Cerere de aderare la apel. Aderant care are acelaşi interes cu apelantul .

DECIZIA NR.413 DIN 16 OCTOMBRIE 2008, definitivă

1.Cerere de aderare la apel. Aderant care are acelaşi interes cu apelantul .

Admisibilitatea cererii de aderare la apel .

Art.293 cod procedură civilă

2. Cerere de intervenţie accesorie . Invocarea de către intervenient a unei excepţii care contravine interesului părţii în favoarea căreia a intervenit . Admiterea excepţiei de către instanţa de fond. Consecinţe.

Art.49 alin.3 şi art.54 cod procedură civilă.

I.Dispoziţiile art.293 cod procedură civilă , care reglementează posibilitatea acordată intimatului de a adera la apelul făcut de partea potrivnică , nu impun ca o condiţie de admisibilitate cerinţa contrarietăţii de interese dintre apelant şi intimat , iar principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu permite o interpretare care să adauge la lege . Ca urmare , dacă cererea de aderare la apel este formulată de intimat după împlinirea termenului de apel şi tinde la schimbarea hotărârii primei instanţe , aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitatea prevăzute de art.293 cod procedură civilă , chiar dacă intimatul urmăreşte schimbare hotărârii în acelaşi sens ca şi apelantul.

2.In lipsa unei interdicţii legale exprese , o societate comercială poate achiesa la cererea de anulare a propriei hotărâri AGA fiind, ca subiect de drept de sine stătător, suverană în a-şi determina exclusiv interesul şi în exprimarea poziţiei în proces, interesul neputându-i fi impus de un terţ , fie acesta chiar propriul acţionar . In aceste condiţii , judecătorul fondului nu poate examina în fond şi cu atât mai puţin admite o excepţie invocată de intervenientul accesoriu în favoarea societăţii pârâte , excepţie care are un scop declarat contrar celui urmărit în proces de societate , întrucât astfel încalcă prevederile art. 54 cod procedură civilă. In consecinţă , admiterea în mod greşit a unei excepţii dirimante invocate cu. încălcarea dispoziţiilor art.54 cod procedură civilă are ca efect desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art.297 alin.l teza 1 cod procedură civilă, întrucât nu s-a cercetat fondul pricinii .

Asupra apelurilor comerciale de faţă;

 Prin cererea înregistrată sub nr.31093/3/2007 din 17 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI a Comercială, reclamanta T.A., domiciliată în Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, cu sediul în Bucureşti, ca instanţa să constate  nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii pârâte de la 15 aprilie 2007 şi să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea cererii s-a arătat ordinea de zi a şedinţei în care s-a adoptat hotărârea contestată şi s-a susţinut că această hotărâre este nulă absolut întrucât a fost adoptată cu votul lui Sava Cătălin, care era în acelaşi timp administrator al societăţii pârâte şi reprezentant al acţionarului majoritar F. T. L.. A susţinut că votul administratorului atrage nulitatea absolută a hotărârii AGA în conformitate cu dispoziţiile articolului 125 alin. 5 din legea  nr.31/1990, întrucât, dacă administratorul nu ar fi fost prezent şi nu ar fi votat, cvorumul prevăzut de lege şi de actul constitutiv nu ar fi fost întrunit.

 A susţinut, de asemenea, că rezultă clar intenţia de fraudare a intereselor celorlalţi acţionari care nu au participat la adunarea generală.

 La termenul din 22 octombrie 2007 au formulat cereri de intervenţie în interes propriu pe de o parte SC K. I. SRL şi SC J SRL, ambele cu sediul în Bucureşti şi pe de altă parte Z. A., cu domiciliul procesual ales în Bucureşti.

 În motivarea cererii de intervenţie în interes propriu, SC K. I. SRL şi SC J. SRL au arătat că solicită respingerea cererii  de chemare în judecată şi obligarea reclamantei T. A. la plata cheltuielilor de judecată, au prezentat situaţia de fapt pe care se grefează litigiul părţilor, precum şi situaţia juridică a societăţii pârâte, care  a impus ordinea de zi adunării generale.

 Au susţinut că cererea de intervenţie în interes propriu este admisibilă, întrucât interesul propriu este dat de calitatea intervenientelor de proprietari ai imobilelor situate în Bucureşti, str.Jiului şi că este netemeinică cererea de chemare în judecată, în primul rând pentru că este prescris dreptul la acţiune în conformitate cu dispoziţiile articolului 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, iar în al doilea  rând pentru că  dispoziţiile articolului  125 alin. 5 din lege nu sunt incidente, neexistând identitate între calitatea de administrator conferită de legea nr.31/1990 şi cea de  administrator special conferită de articolul 18 din legea nr.85/2006.

 În motivarea cererii de intervenţie în interes propriu, Z.A. a  arătat că solicită respingerea cererii introductive de instanţă şi a susţinut că reclamanta nu are calitate de acţionar, că acţiunea este inadmisibilă pentru că este lipsită de cauză, hotărârea A.G.E.A contestată fiind una din condiţiile legale de închidere a procedurii de faliment şi de plată a creditorilor.

A susţinut, de asemenea, că nu sunt incidente dispoziţiile  articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, câtă vreme Sava Cătălin avea calitatea de administrator special.

La termenul din 19 noiembrie 2007, pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, N. R. E. a depus cerere de intervenţie în interes propriu, iar SC K. I. SRL şi SC J. SRL au depus cerere de intervenţie în interesul SC A. SA.

În întâmpinare, pârâta a  solicitat  admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererilor de intervenţie în interes propriu  formulate de SC K. I. SRL, SC J. SRL şi Z. A., cu motivarea de esenţă că hotărârea  AGA a fost adoptată prin încălcarea incapacităţii speciale, propter rem, prevăzută de articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, sancţionată cu nulitatea absolută, expresă. De asemenea, a invocat şi neîndeplinirea condiţiei esenţiale de cvorum  prevăzute de articolul 115 alin.1 din legea nr.31/1990, cu motivarea că acţionarul majoritar nu a acordat mandat special pentru a  fi reprezentat. A susţinut că în cauză sunt incidente prevederile articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990 chiar şi dacă s-ar admite că există mandat din partea  acţionarului majoritar şi că încălcarea incapacităţii speciale prevăzute de această normă legală atrage nulitatea hotărârii în condiţiile articolului 948 alin. 1 Cod civil,  anume pentru lipsa capacităţii de a contracta.

A formulat apărări şi cu privire la cererile de interes, în interes propriu, pe care le-a apreciat inadmisibile în principiu.

 Cu titlu de cerere reconvenţională a solicitat ca instanţa să constatate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. din 15 aprilie 2007 pentru neîndeplinirea condiţiei esenţiale de cvorum prevăzută de articolul 115 alin.1 din legea nr. 31/1990, dar şi pentru încălcarea incapacităţii speciale prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990, care atrage lipsa capacităţii de a contracta, în condiţiile  articolului 948 alin. 1 Cod civil .

 În susţinerea cererii de intervenţie în interes propriu, N. R. E. a arătat că interesul este dat de calitatea sa de acţionar al societăţii pârâte şi de dorinţa sa de menţinere a acestei hotărâri a acţionarilor. A arătat că cererea de chemare în judecată este netemeinică pentru că, dispoziţiile articolului 125 alin.5 din legea nr.31/1990 instituind un motiv de nulitate relativă, dreptul la acţiune este prescris, fiind depăşit termenul de 15 zile de la data publicării hotărârii atacate în Monitorul Oficial. A arătat, de asemenea că dispoziţiile articolului 125 alin.5 din legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, întrucât nu există identitate între administratorul numit în condiţiile legii nr.31/1990 şi cel special numit în condiţiile articolului  18  din legea nr.85/2006.

 În motivarea cererii de intervenţie în interesul pârâtei SC A. SA, formulată de SC K. I. SRL şi de SC J. SRL au  fost reiterate susţinerile din cererea de intervenţie în interes propriu formulată de aceleaşi părţi.

 La termenul din  3 decembrie 2007, E.L.cu sediul în SUA a depus cerere de intervenţie, în interesul reclamantei, Z. A. a depus cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei, iar N. R. E. a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtei.

În motivarea cererii de intervenţie accesorie, E. L. a susţinut că interesul personal este justificat de calitatea de acţionar al societăţii pârâte şi de intenţia de a se asigura că toate hotărârile acestei societăţi respectă condiţiile de legalitate şi nu sunt de natură a-i leza drepturile. În ce priveşte cererea introductivă de instanţă, a solicitat admiterea cu aceeaşi motivaţie de fapt şi de drept ca şi cea folosită în susţinerea cererii reclamantei.

Cererile de  intervenţie accesorie formulate de Z. A. şi de N. R. E. sunt întemeiate pe aceleaşi motive de fapt şi de drept ca şi cererile pe care intervenienţii le formulaseră anterior în susţinerea interesului propriu.

La termenul din 19 noiembrie 2007, tribunalul a respins cererile de intervenţie în interes propriu,  cu motivarea că s-a solicitat anularea hotărârii AGA şi nu s-a invocat un drept propriu. La acelaşi termen de judecată, reţinând că, formal, cererea sprijină interesul pârâtei, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de SC K. I. SRL şi SC J SRL. Cu privire la aceeaşi cerere, la termenul din 17 decembrie 2007, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi în consecinţă a anulat cererea de intervenţie, reţinând că nu este întrunită condiţia articolului 8 alin.3 din actul constitutiv privitoare la reprezentarea societăţii în relaţiile cu terţii numai pe baza semnăturilor conjuncte ale ambilor administratori.

Tot la termenul din 17 decembrie 2007, tribunalul a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate de E. L., Z. A. şi N. R. E., reţinând în privinţa cererilor de intervenţie în interesul pârâtei că nu este obligatoriu ca interesul celui care intervine să fie identic cu cel al părţii pentru care intervine şi că interesul judiciar trebuie să fie identic, acesta fiind de a menţine sau anula hotărârea A.G.A..

În ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de Z. A., la termenul din 28 ianuarie 2008, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri (fila 266 a dosarului de fond), tribunalul a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la acel termen,  intervenientul Z. A. nu are calitate procesuală activă în cererea de intervenţie, deoarece nu a dovedit că a fost sau că este deţinător de acţiuni la SC A. SA.

Prin sentinţa  comercială nr.1585 din şedinţa camerei de consiliu de la 4 februarie 2008, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi în consecinţă a respins această cerere. A respins  cererea de intervenţie în favoarea reclamantei T. A., formulată de intervenienta E. L. şi a admis cererea de intervenţie în favoarea pârâtei SC A. SA, formulată de intervenienta N. R. E..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de constatare a nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A., cerere care, fiind formulată în condiţii de apărare juridică calificată, nu poate fi recalificată de instanţă, aceasta fiind  una dintre cele mai elocvente expresii ale principiului disponibilităţii acţiunii civile.

În ce priveşte motivul de nulitate invocat de reclamantă, a apreciat că nu vizează nulitatea absolută, întrucât  interdicţia prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990  nu vizează ocrotirea unor relaţii cu incidenţă  asupra ordinii publice ori asupra unor drepturi fundamentale ale  omului, ci exclusiv ocrotirea intereselor acţionarilor (unii faţă de ceilalţi) şi a administratorilor. A reţinut şi că administratorii sunt reprezentanţii societăţii, iar prin acceptarea  mandatului dat  numai de către unii dintre acţionari se  creează posibilitatea unei conduite abuzive din partea lor, precum şi intrarea în conflict de interese cu acţionarii care nu i-au mandatat.

În fine, prima instanţă a reţinut că admisibilitatea unei acţiuni vizează corespondenţa dintre motivele reale sau fictive - invocate de reclamant şi textele legale care justifică admiterea cererii, că această corespondenţă nu este întrunită în speţă, astfel că cererea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind inutil a mai analiza celelalte susţineri şi excepţii ale părţilor, cu consecinţele corespunzătoare asupra modului de soluţionare a cererilor de intervenţie.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel motivat reclamanta T. A. şi intervenienta în interesul reclamantei E.L., cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 1 aprilie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V a Comercială.

În motivarea apelului, a fost criticată hotărârea pentru greşita  dezlegare dată interdicţiei propter rem prevăzută de articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, pentru aplicarea  greşită a dispoziţiilor  articolului 132 alin.3, raportat la  articolul 125 alin.5 şi la articolul 115 din legea nr. 31/1990 şi pentru încălcarea principiilor preeminenţei  interesului social şi majorităţii la vot, care au ca  finalitate ocrotirea interesului general.

Au reiterat susţinerea referitoare la generarea majorităţii la vot prin încălcarea interdicţiei prevăzute de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990, a subliniat poziţia procesuală a pârâtei SC A. SA, care valorifică principiul disponibilităţii voinţei procesuale şi care reprezintă un act de achiesare expresă raportat la preeminenţa interesului societar.

Au susţinut că motivele invocate în cererea de chemare în judecată vizează nulitatea absolută, întrucât norma încălcată privitoare la formarea voinţei sociale  are caracter de ordine publică, având ca scop să ocrotească deopotrivă pe acţionari şi creditul general. Această  normă - au susţinut apelantele - circumstanţiază funcţia socială a dreptului de vot şi urmăreşte  să prevină manipularea cvorumului şi a majorităţii statutare, necesare în aprecierea  validităţii voinţei sociale şi pentru ocrotirea creditului general.

Apelantele au susţinut şi că raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut expres incapacitatea  este generată de prezumţia irefragabilă de fraudă la vot, fiind aplicabil principiul quod contra tenorem rationis introductum est, non est producendum ad questias şi că norma specială consacrată în articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990 este edictată pentru complinirea normei generale prevăzute de articolul 115 din acelaşi act normativ, ea determinând, la nivel obiectiv, registrul legal  de apreciere a existenţei şi validităţii voinţei societare, respectiv a consimţământului persoanei juridice ca subiect de drept.

Au invocat literatura de specialitate care este unanimă în a considera că sunt dispoziţii legale de ordine publică şi cele care au ca scop ocrotirea creditului, printre care cvorumul şi majoritatea, încălcarea acestora fraudând, deci invalidând voinţa socială. Au invocat sub acelaşi aspect şi decizia nr.537 din 5 februarie 2007 a I.C.C.J. - Secţia Comercială.

Apelul este întemeiat în drept şi pe dispoziţiile articolului 282 şi următoarele şi 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

La 15 mai 2008, SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat să se ia act şi de aderarea la apelul declarat de reclamanta T. A. şi de intervenienta E. L.. A solicitat admiterea apelului, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, SC A. SA a invocat în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului - intervenient Z. A., în legătură cu care instanţa de fond a statuat prin încheiere interlocutorie lipsa calităţii procesuale active, această măsură nefiind apelată de nici una din părţi, care astfel au achiesat la soluţia pronunţată de prima instanţă pe această excepţie.

Pe fondul apelului, s-a solicitat în principal respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca neavenită, cu motivarea de esenţă că, sub aspectul conduitei procesuale, intervenienta nu poate opune apărări contrare apărărilor pârâtei. În această ordine de idei, au fost invocate prevederile articolelor 49 alin.3,54 şi 56 Cod procedură civilă, susţinându-se că intervenientul accesoriu are permisiunea de a efectua doar actele de procedură circumstanţiate de principiul  disponibilităţii voinţei juridice a celui în favoarea  căruia se face cererea incidentală.

S-a susţinut şi că principiul accesorium sequitur principale antrenează dependenţa procesuală, astfel încât intervenţia nu poate genera efecte de natură să conducă la anihilarea voinţei juridice procesuale a SC A. SA, având în vedere achiesarea expresă a acestei societăţi la cererea de chemare  în judecată.

A susţinut că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată pe fond întrucât dispoziţiile articolului 125 alin.5 din legea nr.31/1990 circumstanţiază raţiuni de interes public, respectiv îndeplinirea condiţiilor de cvorum şi de majoritate statutară la vot, esenţiale şi de fond în aprecierea existenţei şi validităţii voinţei societare. A adus acelaşi tip de argumente ca şi apelantele în susţinerea acestei critici, arătând în plus că dispoziţiile articolului 125 alin. 5 din lege instituie o incapacitate in personam expres prevăzută de lege, caz în care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 948  pct.1 şi 950 pct.4 Cod civil, sancţiunea actului social este nulitatea absolută.

De asemenea, SC A. SA a susţinut că,  generată de votul asociaţilor, voinţa persoanei juridice nu se reduce la o simplă însumare a voturilor, ci reprezintă o realitate de ordin diferit, care îşi exprimă subiectivitatea distinctă ca entitate colectivă instituţionalizată.

Întâmpinarea şi cererea de aderare la apel sunt întemeiate în drept şi pe dispoziţiile articolului 293 alin. 1 Cod procedură civilă

La 20 iunie 2008, intima intervenientă N. R. E. a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta T. A. şi  E. L. şi la cererea de aderare la apel formulate de SC A. SA. A formulat apărări faţă de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În ce priveşte cererea de aderare la apel, a invocat excepţia inadmisibilităţii  şi a susţinut că întâmpinarea şi cererea de aderare  la apel  sunt două acte de procedură cu funcţii diferite şi incompatibile, întâmpinarea  fiind un mijloc de apărare, iar aderarea la apel o cale de atac.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata intervenientă a arătat că redactarea articolului 293 alin.1 Cod procedură civilă este clară şi nu poate avea decât o interpretare, anume că poate adera la apelul părţii potrivnice doar intimatul care are un interes opus părţii apelante, fiind inadmisibilă cererea de aderare la apel atunci când  aderantul are acelaşi interes ca apelantul. A solicitat, pe fond, respingerea ca neîntemeiate a apărărilor formulate de SC A. SA.

La termenul din 9 octombrie 2008, apelanta pârâtă a renunţat  la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului Z. A., faţă de împrejurarea că acesta nu figurează în citativ.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea reţine şi constată următoarele:

Privitor la inadmisibilitatea cererii de aderare la apel, Curtea apreciază excepţia ca neîntemeiată şi o va respinge pentru următoarele  considerente:

Argumentul legat de forma în care este redactat actul procedural numit "cerere de aderare la apel" este apreciat de Curte ca lipsit de fundament.

Potrivit dispoziţiilor articolului 289 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul are obligaţia de a depune întâmpinare, iar potrivit dispoziţiilor articolului 293 Cod procedură civilă, el are facultatea de a formula cerere  de aderare la apel.

Nici o dispoziţie legală nu îl împiedică pe intimat să reunească cele două acte de procedură în cuprinsul unuia singur, atâta vreme cât condiţiile formale prevăzute generic de articolul 82 Cod procedură civilă pentru redactarea cererilor sunt respectate (iar în speţă nici nu au fost contestate), iar judecătorul poate şi chiar este obligat, potrivit dispoziţiilor articolului  84 Cod procedură civilă, să dea actelor de procedură calificarea corespunzătoare.

În speţă, Curtea apreciază că intenţia de aderare la apel a intimatei pârâte este dincolo de orice îndoială şi că în privinţa actului de procedură întocmit în acest scop sunt respectate toate condiţiile formale, de aceea apărarea intimatei interveniente este apreciată ca neîntemeiată sub acest aspect.

Argumentul legat de contrarietatea de interese care trebuie să existe între apelant  şi  intimatul care aderă la apel nu poate fi primit, întrucât această condiţie nu rezultă  nici expres, nici implicit din economia articolului 293 Cod procedură civilă , iar principiul de interpretare legislativă ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu permite o interpretate care să adauge la lege. Curtea reţine că în speţă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate impuse de prevederea legală  precitată, respectiv cererea de aderare la apel este făcută de intimata pârâtă, este formulată după împlinirea termenului  de apel (care, în privinţa sa, a avut loc la 24 martie 2008, conform dovezii de comunicare de la fila 271 a dosarului de fond) şi tinde expres la schimbarea hotărârii instanţei de fond, în privinţa acesteia nesubzistând nici un motiv de inadmisibilitate.

Apelul şi cererea de aderare la apel sunt apreciate ca întemeiate şi vor fi admise de Curte în limitele şi pentru următoarele considerente:

În raport de cererea introductivă de instanţă, de cererea  reconvenţională şi de cererea de intervenţie accesorie formulată de Z. A., Curtea apreciază că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului cererilor cu care a fost sesizată şi nici nu s-a pronunţat cu privire la toate aceste cereri.

Astfel, deşi prin încheierea de dezbateri de la 28 ianuarie 2008 tribunalul a constatat că intervenientul Z. A. nu are legitimare procesuală activă în cererea de intervenţie accesorie, prin hotărârea pronunţată la 4  februarie 2008 nu s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia pentru lipsa calităţii procesuale  active.

De asemenea, tribunalul nu s-a pronunţat asupra cererii formulate  de  SC A. SA de constatare a nulităţii absolute a hotărârii AGEA din 15 aprilie 2007, deşi  a fost expres învestită cu soluţionarea unei cereri reconvenţionale având acest obiect, cerere întemeiată în drept pe prevederile articolului 119 Cod procedură civilă (filele 86-90 ale dosarului  de  fond). Astfel, Curtea reţine că intenţia SC A. SA de a învesti instanţa de fond cu o cerere reconvenţională reiese atât din titulatura actului de procedură  - "întâmpinare şi cerere reconvenţională", din temeiul de drept invocat - articolul 119 Cod procedură civilă, cât şi din dezvoltarea  motivelor de fapt şi de drept ale acestei cereri, care diferă parţial de cele din cererea introductivă de instanţă. Se reţine că pârâta invocă încălcarea incapacităţii speciale, propter rem, prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr. 31/1990, cu consecinţe asupra îndeplinirii condiţiei esenţiale de cvorum prevăzute de  articolul 115 alin. 1 din acelaşi act normativ, precum şi lipsa capacităţii de a contracta, prin raportare la dispoziţiile articolului 948 alin. 1 Cod civil.

Toate aceste aspecte au fundamentat convingerea Curţii că pârâta a înţeles ca într-un singur act de procedură să îşi motiveze poziţia faţă de cererea introductivă de instanţă, pe calea întâmpinării, dar şi să învestească instanţa  cu o cerere reconvenţională, cerere lăsată, însă, nesoluţionată de instanţa de fond.

În ce priveşte cererea de chemare în judecată, Curtea apreciază soluţia ca lipsită de fundament legal pe de o parte pentru că excepţia inadmisibilităţii a  fost greşit admisă şi pe de altă parte pentru că nu s-a realizat o adevărată cercetare a tuturor motivelor de nulitate invocate.

Astfel, Curtea reţine că judecătorul fondului a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare a nulităţii absolute în raport de motivul de nulitate  bazat  pe încălcarea prevederilor articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, reţinând că nulitatea prevăzută de această dispoziţie legală este  una relativă, ce nu poate fi valorificată pe calea procesuală aleasă în condiţiile în care cererea de chemare în judecată nu poate fi recalificată.

Dând eficienţă acestei excepţii, prima instanţă a nesocotit împrejurarea că autoarea excepţiei este intimata N. R. E., intervenientă voluntară în favoarea pârâtei SC A. SA, care a arătat expres în cererea sa de intervenţie că solicită respingerea cererii de chemare în judecată. În privinţa cadrului procesual, Curtea reţine că, potrivit principiului de drept  tantum devolutum, quantum appellatum, nici una dintre apelante nu a ridicat obiecţiuni, poziţia procesuală de intervenientă voluntară accesorie a lui N. R. E. neformând obiectul controlului judiciar.

Numai că, dacă în ceea ce priveşte cadrul procesual poziţia procesuală a părţilor este consolidată, controlul judiciar este solicitat a fi realizat în privinţa actelor de procedură efectuate de intervenienta accesorie. În motivarea cererii de aderare la apel, SC A. SA a invocat soluţionarea excepţiei invocată de intervenienta N. R. E. cu încălcarea prevederilor articolului 49 alin.3, raportat la articolele 54 şi 56 Cod procedură civilă.

Critica este întemeiată. Poziţia pârâtei faţă de cererea de  chemare în judecată este de achiesare, atât reclamanta cât şi pârâta solicitând ca instanţa să constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA contestate. Dimpotrivă, poziţia intervenientei este de respingere a cererii de chemare în judecată, scop în care a invocat şi excepţia de inadmisibilitate.

Pe cale  de consecinţă,  deşi strict formal intervenienta N.  R. E. stă în proces în interesul pârâtei SC A. SA, actele de procedură întreprinse de aceasta vin în contradicţie cu interesul acesteia,  interes  declarat expres  prin  achiesarea la pretenţia dedusă judecăţii de către reclamantă. Or, câtă vreme nici o interdicţie legală nu există în materia de faţă în sarcina societăţii comerciale de a achiesa la cererea de  anulare a unei  hotărâri AGA luată de acţionarii săi, Curtea apreciază că societatea comercială, ca subiect de drept de sine stătător, este suverană în a-şi determina în mod exclusiv interesul şi în exprimarea poziţiei în proces, interesul  neputându-i fi impus de un terţ, fie acesta  chiar acţionar al său. Recunoaşterea dreptului societăţii pârâte de a-şi stabili poziţia procesuală este, de altfel, expresia deplină a principiului disponibilităţii în procesul civil, la a cărui respectare judecătorul trebuie să vegheze.

În această situaţie, Curtea apreciază că judecătorul fondului nu putea examina în fond şi cu atât mai puţin admite o excepţie care avea un scop declarat contrar celui urmărit de partea pârâtă, întrucât astfel a contravenit dispoziţiilor articolului  49 alin. 3 şi 54 Cod procedură civilă. În acest condiţii, analiza de către Curte a temeiniciei excepţiei de inadmisibilitate în raport de caracterul relativ sau absolut al nulităţii invocate devine de prisos, câtă vreme s-a statuat asupra împrejurării că această excepţie nu putea fi primită în situaţia specială prevăzută de articolele 49  alin. 3 şi 54 Cod procedură civilă.

Tot în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate, Curtea apreciază hotărârea instanţei de  fond ca fără temei legal, întrucât,şi dacă s-ar trece dincolo de interdicţia expresă impusă de articolul 54 Cod procedură civilă, judecătorul fondului nu avea posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea introductivă de instanţă în integralitatea ei, câtă vreme s-a pronunţat doar pe nulitatea legată de încălcarea prevederilor articolului 125 alin. 5 din legea nr. 31/1990.

Or, deşi în cererea introductivă de instanţă apelanta reclamantă a invocat ca temei juridic doar nesocotirea dispoziţiilor articolului 125 alin. 5  din legea  nr.31/1990, din dezvoltarea motivării acestei cereri reiese că apelanta reclamantă a susţinut şi încălcarea condiţiilor referitoare la cvorum (paragraful ultim al paginii a doua a cererii), aspect neanalizat de judecătorul fondului şi neacoperit de considerentele relative la caracterul nulităţii invocate.

Ca atare, în ce priveşte cererea introductivă se reţine că soluţia este nelegală, pe de o parte prin prisma eficienţei acordate excepţiei inadmisibilităţii, iar pe de altă parte pentru necercetarea integrală a temeiurilor invocate.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără temei legal şi  cu încălcarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire, de  aceea, pentru o soluţionare unitară a cauzei, admiţând apelul şi cererea de aderare la apel în conformitate cu dispoziţiile articolelor 295 şi 296 Cod procedură civilă, reţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită şi că nici nu a făcut o cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, va desfiinţa sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în conformitate cu dispoziţiile articolului 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare