Minori si familie

Hotărâre 1 din 06.01.2010


Prin cererea înregistrata  pe rolul instantei la numarul de mai sus, reclamanta  HM, prin avocat si în contradictoriu cu pârâtul HIV a solicitat instantei ca pe calea ordonantei presedentiale sa-i  încredinteze temporar, pâna la solutionarea irevocabila a divortului, spre crestere si educare pe minora rezultata din casatoria partilor, simultan cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întretinere în favoarea minorei.

S-a solicitat si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea cererii, cererea fiind legal timbrata.

În probatiune s-a depus certificat de nastere si s-a solicitat proba cu martori.

În motivele cererii se arata ca reclamanta a înaintat actiune de divort, moment din care a fost obligata sa paraseasca domiciliul conjugal si i se interzice de  catre pârât si parintii acestuia vizitarea minorei. Se mai arata ca pârâtul este consumator de alcool, sub influenta caruia devine agresiv, implicându-se în scandaluri în sat, si implicit este iresponsabil fata de minora ramasa în grija sa.

Pârâtul, prin avocat a depus întâmpinare, în esenta solicitând respingerea cererii, în principal pentru motivul ca nu este dovedita urgenta situatiei, ca si conditie de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala, iar pe fond se arata ca în prezent minora beneficiaza de conditii optime, în casa bunicilor paterni, care sprijina în totalitate pe acesta în îngrijirea fiicei sale.

În ceea ce o priveste pe reclamanta  se sustine ca aceasta nu ar putea oferi aceleasi conditii minorei, locuind într-o garsoniera închiriat si fiind implicata într-o legatura extraconjugala. Pe lânga aceasta se mai arata ca în prezent reclamanta nu are venituri din munca.

În drept s-au invocat prevederile art. 115 Cod procedura civila, iar în probatiune s-a solicitat acvirarea dosarului de fond, precum si audierea a doi martori.

Analizând cauza, instanta retine ca în dosarul nr. ….2009  aflat pe rolul Judecatoriei Jibou, reclamanta a formulat cerere de desfacere a casatoriei cu pârâtul, prin care s-a solicitat si încredintarea spre crestere si educare a minorei, mamei-reclamante.

Din punct de vedere procedural sunt aplicabile prevederile art. 613/2 Cod procedura civila, conform  carora, pe tot parcursul procesului de divort, instanta pe  calea ordonantei presedentiala poate dispune masuri vremelnice cu privire la încredintarea copiilor minori, la obligatia de întretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei.

Conform acestor prevederi legale, urgenta este stabilita de însusi textul legal, nefiind necesara dovedirea ei.

Pe fondul cererii, instanta dupa administrarea probelor, retine ca din casatoria partilor încheiata în data de …..2007 a rezultat minora …., nascuta la ….2007.

În prezent casatoria partilor este obiectul cererii de desfacere în dosar nr. …./…/2009, aflat pe rolul  Judecatoriei Jibou.

Analizând depozitiile martorilor propusi de reclamanta se retine ca în prezent aceasta a parasit domiciliul conjugal, locuind într-o garsoniera închiriata  în Zalau, care ofera conditii relativ decente de locuit.Se mai retine ca în prezent reclamanta intretine o relatie extraconjugala, sustinându-se însa ca nu locuieste împreuna cu acest barbat, în locuinta închiriata.

Cu privire la reclamanta se mai constata, fapt necontestat nici de ea, ca momentan nu este angajata si implicit nu realizeaza venituri. Banii necesari întretinerii locuintei si propriei persoane îi sunt trimisi de rude, respectiv mama si o sora care lucreaza  în Italia.

Reclamanta mai arata ca este în cautarea unui loc de munca, dar pâna în prezent nu a reusit acest lucru, neavând nicio calificare.

Coroborând probele, cu privire la pârât se retine ca acesta locuieste împreuna cu parintii, dealtfel întreaga familie a partilor , pâna la plecarea reclamantei , a locuit în casa bunicilor paterni ai pârâtului.

Cu privire la locuinta pârâtului, analizând si elementele oferite de ancheta sociala, se constata ca  ofera conditii corespunzatoare de locuit, fiind o casa dotata cu toate cele necesare unui trai confortabil.

