Nulitate absoluta contract de renta viagera pentru error in negotium.

Decizie 484 din 12.03.2009


Nulitate absoluta contract de renta viagera pentru error in negotium.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE DECIZIA CIVILA NR.484/12.03.2009)

Prin actiunea înregistrata la 30.05.2007 reclamanta S.V. a chemat în judecata pe pârâta I.C.-A. si a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de renta viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 de B.N.P. pentru "error in negotium".

Pârâta a formulat în cauza la data de 4.09.2007 întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

Judecatoria Sector 4 Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr.6819/4.12.2007 prin care a admis actiunea introdusa de reclamanta si a constatat nulitatea absoluta a contractului de renta viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 la Biroul Notarilor Publici Asociati "Mone Gabriela Olga si Andrei Aurel Jean".

Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta, cererea  acesteia fiind înregistrata pe  rolul  Tribunalul Bucuresti  Sectia  a III-a Civila.

În cadrul motivelor de apel, pârâta  a sustinut ca instanta de fond nu a examinat atent materialul probator al cauzei iar considerentele sentintei apelate nu fac referiri la obiectul actiunii si nu aduc argumente juridice din care sa rezulte fara echivoc ca reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la continutul actului semnat.

S-a mai aratat ca îmbunatatirile aduse de pârâta la apartamentul  reclamantei - în cadrul unui termen scurt,  nu au fost de natura sa induca o stare de eroare cu privire la obiectul contractului asa cum a sustinut reclamanta - intimata.

Mai arata apelanta - pârâta ca în ipoteza în care ar fi fost incidenta error in negotio, falsa reprezentare a conventiei încheiate ar fi fost înlaturata în scurt timp de la perfectarea contractului prin constatarea imediata ca prestatia oferita este o suma de bani, iar nu hrana, menaj, alimente.

S-a mai  aratat ca  reclamanta - intimata a acceptat plata cotelor de întretinere lunare de catre pârâta fara a solicita instantei, anularea contractului autentic.

Se mai  arata ca obiectul contractului este clar precizat astfel ca urmeaza a fi înlaturate sustinerile reclamantei conform carora aceasta s-a aflat în eroare asupra naturii juridice a conventiei încheiate cu apelanta pârâta. S-a mai  sustinut de catre apelanta - pârâta ca reclamanta si-a exprimat în fata notarului în mod cert consimtamântul la încheierea unei astfel de conventii dar si fata de terte persoane, optând pentru primirea unei sume de bani.

Prin decizia civila nr.1119 A/29.09.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins apelul formulat de apelanta - pârâta I.C.A., împotriva sentintei civile nr.6819/4.12.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, ca nefondat.

Tribunalul a considerat ca instanta de fond a examinat atent materialul probator al cauzei, dând o interpretare corecta dovezilor  administrate,  pe care le-a analizat în raport de prevederile legale în materie, respectiv art.948 cod civil, care se refera la conditiile esentiale pentru validitatea unui act juridic, printre care se numara consimtamântul valabil al partii care se obliga si cauza licita.

Totodata instanta de fond a avut în vedere la pronuntarea sentintei apelate si dispozitiile art.953 Cod civil care statueaza ca nu este valabil consimtamântul daca este dat prin eroare, smuls prin violenta, ori surprins prin dol, iar în ceea ce prin care a priveste eroarea s-a pornit de la definitia data în doctrina în sensul ca aceasta consta în falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic.

În prezenta cauza,  s-a invocat de catre reclamanta ca motiv de nulitate absoluta a contractului de renta viagera încheiat cu pârâta - eroarea obstacol denumita si "error in negotio" situatie în care eroarea vizeaza însasi natura contractului, astfel ca ne aflam în prezenta unei lipse  totale a consimtamântului.

