Autoritatea de lucru judecat a deciziei penale în ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a salariatului

. Autoritatea de lucru judecat a deciziei penale în ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a salariatului

Instanta penala a stabilit cu autoritatea de lucru judecat lipsa faptei ilicite, a vinovatiei, a lipsei de certitudine a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate, iar potrivit art.22 alin.1 C.pr.pen. hotarârea pronuntata în materie penala are putere de lucru judecat în fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia. Sustinerile angajatorului referitoare la existenta lipsei în gestiune si a vinovatiei salariatei, numai pot fi analizate, rezolvându-se latura civila care a avut ca scop recuperarea prejudiciului suferit de catre angajator, decizia de imputare, titlul executoriu a ramas lipsit de orice temei de fapt si de drept impunându-se anularea sa.

Decizia civila nr.  4817R din 26 Iunie 2009

Prin sentinta civila nr.526 din 22.01.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa contestatia privind pe contestatoarea AG, în contradictoriu cu intimata RATB, a fost dispusa anularea deciziei de imputare emisa de catre intimata RATB, s-a exonerat contestatoarea de plata sumei de bani stabilita prin decizia anulata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, la data emiterii deciziei de imputare nr.xxx/12.05.1997 contestatoarea avea calitatea de salariata a RATB în functia de primitor-distribuitor la Autobaza F, decizia contestata fiind emisa pentru ca în urma actului de constatare din 09.05.1997 întocmit de C.F.I. s-a constatat lipsa din gestiune a unei cantitati de ulei si s-a decis ca o cota-parte din contravaloarea întregului prejudiciu, respectiv suma de 27.573.658 lei trebuie sa fie suportata de catre contestatoare.

Pe lânga aceasta masura adoptata de catre intimate, aceasta a formulat si plângere penala împotriva tuturor celor care aveau atributii de gestionare a materialelor la Autobaza F, inclusiv împotriva contestatoarei.

Prin sentinta penala nr.2243/03.09.2003, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti,  în baza art.214 alin.1 din Codul penal, contestatoarea a fost condamnata la 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de gestiune frauduloasa si, în solidar, cu ceilalti inculpati, a fost obligata la plata catre partea civila RATB RA a sumelor de 792.923.291 lei si 12.249.000 lei, reprezentând daune materiale.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut pe baza tuturor probelor administrate, inclusiv pe baza unei expertize contabile, ca în urma modului necorespunzator în care si-au îndeplinit sarcinile de serviciu în perioada 01.01.1996-11.09.1997 supusa verificarii, primitorii-distribuitorii si ceilalti angajati care au participat în fapt la gestionarea uleiurilor, între acestia aflându-se si contestatoarea, au produs unitatii un prejudiciu de 200.653.513 lei suma care, actualizata cu indicele de inflatie, a devenit 792.923.291 lei.

În urma notei de control prezentata la dosar, instanta a retinut si un prejudiciu de 12.249.000 lei pentru lipsa pieselor de schimb.

Prin decizia penala nr.1158/A/02.12.2005 a Tribunalului Bucuresti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.954/07.07.2006 a Curtii de Apel Bucuresti, au fost admise apelurile inculpatilor, desfiintata sentinta apelata, iar în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d, cu aplicarea art.13 alin.2 C.pr.pen., s-a dispus achitarea acestora si respingerea ca neîntemeiata a actiunii civile formulate de RATB.

Apelul declarat de partea civila RATB împotriva aceleiasi sentinte a fost respins ca nefondat.

Asadar, instanta a hotarât cu autoritate de lucru judecat ca nu se poate considera ca prejudiciul este urmarea univoca si directa a nerespectarii de catre inculpati a atributiilor de serviciu nefiind certe nici existenta pagubei, nici întinderea ei, exonerându-i pe acestia de orice obligatie de dezdaunare.

S-a apreciat ca pentru stabilirea prejudiciului era absolute necesar sa se identifice stocul faptic, în special realitatea intrarilor de uleiuri caci altfel, chiar daca potrivit evidentelor contabile autobaza a fost aprovizionata cu anumite cantitati de lubrifianti, însa în fapt uleiurile nu au intrat în gestiunea autobazei, nu se mai poate sustine ca o asemenea paguba exista.

Instanta a opinat ca ar fi fost necesar în acest sens ca stabilirea stocurilor scriptice sa se faca pe baza unor documente privind aprovizionarea Autobazei dar întocmite în afara autobazei, lucru care nu este posibil, asa cum au aratat cei patru experti contabili desemnati.

În urma expertizei efectuate în cauza pendinte s-a concluzionat ca în perioada 01.01.1996-31.03.1997, s-a constatat o lipsa de 26.238 litri în gestiunea de uleiuri auto a RATB, aceasta lipsa a fost constatata de echipa de control financiar a RATB, prin inventarul din data de 11.03.1997, si ca prejudiciul s-a produs din cauza unei organizari si conduceri necorespunzatoare a activitatii de gestiune si evidenta a gestiunii de uleiuri de catre conducerea RATB, care nu a emis decizii persoanelor angajate si sarcini concrete pentru angajatii care au participat la activitatea de gestionare a uleiurilor.

S-a aratat ca contestatoarea nu a receptionat sau distribuit cantitati de uleiuri în si din spatiile de depozitare a uleiurilor si nu exista documente de intrare-iesire semnate de catre aceasta.

Decizia de imputare emisa potrivit reglementarilor din domeniul dreptului muncii reprezenta titlu executoriu si trebuia sa se fundamenteze pe o fapta culpabila cauzatoare de prejudiciu savârsita de catre salariat si dovedita ca atare.

În ceea ce priveste decizia contestata în prezenta cauza, instantele au analizat si hotarât numai asupra ilicitului penal, însa latura civila care a avut ca scop recuperarea prejudiciului suferit de catre intimata RATB, prejudiciu pentru recuperarea caruia a fost emisa si decizia de imputare, a fost rezolvata prin respingerea ei ca neîntemeiata.

În atare împrejurare, titlul executoriu a ramas fara orice temei de fapt si de drept, impunându-se admiterea contestatiei si anularea deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997.

Împotriva acestei hotarâri, a formulat recurs, în termenul legal, intimata, criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.7 si 9 si art.3041 C.pr.civ., recurenta a aratat ca sentinta recurata este nemotivata in contextul in care îsi axeaza solutia pe considerentele unei sentinte penale, astfel încât în speta dedusa judecatii nu s-a efectuat o cercetare judecatoreasca.

S-a mai aratat ca, sentinta atacata este lipsita de temei legal in conditiile in care, prin interpretarea gresita a legii se considera ca temeiul achitarii inculpatilor -art.10 lid.d  C.pr.pen. exclude si raspunderea materiala.

Ori, lipsa unui element constitutiv al infractiunii se refera la elementele raspunderii penale ,respectiv vinovatia penala si nicidecum nu este de natura a conduce de facto la înlaturarea raspunderii materiale, care se solutioneaza dupa alte criterii si in care, sarcina probei este rasturnata dat fiind natura functie îndeplinite.

Conditia indispensabila ca raspunderea civila sa se substituie raspunderii materiale este ca fapta pagubitoare pentru unitate sa întruneasca toate trasaturile esentiale ale infractiunii.

Ori, fata de cele de mai sus, dat fiind temeiul achitarii art. 10 lid din c.pr.pen , la care se raporteaza solutia de achitare in penal, nu se poate pune problema ca raspunderea civila se substituie raspunderii materiale, de facto.

Instanta de drept comun, trebuia sa aiba în vedere faptul ca pentru functii gestionare exista obligatii exprese, cuprinse in Legea nr.22/1969 si respective HCM 2230/1969, iar necunoasterea legii nu poate fi invocata.

Instanta retine existenta lipsei in gestiune, omitând a observa faptul ca aceasta lipsa, este in gestiunea colectiva - la care nu se face nici o referire si nici nu se analizeaza cauza - in care sunt aplicabile prevederile legii civile aplicabile, respectiv: Legea nr.22/1969; HCM 2230/1969, Instructiuni de aplicare a Legii nr.22/1969, art.102 si respectiv art.105 CM, prevederi asupra carora instanta de fond nu face nici o referire, nici o analiza, in raport de obiectul cauzei dedus judecatii.

S-a mai sustinut si faptul ca, în speta, uleiul s-a primit în gestiune comuna, iar prin sentinta pronuntata se încalca legea in conditiile in care art.105 din Legea 10/1972 (fostul Cod al Muncii aplicabil) prevede ca raspunderea salariatilor se stabileste tinând seama de masura in care a contribuit fiecare la producerea acesteia. Daca masura in care a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea se stabileste intr-un anumit mod,aplicabil in cauza, in conditiile in care niciunul din gestionari nu au dovedit cu acte ca lipsa nu ii poate fi opozabila, niciunul din gestionari, inclusiv contestatoarea nu au dovedit ca ar fi reclamat faptul ca se produc nelegalitati, ca nu exista o buna organizare, ca ar fi solicitat sprijin, ca au fost obstructionate in desfasurarea activitatii,etc.

Examinând sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinând seama de dispozitiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constata urmatoarele:

Critica referitoare la nemotivarea în fapt si în drept a sentintei civile recurate va fi înlaturata, sentinta atacata îndeplinind exigentele reglementate prin art.261 C.pr.civ., la baza acesteia stând întregul ansamblul probator ce a fost administrat în cauza.

Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la incidenta în cauza a dispozitiilor art.304 pct.9 C.pr.civ., deoarece astfel cum s-a retinut cu autoritate de lucru judecat prin decizia penala nr.1158/A din 2.12.2005 a Tribunalului Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr.954/7.07.2006 a Curtii de Apel Bucuresti, au fost admise apelurile inculpatilor desfiintata sentinta penala nr.2243 din 3.09.2003, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, iar în temeiul art.11.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d cu aplicarea art.13 alin.1 C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatilor si respingerea ca neîntemeiata a actiunii civile formulate de RATB.

Asa fiind, în conditiile în care prin deciziile mai sus mentionate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca actiunea civila formulata de RATB se impune a fi respinsa, ca neîntemeiata, rezolvându-se astfel si latura civila care a avut ca scop recuperarea prejudiciului suferit de catre recurenta RATB, pentru recuperarea careia a fost emisa si decizia de imputare, instanta de fond a stabilit în mod corect ca în atare împrejurare titlul executoriu a ramas lipsit de orice temei de fapt si de drept impunându-se astfel admiterea contestatiei si anularea deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997.

Sustinerile recurentei referitoare la existenta lipsei în gestiune, a atributiilor intimatei, precum si a vinovatiei acesteia, numai pot fi analizate în conditiile în care prin deciziile penale mai sus aratate s-a hotarât cu autoritate de lucru judecat ca nu se poate considera ca prejudiciul este urmarea univoca si directa a nerespectarii de catre inculpati a atributiilor de serviciu nefiind certe nici existenta pagubei, nici întinderea ei, exonerându-i pe acestia de orice obligatie de dezdaunare.

S-a apreciat ca pentru stabilirea prejudiciului era absolute necesar sa se identifice stocul faptic, în special realitatea intrarilor de uleiuri caci altfel, chiar daca potrivit evidentelor contabile autobaza a fost aprovizionata cu anumite cantitati de lubrifianti, însa în fapt uleiurile nu au intrat în gestiunea autobazei, nu se mai poate sustine ca o asemenea paguba exista.

Instanta a stabilit ca ar fi fost necesar în acest sens ca stabilirea stocurilor scriptice sa se faca pe baza unor documente privind aprovizionarea Autobazei dar întocmite în afara autobazei, lucru care nu este posibil, asa cum au aratat cei patru experti contabili desemnati.

În urma expertizei efectuate în cauza pendinte s-a concluzionat ca în perioada 01.01.1996-31.03.1997, s-a constatat o lipsa de 26.238 litri în gestiunea de uleiuri auto a RATB, aceasta lipsa a fost constatata de echipa de control financiar a RATB, prin inventarul din data de 11.03.1997, si ca prejudiciul s-a produs din cauza unei organizari si conduceri necorespunzatoare a activitatii de gestiune si evidenta a gestiunii de uleiuri de catre conducerea RATB, care nu a emis decizii persoanelor angajate si sarcini concrete pentru angajatii care au participat la activitatea de gestionare a uleiurilor.

S-a aratat ca petenta nu a receptionat sau distribuit cantitati de uleiuri în si din spatiile de depozitare a uleiurilor si nu exista documente de intrare-iesire semnate de catre aceasta.

Instanta penala a stabilit deci cu autoritatea de lucru judecat lipsa faptei ilicite, a vinovatiei, a lipsei de certitudine a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate, iar potrivit art.22 alin.1 C.pr.pen. hotarârea pronuntata în materie penala are putere de lucru judecat în fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia.

Drept consecinta, vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

Domenii speta

Spete similare