În ceea ce priveste persoana tatalui pârât, se retine ca nici acesta nu are un loc de munca stabil, însa mai realizeaza venituri din munci ocazionale, având în proprietate un cal si o caruta. Si tatal minorei, la rândul sau este ajutat pentru asigurarea propriului trai zilnic , si implicit al minorei, de parinti, care îi ofera în primul rând locuinta precum si sprijin de alta natura.

Motivul principal pentru care reclamanta solicita încredintarea minorei este acela ca i s -ar interzice vizitarea si ca mediul în care se afla si persoanele care se ocupa de cresterea ei nu ar prezenta suficiente garantii în acest sens.

Cu privire la persoana tatalui pârât mai trebuie mentionat ca într-adevar este o persoana care a avut anumite probleme „cu legea”, fiind sanctionat contraventional  si a fost cercetat penal pentru un furt minor, dosarul fiind finalizat cu scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei amenzi administrative.

Dar referitor la relatia cu fiica  minora si la îndeplinirea obligatiilor de parinte nu se pot retine aspecte negative, chiar martorii propusi de reclamanta aratând ca pârâtul s-a îngrijit de minora.

În ceea ce priveste motivele despartirii în fapt a partilor nu sunt obiectul acestei cauze, însa din probele administrate în prezenta cu privire la posibilitatea reclamantei de a avea legaturi cu minora, sau chiar de a o fi luat cu ea la plecare, nu rezulta ca ar fi fost împiedicata de pârât si parintii acestuia. Oricum aceste aspecte în sine nu pot constitui motive ale cererii de încredintare si temporara a minorei, ci eventual a unei cereri de stabilire a unui program temporar de vizitare.

Pornind de la criteriul principal care trebuie avut în vedere la încredintarea, chiar temporara a unui minor, respectiv acela al interesului minorului, cererea reclamantei este nefondata.

Este foarte adevarat ca în general un copil de vârsta frageda este recomandat sa fie în grija mamei, dar pentru a se putea da aplicabilitate acestei „recomandari”, în fiecare caz în parte, pornind de la interesul copilului, se impune analizarea garantiilor pe care le prezinta mama, pentru ca în mod real sa poata asigura toate nevoile copilului, inclusiv materiale, cele afective fiind dincolo de orice îndoiala.

Analizând cererea dedusa judecatii prin raportare la situatia care rezulta din probe, instanta constata ca mama reclamanta, în situatia concreta actuala nu prezinta suficiente garantii ca poate asigura toate nevoile minorei si sa-i asigure stabilitatea necesara. În principal instanta are în vedere instabilitatea financiara a reclamantei, care nu îsi asigura propria existenta, fiind la rândul ei asistata de rude. Ajutorul material acordat de rudele din strainatate nu are un caracter sigur, si practic pâna si asigurarea locuintei depinde de aceste „venituri”. Aceasta instabilitate financiara nu este de natura sa garanteze o cerinta elementara a responsabilitatii cresterii si educarii unui minor, si anume, o locuinta. Evident de aici deriva o serie de alte aspecte negative care nu sunt de natura  a o credita în momentul de fata pe reclamanta ca fiind capabila sa si îngrijeasca în mod corespunzator fiica.

Minora de la început a locuit în mediul din prezent, unde beneficiaza de atentia  si grija tatalui, posibil nu în masura care ar trebui, dar grija partiala a cestuia este compensata de bunici, care si material ofera suficiente garantii în acest sens.

Cel putin în aceasta perioada nu ar fi în interesul minorei sa fie luata din acest mediu favorabil din toate punctele de vedere, dezvoltarii sale normale, si amplasarea într-un mediu în care va avea parte de afectiunea materna, dar care ar expune-o la riscul unor greutati de natura financiara ale mamei, care implicit ar pune-o în situatia de a nu îi putea oferi un trai minimal.

Conform art. 274 Cod procedura civila, cererea reclamantei fiind respinsa, aceasta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata avansate de pârât, constând în onorariul avocatial, conform dispozitivului.

Pentru motivele care preced cererea reclamantei va fi respinsa ca nefondata.

Domenii speta