Excepţie de neconstituţionalitate. Admisibilitate. Condiţia ca dispoziţia a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Art. 6 din Legea nr. 78/2000 - natura normei juridice

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze de minori şi familie, decizia penală nr. 1421 din 10.11.2008

Excepţie de neconstituţionalitate. Admisibilitate. Condiţia ca dispoziţia a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Art. 6 din Legea nr. 78/2000 - natura normei juridice

1. Din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

2. Dispoziţiile art. 6 din legea nr. 78/2000 sunt norme juridice explicative, şi nu de sine-stătătoare, căci se aplică în conformitate cu dispoziţiile codului penal (art. 254-257), fără să aibă caracter incriminator, de natură a produce consecinţe juridice directe asupra stabilirii răspunderii penale.

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

art. 6 din Legea nr. 78/2000

Prin încheierea din data de 16.09.2008, pronunţată în dosarul nr. 53898/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Penală, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpatul L.I.

 Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul L.I. a invocat neconcordanţa între dispoziţiile art.6 din Legea 78/2000 şi art.23 alin. (12), art.11, art. 20 rap. la art.7 din Convenţia Europeana privind Drepturile Omului, art.73 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, însă dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au o legătură aparte, de natură să influenţeze în mod direct şi concret soluţionarea cauzei.

 Art.6 din Lg.78/2000 prevede că infracţiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 C.p., de dare de mită prevăzută de art. 255 C.p., de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C.p. şi de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C.p., se pedepseşte potrivit acestor texte de lege.

Inculpatul a fost trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C.p., vinovăţia acestuia urmând a fi stabilită de către instanţa în raport de aceste dispoziţii legale, astfel încât, chiar dacă Curtea Constituţională ar confirma neconstituţionalitatea art.6 din Legea 78/2000, aceasta ar rămâne fără efect în prezentul proces penal, deoarece această normă defineşte infracţiunile de corupţie prevăzute de actul normativ special, fiind totodată o normă de trimitere la dispoziţiile Codului penal, care reglementează aceste fapte.

În plus, autorul excepţiei critică neconcordanţa art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce nu poate constitui obiect al controlului de neconstituţionalitate, în raport de prevederile art. 2 şi art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr.47/1992.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul L.I., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei invocate, deoarece dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, criticate pe această cale, au legătură cu fondul cauzei, constituind norma de incriminare a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fără a se constata anterior neconstituţionalitatea acestor dispoziţii. Inculpatul a mai arătat că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu satisfac exigenţele legalităţii incriminării, în condiţiile în care nu indică conduita ilicită sancţionabilă, existând doar o trimitere generică la dispoziţiile codului penal.

Recurentul-inculpat a susţinut, totodată, că admisibilitatea excepţiei rezultă din deciziile anterior pronunţate de Curtea Constituţională care, învestită fiind cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege, s-a pronunţat asupra fondului acesteia, fără a o respinge ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului şi încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C.p.p., Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a apreciat în mod întemeiat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, a căror neconstituţionalitate a fost invocată pe cale de excepţie, nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

În acest sens, Curtea reţine că potrivit art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionalitate cu soluţionarea unei excepţii ridicate în faţa instanţei judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale implică verificarea prealabilă a îndeplinirii cumulative a trei condiţii de admisibilitate, respectiv: a) dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; b) excepţia să fie ridicată la cererea unei părţi, a procurorului  sau de către instanţa de judecată din oficiu; c) neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate să nu fi fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii.

În cauză de faţă, aşa cum întemeiat a reţinut şi instanţa de fond, inadmisibilitatea excepţiei derivă din neîndeplinirea primei condiţii enunţate, respectiv lipsa unei legături de substanţă între dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi soluţionarea cauzei având ca obiect infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului L.I.

Sub acest aspect, Curtea reţine că din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Or, în cauza de faţă, inculpatul L.I. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevederile art. 257 C.p. constituind norma de incriminare în acest caz. Dispoziţiile art. 6 din legea nr. 78/2000, potrivit cărora "infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 254 C.p.....şi de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C.p. se pedepsesc potrivit acestor text de lege" au caracterul unei norme juridice explicative, şi nu un caracter de sine-stătător, căci se aplică în conformitate cu dispoziţiile codului penal expres menţionate.

Raportarea la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 în cauza de faţă nu înlătură caracterul de normă explicativă acestei prevederi legale şi nu este de natură să îi confere caracter incriminator, de natură a produce consecinţe juridice directe asupra stabilirii răspunderii penale a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Drept urmare, o eventuală declarare ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu ar avea o influenţă hotărâtoare asupra modului de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de recurentul-inculpat, concluzia neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 fiind, astfel, nejustificată.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază lipsite de relevanţă susţinerile recurentului-inculpat referitoare la neconcordanţa dintre prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi exigenţele legalităţii incriminării (critici care, de altfel, nu se subsumează condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, ci fondului acesteia), precum şi la modul de soluţionare a unor excepţii de neconstituţionalitate similare prin alte decizii ale Curţii Constituţionale (inadmisibilitatea excepţiei în cauza de faţă neputând fi înlăturată prin considerente ce ţin de fondul excepţiilor asupra cărora Curtea s-a pronunţat în alte speţe).

Pe cale de consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., Curtea a respins recursul ca nefondat şi în baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a obligat recurentul-inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare