Procedura insolvenţei. Raport al lichidatorului. Neindicarea cauzelor care au condus la insolvenţă. Închiderea procedurii. Punerea creditorilor în imposibilitate de a solicita atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere. Consecinţă.

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 100 din 23 ianuarie 2009. IREVOCABILĂ.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V  a Comercială

Procedura insolvenţei. Raport al lichidatorului. Neindicarea cauzelor care au condus la insolvenţă. Închiderea procedurii. Punerea creditorilor în imposibilitate de a solicita atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere. Consecinţă.

Articolul 25 alineat 1 litera a şi articolul 59 din legea nr.85/2006. Articolul132 alineat 2 din legea nr.85/2006.

Închiderea procedurii în temeiul articolului 132 alineat 2 din legea nr.85/2006, în condiţiile în care raportul lichidatorului asupra cauzelor insolvenţei nu indică în concret aceste cauze şi persoanele care se fac vinovate, astfel cum prevăd dispoziţiile articolului  25 alin1 litera a şi dispoziţiile articolului 59 din legea nr.85/2006, îi pune pe creditori în imposibilitatea de a-şi valorifica dreptul prevăzut de articolul 138 di lege şi le produce o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, pentru refacerea raportului.

Asupra recursurilor comerciale de faţă.

Prin sentinţa comercială nr. 254 din 29 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 128/122/2005 al Tribunalului Giurgiu, judecătorul - sindic a respins contestaţiile formulate de N. S. şi de T. C. contra măsurii lichidatorului judiciar de respingere a declaraţiilor de creanţă.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile articolului 65 din legea nr. 85/2006, la cererile de înscriere la masa credală nu s-au depus documente justificative şi că, prezent personal, contestatorul T. C. a arătat că nu a încheiat contract cu falita. A reţinut şi că se evocă în principal predarea terenurilor spre exploatare în calitatea contestatorilor de membri asociaţi, aceştia nefiind nominalizaţi în calitate de creditori în lista întocmită de debitor şi nefiind identificaţi în documentele contabile puse la dispoziţia lichidatorului.

Totodată, judecătorul - sindic a reţinut că astfel de creanţe în contra averii falitei, potrivit prevederilor legii nr. 36/1990, sunt condiţionate de depunerea de dovezi şi urmând regimul stabilit de legea nr.85/2006. În consecinţă, a apreciat că în mod corect s-a procedat la verificarea declaraţiilor de creanţă şi s-a reţinut lipsa dovezii calităţii de creditor şi a existenţei drepturilor de creanţă, respingând contestaţia în conformitate cu prevederile articolului 75 şi 11 litera i din legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs motivat contestatorul T. C., cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 5 martie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V a Comercială.

În motivarea recursului s-a arătat că terenul aflat în proprietate recurentului - contestator a fost predat în arendă societăţii debitoare în anul 1990, societate repartizând anual, conform înţelegerii părţilor, pe bază de tabel produse sau bani. A arătat că în anul 1990 nu s-au perfectat acte privind arenda, întrucât lipsea cadrul legal şi că, deşi în 1994 a apărut o reglementare în materie, societatea debitoare nu a înţeles să încheie contract de arendă, raporturile juridice continuând ca în precedent până în anul 2004, când terenul a fost transferat la cererea recurentului-contestator la SC A. I. 2002 SRL.

Recurentul-contestator a susţinut că neîncheierea contractului le este imputabilă administratorilor societăţii şi că, urmare a folosirii nedeclarate a terenului, societatea debitoare a realizat un profit  nedeclarat, lichidatorul având obligaţia de a verifica activitatea desfăşurată de societate, cu atât mai mult cu cât era evident că tabelele cu drepturile cuvenite arendatorilor nu se puteau afla în evidenţele contabile ale societăţii.

A susţinut şi că lichidatorul a ignorat şi transferul folosinţei terenului către o altă societate şi că hotărârea pronunţată este rodul tratării cu superficialitate a contestaţiei şi al ignorării dovezilor de la dosar.

Recursul nu este întemeiat în drept.

Nu s-au depus întâmpinări la acest recurs.