Tribunalul a apreciat ca prima instanta în raport de dovezile administrate în speta a retinut corect situatia de fapt si împrejurarile în care  s-a întocmit contractul de renta viagera, respectiv faptul ca anterior încheierii acestui act juridic s-au purtat anumite discutii între reclamanta si mama pârâtei referitoare la perfectarea conventiei, instanta fiind preocupata mai ales de stabilirea vointei interne a partilor si a scopului urmarit de acestea la întocmirea contractului a carui nulitate se solicita a se constata.

Împotriva deciziei civile nr.1119 A/29.09.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a formulat recurs pârâta I.C.A., criticând-o pentru urmatoarele motive:

Instanta de apel, neexaminând motivele, a retinut aceleasi circumstante ca si fondul, aspect ce a condus si de aceasta data la nejusta solutionare precum si lipsa din fondul deciziei recurate a unui temei legal de inadmisibilitate, vis a vis de criticile aduse de recurenta.

Astfel,arata recurenta ca  s-a luat în considerare numai existenta erorii cu privire la forma actului autentic încheiat  si nu s-au analizat conditiile, vointa si scopul urmarit de reclamanta intimata, nu au fost administrate probe care sa dovedeasca îndeplinirea tuturor obligatiilor contractuale, scrise si nescrise, ce reprezinta vointa si acordul partilor, pentru a cerceta fondul si sub aspectul nulitatii relative.

Se sustine ca reclamanta nu s-a aflat în eroare cu privire la notiunea, forma si foloasele ce urmau a  fi culese prin încheierea contractului sub forma rentei viagere, afirmând ca a asteptat sa ne achitam de obligatiile asumate, si  ca  aceasta, pe parcursul a aproximativ trei ani, a beneficiat si s-a bucurat de toate avantajele primite prin  prisma obligatiei contractuale si nu numai.

Profitând însa de atributele unei persoane în vârsta, de acte medicale procurate în preajma promovarii actiunii sale si care de fapt atesta o diminuare a vederii corespondenta vârstei sale, nu si pierderea acesteia, instantele au apreciat ca fiind întemeiata eroarea acuzata. Însa, instantele nu au apreciat si asupra vicleniei reclamantei, modalitate, împrejurari si circumstante în care recurenta si familia acesteia au fost determinati sa avanseze aceste cheltuieli si acte materiale de întretinere. Arata  recurenta ca reclamanta, a avut posibilitatea în tot acest timp, sa se lamureasca cu privire la natura si întelesul formei actiunii, cu toate ca aceasta a stiut din primul moment ce fel de act semneaza  si  ca din motive strict profitabile, aceasta afirma nesustinut ca intentia  sa era de a încheia un contract de întretinere, promovând cu tarie prezenta actiune având în vedere diferenta titulaturii actului juridic precum si obligatiile ce izvorasc din fiecare dintre ele.

Instanta de apel, analizând art.953 din Cod civil, apreciaza ca eroarea fara de care reclamanta nu si-ar fi dat consimtamântul, a constat în falsa reprezentare a realitatii la încheierea actului juridic, în final, lipsa totala a consimtamântului.

Având în vedere ca fondul nu a analizat si nu a administrat probatoriu si în acest sens, solicita admiterea recursului, casarea cu trimitere la rejudecare având în vedere necesitatea administrarii de probe noi, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul constatarii nulitatii relative partiale a contractului de renta viagera sub aspectul numirii sale.

În drept recursul  a fost  întemeiat  pe prevederile art.304  pct.7, 8  si  9 Codul de  procedura  civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de criticile formulate,  Curtea  retine  urmatoarele:

În ceea ce priveste critica referitoare la neexaminarea de catre instanta de apel  a tuturor motivelor de apel.

Critica  este nefondata.

Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate,  curtea constata  ca instanta de apel a raspuns punctual tuturor criticilor formulate de  apelanta, facând trimitere  expresa  la probatoriul administrat în cauza si  care a condus la formarea convingerii sale si la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situatia de fapt  astfel  stabilita.

Asa fiind, Curtea apreciaza ca pe temeiul  art.304  pct.7 Codul de  procedura civila, nu poate fi retinuta nici o neregularitate procedurala relativa la motivarea hotarârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezulta cu evidenta structurarea argumentelor avute în vedere de instanta de apel  cu referire stricta la criticile sustinute de apelanta  pârâta.

În ceea  ce priveste  critica referitoare la împrejurarea ca instantele de fond au analizat numai existenta erorii cu privire la forma actului autentic încheiat si nu s-au analizat conditiile, vointa si scopul urmarit de reclamanta intimata si nici  existenta unor  cauze de  nulitate relativa, nefiind administrate probe în scopul cercetarii fondului sub aspectul nulitatii relative a contractului.

Critica este nefondata, în sensul celor ce urmeaza.

Din verificarea actiunii  civile introductive, rezulta ca reclamanta, a solicitat  constarea  nulitatii  absolute a conventiei încheiate între acesta  si  pârâta, sustinând ca s-a aflat în eroare cu privire la natura juridica a conventiei  încheiate - error in negotium.

Pe de alta parte, apararile formulate de recurenta pârâta au vizat  exclusiv aspecte legate de  natura contractului  încheiat si  de vointa partilor la momentul încheierii  contractului,  aceasta sustinând în prima  instanta si în apel, ca împreuna cu reclamanta a convenit  exclusiv acele clauze contractuale inserate în înscrisul constatator al  contractului  a carui  nulitate s-a invocat prin actiunea principala, iar  vointa reclamantei  nu  a  fost  aceea de a obtine alte prestatii, respectiv cele  presupuse de acordarea întretinerii  ci  exclusiv  de a primi  o  suma de bani  lunara pentru a achita cotele de întretinere. Totodata  pârâta a sustinut ca sunt îndeplinite toate conditiile de  validitate prevazute de lege cu privire la conventia încheiata, invocând ca nu  sunt aplicabile prevederile art.953  si art.954  din Codul  civil, în cauza, cuantumul prestatiei lunare stabilite în acesta conventie, fiind rezultatul hotarârii comune a partilor, respectiv a acordului  lor de vointa valabil  exprimat. 

Curtea retine totodata ca potrivit art.129  alin.6 Codul de  procedura  civila, în toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.

În aceste conditii, curtea retine ca  obiectul pretentiilor  deduse judecatii fiind clar exprimat, câta vreme nici una dintre parti nu a invocat nerespectarea altor conditii  de valabilitate  a conventiei,  în mod corect  instantele  de fond au  procedat  exclusiv la cercetarea cauzei de nulitate cu  care au  fost  sesizate  si  ca  interventia instantei  de judecata -  în sensul administrarii  de probe  în scopul analizarii  si  a altor conditii de validitate, câta vreme  îndeplinirea acestora nu  era contestata - ar  fi  echivalat cu  o încalcare  a principiului  disponibilitatii  procesului  civil, potrivit caruia este la îndemâna partilor alegerea mijloacelor procesuale considerate drept adecvate finalitatii urmarite.

În  aceeasi ordine de idei, Curtea retine ca în  procesul civil, rolul activ al judecatorului, în ipostazele concretizate prin art.129 din Codul de procedura civila, nu înseamna nici partialitate, nici ingerinta în domeniul drepturilor partilor, fiind tocmai o garantie a acestor drepturi si interese, aceasta interpretare fiind impusa de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, la care România este parte, care  consacra principiul impartialitatii si obiectivitatii instantei de judecata, de art.124 Constitutia României si de art.10 din Legea nr.304/2004.

Pe de alta parte, nu  se poate imputa instantelor de fond  lipsa analizarii  vointei  partilor la momentul  încheierii  contractului  si a scopului  urmarit de  reclamanta la momentul încheierii  contractului, câta vreme considerentele care au  fost avute în vedere la pronuntarea solutiei  au  vizat tocmai  acest  aspect al corespondentei între vointele partilor în litigiu, la momentul  încheierii  actului, eroarea  asupra naturii  actului,  invocata ca si  motiv de nulitate de catre reclamanta  si retinuta  ca fiind dovedita în  cauza de catre instantele anterioare, având ca temei  tocmai verificarea  existentei unei identitati perfecte  între vointa interna, reala  a partilor  si continutul  actului juridic autentificat la notariat.

Curtea retine în acest sens ca potrivit art.942 din Codul  civil, contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânsii un raport juridic, or, factorul esential al unui contract este acordul de vointa al partilor, vointa lor juridica. Vointa juridica se concretizeaza în doua laturi esentiale: consimtamântul si cauza sau scopul actului juridic. Pe de alta parte, consimtamântul nu poate fi cercetat prin el însusi, rupt de ceea ce se afla dincolo de manifestarea exterioara; el nu poate fi examinat fara a se lua în considerare vointa interna-element de origine psihologica.

În ceea ce priveste critica referitoare la gresita retinere în cauza a existentei unei erori asupra naturii actului  încheiat, în persoana reclamantei.

Curtea retine ca pentru  formarea valabila a oricarui act juridic, consimtamântul partilor trebuie nu doar sa existe, sa fie exteriorizat, ci si ca acesta sa fie liber exprimat si dat în cunostinta de cauza, adica sa nu fie viciat, potrivit art.948 alin.2 Cod civil.

Într-adevar, potrivit art.953 din Codul  civil, consimtamântul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol iar  potrivit art.954 din actul  normativ de referinta, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substantei obiectului conventiei.

În dreptul  român, eroarea este  definita ca fiind  o falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic. Nu orice eroare viciaza consimtamântul; pentru ca eroarea sa duca la nulitatea conventiei, este necesar ca ea sa fi fost cauza unica si determinanta a consimtamântului. Eroarea obstacol, luând în considerare definitia data de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorita gravitatii sale deosebite, împiedica însasi formarea actului juridic.

Având în vedere aceste considerente, este  corecta retinerea instantei  de fond,  în sensul  ca,  chestiunea litigioasa  viza  stabilirea vointei interne a partilor la momentul  încheierii  actului  juridic  în raport de care, prin actiunea introductiva s-a invocat  nulitatea absoluta iar  aceasta  operatiune se impunea cu  necesitate în raport de clauzele  conventiei consemnate în cuprinsul înscrisului  încheiat  în forma autentica - actul juridic constatat în acest  înscris, având natura unui contract de renta viagera-de vreme ce  reclamanta  a  sustinut ca a crezut ca încheie un contract de întretinere iar nu  un contract de renta  viagera.

Câta  vreme, în legatura cu stabilirea intentiei  reale a partilor  cu  privire la natura actului ce urma a fi  încheiat,  în speta, înscrisul  constatator  nu cuprinde în vreo  clauza,  referiri la eventuale prestatii de întretinere din partea pârâtei  ci  exclusiv la obligatia acesteia de a  plati  lunar  suma de  1.000.000  lei  Rol, reclamantei, cu  titlul  de renta  viagera,  sustinându-se prin actiunea introductiva,  eroarea cu  privire la natura actului  încheiat, era important a se decela  vointa reala si  scopul  urmarit de reclamanta, la încheierea conventiei, fiind cunoscut ca, spre deosebire de renta viagera,  un contract  de întretinere presupune  în mod esential vointa vânzatorului de a-si asigura întretinerea pe toata viata. Pe de alta parte, notiunea de întretinere include multiple prestatii, constând în procurarea celor necesare traiului,  continue - ceea ce presupune ca debitorul, nu se poate elibera de executarea obligatiei de întretinere oricât de oneroasa ar fi pentru el, chiar daca s-ar obliga sa retransmita în patrimoniul creditorului bunul sau capitalul primit, fara sa pretinda restituirea contravalorii întretinerii prestate, iar pe lânga prestatia materiala si o componenta psihologica, data de caracterul "intuitu personae"  al contractului de întretinere, contractul  de întretinere  întemeindu-se, în realizarea continutului sau economic,  pe un raport de încredere si apropiere.

În cauza,  instantele de fond au administrat  probele apreciate ca fiind utile si  de  catre partile procesului, pentru a determina scopul urmarit de partile contractante în momentul încheierii actului,  iar  aceste probe au demonstrat ca la data  încheierii  actului,  reclamanta era  în vârsta de peste 83 ani  si  ca aceasta nu  a beneficiat  de asistenta juridica de specialitate  si  nici  nu  avea cunostinte juridice. Aceleasi probe releva  ca între reclamanta  si parintii  pârâtei  existau  relatii amiabile  si  de buna vecinatate, consolidate în timp. 

Câta vreme  art.30  alin.2  din Legea nr.17/2000  stabileste ca  persoana vârstnica, va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce îi apartin, în scopul întretinerii si îngrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local în a carui raza teritoriala domiciliaza persoana vârstnica respectiva, faptul  ca în cauza,  contractul  a carui  nulitate absoluta s-a invocat,  a fost încheiat  în forma autentica,  nu  era de natura sa înlature sau  sa îngradeasca posibilitatea instantelor de fond  de a  da  relevanta  probatorie  si  acestor împrejurari  de fapt,  în conformitate cu prevederile art.1203 Cod civil.

Curtea apreciaza ca deosebit de relevant în conturarea adevarului întelegerii partilor este si punctul de vedere al pârâtei, expus sub forma întâmpinarii  si  a cererii  de apel, dar  mai  ales cel formulat  în recurs, total contrar  apararilor anterioare. Astfel, initial pârâta a sustinut ca "nu i-a promis reclamantei  decât  un ajutor financiar lunar, în vederea achitarii  cotelor  de întretinere  iar  nu servicii,  cum sunt cele  vizând acordarea îngrijirii,  menajului, hrana,  alimente, (care contureaza notiunea de întretinere) or, în recurs se sustine ca în realitate probele administrate sustin îndeplinirea de catre recurenta si  de catre parintii  sai  a  angajamentului  luat  în forma nescrisa  fata de reclamanta, în sensul întretinerii acesteia cu hrana, însotire la medic, curatenie si îmbunatatiri aduse imobilului si ca "reclamanta si-a dorit întretinere din toate punctele de vedere, putin contând forma si  natura contractului".

Pe de alta parte, potrivit principiului egalitatii partilor în procesul civil, instantele au obligatia de a proceda la solutionarea echitabila a cauzelor litigioase, solutionare care presupune interpretarea probelor de la dosar de pe pozitia impartiala, oferind solutia ce se desprinde din analiza întregului material probator  iar  în speta,  instanta de fond  a  ascultat patru martori, la solicitarea ambelor parti si au procedat la administrarea probelor cu interogatoriul reclamantei  si  al  pârâtei  respectiv la administrarea probei  cu înscrisuri.

Tinând cont  ca situatia de fapt conturata în cauza de catre instantele de fond, ca urmare a analizei coroborate a tuturor acestor  mijloace de proba, confirma  ca adevarata vointa a  reclamantei  a fost aceea de a-si  asigura întretinerea în considerarea vârstei  sale înaintate iar nu de  a primi o suma de bani, lunar cu titlul de renta viagera, având în vedere si  precizarile exprese ale recurentei  în prezenta cale de atac,  în mod corect  s-a apreciat  ca  vointa reclamantei nu s-a întâlnit cu vointa pârâtei, prima fiind în stare de eroare asupra naturii juridice a conventiei încheiate.

Asa fiind,  în mod corect  au  apreciat  instantele de fond ca  situatia de fapt conturata în cauza, sustine pretentia reclamantei ca a semnat  un alt act  decât cel dorit de aceasta a fi  materializat între cele doua parti, act în care nu  se regaseau acele elemente esentiale, presupuse de o obligatie de întretinere, pe care reclamanta  le-a  avut în vedere atunci când a  încheiat conventia si a caror existenta,  a determinat-o sa contracteze, ceea ce echivaleaza cu o cauza de nulitate absoluta, conform art.948 Cod civil.

Într-adevar, în cazul erorii distructive de vointa, ca falsa reprezentare ce cade  asupra naturii actului ce se încheie (error in negotium), sanctiunea ce intervine este nulitatea absoluta, întrucât practic partea nu si-a dat consimtamântul pentru încheierea actului juridic.

Asa  fiind,  faptul ca pârâta initial a efectuat în fapt, în favoarea reclamantei  si alte prestatii,  care excedau  obligatiei de  plata a rentei,  nu  este de natura sa înlature sanctiunea prevazuta de lege în ceea ce priveste actul  juridic materializat  în înscrisul întocmit în forma autentica. Aceasta întrucât cauza de nulitate absoluta, incidenta în cauza,  este determinata  de  împiedicarea formarii actului juridic, ca urmare a lipsei totale a consimtamântului, iar  o  astfel  de nulitate nu  ar  putea acoperita  prin confirmare expresa sau tacita.

Pe de alta parte,  referitor la sustinerea recurentei în sensul ca a procedat  la încheierea contractului  ca urmare a manoperelor viclene  ale reclamantei, curtea retine în primul rând ca  în realitate, pe aceasta cale, recurenta formuleaza o  cerere  noua, care însa nu  poate fi  valorificata direct în recurs, în raport de prevederile art.294  Codul de  procedura  civila, aplicabile în cauza conform art.316 Codul de  procedura  civila. Astfel, potrivit  art.119  Codul de  procedura  civila, daca pârâtul are pretentii în  legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala. În cauza,  nici  în fata primei instante  si nici  în apel,  recurenta pârâta  nu  a formulat o cerere cu  acest  obiect, solicitarea sa  fiind facuta pentru  prima data prin motivele de recurs.

Totodata,  potrivit art.294 din Codul de procedura civila, în apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se pot face alte cereri noi  iar  potrivit dispozitiilor art.316 din Codul de procedura civila, recursul se judeca dupa regulile privind judecarea apelului, în masura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind judecarea recursului. 

Curtea precizeaza  totodata ca  în actuala  reglementare, recursul este o  cale de atac extraordinara care, nu are caracter devolutiv, pe aceasta cale putându-se realiza  numai  un control al legalitatii hotarârii atacate,  recurenta  pârâta  neavând posibilitatea  sa valorifice în cadrul recursului,  cereri  noi, pe care nu le-a  formulat în fata instantelor  de fond în conditiile art.119 din Codul de procedura civila  si cu care aceste instante nu au fost învestite.

Prin urmare, în recurs nu pot fi formulate pretentii care nu au fost supuse judecatii primei instante, conform art.316 cu referire la art.294 alin.1 din Codul de procedura civila. Solutia  contrara ar constitui o încalcare grava a principiilor disponibilitatii, al dreptului la aparare si al dreptului la un proces echitabil statuat de art.6 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului.

Mai  mult,  privita strict  ca si  motiv de aparare,  sustinerea recurentei  sub acest  aspect nu  poate fi  apreciata ca fiind relevanta,  întrucât în cauza,  esentiala este constatarea  erorii  obstacol în  persoana unei parti.  Odata retinuta existenta acestei  cauze de nulitate absoluta a conventiei, faptul  ca, la rândul  sau, pârâta  s-ar  fi  aflat  în eroare  sau  ca asupra sa  ar fi fost folosite mijloace  dolosive,  nu  era  de natura sa determine o  alta solutie, ci îndreptatea partea  recurenta  ca,  la rândul  sau, sa solicite nulitatea conventiei, or,  asa cum s-a mentionat anterior, pârâta  nu  a înteles sa deduca judecatii  o  astfel  de cerere.

Curtea  precizeaza în acest  sens ca în raport de prevederile înscrise în art.954 si  art.960 din Codul  civil, atât eroarea asupra naturii  actului  juridic încheiat  cât si dolul  pot sa  coexiste în persoana ambilor  contractanti, însa  textul  de lege nu impune ca  eventualele  vicii ale  consimtamântului  sau eroarea obstacol, sa fie  întrunite cumulativ în persoana tuturor cocontractantilor. Pe de alta parte,  curtea retine însasi  sustinerile recurentei din  cererea  de recurs, potrivit cu  care "reclamanta  si-a dorit întretinere din toate punctele de vedere, dar  ulterior a adoptat o pozitie ostila relatiilor noastre,  prin denuntarea acestui  contract, act care nu  continea în scris întelegerile noastre anterioare  încheierii  acestuia". 

Referitor la solicitarea recurentei de a se constata ca în cauza opereaza doar o nulitate  partiala a contractului  de renta viagera, respectiv doar  sub aspectul  denumirii  acestuia.

Curtea  apreciaza  ca  nu  poate  fi  primita  aceasta sustinere, câta vreme, în cauza, instantele nu  au  analizat  existenta unei cauze  de nulitate prin raportare la acest element component al  contractului.

Într-adevar nu denumirea conventiei prezenta relevanta pentru  determinarea aspectelor legate de existenta unei cauze de nulitate determinata de existenta unei  erori  asupra naturii  actului,  ci  natura contractului  si  implicit,  obligatiile asumate de parti  prin  clauzele stipulate în înscrisul  constatator  si  verificarea existentei  sau  nu  a  unei  concordante perfecte între cuprinsul  acestora si  scopul  si  vointa reala, interna  a reclamantei, din momentul încheierii  contractului.

Or,  în înscrisul constatator al  contractului  încheiat, se stipuleaza în mod expres ca  obligatia asumata de  pârâta este aceea de a plati  suma de  1.000.000  lei Ron  lunar,  iar  nu asumarea unei  obligatii  de întretinere în sensul celor anterior  mentionate, fiind evident ca în speta, clauzele  contractuale inserate în contractul  de renta viagera, erau  definitorii pentru determinarea obiectului  contractului si  a raporturilor juridice create în temeiul acestuia  si  de care depindea, în ultima instanta stabilirea concreta a  naturii  si întinderii  obligatiei  pe care recurenta si-a asumat-o si respectiv a verificarii  conformitatii  dintre aceste clauze  si vointa interna a reclamantei  la încheierea actului.

Pe de alta parte, curtea retine ca nulitatea actului juridic civil, reprezinta acea sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila, ea operând în cazul încalcarii acestor norme. În plus, spre deosebire de nulitatea relativa, nulitatea absoluta nu poate fi  acoperita prin  confirmare. Asa fiind,  odata  constatata existenta unei  cauze  de nulitate absoluta, actul  juridic afectat  de o  astfel  de nulitate  este lipsit retroactiv de efecte.

Totodata, din  verificarea  cuprinsului cererilor formulate de recurenta, rezulta ca anterior acestei  faze procesuale, recurenta nu a înteles sa  investeasca  instantele  de fond  cu  o  cerere având acest  obiect si  nici cu o  cerere prin care  sa invoce eventual, caracterul  simulat  al înscrisului  încheiat  în forma autentica, prin raportare la  teza sustinuta  doar  în aceasta  faza procesuala -  a existentei  între parti  a unei  angajament luat  în forma nescrisa, fata de reclamanta,  în sensul  întretinerii  acesteia cu hrana, medicamente, însotire la medic, curatenie, îmbunatatiri aduse imobilului. Astfel, atât în fata primei instante cât si  în apel  recurenta a sustinut  ca a intentionat  si  a încheiat  cu  reclamanta un contract de renta viagera iar  nu  un contract de întretinere.

Or, în raport de aceste precizari, schimbarea pozitiei sale în faza procesuala a recursului  nu  poate fi  apreciata decât ca reprezentând o  cerere noua, care nu  poate fi  dedusa judecatii în acest  cadru  procesual, argumentele prezentate anterior fiind pe deplin valabile.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în conformitate cu  prevederile art.312  Codul de  procedura  civila, Curtea  apreciaza recursul  ca  nefondat  si va dispune respingerea acestuia.