Exercitare autoritate părintească

Sentinţă civilă 21 din 22.01.2013


Autoritatea exlusivă se poate dispune doar atunci când unul dintre părinţi nu poate să-şi asume responsabilitatea părintească, nu ca sancţiune împotriva părintelui care nu se implică suficient sau nu se implică deloc în creşterea copilului, ci ca efect al imposibilităţii acestuia de a-şi manifesta voinţa.

Prin sentinţa civila a Judecătoriei Lieşti s-a dispus admiterea acţiunii civile. S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de pârâta reclamantă. În temeiul art 373 litera b) coroborat cu art 379 alin 1 cod civil, declară desfăcută prin divorţ din culpa pârâtei. Dispune ca pârâta să revină la numele avut anterior. Stabileşte locuinţa minorilor , la domiciliul reclamantului pârât. Autoritatea părintească asupra minorilor se va exercita în comun. Ia act de acordul părţilor cu privire la găzduirea minorilor, alternativ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererilor şi a apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa reţine următoarele:

Căsătoria părţilor a fost încheiată la data de xx.xx..2004 şi înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Comunei xx, jud. Galaţi , sub nr. 9/xx.xx.2004. În timpul căsătoriei s-au născut minorii M.M. şi M.D.

Prin cererea de divorţ formulată, ambele părţi arată că relaţiile de familie sunt iremediabil vătămate.

Reclamantul solicită desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, pârâta, prin cererea reconvenţională, solicită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului.

Instanţa constată că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil afectate, iar căsnicia nu mai poate continua, apreciind că atitudinea pârâtei a fost determinantă în destrămarea relaţiilor fireşti de familie şi introducerea acţiunii de divorţ, urmând a reţine culpa exclusivă a acesteia în desfacerea căsătoriei. Pârâta nu şi-a respectat obligaţiile de respect şi fidelitate prevăzute în art 309 cod civil. Valorile ocrotite menţionate sunt definitorii pentru instituţia căsătoriei. Soţul nevinovat suferă pentru pierderea încrederii în fidelitatea conjugală, precum şi un prejudiciu de imagine, prin raportare la o persoană care se bucură de consideraţie în raporturile de cuplu şi, implicit, de o bună reputaţie în societatea civilă sub acest aspect.

În ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului şi stabilirea domiciliului său, instanţa, având în vedere interesul superior al copilului, va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată de către ambii părinţi conf. art. 397  c. civ.

Faţă de principiile sus enunţate, decurgând din dispoziţiile art. 397 cod.civ. şi art. 503 cod.civ.,  instanţa urmează a reţine că în cauză nu s-au probat situaţii în care unul dintre părinţi ar fi în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa cu privire la măsurile ce urmează  a fi luate în privinţa copiilor minori şi va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinţi.

Cu privire la stabilirea domiciliului minorilor, în temeiul art 400 alin 1 cod civil, instanţa constată următoarele:

-condiţiile de creştere şi educare sunt favorabile la ambele părţi, la domiciliul acestora (menţionate în raportul de anchetă socială);

-părţile au convenit să găzduiască minorii alternativ, câte două săptămâni, exceptând perioada sărbătorilor de Crăciun şi Paşti, când, în anii impari, primele două zile copiii le vor petrece cu tatăl, iar următoarele două zile cu mama, situaţia urmând a se inversa în anii pari.

Având în vedere acest acord şi obligaţia legală a instanţei de a stabili domiciliul minorilor, criteriul avut în vedere de către instanţă este cel al interesului manifestat de tată în îndeplinirea obligaţiilor faţă de minori, fără însă a subaprecia şi interesul şi afecţiunea faţă de minori, manifestate de mamă.

Instanţa apreciază în mod pozitiv faptul că părţile au ajuns la un acord cu privire la găzduirea minorilor, apreciindu-l ca fiind cel mai important şi urmărind interesul minorilor. Stabilirea domiciliului acestora, în condiţiile acordului prezentat, este formal şi nu va putea conduce la obţinerea de avantaje în detrimentul relaţiilor mamă – copii.

În baza art 402, 499, 529 şi 530 cod civil, va obliga părţile atât la întreţinere în natură, cât şi la întreţinerea prin plata unei sume de bani, nefiind legal ca părinţii să contribuie doar în natură la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Astfel, va obliga pârâta reclamant reconvenţional, pentru perioada găzduirii minorilor,  la prestarea unei întreţineri în natură, prin asigurarea pentru minori a celor necesare traiului şi a fondurilor pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, obligând-o şi la plata unei obligaţii de întreţinere în bani, contribuţie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională , pe perioada în care minorii vor fi găzduiţi de reclamant, la 1/3 din venituri, dar nu mai puţin de venitul minim net pe economie, iar pe reclamant la prestarea unei întreţineri în natură, pentru perioada găzduirii minorilor, prin asigurarea pentru minori a celor necesare traiului şi a fondurilor pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, obligând-l şi la plata unei obligaţii de întreţinere în bani, contribuţie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, pe perioada în care minorii vor fi găzduiţi de pârâtă, la 1/3 din venituri, dar nu mai puţin de venitul minim net pe economie.

Va dispune ca pârâta să-şi reia numele anterior căsătoriei, în temeiul art  383 alin 3 cod civil.

Instanţa subliniază şi recomandările raporturilor de evaluare efectuate de D.G.A.S.P.C. Galaţi, de menţinere a legăturii constante dintre minori şi ambii părinţi, fiind recomandat ca foştii soţi să dea dovadă de înţelegere unul faţă de altul, în interesul superior al copiilor, evitând criticarea celuilalt părinte, îndeosebi în prezenţa minorilor.

Având în vedere modificările de petit, acordul încheiat între părţi şi capătul de cerere rămas în divergenţă, va obliga pârâta la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 de lei, respingând celelalte pretenţii.