Prin sentinţa comercială nr. 36 din 4 martie 2008, pronunţată în acelaşi dosar , judecătorul - sindic, în baza articolului 132 alineat  2 din legea nr.85/2006, a respins obiecţiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. la raportul final al lichidatorului, a respins ca rămas fără obiect contestaţia formulată de aceeaşi creditoare împotriva tabelului definitiv al creanţelor, a aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare şi a închis procedura falimentului debitoarei SOCIETATEA AGRICOLĂ V. GH. L-a descărcat pe lichidator de îndatoriri şi responsabilităţi şi a dispus comunicarea hotărârii la registrul societăţilor agricole de la Judecători Giurgiu, pentru efectuarea menţiunii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reţinut că la 12 decembrie 2007 A.V.A.S. a formulat contestaţie privind înscrierea în tabel a creanţei de 41.489 lei, faţă de valoarea consolidată datorată de 80.966 lei, că lichidatorul a recunoscut că această din urmă valoare este cea corectă,  în atare situaţia contestaţia rămânând fără obiect.

În ce priveşte obiecţiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. la raportul final, referitoare la neindicarea cauzelor care au generat insolvenţa şi a persoanelor cărora le este imputabilă insolvenţa debitoarei, a reţinut că acestea sunt nefondate, întrucât raportul asupra cauzelor insolvenţei a fost întocmit şi depus la 26 ianuarie 2006, că în acest raport au fost menţionate împrejurările care au general incapacitatea de plată şi faptul că nu sunt incidente dispoziţiile articolului  138 din legea nr.85/2006. A mai reţinut că în raportul final au fost descrise operaţiunile de lichidare şi că s-au reluat consideraţiile asupra aplicării dispoziţiilor articolului 138 din legea nr.85/2006, astfel că obiecţiunile apar ca nefondate.

Reţinând insuficienţa fondurilor obţinute, a făcut aplicarea articolului 132 alineat 2 din legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea A.V.A.S., cauza fiind înregistrată la nr. 138.36/122/2005 din 9 iunie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V a Comercială .

În motivarea recursului s-a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă  şi s-a solicitat şi examinarea cauzei sub toate  aspectele, în conformitate cu dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă.

Recurentul-creditor a susţinut că lichidatorul s-a limitat la a preciza că nu au fost identificate acte şi fapte generatoare de stăre de insolvenţă şi că scurtele consideraţii ale lichidatorului privitor la aplicabilitatea articolului 138 din legea nr.85/2006 nu pot constitui raportul amănunţit la care se referă dispoziţiile articolului 25 alineat 1 litera a şi dispoziţiile articolului 59 din legea nr.85/2006.

A precizat care sunt împrejurările cu privire la care a solicitat ca lichidatorul să-şi expună punctul de vedere în raportul final, acestea impunându-se a fi lămurite cu atât mai mult cu cât raportul de activitate nu indică motivele intrării societăţii debitoare în incapacitate de plată.

Din acest punct de vedere, a apreciat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului rolului activ al instanţei de judecată, instituit de articolul 129 Cod procedură civilă, judecătorul - sindic având obligaţia legală de a cenzura întreaga activitate a lichidatorului.

A susţinut şi că este în continuare prejudiciată, întrucât creanţa deţinută împotriva societăţii debitoare nu a fost recuperată.

Recursul este întemeiat în drept şi pe dispoziţiile articolelor 8 şi 12 din legea nr.85/2006.

La termenul din 13 iunie 2008, făcând aplicarea articolului 8 alineat  6 din legea nr.85/2006, Curtea a dispus reunirea celor două cauze, dosarul nr. 128.36/122/2005 fiind conexat la dosarul nr. 128/122/2005.

Nu s-au formulat întâmpinări nici la recursul declarat de A.V.A.S.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat recursul declarat de recurentul T.C. ca nefondat şi îl va respinge cu această motivare şi pentru următoarele considerente:

Se remarcă din dezvoltarea argumentelor aduse în recurs că, în fapt, nici o critică nu s-a adus considerentelor în care judecătorul - sindic a reţinut că recurentul nu a adus dovezi în susţinerea declaraţiei de creanţă şi nici în susţinerea contestaţiei, acest aspect fiind corect stabilit de judecătorul - sindic.

În plus, Curtea a constatat pe de o parte că nici chiar contestatorul însuşi nu a fost în măsură să indice cuantumul creanţei cu care solicită să fie trecut în tabel, deşi avea această obligaţie potrivit dispoziţiilor articolului 31 alineat 1 lit a din legea nr.85/2006, iar pe de altă parte că acest cuantum nu era nici determinabil în lipsa unor dovezi care să ateste creanţa.

Or, dispoziţiile articolului 31 alineat 2 din legea nr.85/2006 îl obligă pe creditor să anexeze la declaraţia de creanţă documentele justificative ale creanţei, iar nesocotirea acestei obligaţii nu poate fi înlăturată prin transferul acestei responsabilităţi asupra lichidatorului, respectiv a judecătorului - sindic, cu atât mai puţin cu cât recurentul însuşi arată că nu s-a încheiat contract de arendare, deci lipseşte dovada raporturilor juridice şi că în evidenţele contabile ale societăţii agricole debitoare nu se regăsesc nici tabelele de repartizare a sumelor sau produselor cuvenite asociaţilor pentru exploatarea terenurilor.

În atare situaţie, fără a acredita ideea că, în lipsa unor înscrisuri doveditoare, societatea agricolă ar fi fost în drept să realizeze un profit nedatorat, Curtea a apreciat că recurentul avea obligaţia, pentru  a-şi prezerva drepturile aferente terenului, să obţină un titlu executoriu care să ateste aceste drepturi şi pe baza căruia să poată fi înscris la masa credală. Prin urmare, în lipsa unui astfel de titlu executoriu, precum şi în lipsa oricăror dovezi cu privire la existenţa raporturilor juridice contractuale, Curtea apreciază ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de judecătorul - sindic, reţinând că dovada impusă de dispoziţiile articolului 31 alineat  2 din legea nr.85/2006 în sarcina recurentului - contestator nu a fost făcută.

Mai mult, Curtea reţine că recurentul - creditor a formulat cerere de înscriere la masa credală după întocmirea tabelului definitiv consolidat (aceste din urmă depunându-se la 16 februarie 21006 - fila 164 verso a dosarului de fond, iar declaraţia depusă la 24 mai 2007 - fila 359 a aceluiaşi dosar),astfel că în mod corect judecătorul - sindic a făcut referire în hotărârea atacată la dispoziţiile articolului 75 din legea nr.85/2006, contestaţia la măsura luată de lichidator trebuind calificată contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor.

În raport de această calificare, Curtea a apreciat contestaţia ca neîntemeiată şi pentru că în cauză nu s-a făcut dovada descoperirii existenţei unui fals, dol sau a unei erori esenţiale sau a unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, împrejuri care să justifice neînscrierea creanţei în tabel, astfel cum impun prevederile articolului 75 alineat 1 din legea nr.85/2006.

Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curţii că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în privinţa acesteia nesubzistând nici unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de articolul 304 sau 3041 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, recursul formulat de recurentul - creditor Tarara Crăciun împotriva sentinţei comerciale nr. 254 din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu va fi respins ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă.

Recursul formulat de recurenta - creditoare A.V.A.S. este apreciat ca întemeiat şi a fost admis pentru următoarele considerente.

Analizând raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare, se remarcă schematismul acestuia şi faptul că este structurat în mod expozitiv, fără nici o analiză a indicatorilor care să permită a conchide ceva în legătură cu evoluţia economică a societăţii debitoare. Se remarcă, de asemenea, că lichidatorul nici nu indică în concret cauzele ajungerii în insolvenţă, după cum nici nu face o analiză a fiecăreia dintre ipotezele prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea nr.85/2006 privind atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.

În atare situaţie, Curtea a reţinut ca întemeiată susţinerea recurentei - creditoare A.V.A.S. despre imposibilitatea în care se află de a solicita atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, singurul remediu în măsură a înlătura această vătămare fiind refacerea acestui raport al lichidatorului, întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor articolului  25 alineat 1 litera a şi a dispoziţiilor articolului 59 din legea nr.85/2006.

Pe cale de consecinţă, în temeiul articolului 304 punctul 9,raportat la articolul 3041 şi la articolul 312 alineatele 1-3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 36 din 4 martie 2008, a casat hotărârea atacată şi, reţinând că nestabilirea cauzelor insolvenţei şi a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea la insolvenţă valorează necercetare a fondului cauzei, în temeiul articolului 312 alineat 5 teza I Cod procedură civilă a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare