de fond nu a analizat conditiile liberarii provizorii prevazute de art. 1602 alin. 1, 2 C. pr. pen., ci s-a raportat la temeiurile arestarii prevazute de art. 148 lit. f C. pr. pen., confundând în mod vadit institutia liberarii provizorii sub control judiciar cu cea a mentinerii starii de arest preventiv.

Pe de alta parte, recurentul-inculpat a sustinut ca în mod netemeinic instanta a respins cererea de liberare provizorie având în vedere "gravitatea infractiunii" si "amploarea fenomenului". Invocând perioada de 7 luni în care s-a aflat în stare de arest preventiv, atitudinea sincera a tuturor inculpatilor, concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune, împrejurarile ce rezulta din declaratiile inculpatului (respectiv împrejurarile concrete ale comiterii faptei, neobtinerea unor sume de bani din trafic, savârsirea faptei la insistentele colaboratorului "Fane") precum si datele personale favorabile, inculpatul a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie.

Examinând actele dosarului si încheierea recurata, Curtea a apreciat ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Sub aspectul criticii de nelegalitate, respectiv al omisiunii primei instante de a examina conditiile liberarii provizorii sub control judiciar reglementate de dispozitiile art. 1602 alin. 1, 2 C. pr. pen., Curtea constata ca, desi încheierea este criticabila din punct de vedere al rigurozitatii considerentelor de ordin juridic avute în vedere de catre tribunal, totusi ea cuprinde o analiza sumara a conditiilor prevazute de alin. 2 al. art. 1602 C. pr. pen.

Astfel, în partea expozitiva a încheierii, instanta de fond a facut referire la mijloacele de proba existente în cauza si a apreciat ca ele justifica atât necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni, cât si sa zadarniceasca aflarea adevarului, în pofida circumstantelor sale personale favorabile.

Desi în încheiere nu exista o mentiune expresa cu privire la admisibilitatea cererii din perspectiva limitei de pedeapsa prevazuta de art. 1602 alin. 2 C. pr. pen., totusi, examinarea de catre tuturor instanta a tuturor argumentelor  invocate de inculpat, evidentiaza faptul ca cererea de liberare provizorie a fost considerata admisibila din aceasta perspectiva, dar neîntemeiata în raport de particularitatile cauzei si de scopul masurilor preventive, astfel cum este consacrat de art. 136 alin. 1 C. pr. pen.

Desigur ca, în spiritul unei juste si riguroase aplicari a prevederilor art. 1602 si urm. C. pr. pen., examinarea expresa a conditiei prevazute de aliniatul 1 al acestui text de lege, cât si indicarea concreta a datelor ce au justificat - în opinia instantei - necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni sau sa zadarniceasca aflarea adevarului, s-ar fi impus. Însa absenta acestor considerente nu atrage de plano nelegalitatea încheierii, ci doar face criticabil caracterul complet al motivarii, motivare ce poate fi însa suplinita în recurs, dat fiind efectul integral devolutiv al acestei cai de atac.

Apreciind, în consecinta, ca aceasta critica a recurentului nu justifica casarea încheierii, Curtea constata ca nici argumentele referitoare la motivarea solutiei pe subzistenta temeiurilor ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, iar nu pe cerintele liberarii provizorii sub control judiciar, nu pot conduce la casarea încheierii. Aceasta deoarece, din economia dispozitiilor art. 1602 si urm. C. pr. pen., rezulta ca legiuitorul nu a stabilit, cel putin exemplificativ, criteriile în raport de care sa se analizeze temeinicia cererii, o atare chestiune fiind lasata la aprecierea judecatorului prin raportare la dispozitiile art. 136 C. pr. pen.

În acest context, invocarea de catre instanta de fond a temeiurilor ce au stat la baza luarii si mentinerii masurii arestarii preventive drept motive de respingere a cererii de liberare provizorie nu apare ca fiind contrara legii, ci poate fi cel mut criticata din perspectiva rigurozitatii motivarii, aspect ce, în raport de caracterul integral devolutiv al recursului de fata, poate fi înlaturat de catre instanta de control judiciar.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca încheierea primei instante nu a fost data cu încalcarea legii, urmând ca, în baza art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., sa reevalueze temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar în raport de toate datele cauzei si de sustinerile recurentului inculpat.

Astfel, în cauza sunt îndeplinite, neîndoielnic, conditiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare, prevazute de art. 1602 alin. 1, 2 C. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii (ce nu depaseste 18 ani pentru infractiunea prevazuta de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000), cât si sub aspectul inexistentei unor date concrete din care sa rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni sau sa zadarniceasca aflarea adevarului prin vreuna dintre modalitatile prevazute de art. 1602 alin. 2 C. pr. pen.

Sub acest din urma aspect, contrar instantei de fond, Curtea apreciaza ca probele administrate în faza de urmarire penala nu releva date suficiente pentru a se retine neechivoc neîndeplinirea cerintei prevazute de aliniatul 2 al art. 1602 C. pr. pen., neputându-se prezuma, doar din materialitatea faptei, ca inculpatul va savârsi alte infractiuni sau va zadarnici aflarea adevarului.

Îndeplinirea conditiilor de admisibilitate nu confera însa inculpatului un drept la liberare provizorie, ci doar o vocatie, instanta fiind tinuta a verifica si daca cererea este întemeiata, conform art. 1608a C. pr. pen., respectiv daca circumstantele cauzei evidentiaza aptitudinea liberarii provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului masurilor preventive.

În aprecierea acestei aptitudini, instanta de judecata trebuie sa aiba în vedere ansamblul circumstantelor cauzei, respectiv atât împrejurarile ce au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, cât si eventuala evolutie ulterioara a acestora, astfel încât sa rezulte în mod neechivoc faptul ca liberarea provizorie este cea mai adecvata masura pentru buna desfasurare a procesului penal.

În cauza de fata, inculpatul G.C.T. este cercetat pentru o infractiune ce implica, de regula, o anumita vulnerabilitate a autorului sau (derivata din consumul propriu de substante interzise sau/si din tentatia obtinerii facile a unor sume de bani), vulnerabilitate ce genereaza, totodata, si riscul repetabilitatii unor acte materiale similare. Alaturi de consecintele negative pe care traficul de droguri le are neîndoielnic asupra sanatatii publice, aceste elemente evidentiaza o periculozitate sociala ridicata a faptelor si autorilor lor, date ce trebuie avute în vedere la evaluarea impactului pe care liberarea provizorie a unui inculpat îl va avea asupra bunei desfasurari a procesului penal.

Relevant sub aspectul vulnerabilitatii cauzata recurentului-inculpat de consumul de droguri este si faptul ca acesta nu se afla la prima experienta de natura penala, din actele dosarului rezultând ca i-a fost aplicata o sanctiune cu caracter administrativ pentru infractiunea prevazuta de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000. Chiar daca aceasta sanctiune nu constituie un antecedent penal în sensul strict al notiunii, ea evidentiaza însa o anumita incapacitate a inculpatului de a evita eficient orice contact cu drogurile si esecul sau în a asimila pe deplin consecintele negative ale acestei conduite.

Acest element, alaturi de forma continuata a faptei pentru care este cercetat în prezenta cauza, releva împrejurarea ca recurentul-inculpat G.C.T. a manifestat un comportament ilicit repetitiv, orientat în mod cert spre aceeasi valoare sociala ocrotita de lege, ceea ce evidentiaza inaptitudinea liberarii provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului masurilor preventive conform art. 136 alin. 1 C. pr. pen.

În acest context, Curtea apreciaza nerelevante aspectele invocate de catre recurent, respectiv perioada în care acesta s-a aflat în stare de arest preventiv, conduita sincera a tuturor inculpatilor pe parcursul procesului penal si concluziile referatului de ancheta sociala, toate aceste aspecte urmând a fi valorificate cu ocazia aplicarii eventuale a tratamentului sanctionator.

Nici împrejurarea ca inculpatul este student si provine dintr-o familie organizata nu justifica liberarea sa provizorie, cât timp mediul familial stabil, suficienta mijloacelor de trai asigurate de parinti si studiile efectuate s-au dovedit insuficiente pentru ca inculpatul sa constientizeze în mod efectiv importanta adaptarii conduitei sale la normele de drept.

Pe de alta parte, invocarea împrejurarilor concrete în care inculpatul a savârsit actele materiale deduse judecatii, respectiv rolul colaboratorului "Fane" în comiterea faptelor si neobtinerea unor beneficii materiale din trafic de catre inculpat, tinde la antamarea unor chestiuni de fond, ce nu pot fi examinate în aceasta faza procesuala.

Pentru aceste considerente, raportându-se la toate datele cauzei si la circumstantele personale ale inculpatului, Curtea  a apreciat ca ele nu justifica în mod pertinent si suficient concluzia ca liberarea provizorie sub control judiciar ar fi masura cea mai adecvata pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal.

În consecinta, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen., a respins recursul ca nefundat.

În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen., a obligat recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Domenii speta

Spete similare