Tentativă la omor şi vătămare corporală gravă - distincţie. Punerea în primejdie a vieţii persoanei - accepţiunea juridică şi medico-legală

Domenii asociate:

- infracţiuni

- penal

- omor

- vătămare corporală gravă

Dosar nr. 1721/116/2008

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze de minori şi de familie, decizia penală nr. 296 din 11 decembrie 2008

Tentativă la omor şi vătămare corporală gravă - distincţie. Punerea în primejdie a vieţii persoanei - accepţiunea juridică şi medico-legală

Întrucât tentativa la omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, iar infracţiunea de vătămare corporală gravă nu poate avea în vedere decât accepţiunea medico-legală a expresiei, constatarea medico-legală nu poate constitui prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor ci, cel mult, un element de fapt, care pentru a fi relevant, trebuie să se coroboreze în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale, care să contureze latura subiectivă specifică acestei ultime infracţiuni, respectiv intenţia de a ucide.

art. 20 raportat la art. 174, art. 182 alin. (2) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 120 din 14.10.2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.N.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 24/25.06.2008, inculpatul a turnat diluant peste fratele său şi apoi l-a incendiat, producându-i arsuri pe 30-39% din suprafaţa corpului, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată şi, în subsidiar, redozarea pedepsei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Distincţia dintre tentativa la omor şi vătămarea corporală gravă este o problemă controversată întrucât urmarea celor două infracţiuni este comună, ea constând în punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Această expresie prezintă două accepţiuni:

a) una juridică, ce constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi caracterizate de intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura lor şi împrejurările de săvârşire, că infractorul a avut intenţia de a ucide, nu intenţia generală de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei;

b) alta medico-legală, constând în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, generat de natura şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, pericol ce poate fi imediat, tardiv sau potenţial, important fiind ca leziunea să determine moartea, indiferent de modul de îndepărtare a lui (prin tratament medical sau reactivitate organică crescută).

Infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 C. pen., în modalitatea punerii în primejdie a vieţii persoanei, nu poate avea în vedere decât accepţiunea medico-legală a expresiei, iar tentativa la omor pe cea juridică.

Întrucât tentativa la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 C. pen. are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, aprecierea medico-legală nu poate constitui în acest caz prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor ci, cel mult, un element de fapt, care pentru a fi relevant, trebuie să se coroboreze în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale (de ordin juridic), cum sunt, de pildă, intenţia, premeditarea, etc.

De aceea, împrejurarea constatată medical, că victima a suferit leziuni care i-au pus în pericol viaţa nu poate fi folosită ca argument pentru încadrarea faptei în tentativă la omor, ci doar în vătămare corporală gravă (În acest sens, a se vedea Tribunalul Suprem, decizia nr.34/1978, în Culegere de decizii pe anul 1978, p. 301).

În literatura juridică s-a susţinut, în mod unanim, că tentativa la omor se deosebeşte de vătămarea corporală gravă numai sub aspectul laturii subiective. Intenţia de a ucide (animus necandi) trebuie stabilită în raport de toate împrejurările cauzei (dolos ex re), cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, raporturile dintre făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

Cu alte cuvinte, criteriul subiectiv pentru sancţionarea unor fapte ca vătămare corporală gravă sau tentativă la omor trebuie dedus din elemente obiective, cum ar fi, de exemplu, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta. Astfel, este eronat să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a corpului constituie infracţiunea de tentativă la omor, fără a lua în considerare şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, cum ar fi cele care privesc modul de derulare a acţiunii ori chiar persoana inculpatului.

Astfel, în speţă, nu se poate concluziona, raportat la persoana inculpatului şi la antecedentele sale patologice (psihopatie instabil-impulsivă, tulburare dizarmonică de personalitate de tip instabil-impulsiv, cu abuzuri etilice) că a avut intenţia (chiar indirectă) să-şi ucidă fratele, rezultând că inculpatul a urmărit doar să-l îndepărteze pe fratele său de la locuinţa sa şi a mamei sale, întrucât acesta nu-l lăsa să se odihnească. Aceste împrejurări sunt confirmate şi de martora Iosif Profila şi, într-o oarecare măsură, chiar de către partea vătămată.

De altfel, instanţa de control judiciar nu poate face abstracţie nici de o altă împrejurare care confirmă aserţiunile de mai sus, împrejurarea că inculpatul însuşi a fost cel care a aruncat apă dintr-un recipient peste partea vătămată şi a ajutat-o să dezbrace tricoul care luase foc, stingând focul la scurt timp.

Într-un asemenea context, nu se poate concluziona că inculpatul a acţionat, chiar şi cu intenţia indirectă de a-şi ucide fratele, pentru ca în sarcina lui să fie reţinută tentativa la infracţiunea de omor, ci cea de vătămare corporală gravă, sens în care, potrivit art. 334 C. pr. pen., Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art.182 alin. (2) C. pen.

Domenii speta

Spete similare