Desfacerea căsătoriei. Autoritate părintească. Nelegalitatea acordului părţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinţeşti de către unul dintre părinţi.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. xxx/838/2012, reclamanta C.M.I., domiciliată în comuna F, jud., Galaţi,  a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C.F., instanţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul şi înregistrată la Primăria Comunei Lieşti sub nr. xx, din culpa exclusivă a acestuia, exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate de către reclamantă asupra minorilor C.M.F, născută la data de …., C.A.M. născută la data de ….., C.A.I. născută la data de ….. şi C.A.R. născut la data de …… şi stabilirea contribuţiei pârâtului la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorilor în raport cu nevoile acestora şi cu posibilităţile pârâtului, stabilirea domiciliului minorilor la domiciliul reclamantei, revenirea reclamantei la numele anterior, respectiv R., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat în motivarea cererii că s-a căsătorit cu pârâtul la …, în timpul căsătoriei acestora s-au născut minorii C.M.I., C.A.M., C.A.I., C.A.R. La scurt timp după naşterea primului copil au apărut neînţelegeri între părţi pe fondul consumului de alcool, pârâtul nu munceşte şi a pedepsit excesiv copii în mai multe rânduri. Apreciază că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, nu mai există afecţiune şi prietenie între părţi, situaţie în care solicită desfacerea căsătoriei.

În drept, invocă prevederile art 373 litera b), art 398, art. 400, art 402 cod civil.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus copiile certificate cu originalul ale certificatelor de naştere ale minorilor, copia certificatului de căsătorie.

Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 39 de lei, conform chitanţei 9631/12.07.2012 (fila 17) şi timbru judiciar de 30 de bani, anulat pe cererea de chemare în judecată (fila 2).

Pârâtul, prezent la termenul din 17.07.2012, arată că nu este de acord cu divorţul.

Conform art. 167 cod proc. civ., prin încheierea de şedinţă de la 17.07.2012 (fila 18), instanţa a încuviinţat solicitările reclamantei de încuviinţare a probei testimoniale, propunând spre audiere doi martori, efectuarea unei anchete sociale şi încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Potrivit dispoziţiilor art. 1141 alin. 5 C.p.c. şi a art 396 alin 1, art. 496 alin 3, art 499 alin 4 cod civil, instanţa a dispus din oficiu efectuarea unui referat de anchetă socială de către Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Comunei xxx, fiind depus la data de 27.08.2012, la dosar, referatul de anchetă socială nr. 5957/20.08.2012 (fila 22), precum şi a unui referat de anchetă socială de către Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Comunei xxx, referat de anchetă ce a fost depus la 03.09.2012 sub nr. 4476/02.08.2012 (fila 23).

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererilor şi a apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 15.08.2005, în timpul căsătoriei acestora s-au născut minorii C.M.I., C.A.M., C.A.I., C.A.R., la data de ….

Din afirmaţiile şi cererile părţilor, instanţa reţine faptul că relaţiile dintre acestea nu mai pot continua sub forma actuală şi, în lumina probelor administrate, urmează a declara desfăcută căsătoria încheiată între acestea.

Cu privire la cererea de revenire la numele avut anterior căsătoriei, respectiv R, sunt aplicabile dispoziţiile art. 383 alin 3 cod civil, potrivit cărora în lipsa unui acord sau a unei cereri, soţii vor reveni la numele anterior căsătoriei. În cazul de faţă, reclamanta a solicitat revenirea la numele de „R”, instanţa urmând să dispună revenirea reclamantei la numele anterior.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere.

Astfel, instanţa arată că, potrivit art. 397 şi următoarele din codul civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul când instanţa decide altfel. Dacă există motive întemeiate, având în vedere înteresul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinţi, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. Potrivit art. 483 alin. 1 C.civ., autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Conform art 397 cod civil, regula în materia exercitării autorităţii părinteşti o constituie exercitarea acesteia în comun de către ambii părinţi. Cu titlu de excepţie, autoritatea se poate exercita de către un singur părinte, dacă există motive temeinice, atunci când unul dintre părinţi nu poate să-şi asume responsabilitatea părintească, (art. 507 cod.civ. vizează situaţiile în care celălalt părinte “se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa”) nu ca sancţiune împotriva părintelui care nu se implică suficient sau nu se implică deloc în creşterea copilului, ci ca efect al imposibilităţii acestuia de a-şi manifesta voinţa, textul de lege enumerând exemplificativ astfel de situaţii, respectiv decesul părintelui, punerea sub interdicţie, decăderea din drepturile părinteşti. Dacă se consideră că părintele copilului exercită abuziv drepturile părinteşti şi că prin acţiunile/inacţiunile sale pune în primejdie sănătatea copilului sau dezvoltarea acestuia, atunci măsura sancţionatorie solicitată instanţei este aceea a decăderii din drepturile părinteşti, neputându-se invoca împrejurări ce ţin de decăderea din drepturile părinteşti în justificarea luării unei alte măsuri (aceea a exercitării exclusive a autorităţii părinteşti) întrucât s-ar ajunge la extinderea sferei de aplicabilitate a dispoziţiilor referitoare la exercitarea autorităţii printeşti cazurilor ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor referitoare la decăderea din drepturile părinteşti; abia după obţinerea unei hotărâri definitive de decădere a părintelui din drepturile părinteşti se poate solicita exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti – ca efect al decăderii.Cum în situaţia de faţă nu există motive temeinice invocate, situaţia în care este nevoie de un acord pentru trecere a graniţei putând fi soluţionată, în caz de opunere, şi pe căile reglementate prin Legea nr. 272/2004, nu se justifică exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor doar de către reclamantă, cererea acesteia urmând a fi respinsă.

A fost admisă acţiunea civilă având ca obiect desfacerea căsătoriei, a fost stabilit domiciliul minorilor la domiciliul reclamantei. A fost stabilită, în temeiul art 402, 499, 529 alin 2, coroborate cu art 530 cod civil, obligaţia reclamantei, faţă de minori, de întreţinere în natură, de a asigura cheltuielile pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, a fost stabilită contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorilor, în sarcina pârâtului, la ½ din veniturile sale, dar minimum ½ din salariul minim pe economie stabilit prin HG nr. 1225/2011, începând cu data cererii de chemare în judecată, în temeiul art 532 cod civil, până la majoratul acestora, sau până la noi dispoziţii.

Cererea reclamantei de acordare în exclusivitate a autorităţii părinteşti a fost respinsă.

Domenii speta

Spete similare