Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru. Imposibilitatea obiectivă de compensare cu timp liber corespunzător. Consecinţe.

Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru. Imposibilitatea obiectivă de compensare cu timp liber corespunzător. Consecinţe.

- O.U.G. nr. 57/2015, art. 9,

-Legea nr. 53/2003, art. 39, art. 122, art. 123,

-Legea nr. 284/2010, art. 18.

Dată fiind situaţia particulară a reclamantului-intimat (care la data de 01.11.2016 a fost trecut în rezervă urmare a pensionării) în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurentul-pârât se află în imposibilitatea aplicării dispozițiilor art. 9 din OUG nr. 57/2015, respectiv să compenseze munca suplimentară prestată de reclamant cu timp liber corespunzător, caz în care se impune aplicarea normelor şi principiilor generale de drept.

Dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 57/2015 au în vedere situația tipică,  continuitatea raportului de serviciu, caz în care, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea 284/2010 coroborat cu art. 122 şi 123 Codul Muncii, şi din considerente bugetare, legiuitorul a limitat opţiunea recunoscută de dreptul comun angajatorului, strict acordarea de timp liber corespunzător a orelor suplimentare.

În cazul în care nu există însă această opţiune, din considerente obiective (cum este cazul dedus judecăţii) intervenţia legiuitorului nu poate avea ca finalitate negarea dreptului angajatului de a fi salarizat pentru munca depusă, astfel cum acesta este consfinţit prin art.39 alineat 1 litera a din Legea 53/2003.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin sentinţa nr. 1779/28.09.2017  pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 584/96/2017, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN HARGHITA.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 496 ore suplimentare efectuate în perioada 01.01.2016-31.10.2016, în sumă de 4.464 lei, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la plata efectivă.

A fost obligat pârâtul să comunice Casei de Pensii Sectoriale a MAI cuantumul sumei rezultată din neplata a 432 ore suplimentare pentru perioada 01.05.2016-31.10.2016, perioadă care a fost luată în calcul la stabilirea pensiei de serviciu, respectiv suma de 3.888 lei.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN HARGHITA solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.

In motivarea recursului pârâtul a învederat faptul că acordarea vreunui spor sau plăţi compensatorii nu are nici un fundament legal, deoarece textele legale incidente care reglementau în timp problema muncii prestate în zile nelucrătoare [anul 2011- art. 9 din Legea 285/2010, anul 2012- art. II, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, anul 2013 - art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012, anul 2014 - art. 9 alin.(l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anul 2015 - art. 8 alin. 1 din O.U.G. 83/2014, anul 2016 - art. 9 din OUG nr. 57/2015] prevăd numai compensarea cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere.

Din prevederile menţionate reiese faptul că pentru perioada 2011-2016 poliţiştii beneficiază numai de timp liber corespunzător pentru munca prestată peste programul normal de lucru, nefiind îndreptăţiţi la plata vreunui spor.

Pârâtul recurent a subliniat că, în calitate de funcţionar public, salarizarea reclamantului este reglementată exclusiv prin lege şi toate drepturile salariale trebuie acordate şi recunoscute de instanţa judecătorească exclusiv în temeiul dispoziţiilor legale.

Din dispoziţiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, se constată că se menţine şi în anul 2015 excepţia de la regula compensării exclusive cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare. Totodată, pentru anul 2015 a fost emis şi Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 4 din 23 ianuarie 2015.

 Art. 8, alin. 5 din O.U.G. nr. 57/2015 se stabileşte că: Prevederile art. 13 alin. (5) -(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 12 alin. (6) - (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2016.

Potrivit art. 13. alin. 5 din O.U.G. nr. 103/2013: Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).

Potrivit art. 13, alin. 8 din OUG nr. 103/2013 Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6) se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în acest sens, pentru anul 2016 fiind emis O.M.A.I. nr. 157/2015

Prin urmare, acordarea majorării salariale este o excepţie de la regula generală potrivit căreia în anul 2016 munca suplimentară se compensează numai cu timp liber corespunzător (stabilită la art. 9 din O.U.G. nr. 57/2015). Astfel cum rezultă din prevederile legale indicate mai sus, această majorare salariată se acordă pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Pentru perioada de referinţă, normele legale aplicabile prevăd expres faptul că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Raportat la dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Codul muncii, ale art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, şi la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului,  a solicitat pârâtul recurent să se reţină că în materia salarizării funcţionarilor publici nu sunt incidente dispoziţiile din Codul muncii, ci reglementările speciale aplicabile poliţiştilor şi funcţionarilor publici, Codul muncii fiind aplicabil numai în subsidiar, în măsura în care nu există reglementări contrare în legislaţia specială a salarizării poliţiştilor şi personalului bugetar.

Salarizarea poliţistului - inclusiv modul de plată a orelor de muncă suplimentară sau pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale - este reglementată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi prin dispoziţiile speciale edictate pentru flecare an calendaristic în materia salarizării personalului bugetar (anul 2015 - art. 8 alin. 1 din O.U.G. 83/2014, anul 2016 - art. 9 din OUG nr. 57/2015).

Prin urmare, în raport cu solicitarea reclamantului - de acordare a sporului salarial pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru"  pârâtul recurent a solicitat să se reţină că această cerere este neîntemeiată

Orele de serviciu prestate de poliţist peste durata de 8 ore pe zi - respectiv 40 de ore pe săptămână - se consideră ore suplimentare în sensul art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008 şi al art. 120 alin. (1) Codul muncii.

I.PJ. Harghita are posibilitatea acordării timpului liber compensator într-un interval de 60 zile lucrătoare, neavând relevanţă munca suplimentară ce nu a fost compensată în următoarea sau următoarele săptămâni ulterioare prestării ei.

In ceea ce priveşte obligarea instituţiei pârâte la plata dobânzii legale pârâtul recurent a indicat faptul că această obligaţie este contrară dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 în cuprinsul căreia se stipulează că temeiul acestei sancţiuni îl reprezintă doar contractul (convenţia) dintre părţi. In cazul poliţiştilor trecuţi în rezervă, cu drept de pensie, toate drepturile de pensie sau de altă natură sunt stabilite de cadrul normativ aplicabil în domeniu şi nu în baza unei negocieri ce se concretizează într-un contract.

De aceea, în cazul admiterii unei cereri de chemare în judecată ce priveşte drepturi salariale ale poliţiştilor/funcţionarilor publici, instanţa de judecată nu poate obliga instituţia pârâtă decât la actualizarea acelor sume cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective.

La data de 10 ianuarie 2018 reclamantul S.D. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Reclamantul intimat a susţinut faptul că în perioada 01.01.2016 - 31.10.2016, a acumulat un număr de 496 ore suplimentare efectuate conform programării în serviciu, întocmit şi aprobat de către şeful Poliţiei Municipiului Gheorgheni, ore efectuate în timpul săptămânii, de luni până vineri, pentru care nu a fost remunerat.

Atât la nivelul Poliţiei Municipiului Gheorgheni cât şi la nivelul I.P.J. Harghita se cunoştea deficitul de personal, şi de aceea a lucrat în ture de 24 cu liber 48 ore.

Deşi se cunoştea această situaţie, nu s-au efectuat demersurile necesare pentru a nu lucra după un program în care nu se acorda timpul liber conform prevederilor legale.

Reclamantul intimat s-a prezentat la serviciu conform dispoziţiilor care erau cunoscute la nivelul I.P.J. prin intermediul pontajelor transmise de către Poliţia Gheorgheni.

 Din adresele cu nr. 600030/15.09.2016 şi 600824/08.11.2016 a Poliţiei Municipiului Gheorgheni, reiese faptul că a lucrat suplimentar un nr. de 368 ore, respectiv 128 ore pentru care nu a fost remunerat şi nu a beneficiat nici de timp liber. Acest aspect fiind motivat de faptul că numărul personalului era insuficient, iar începând cu data de 01.11.2016, a încheiat relaţiile de serviciu cu I.P.J. Harghita prin pensionarea la limită de vârstă.

Prin adresa cu nr. 330003/16.09.2016 a I.P.J. Harghita, compartimentul juridic i-a fost comunicat reclamantului intimat că „munca suplimentară se compensează cu timp liber corespunzător pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal.

In drept, reclamantul intimat şi-a întemeiat cererea conform prevederilor Codului Muncii (art. 37. Art. 40, art. 159, art. 120-123, art. 125-126, art. 166), Legii nr. 62/2011 b şi ale Acordului Colectiv privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici cu statut special-poliţişti din MAI

Reclamatul intimat a solicitat în continuare plata orelor suplimentare efectuate în serviciu şi recalcularea pensiei, deoarece nu a beneficiat de timp liber.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 488 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Curtea a reţinut că potrivit adreselor aflate la filele 7 şi 8 dosar fond, reclamantul-intimat a efectuat în perioada 01.01.2016-31.10.2016 un număr de 496 ore suplimentare, în afara programului normal de lucru.

Conform art. art. 9 din OUG nr. 57/2015, invocat de recurentă, ” În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când prin prezenta ordonanţă de urgenţă se dispune altfel.”

OUG 103/2013 modificată prin OUG 37/2014 deşi prevedea pentru anul 2014 aceeaşi regula de principiu,  a compensării numai cu timp liber corespunzător a orelor suplimentare, instituie prin art. 13 alineat 5 şi o excepţie, cea a acordării unei majorări pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De remarcat faptul că art. 8 alineat 5 din OUG 57/2015 instituie aceeaşi excepţie pentru anul 2016 în sensul că prevede aplicabilitatea în anul 2016 a prevederile art. 13 alin. 5  din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 .

Raportat la textele legale anterior indicate şi invocate ca atare de recurentă, Curtea a reţinut de principiu că în anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se compensează numai cu timp liber, excepţia prevăzută de legiuitor vizând strict munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De asemenea nu poate fi contestată justeţea argumentelor recurentei privind faptul că, salarizarea intimatului este reglementată exclusiv prin lege şi toate drepturile salariale trebuie acordate şi recunoscute de instanţa judecătorească exclusiv în temeiul dispoziţiilor legale.

În egală măsură, instanţa a constatat că dată fiind situaţia particulară a reclamantului-intimat (care la data de 01.11.2016 a fost trecut în rezervă urmare a pensionării) în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurentul-pârât se află în imposibilitatea aplicării dispozițiilor art. 9 din OUG nr. 57/2015, respectiv să compenseze munca suplimentară prestată de reclamant cu timp liber corespunzător, caz în care se impune aplicarea normelor şi principiilor generale de drept.

Procedând în această manieră, instanţa de fond nu a pronunţat o sentință lipsită de temei legal (sunt indicate expres normele de dreptul muncii) ci a făcut aplicarea normelor de drept comun care redevin incidente în cauză tocmai în considerarea faptului că dispoziţiile legale speciale nu sunt aplicabile deoarece nu acoperă situaţia specifică dedusă judecăţii.

Astfel, dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 57/2015 au în vedere situația tipică,  continuitatea raportului de serviciu, caz în care, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea 284/2010 coroborat cu art. 122 şi 123 Codul Muncii, şi din considerente bugetare, legiuitorul a limitat opţiunea recunoscută de dreptul comun angajatorului, strict acordarea de timp liber corespunzător a orelor suplimentare.

În cazul în care nu există însă această opţiune, din considerente obiective (cum este cazul dedus judecăţii) intervenţia legiuitorului nu poate avea ca finalitate negarea dreptului angajatului de a fi salarizat pentru munca depusă, astfel cum acesta este consfinţit prin art.39 alineat 1 litera a din Legea 53/2003.

Astfel, interpretând norma juridică în sensul în care aceasta poate produce efecte inclusiv prin raportare dispoziţiile legilor organice, sensul intervenţiei legislative prin OUG nr. 57/2015 este cel al excluderii dreptului de opţiune al angajatorului în cazul în care se confirmă ipoteza premisă - a existenţei unei alternative în ceea ce priveşte compensarea orelor suplimentarea.

O interpretare contrară ar presupune să acceptăm că legiuitorul, pe considerente de politică bugetară,  refuza orice compensare pentru munca prestată suplimentar și care, din motive obiective nu mai poate fi compensată prin acordarea de timp liber. O asemenea intervenţie legislativă (de natură să modifice implicit drepturi recunoscute prin legi organice) ar trebui să fie enunțată expres, neputând fi dedusă pe cale de interpretare.

În concluzie, Curtea a constatat că art. 9 din OUG nr. 57/2015 nu reglementează situația dedusă judecății și că este un principiu de bază al raporturilor de muncă că orice muncă trebuie remunerată.

Având în vedere că normele speciale (OUG 57/2017)  nu oferă o reglementare pentru situaţia care a generat litigiul de faţă, trebuie avut în vedere dreptul comun  respectiv Codul Muncii astfel încât, autoritatea în serviciul căreia s-a prestat activitatea suplimentară şi care nu poate fi în mod obiectiv compensată prin acordarea de zile libere, este obligată să remunereze munca prestată în beneficiul ei (o soluţie contrară ar presupune confirmarea judiciară a unui comportament calificat drept ilicit contravențional de Codul Muncii, respectiv nerespectarea dispoziţiilor  privind munca suplimentară)

În ceea ce priveşte cuantumul sumelor care i s-au acordat intimatului reţinem că acesta nu a fost contestat, recurenta  formulând critici exclusiv cu privire la aplicabilitatea OG 13/2001 (act normativ care stabileşte dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti).

Curtea a reţinut că neîndeplinirea de către angajator a obligației ce îi revine în temeiul unor raporturi de muncă reprezintă în sensul art. 1 alineat 3 din acest act normativ o neîndeplinire la scadenţă a obligaţiei de plată iar conform art. 2 din acelaşi act normativ, obligaţia poate fi purtătoare de dobânzi nu doar în temeiul unui contract ci şi în temeiul legii. Chestiunea de drept privind posibilitatea de acordare a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru neacordarea la termen de drepturi salariale a fost tranşată şi prin Decizia 2/2014 pronunţată în recurs în interesul legii de ICCJ astfel încât nu pot fi reţinute criticile recurentei pe acest aspect.

Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, s-au constatat nefondate criticile de nelegalitate aduse de recurentă sentinței atacate, astfel încât, în temeiul art. 496 alineat 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare