Apel. Actiune în contrafacerea unei marci. Repararea prejudiciului suferit de titularul marcii prin folosirea fara drept a semnului protejat. Întinderea despagubirilor. Criterii de apreciere.

Apel. Actiune în contrafacerea unei marci. Repararea prejudiciului suferit de titularul marcii prin folosirea fara drept a semnului protejat. Întinderea despagubirilor. Criterii de apreciere.

- Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. 2 lit. a;

- Ordonanta de urgenta nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate industriala, art. 14;

În cazul contrafacerii, nu se poate pretinde reclamantei ca si "probatio diabolica" sa dovedeasca cu actele contabile ale pârâtei împrejurarea ca aceasta din urma comercializa produse contrafacute sub marca reclamantei, ci aceasta împrejurare de fapt rezulta din alte mijloace de proba administrate în cauza. Dificultatea evaluarii unui prejudiciu, care este deopotriva material si moral, nu poate determina stergerea existentei unui astfel de prejudiciu si cu atât mai putin imputarea unei astfel de dificultati, în temeiul principiului sarcinii probei, în dauna reclamantei.

În raport de criteriul alternativ stabilit de art. 14 alin.2 lit.b din Ordonanta de urgenta nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate industriala, la cererea partii vatamate, instanta judecatoreasca va lua în considerare la stabilirea daunelor interese fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel putin suma redeventelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, daca persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat ar fi cerut autorizatia de a utiliza dreptul de proprietate în cauza. Când persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat a desfasurat o activitate de contrafacere, cu intentie, instanta judecatoreasca competenta poate sa ordone acoperirea beneficiilor sau plata daunelor-interese susceptibile a fi prestabilite.

Rezulta ca legiuitorul a prevazut dificultatea evaluarii unui astfel de prejudiciu, permitând folosirea unor criterii indicate de reclamant, care sa fie supuse cenzurii instantei judecatoresti.

Curtea constata ca, fata de principiul disponibilitatii procesului civil, criteriul indicat de reclamant în prezenta cauza (respectiv un procent de 1% din suma rezultata prin aplicarea ponderii produselor contrafacute purtând însemnele reclamantei din totalul produselor contrafacute comercializare de pârâta, si aplicând o valoare medie de vânzare a produsului reclamantei, la totalul produselor purtând semnul protejat al reclamantei ce au fost fara drept comercializate) nu încalca principii de ordine publica si nici alte norme de procedura civila sau de drept material, justificând si o logica interioara dedusa din raportarea la volumul de vânzari al pârâtei. Totodata, însusirea acestui mod de calcul de catre prima instanta nu este nici ilegal si nici netemeinic, în conditiile în care pârâta nu a indicat un alt mod de calcul si nu a adus critici concrete la adresa acestui mod de stabilire a prejudiciului, tinând cont de faptul ca instanta este obligata sa solutioneze cererea prin stabilirea în mod concret a unui cuantum al daunelor. (decizia civila nr. 44A din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV a Civila la data de 13.09.2007, reclamanta LA CHEMISE LACOSTE Societe Anonyme a chemat în judecata pe pârâta SC M.P. SRL, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate ca: 1.folosirea neautorizata a însemnelor Lacoste si "Crocodilul" a încalcat drepturile de proprietate intelectuala asupra marcilor internationale înregistrate la OMPI prin certificatele de înregistrare nr. R 437000/ 25.04.1978, respectiv R 437001/ 25.04.1978, al caror titular este reclamanta; 2.sa fie obligata pârâta sa înceteze de îndata pe teritoriul României folosirea neautorizata a însemnelor Lacoste si "Crocodilul", care încalca drepturile de proprietate intelectuala asupra marcilor internationale înregistrate la OMPI prin certificatele mentionate, sub sanctiunea platii unor daune cominatorii de 500 Euro/zi de întârziere, iar în subsidiar, plata amenzii civile maxime /zi de întârziere prevazuta de art. 580 indice 3 din Codul de procedura civila; 3.sa fie obligata pârâta la plata de despagubiri materiale estimate provizoriu la 15.000 Euro, precum si despagubiri morale în valoare de 15.000 Euro, pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin actele de contrafacere; 4.sa se dispuna publicarea în presa, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotarârii judecatoresti, în doua publicatii de circulatie nationala; 5.sa fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, prin activitatea de comercializare de catre societatea pârâta a unor produse purtând însemnele Lacoste si Crocodilul, fara acordul sau, se aduce atingere drepturilor sale de proprietate intelectuala asupra marcilor înregistrate la OMPI, marci protejate si pe teritoriul României, pentru toate clasele de produse si servicii. Folosirea, fara acordul titularului, a unui însemn identic cu o marca înregistrata, care beneficiaza de protectie pe acel teritoriu, reprezinta un act de contrafacere în sensul Legii nr. 84/1998 si este sanctionata ca atare pe tarâm delictual civil, dar si penal.

Astfel, fapta societatii pârâte de a folosi în mod nejustificat semnele, prin comercializarea de produse purtând aceste însemne, folosire care aduce importante prejudicii reclamantei, se încadreaza în dispozitiile legii si se impune a fi sanctionata. Titularului marcii trebuie sa îi fie ocrotit dreptul exclusiv si absolut asupra unei marci înregistrate, prin obligarea concurentilor de a se abtine de la acte care sa încalce acest drept.

Compania Lacoste SA a fost înfiintata de Rene Lacoste, un respectat jucator de tenis, cunoscut în lumea sportului drept "crocodilul", porecla capatata în urma unui pariu si popularizata de catre presa. În 1933, Rene Lacoste începe sa comercializeze produse purtând însemnele Lacoste si Crocodilul, pe care mai târziu le-a înregistrat si ca marci, dedicate la început în exclusivitate sportivilor, dar care cu timpul se diversifica în ceea ce priveste publicul-tinta. Astfel, marcile Lacoste si Crocodilul reprezinta astazi nu doar haine, ci si accesorii de îmbracaminte, articole din piele, parfumuri, cu acelasi impact asupra consumatorilor. Publicul a apreciat calitatea  produselor, iar aceasta perceptie este confirmata de datele economice.

De asemenea, reclamanta a aratat ca produsele comercializate de compania înfiintata de Rene Lacoste, respectiv calitatea acestora s-a pastrat de-a lungul timpului, astfel ca cele mai renumite marci aplicate pe produsele apartinând reclamantei, respectiv Lacoste si Crocodilul, sunt asociate fara gres cu compania Lacoste. De asemenea, arata ca Lacoste este marca verbala înregistrata la OMPI prin certificatul de înregistrare nr. R 437000/ 25.04.1978, fiind protejata pentru toate clasele de servicii si produse. "Crocodilul" este marca înregistrata la OMPI prin certificatul de înregistrare nr. R 437001/ 25.04.1978, fiind protejata si pe teritoriul României pentru toate clasele de servicii si produse. Aceasta reprezinta un crocodil, privit din profil, cu botul deschis si coada ridicata.

Marcile Lacoste si Crocodilul sunt cunoscute în România pentru toata gama de produse si servicii pentru care sunt folosite. Renumele dobândit aici este consolidat si prin deschiderea unei reprezentante în Bucuresti, pe lânga prezenta în magazinele cu specific din Bucuresti si din tara, precum si prin publicitatea facuta, prin prezenta în reviste si pe internet a tuturor marcilor.

Pârâta ofera spre vânzare, prin punctul de lucru situat în Complexul Comercial Dragonul Rosu, stand ..., Str. ... nr. ..., sector 2, produse de parfumerie, printre care au fost identificate produse purtând, printre alte marci cu renume, si însemnele Lacoste si Crocodilul. De asemenea, astfel de produse au fost identificate în depozitele societatii, cantitatile gasite indicând intentia de comercializare. Însemnele sunt afisate în mod vizibil pe produse, respectiv pe ambalajul exterior al acestora, precum si în interior, pe sticla de parfum propriu-zisa. Pârâta comercializeaza astfel de produse cel putin din 2005, fiind controlata de organele de politie în mai multe rânduri, de fiecare data fiind gasite la comercializare produse purtând aceste însemne.

Astfel, prin adresa nr. 250740 /03.02.2006, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul Investigare a Fraudelor i-a adus la cunostinta faptul ca, în urma controlului efectuat la data de 21.11.2005, la punctul de lucru al societatii pârâte, în Complexul Comercial Dragonul Rosu, Stand ..., a identificat 86 de flacoane apa de toaleta purtând însemnele Lacoste si Crocodilul.

De asemenea, prin adresa nr. 924392/ 23.03.2006, Sectorul 2 Politie - Serviciul de Investigare a Fraudelor a informat-o ca a efectuat o alta verificare în data de 21.03.2006 la acelasi punct al societatii pârâte, si au fost identificate 10 flacoane apa de toaleta purtând cele doua însemne.

Prin comercializarea de produse purtând cele doua însemne de catre pârâta se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuala asupra marcilor înregistrate la OMPI prin certificatele de înregistrare nr. R 437000/ 25.04.1978, respectiv R 437001/ 25.04.1978.

Societatea pârâta nu are acordul reclamantei pentru comercializarea produselor purtând însemne identice  cu marcile reclamantei. Reaua credinta în ignorarea drepturilor lor este astfel cu atât mai evidenta, cu cât aceasta a continuat sa comercializeze aceste produse în ciuda controalelor la care a fost supusa, care s-au soldat cu confiscarea produselor si cercetari penale.

Reclamanta apreciaza ca sunt întrunite elementele raspunderii civile delictuale, care le permite sa compenseze pierderile suferite ca urmare a actelor de contrafacere ale pârâtei prin primirea unor despagubiri, drept prevazut expres si în legislatia specifica în materie de proprietate intelectuala, respectiv OUG nr. 100/2005.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, art. 998-999 din Codul civil, art. 5, art. 14 din OUG nr. 100/2005, art. 580 indice 3 din Codul de procedura civila.

Pârâta SC M.P. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata. În motivarea întâmpinarii, pârâta a aratat ca în România marcile sunt protejate prin înregistrarea lor la OSIM în temeiul Legii nr. 84/1998, precum si al OG nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protectiei proprietatii industriale. Astfel, pentru a o putea trage la raspundere pe pârâta, reclamanta trebuie sa înregistreze marca si pe teritoriul României. În cazul de fata, reclamanta nu a facut dovada ca marca sa este înregistrata si ca ar fi proprietarul ei, or numai proprietarul poate solicita pretentii de la terti si se poate considera lezat în interese de catre terti.

Prin cererea depusa la dosar, reclamanta a aratat ca numele sau este LACOSTE SA, în loc de La Chemise Lacoste Societe Anonyme.

La data de 10.02.2009, reclamanta a depus cerere precizatoare privind prejudiciul material si moral, prin care arata ca prejudiciul material este de 41.126 Euro si prejudiciul moral de 41.126 Euro.

Prin sentinta civila nr. 229/ 17.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, a fost admisa cererea precizata; s-a constatat ca folosirea neautorizata a semnelor Lacoste si "Crocodilul", identice marcilor "Lacoste"-marca verbala nr. R 437001/ 25.04.1978 si "Crocodilul"- marca figurativa nr. R 437001/25.04.1978, conform certificatelor emise de OMPI încalca drepturile de proprietate intelectuala asupra marcilor reclamantei; a fost obligata pârâta sa înceteze de îndata pe teritoriul României folosirea neautorizata a semnelor Lacoste si "Crocodilul", care încalca drepturile de proprietate intelectuala asupra marcilor internationale înregistrate cu nr.R437001/25.04.1978, respectiv R 437001/25.04.1978, conform certificatelor emise de OMPI, sub sanctiunea platii unor daune cominatorii de 500 Euro/zi de întârziere; a fost obligata pârâta la plata de despagubiri materiale si morale în valoare de 82 252 Euro, echivalent în lei la cursul BNR valabil la data de 10.02.2009, respectiv 348 748,48 lei, reprezentând prejudiciul suferit de reclamanta; s-a dispus publicarea în presa pe cheltuiala pârâtei a dispozitivului hotarârii judecatoresti, în doua publicatii de circulatie nationala; a fost obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 4 051 lei, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de expert.

În motivarea sentintei, s-a retinut ca reclamanta, în temeiul celor doua certificate de înregistrare, emise de OMPI, detine drepturi exclusive asupra marcii Lacoste si Crocodilul pe teritoriul României. În calitate de titular al dreptului asupra acestor marci, reclamanta exercita toate drepturile prevazute de art. 35 din Legea nr. 84/1998, inclusiv acela de a interzice importul sau exportul sub acest semn.

Cum în speta, însemnele folosite de pârâta sunt identice cu marcile reclamantei, iar produsele comercializate de pârâta fac parte din clasele de produse si servicii pentru care marcile reclamantei au fost înregistrate, rezulta ca faptele pârâtei reprezinta o încalcare a marcilor reclamantei, urmând a se dispune interzicerea comercializarii acestora sub sanctiunea platii unor amenzi cominatorii. Prin permiterea comercializarii de produse purtând fara drept însemne identice cu marcile înregistrate, care pot sa nu aiba întotdeauna calitatea produselor reclamantei, se aduce atingere imaginii si prestigiului acesteia.

Acoperirea unui prejudiciu devine astfel cu atât mai importanta, titularul marcii fiind pus în situatia de a acoperi o eventuala neîncredere a consumatorilor în calitatea produselor sale. Forma de vinovatie cu care a fost savârsita fapta este intentia si rezulta atât din faptul ca pârâta, concurent pe aceeasi piata, este familiarizata cu legislatia în materie de proprietate intelectuala, cât si din faptul ca a fost verificata în repetate rânduri de catre organele de politie, care au identificat de fiecare data produse purtând fara drept diferite marci, printre ele aflându-se si cele apartinând reclamantei.

Prejudiciul este si el evident, rezultând din folosirea unor însemne identice cu marcile înregistrate, ceea ce nu numai ca îi ofera pârâtei un profit nejustificat, dar în egala masura, lipseste reclamanta de un câstig pe care l-ar fi avut în conditiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite. Mai mult, renumele societatii are de suferit ca urmare a activitatilor pârâtei, care directioneaza în mod gresit consumatorii reclamantei spre alte produse, care nu corespund întotdeauna din punct de vedere calitativ cu produsele comercializate de catre aceasta. Între parti nu exista niciun fel de legatura care sa îi permita pârâtei sa foloseasca marcile înregistrate în orice mod, iar astfel de legaturi create în mintea consumatorilor aduc atingere reputatiei reclamantei.

Mai mult, folosirea unui însemn identic cu o marca înregistrata, fara acordul titularului acesteia, îi creeaza celui din urma prejudicii materiale si morale însemnate, care urmeaza sa fie recuperate de la persoanele responsabile de faptele ilicite savârsite. Aceste prejudicii sunt cu atât mai mari cu cât prezenta pe piata este mai importanta, fiind afectat beneficiul titularului marcii, atât prin câstigurile nejustificate ale celui care savârseste actele care aduc atingere marcii, cât si prin pierderile de imagine suferite în urma actelor ilicite.

Din cele 3 controale succesive ale organelor de politie, au fost identificate 843 de parfumuri Lacoste, 2029 parfumuri aflate la comercializare si confiscate. Aplicând ponderea parfumurilor Lacoste la totalul parfumurilor comercializare de pârâta, în numar de 197 972 bucati, rezulta un numar de 82 252 parfumuri Lacoste. Aplicând o valoare medie de vânzare a parfumurilor Lacoste de 50 Euro/ bucata, la totalul parfumurilor Lacoste comercializate, rezulta o valoare totala de 4.112.600 Euro. Potrivit cererii precizatoare, reclamanta a solicitat acordarea unui prejudiciu material minimal de 1% din prejudiciul calculat potrivit celor mentionate, echivalent a 41.126 Euro si un prejudiciu moral de aceeasi valoare.

Împotriva acestei sentinte a formulat apel la data de 06.06.2010 (data postei) pârâta SC M.P. SRL, solicitând admiterea apelului si respingerea actiunii.

În motivarea cererii de apel, se arata ca hotarârea atacata este practic nemotivata, deoarece reia aproape integral motivarea din cererea de chemare în judecata, ceea ce contravine dispozitiilor art. 261 pct. 5 din Codul de procedura civila.

Instanta de fond nu motiveaza temeiurile pentru care a fost admisa actiunea, de unde rezulta cuantumul prejudiciului. Fata de recunoasterile reclamantei la interogatoriu (întrebarea nr. 4 si 6), instanta avea îndatorirea de a solicita probe suplimentare, pentru a verifica în ce masura actiunea reclamantei este întemeiata, nefacându-se sub nici un aspect verificari cu privire la denumire, daca între însemnele reclamantei si produsele gasite în depozitele pârâtei exista identitate sau asemanari de natura de a induce în eroare un consumator mediu. Instanta de fond nu a dat dovada de rol activ, contrar dispozitiilor art. 129 pct. 4 si 5 din Codul de procedura civila.

Instanta a înlaturat nemotivat concluziile expertului, preferând sa admita precizarile reclamantei. Determinarea elementelor de calcul al cuantumului despagubirilor poate fi solicitata numai prin cererea de chemare în judecata, iar nu relevate cu ocazia discutarii probatoriului sau prin precizari depuse la termenul de judecata. Nu este suficient a se retine producerea unui prejudiciu material si/sau moral, ci trebuie dovedita si întinderea lui, ceea ce tribunalul a ignorat cu desavârsire erau tocmai elementele ce ar fi putut fi avute în vedere la determinarea cuantumului despagubirilor în cadrul actiunii în contrafacere.

Pe de alta parte, instanta nu a analizat sub nicio forma similaritatea marcilor, având în vedere elementele extrinseci, ca modalitatea de folosire a semnului pe produse; nu analizat în ce masura produsele erau identice, modalitatea în care a fost folosita marca de catre pârâta, particularitatile produsului confiscate acesteia. Instanta nu a analizat aprecierea globala a riscului de confuzie în ceea ce priveste similaritatea vizuala, fonetica sau conceptuala a marcilor aflate în conflict, nu a tinut seama de elementele lor distinctive sau dominante, instanta nu a avut în vedere factorii pertinenti în aprecierea perceptiei de ansamblu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 242 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Legea nr. 84/1998, OUG nr. 100/2005.

Pentru timbrarea cererii de apel, a fost stabilita suma de 3347 lei taxa judiciara de timbru si 5,3 lei timbru judiciar.

Prin încheierea de sedinta din 03.02.2010, a fost admisa cererea de acordare a ajutorului public judiciar si s-a dispus esalonarea platii taxei judiciare de timbru în 4 rate lunare egale, în suma de 837 lei fiecare, începând cu data de 15.02.2010.

Intimata LACOSTE SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul din 04.02.2010, apelanta a formulat o cerere de suspendare a judecarii prezentului apel în temeiul art. 244 din Codul de procedura civila, fata de existenta dosarelor penale nr. 5013 /P/2005 si 925/P/2007, cerere care a fost respinsa ca nefondata fata de considerentele retinute în încheierea de sedinta de la acea data.

Pentru dovedirea motivelor de apel, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si expertiza contabila, probe ce au fost respinse ca nefiind utile solutionarii apelului, pentru considerentele aratate în cuprinsul încheierii de sedinta de la data de 04.02.2010.

Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta, precum si a apararilor formulate de intimata, fata de ansamblul materialului probator administrat în cauza, Curtea retine urmatoarele:

În motivarea cererii de apel, se arata într-un prim motiv de apel ca hotarârea atacata este practic nemotivata, deoarece se reia aproape integral motivarea din cererea de chemare în judecata, ceea ce contravine dispozitiilor art.261 pct. 5 din Codul de procedura civila.

Cu privire la aspectul nemotivarii hotarârii, Curtea retine ca o corecta motivare a unei hotarâri nu presupune o motivare exhaustiva sau foarte elaborata, fiind necesar doar a se raspunde tuturor capetelor de cerere si apararilor formulate de parti, dar nu neaparat tuturor argumentelor subsumate unui motiv de drept sau de fapt invocat de reclamant sau unei aparari prezentate de pârât, ci este suficient a se raspunde motivelor esentiale de fapt sau de drept sau apararilor esentiale invocate de parti.

Din studierea hotarârii apelate, Curtea constata ca în nici un caz nu se poate retine o nemotivare a acesteia, aspectele invocate de apelanta urmând sa fie analizate în continuare în cadrul celorlalte motive de apel formulate de aceasta.

Într-un al doilea motiv de apel, apelanta arata ca instanta de fond nu a dat dovada de rol activ, contrar dispozitiilor art.129 pct.4 si 5 din Codul de procedura civila. Aceasta, pe de o parte, deoarece, fata de recunoasterile reclamantei la interogatoriu (întrebarea nr. 4 si 6), instanta avea îndatorirea de a solicita probe suplimentare, pentru a verifica în ce masura actiunea reclamantei este întemeiata, nefacându-se sub nici un aspect verificari cu privire la denumire, daca între însemnele reclamantei si produsele gasite în depozitele pârâtei exista identitate sau asemanari de natura de a induce în eroare un consumator mediu. Pe de alta parte, instanta nu a analizat sub nicio forma similaritatea marcilor având în vedere elementele extrinseci, ca modalitatea de folosire a semnului pe produse; nu a analizat în ce masura produsele erau identice, modalitatea în care a fost folosita marca de catre pârâta, particularitatile produsului confiscate acesteia. Instanta nu  a analizat aprecierea globala a riscului de confuzie în ceea ce priveste similaritatea vizuala, fonetica sau conceptuala a marcilor aflate în conflict, nu a tinut seama de elementele lor distinctive sau dominante, instanta nu a avut în vedere factorii pertinenti în aprecierea perceptiei de ansamblu.

Curtea retine ca, în fapt, reclamanta LACOSTE SA, în temeiul certificatelor de înregistrare R 437000 din 25.04.1978 si R 437 001 din 25.04.1978, emise de OMPI, detine drepturi exclusive asupra marcilor Lacoste si "Crocodilul" pe teritoriul României.

Curtea constata ca în mod corect a invocat prima instanta prevederile art. 35 alin. 2 lit. a din Legea nr. 84/1998, care se refera la folosirea de catre un tert a unor marci identice cu cele protejate pentru produse identice.

Cum în mod judicios a constatat prima instanta, riscul de confuzie este prezumat în ipoteza identitatii atât între semnul folosit de tert si cel înregistrat ca marca de catre reclamant, cât si între produsele sau serviciile tertului si cele ale reclamantului. Astfel, nu era necesara o analiza a existentei unui risc de confuzie, odata ce fusese constatata dubla identitate, între însemne si produse, deoarece acest risc este prezumat de lege.

Cât priveste concluzia de existenta a acestei duble identitati, aceasta rezulta cu evidenta din analiza fotocopiilor produselor comercializate de pârâta, coroborat cu continutul celor doua adrese emise de politie cu ocazia controalelor din 21.03.2006 si respectiv 21.02.2007 (filele 11 si 12 dosar fond). Identitatea de produse (în sensul ca este vorba despre produse de parfumerie) rezulta din chiar raspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul propus de reclamanta pentru pârâta, astfel încât Curtea constata ca nu mai era necesara administrarea de probe suplimentare pe aspectul dublei identitati, contrar celor sustinute de apelanta, probele administrate fiind concludente în acest sens.

Se mai sustine de catre apelanta ca instanta de fond nu motiveaza temeiurile pentru care a fost admisa actiunea, si anume de unde rezulta cuantumul prejudiciului. Instanta a înlaturat nemotivat concluziile expertului, preferând sa admita precizarile reclamantei. Determinarea elementelor de calcul al cuantumului despagubirilor poate fi solicitata numai prin cererea de chemare în judecata, iar nu relevate cu ocazia discutarii probatoriului sau prin precizari depuse la termenul de judecata. Nu este suficient a se retine producerea unui prejudiciu material si/sau moral, ci trebuie dovedita si întinderea lui, ceea ce tribunalul a ignorat cu desavârsire erau tocmai elementele ce ar fi putut fi avute în vedere la determinarea cuantumului despagubirilor în cadrul actiunii în contrafacere.

Cu privire la aspectul determinarii cuantumului prejudiciului, Curtea retine ca în esenta nici apelanta nu contesta existenta unui prejudiciu, dar cea ce contesta este modul de calcul folosit de prima instanta.

În mod corect a retinut tribunalul ca prejudiciul rezulta din folosirea unor însemne identice cu marcile înregistrate, ceea ce nu numai ca îi ofera pârâtei un profit nejustificat, dar în egala masura, lipseste reclamanta de un câstig pe care l-ar fi avut în conditiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite. Mai mult, renumele societatii are de suferit ca urmare a activitatilor pârâtei, care directioneaza în mod gresit consumatorii reclamantei spre alte produse, care nu corespund întotdeauna din punct de vedere calitativ cu produsele comercializate de catre aceasta. Între parti nu exista niciun fel de legatura care sa îi permita pârâtei sa foloseasca marcile înregistrate în orice mod, iar astfel de legaturi create în mintea consumatorilor aduc atingere reputatiei reclamantei.

Mai mult, folosirea unui însemn identic cu o marca înregistrata, fara acordul titularului acesteia, îi creeaza celui din urma prejudicii materiale si morale însemnate, care urmeaza sa fie recuperate de la persoanele responsabile de faptele ilicite savârsite. Aceste prejudicii sunt cu atât mai mari cu cât prezenta pe piata este mai importanta, fiind afectat beneficiul titularului marcii, atât prin câstigurile nejustificate ale celui care savârseste actele care aduc atingere marcii, cât si prin pierderile de imagine suferite în urma actelor ilicite.

Proba cu expertiza contabila administrata în cauza, a constatat, în baza actelor contabile ale pârâtei, un profit de 36,59 lei conform datelor din cele doua adrese emise de politie, dar lipsa unor vânzari de produse sub marca Lacoste evidentiate în actele contabile ale pârâtei.

Or, este evident ca nu se poate pretinde reclamantei ca si probatio diabolica sa dovedeasca cu actele contabile ale pârâtei împrejurarea ca aceasta din urma comercializa produse contrafacute sub marca reclamantei, ci aceasta împrejurare de fapt rezulta din continutul celor doua adrese emise de politie.

Dificultatea evaluarii unui prejudiciu, care este deopotriva material si moral, nu poate determina stergerea existentei unui astfel de prejudiciu si cu atât mai putin imputarea unei astfel de dificultati, în temeiul principiului sarcinii probei, în dauna reclamantei.

Potrivit art. 14 din Ordonanta de urgenta nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate industriala, la cererea partii vatamate, instanta judecatoreasca competenta va ordona persoanei care cu intentie a desfasurat o activitate de contrafacere sa plateasca titularului dreptului încalcat daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încalcarii savârsite. La stabilirea daunelor-interese instanta judecatoreasca va lua în considerare: a) toate aspectele corespunzatoare, cum ar fi consecintele economice negative, în special, pierderea câstigului suferita de partea vatamata, beneficiile realizate în mod injust de catre persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat si, dupa caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încalcat; sau b) cu titlu de alternativa, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel putin suma redeventelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, daca persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat ar fi cerut autorizatia de a utiliza dreptul de proprietate în cauza. Când persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat a desfasurat o activitate de contrafacere, cu intentie, instanta judecatoreasca competenta poate sa ordone acoperirea beneficiilor sau plata daunelor-interese susceptibile a fi prestabilite.

Rezulta ca legiuitorul a prevazut dificultatea evaluarii unui astfel de prejudiciu, permitând folosirea unor criterii indicate de reclamant, care sa fie supuse cenzurii instantei judecatoresti.

Curtea constata ca, fata de principiul disponibilitatii procesului civil, criteriul indicat de reclamanta în prezenta cauza nu încalca principii de ordine publica si nici alte norme de procedura civila sau de drept material, justificând si o logica interioara dedusa din raportarea la volumul de vânzari al pârâtei. Astfel, însusirea acestui mod de calcul de catre prima instanta nu este nici ilegal si nici netemeinic, în conditiile în care pârâta nu a indicat un alt mod de calcul si nu a adus critici concrete la adresa acestui mod de stabilire a prejudiciului, tinând cont de faptul ca instanta este obligata sa solutioneze cererea prin stabilirea în mod concret a unui cuantum al daunelor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

În ceea ce priveste timbrajul aferent cererii de chemare în judecata, Curtea constata ca, potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "în situatia în care instanta judecatoreasca învestita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca în fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita în cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotarârii constituind titlu executoriu. Executarea silita a hotarârii se va efectua prin organele de executare ale unitatilor teritoriale subordonate Ministerului Finantelor Publice în a caror raza teritoriala îsi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislatiei privind executarea silita a creantelor bugetare".

Astfel fiind, Curtea constata o diferenta de taxa de timbru ce a ramas neachitata de catre intimata-reclamanta, instanta de apel apreciind ca taxa aferenta acestei cereri de chemare în judecata este o taxa variabila, în functie de cuantumul obiectului cererii iar nu o taxa fixa, aceeasi taxa fiind stabilita si pentru timbrarea cererii de apel.

Astfel, Curtea o va obliga pe intimata-reclamanta sa achite suma de 6694 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru aferenta judecatii în prima instanta.

Domenii speta

Spete similare