Sentinta penala

Sentinţă penală 4 din 14.01.2009


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU – JUD. ILFOV

SENTINŢA PENALĂ NR. 4

Şedinţa publică din data de 14.01.2009

Prin Rechizitoriul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu nr. din data de inculpaţii LT şi RG au fost trimişi în judecată, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, săvârşite în timpul minorităţii, de către al doilea inculpat, primul comiţând unele fapte şi după ce a devenit major, unele fapte fiind comise şi în forma continuată.

S-a reţinut în  actul de sesizare a instanţei următoarea stare de fapt:

La data de … numitul ZF, din com., sat, jud., a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca in noaptea de …autori necunoscuţi au pătruns in curtea locuinţei sale de unde au sustras un cazan de inox si un capac de inox, prejudiciul estimat fiind de … lei.

 Din cercetările si verificările efectuate de organele de politie s-a stabilit identitatea autorilor infracţiunii, in persoana inculpaţilor LT si RG, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice la data de, pana in jurul orelor 04-05 dimineaţa şi in baza înţelegerii dintre ei. s-au deplasat la locuinţa numitului ZF, unde prin escaladarea gardului au pătruns in curtea imobilului de unde au sustras un cazan de inox având volumul de 100 litri şi un capac de inox, bunuri pe care a doua zi le-au înstrăinat la un centra de colectare fier vechi, pentru suma de 80 lei.

Cu ocazia cercetării la fata locului s-au descoperit urme diferite de încălţăminte pe sol care continuau pana la proprietatea vecina aparţinând inculpatului RG, iar pe gardul de sarma ce desparte cele doua proprietăţi s-au găsit urme de noroi.

In cauza a fost audiata numita BS care declara ca la data

de … a achiziţionat intr-adevăr de la inculpaţi bunurile respective,

pentru care le-a plătit suma de 80 lei, fără a cunoaşte provenienţa acestora.

La data de …numitului BD din com., Sat  , Str., a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca la data de inculpaţii LT şi RG i-au sustras doua furtune de pompieri cu dimensiunea de 20 m, respectiv 25 m, prejudiciul fiind estimat la …. lei.

Din declaraţia partii vătămate BD a rezultat faptul ca inculpatul LT prestase anterior diverse activitati la locuinţa partii vătămate şi cunoştea amplasamentul imobilului.

Din cercetările efectuate de organele de politie s-a stabilit ca, după o înţelegere prealabila, inculpaţii au pătruns in curtea parţii vătămate BD de unde au sustras bunurile respective pe care a doua zi le-au înstrăinat numitei MM, din com., Jud. cu suma de … lei.

In cauza a fost audiata numita MM care declara ca la data de …inculpaţii i-au oferit spre vânzare cele doua furtune tip pompieri, pentru care le-a plătit suma de … lei, fără a cunoaşte provenienţa bunurilor.

Fiind audiat in cauza, inculpatul LT recunoaşte săvârşirea faptelor si arata ca in noaptea de …., dupa ce au consumat băuturi alcoolice, împreuna cu inculpatul RG, care este varul sau primar, au sustras de la vecinii lor, partile vătămate ZF si BD bunurile arătate mai sus, pe care le-au înstrăinat ulterior, iar banii obţinuţi i-au impartit in mod egal.

In cauza a fost audiat si inculpatul RG, care are aceeaşi poziţie cu privire la modul de săvârşire a infracţiunilor.

Bunurile sustrase au fost ridicate şi predate parţilor vătămate pe baza de proces-verbal.

Întrucât la data savarsirii faptelor cei doi inculpaţi erau minori in cauza s-a dispus fata de inculpatul LT efectuarea unei anchete sociale, iar fata de inculpatul RG s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, din cuprinsul căreia rezulta ca inculpatul are discernământul păstrat fata de fapta pentru care este cercetat si a unei anchete sociale .

La data … numitul IN, administrator al S.C. RJ S.R.L., situata in Com., Sat., Str., nr., Jud., a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca la data de, autori necunoscuţi au pătruns prin efracţie in magazinul pe care-1 administrează de unde au sustras mai multe bunuri alimentare şi nealimentare precum si suma de bani pe care au găsit-o  în casieria societarii.

Din cercetările si verificările efectuate de organele de politie s-a stabilit identitatea autorilor infracţiunii in persoana inculpaţilor LT şi  RG.

 In cauza atât din audierea celor doi inculpaţi cat şi din reconstituirea efectuata la fata locului, a rezultat ca in seara de …. s-au întâlnit la domiciliul inculpatului LT, unde au vizionat un film, după care au plecat spre Satul…, unde ajunşi in apropierea magazinului S.C. RJ S.R.L., observând ca acesta era închis şi nici nu era asigurat cu paza, au hotarat de comun acord sa sustragă bunuri. In acest sens inculpatul LT a forţat uşa principala de acces in magazin, cu ajutorul unui corp metalic după care cei doi inculpaţi au pătruns in interiorul acestuia de unde au sustras mai multe bunuri alimentare şi nealimentare pe care le-au încărcat in doua sacoşe din plastic si in timp ce le transportau la locuinţa lor din Com., Sat, Jud., au fost depistaţi de organele de politie cu bunurile asupra lor.

Din cercetarea efectuata la fata locului a rezultat ca uşa principala de acces in magazin confecţionata din material PVC cu geam de termopan prezenta urme de forţare la sistemul de închidere-asigurare.

In cauza a fost audiata la data de …. numita TR, angajata a societăţii-persoana vătămata, care a confirmat faptul ca din respectivul magazin lipsesc mai multe bunuri.

 Întrucât la data săvârşirii faptei cei doi inculpaţi erau minori, in cauza s-a dispus efectuarea unor anchete sociale, iar pentru inculpatul RG efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, din conţinutul căreia a rezultat ca inculpatul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei.

La data de,  partea vătămata CA a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca in noaptea de persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexa (garaj) a reşedinţei sale din Com., Sat, Jud., mai multe bunuri, respectiv un aparat de sudura confecţionat artizanal, un cazan din cupru de 40 litri şi un butoi confecţionat din inox de 10 litri.

 Din cercetările şi verificările efectuate de organele de politie s-a stabilit identitatea autorilor infracţiunii in persoana inculpaţilor LT si RG, care executaseră la imobilul parţii vătămate activităţi gospodăreşti in zilele anterioare şi aveau cunoştinţa despre faptul ca aceasta nu domiciliază in permanenta la imobilul respectiv.

 Din cercetarea efectuata la fata locului a rezultat faptul ca bunurile sustrase de inculpaţi se aflau depozitate intr-o anexa gospodăreasca (garaj), a cărui uşa de acces nu prezenta urme de forţare.

Din declarative celor doi inculpaţi reiese faptul ca in noaptea de, după ce au consumat băuturi alcoolice şi nealcoolice in Satul s-au hotărât sa sustragă bunuri de la partea vătămata CA, in acest sens deplasându-se in Satul la imobilul acesteia, unde prin escaladarea gardului împrejmuitor au pătruns in curtea locuinţei, iar aici cu ajutorul unor chei potrivite au deschis uşa respectivei anexe si au sustras bunurile.

In accesaşi noapte inculpaţii au transportat bunurile sustrase la domiciliul inculpatului LT, unde le-au dezmembrat, iar a doua zi le-au vândut la un centru de colectare fier vechi, numitului MH, căruia nu i-au precizat provenienţa bunurilor, pentru suma de … lei, bani pe care i-au cheltuit in aceeaşi zi in interes personal.

In cauza a fost audiat şi numitul MI care a declarat ca la data de …. a achiziţionat intr-adevăr de la inculpaţi un cazan din cupru de capacitate 40 litri, un aparat de sudura dezmembrat, precum si un butoi din inox. La data de … organele de politie din Com. i-au depistat pe inculpaţii LT şi RG in incinta Caminului Cultural din Com., de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv o scara telescopica confecţionata din fibra de sticla, proprietatea S.C. R S.A. şi un număr de 10 role de cablu telefonic pentru telefonie, precum şi doua bucăţi conductori electrici din cupru, in lungime de 2 metri si diametru 2 cm, proprietatea S.C. MT  S.A.

Din declaraţiile inculpaţilor a rezultat faptul ca la data de …., aflându-se intr-un bar din Com., au hotărât sa sustragă bunuri din căminul cultural din localitate. In acest sens inculpaţii declara ca mai intui au pătruns prin efracţie intr-o anexa a respectivului cămin cultural (magazie), de unde au sustras împreuna o scara telescopica, cu ajutorul careia au escaladat un perete al respectivei clădiri pentru ajunge pe acoperişul clădirii, iar aici prin gura de aerisire au pătruns în interiorul căminului cultural, de  unde  prin forţarea sistemelor de asigurare ale uşilor, au pătruns in mai multe încăperi de unde au sustras 10 role de cablu telefonic pentru telefonie şi un număr de 2 bucăţi de conductori electrici. Bunurile sustrase le-au transportat în podul  clădirii, cu intenţia de a le scoate din clădire, dar fiind observaţii de către paznicul şcolii de vis-a-vis au ramaşi in aceasta încăpere pana a doua  zi, când au fost depistaţi de organele de politie.

Fiind audiat paznicul şcolii din localitate, numitul IS, declara ca la data de ., in jurul orelor 05,00, a observat o persoana care încerca sa iasă pe gura de aerisire a Căminului Cultural fapt pentru care a anunţat organele de politie, alături de care a intrat în clădire in momentul in care au fost depistaţi cei doi inculpaţi.

Inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor şi au avut o comportare bună pe timpul cercetării penale.

Partea vătămată CA s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpaţilor cu suma de …. lei reprezentând prejudiciul cauzat prin sustragerea bunurilor de către inculpaţi.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei concretizat în plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, procese-verbale de predare a bunurilor, planşe foto, declaraţiile martorilor date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, ancheta socială şi referatele de evaluare a inculpaţilor întocmite de serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţa constată următoarele:

În noaptea de…, după ce au consumat băuturi alcoolice, în jurul orelor 4-5,00 dimineaţa inculpaţii au pătruns în curtea părţii vătămate ZFP, după escaladarea gardului, de unde au sustras un cazan de inox de 100 litri şi un capac de inox, bunuri pe care a doua zi le-au vândut la un centru de colectare a fierului vechi pentru suma de … de lei.

Ulterior, inculpaţii fiind depistaţi, bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Tot în noaptea de…., inculpaţii au pătruns în curtea locuinţei părţii vătămate BD, de unde au sustras două furtune de pompieri cu lungimile de 20, respectiv 25 metri, pe care le-au înstrăinat a doua zi martorului MM pentru suma de … lei.

Inculpaţii fiind depistaţi, bunurile au fost ridicate de la persoana la care au fost vândute şi s-au restituit părţii vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În noaptea de … inculpaţii au pătruns prin efracţie într-un magazin care aparţine părţii vătămate IN, de unde au sustras mai multe bunuri alimentare şi nealimentare.

 În timp ce inculpaţii transportau bunurile sustrase, au fost depistaţi de organele de poliţie, bunurile fiind restituite părţii vătămate, motiv pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

La data de … inculpaţii au pătruns într-o anexă ce aparţine părţii vătămate CA, prin efracţie, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv: un aparat de sudură confecţionat artizanal, un cazan de cupru de 40 de litri şi un butoi de inox de 10 litri. 

După ce au sustras bunurile, inculpaţii le-au transportat la domiciliul inculpatului LT unde le-au dezmembrat, iar a doua zi le-au vândut la un centru de colectare a fierului vechi pentru suma de …. lei.

Partea vătămată CA, întrucât nu şi-a recuperat bunurile sustrase, s-a constituit parte civilă în cauză cu contravaloarea  acestor bunuri.

În noaptea de .. inculpaţii au pătruns în incinta Căminului Cultural din comuna, de unde au sustras mai multe  bunuri, respectiv o scară telescopică ce aparţinea părţii vătămate  SC R SA şi un număr de 10 role de cablu telefonic pentru telefonie, precum şi două bucăţi conductori electrici din cupru în lungime de 2 metri, bunuri ce aparţineau părţii vătămate SC MT SA.

Inculpaţii au fost depistaţi imediat după ce au sustras bunurile, acestea fiind restituite părţilor vătămate, care nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Referitor la această faptă, prin rechizitoriu, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor în mod greşit şi agravanta prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h C.p. dar având în vedere că rolele de cablu telefonic sustras de inculpaţi nu erau integrate într-o reţea de telecomunicaţii, s-a pus în discuţie şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, fără a se reţine şi această agravantă.

Instanţa a ajuns la aceasta stare de fapt prin analiza declaraţiilor date de inculpaţi, care au recunoscut comiterea faptelor, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi şi declaraţiile părţilor vătămate.

În drept, fapta inculpaţilor minori de a sustrage bunuri prin efracţie, în timp de noapte de la părţile vătămate ZFP şi BD, în noaptea de …, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 99 şi urm. C.p.

Fapta inculpaţilor minori de a sustrage bunuri pe timp de noapte prin efracţie de la partea vătămată IN, în data de întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.p.

Fapta inculpatului minor RG de a sustrage bunuri pe timp de noapte prin efracţie, împreună cu inculpatul major LT, de la partea vătămată CA, în data de, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.p.

Fapta inculpatului major LT de a sustrage bunuri pe timp de noapte prin efracţie, împreună cu inculpatul minor RG, de la partea vătămată CA, în data de…, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.p.

Fapta inculpatului minor RG de a sustrage bunuri pe timp de noapte prin efracţie, împreună cu inculpatul major LT, de la părţile vătămate  SC MT SA şi SC R SA în noaptea de, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.p.Fapta inculpatului major LT de a sustrage bunuri pe timp de noapte prin efracţie, împreună cu inculpatul minor RG, de la părţile vătămate  SC MT SA şi SC R SA, în data de, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.p.

La stabilirea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 C.p. cu privire la limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pe inculpatul minor RG instanţa va avea în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta a avut o comportare bună pe timpul procesului penal recunoscând şi regretând comiterea faptelor.

Totodată, instanţa va avea în vedere vârsta la care inculpatul a comis faptele, va ţine seama de faptul că inculpatul provine dintr-o familie a căror venituri sunt instabile, acesta a absolvit doar cinci clase, la data comiterii faptelor ere angajat la o firmă.

Instanţa va mai ţine seama de faptul că inculpatul, datorită vârstei sale,  a avut o capacitate redusă de a anticipa şi conştientiza consecinţele faptelor sale.

Din referatul de evaluare a inculpatului minor întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti, se desprinde concluzia că este posibilă reintegrarea socială a acestuia, în condiţiile în care minorul va fi implicat într-un program de dezvoltare a capacităţii de estimare a alternativelor la posibile situaţii de risc crescut infracţional, va abandona grupul de prieteni cu potenţial criminogen precum şi prin desfăşurarea unor activităţi de lucru.

Referitor la inculpatul LT, instanţa va avea în vedere faptul că nici acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare bună pe timpul procesului penal recunoscând şi regretând comiterea faptelor.

Instanţa va mai ţine seama că inculpatul a comis o parte din fapte pe timpul minorităţii, acesta provine dintr-o familie dezmembrată, mama inculpatului decedând în anul …, în momentul comiterii faptelor avea calitate de salariat.

Din referatul de evaluare întocmit Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti, rezultă că inculpatul a început să conştientizeze conduita sa infracţională, ca fiind negativă, existând posibilitatea unei evoluţii pozitive referitor la reeducarea acestuia, dacă i se va acorda atenţia cuvenită şi dacă va înţelege cu adevărat importanţa analizării consecinţelor faptelor sale.

Instanţa va reţine în favoarea ambilor inculpaţi circumstanţe atenuante, având în vedere cele mai sus menţionate, urmând să le fie aplicate pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege.

Astfel, referitor la inculpatul LT, instanţa urmează ca în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p cu aplicarea art. 41 C.p. şi art. 99 şi urm. C.p. să-i aplice acestuia o pedeapsă de 1 an închisoare pentru faptele comise în noaptea de 13-14.07.2005.

În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p acelaşi inculpat urmează să fie condamnat la  trei pedepse cu închisoarea pentru faptele comise în  datele de 8/9.12.2005, 26/27.12.2006 şi 28.01.2007.

Având în vedere că faptele au fost comise în concurs real, în baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p., urmează să i se aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani şi 6 luni ani închisoare, la care i se va aplica un spor de 6 luni închisoare, având în vedere perseverenţa inculpatului pe cale infracţională, acesta executând pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. urmează să i se interzică inculpatului drepturile prev. de  art, 64 lit, a şi b C.p. pe durata executării pedepsei iar în baza art. 88 C.p. urmează să fie dedusă din pedeapsa aplicata perioada reţinerii şi arestării preventive.

În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p cu aplicarea art. 41 C.p. şi art. 99 şi urm. C.p. inculpatul minor RG urmează să fie condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru faptele comise în noaptea de 13-14.07.2005.

 În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p urmează ca acelaşi inculpat să fie condamnat la  trei pedepse cu închisoarea pentru faptele comise în  datele de …...

Având în vedere că faptele au fost comise în concurs real, în baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p., urmează să i se aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.

Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, astfel că în baza art. 81 C.p. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 110 C.p.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, instanţa va atrage atenţia inculpatului minor asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării pedepsei.

Referitor la acţiunea civilă formulată de către partea civilă CA, având în vedere că acesta a suferit un prejudiciu prin sustragerea bunurilor de către inculpaţi, se impune repararea acestuia, astfel că în baza art. 14 şi 346 Cod de procedură penală precum şi art. 999 şi 1000 Cod civil, urmează să fie admisă acţiunea civilă, inculpaţii urmând să fie obligaţi la plata sumei de 1000 lei către partea civilă CA, în solidar cu părţile responsabile civilmente RM şi RC, părinţii inculpatului minor, RG.

Instanţa urmează să ia act că părţile vătămate ZFP, BD, IN, SC MT SA  şi SC R SA nu s-au constituit părţi civile în cauză, având în vedere că prejudiciile ce le-au fost cauzate, au fost recuperate integral.

În baza art. 191 C.p.p., inculpatul  LT va fi obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 191 C.p.p., inculpatul  RG, în solidar cu părţile responsabile civilmente RM şi RC,va fi obligat la plata sumei de … lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cheltuielile judiciare reprezintă onorariu avocat din oficiu, rămân în sarcina statului.

Domenii speta