Rapire internationala. Art.3 din Conventie presupune ca neînapoierea minorului sa aiba loc prin violarea dreptului privind încredintarea.

Rapire internationala. Art.3 din Conventie presupune ca neînapoierea minorului sa aiba loc prin violarea dreptului privind încredintarea.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -- DECIZIA CIVILA NR.510/18.03.2009)

Prin actiunea înregistrata sub nr.29247/3/2008 la data de 30.07.2008 pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, reclamantul M.J. a chemat în judecata pe pârâtul A.V., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta în cauza sa dispuna înapoierea minorei A.I.E. la resedinta sa obisnuita din Belgia, la adresa 26 Rue de la Levure, Ixelles 1050.

Prin sentinta civila nr.1851/11.12.2008 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamantul M.J. în contradictoriu cu pârâtul A.V. si cu A.T.P.V..

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca minora A.I.E., nascuta la 30.04.2002 în Vaslui a rezultat din casatoria petentei A.I.C. si a pârâtului A.V..

Minora si tatal sau au venit în Belgia, unde se afla resedinta petentei în noiembrie 2006, iar la data de 29.03.2008, pârâtul A.V. si minora au revenit în România.

La data de 23.04.2008, reclamantul M.J. a fost sesizat de catre Autoritatea centrala pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 a statului belgian cu o cerere pentru înapoierea minorei A.I.E..

Pentru a stabili daca deplasarea copilului este ilicita în conditiile art.3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, instanta a avut în vedere prevederile textului legal, potrivit cu care deplasarea sau neînapoierea unui copil se considera ilicita: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionând fie separat, fie împreuna, prin legea statului în care copilul îsi are resedinta obisnuita, imediat înaintea deplasarii sau neînapoierii sale; b) daca la vremea deplasarii sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, actionându-se separat sau împreuna, ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea împrejurari nu ar fi survenit.

Dreptul privind încredintarea, vizat la lit. a poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarâre judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.

Totodata, la analiza incidentei art.3 din Conventia de la Haga vor fi avute în vedere si prevederile art.14, potrivit cu care, pentru a se stabili existenta unei deplasari sau a unei neînapoieri ilicite, în sensul art.3, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat poate tine seama în mod direct de legea si de hotarârile judiciare sau administrative, recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotarârilor straine care ar fi astfel aplicabile.

Instanta a apreciat ca, potrivit legii statului belgian, petenta avea la data deplasarii minorei dreptul de tutela asupra ei, în sensul de a stabili locul de resedinta al acesteia si autoritatea de a actiona în numele ei, urmând a se clarifica daca la data deplasarii catre România a minorei, mama exercita efectiv acest drept.

Îndeplinirea cerintelor impuse de art.12 nu este de natura a diminua aplicabilitatea în speta a prevederilor art.13 din Conventie, conform carora instanta nu este obligata sa dispuna înapoierea, daca aceasta înapoiere ar expune copilul la un pericol fizic ori psihic ori daca, în orice chip, este de natura ar expune unei situatii intolerabile.

Din înscrisurile atasate la dosar nu rezulta ca în prezent, prin înapoierea minorei pe teritoriul belgian, aceasta s-ar afla într-o situatie în care interesul ei superior sa fie ocrotit, câta vreme petenta nu a facut dovada ca detine o locuinta corespunzatoare si ca realizeaza venituri îndestulatoare, împrejurari care pot fi calificate ca impedimente majore cu privire la cresterea, îngrijirea si educarea unui copil de vârsta scolara.

Inexistenta unor date concrete si semnificativ favorabile cu privire la comportamentul petentei în relatiile de familie, dar si în societate, precum si completa absenta a unor probe din care sa rezulte circumstantele reale ale deplasarii în România a pârâtului si a minorei sunt aspecte de natura a nu combate prezumtia ca, în prezent, prin înapoierea minorei pe teritoriul belgian, ea nu s-ar putea afla într-o situatia de risc grav sau nu ar fi expusa unui pericol fizic sau psihic, ori unei situatii intolerabile.

Împotriva acestei sentinte au declarata recurs M.J. si M.P. - Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

În sustinerea motivelor de recurs, M.J.arata ca, instanta de fond a apreciat ca, potrivit legii statului belgian, petenta avea la data deplasarii minorei dreptul de tutela asupra ei, dar omite a mai analiza daca exercita efectiv acest drept, desi pentru a retine incidenta art.3 din Conventie o atare analiza era absolut necesara.

În mod corect, instanta ar fi trebuit sa constate ca dispozitiile art.3 din Conventia de la Haga sunt îndeplinite, în sensul ca mama a exercitat efectiv autoritatea parinteasca cu privire la copilul sau minor, neexistând niciodata consimtamântul sau pentru deplasarea minorei, iar pe de alta parte, nu exista un risc grav ca înapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca, în orice alt chip sa-l situeze într-o situatie intolerabila.

Recurenta sustine ca, în cauza nu s-a facut dovada faptului ca mama nu a exercitat efectiv autoritatea parinteasca si nici nu s-a facut dovada incidentei art.13 lit.b din Conventia de la Haga.

Referindu-se la dreptul privind încredintarea si la sarcina probei, în raport de prevederile art.13 din Conventie, se arata în Raportul explicativ al Conventiei Pera Verez ca "delimitând domeniul de aplicare a Conventiei,  nu cere reclamantului decât unele probe care sa evidentieze faptul ca el exercita în mod real îngrijirea persoanei copilului ; aceasta circumstanta trebuie sa fie, în general destul de usor de stabilit. De altfel, articolul 13 ne pune în fata unei veritabile sarcini a probei în seama rapitorului, el este cel care trebuie sa stabileasca, pentru a evita înapoierea copilului, ca persoana care avea dreptul privind încredintarea nu o exercita efectiv. Deci, putem ajunge la concluzia ca ansamblul conventiei este construit pe prezumtia tacita ca cel care îngrijeste copilul exercita efectiv încredintarea, idee ce trebuie înlaturata prin inversarea sarcinii probei.

Raportul explicativ al Conventiei, cu referire la art.13 retine ca " în ceea ce priveste art.13, paragraful introductiv al primului alineat pune în lumina ca sarcina probei circumstantelor enuntate în subalineatele a si b revine celui care se opune înapoierii copilului.

Prin urmare, în mod gresit a apreciat tribunalul ca sarcina probei în ce priveste incidenta dispozitiilor art.13 din Conventie revine reclamantului.

În al doilea rând, hotarârea cuprinde si motive contradictorii, în sensul ca retine ca pârâtul nu a nesocotit dispozitiile legislatiei belgiene si ca nu a luat în mod unilateral o decizie care sa o priveze de mama de dreptul de a-si fi exercitat efectiv drepturile si îndatoririle fata de minora, desi apreciaza ca nu a existat consimtamântul mamei pentru venirea în România.

De altfel, la data de 09.06.2008, Tribunalul de Prima Instanta din Bruxelles a admis actiunea reclamantei A.I.C., având ca obiect reglementarea masurilor provizorii cu privire la cererea de divort si a hotarât, provizoriu, ca autoritatea parinteasca si administrarea bunurilor cu privire la copilul minor I. sa fie exercitate în mod exclusiv de doamna Adam si copilul sa locuiasca cu titlu principal la mama sa, urmând sa fie înregistrat în registrele populatiei de la locul de resedinta al mamei.

În al treilea rând, recurentul sustine ca ideea Conventiei este aceea de a reglementa doar un mecanism de returnare sumara si de urgenta a minorilor deplasati sau retinuti ilicit pe teritoriul altui stat decât acela care reprezinta resedinta lor obisnuita, caruia instantele sesizate, trebuie sa-i dea eficienta. În aceasta situatie  nu poate fi primita retinerea instantei de fond referitoare la necesitatea ramânerii minorei la resedinta bunicilor paterni în România, pâna la pronuntarea unei autoritati competente cu privire la fondul dreptului privind încredintarea, mai ales prin raportare si la dispozitiile art.16 din Conventie.

În recursul sau, Ministerul Public - Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti sustine ca sentinta primei instante este data cu încalcarea dispozitiilor Conventiei de la Haga si a Legii nr.369/2004, în conditiile în care, în speta, resedinta minorei este în Belgia, iar autoritatea parinteasca cu privire la copil  este exercitata în mod exclusiv de doamna A., conform sentintei pronuntate de Tribunalul de prima Instanta de la Bruxelles din 09.06.2008.

Pe de alta parte, recurentul sustine ca nu s-au administrat nici un fel de probe din care sa rezulte ca tatal avea un drept exclusiv privind încredintarea si ca mama nu exercita efectiv drepturile parintesti cu privire la minora, la momentul deplasarii în România, fiind prezumat ca îsi exercita aceste drepturi.

De altfel, nici nu a fost identificata o situatie de exceptie, din cele prevazute de art.13, situatie în care era necesar sa se dispuna înapoierea imediata a minorei în Belgia.

Pronuntând hotarârea criticata, instanta nu a luat în considerare faptul ca minora este crescuta de bunicii paterni, oameni în vârsta si cu venituri modeste, iar pârâtul nu a dovedit ca are posibilitatea sa se ocupe de cresterea si educarea minorei.

Pentru aceste motive, ambele recurente solicita admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul admiterii actiunii. 

Prin întâmpinarea formulata, pârâtul A.V. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

În primul rând, intimatul sustine ca, se ignora faptul ca a adus la cunostinta instantei ca, reclamanta A.I.C. nu mai locuieste efectiv la adresa indicata în cererea de returnare si ca, la acest moment, nu a facut nici un fel de dovezi cu privire la adresa sa de domiciliu.

Pe de alta parte, nu se poate retine ca prin hotarârea de divort s-a stabilit ca autoritatea parinteasca cu privire la minora sa fie exercitata de petenta, întrucât cererea de încredintare a minorei, potrivit legii belgiene, se judeca separat de divort, în acel dosar fiind invocata exceptia de litispendenta.

 Pe cale de consecinta, nu se poate sustine ca petenta exercita autoritatea parinteasca în baza hotarârii pronuntate de instanta belgiana.

În mod gresit se reproseaza instantei ca nu a administrat probe în cauza, întrucât sarcina probei revenea petentei, care nu a dovedit incidenta art.3 din Conventie. Intimatul sustine ca, potrivit dovezilor pe care le-a administrat el este cel care se ocupa de cresterea si educarea minorei, iar aspectul referitor la faptul ca locuiesc la bunicii paterni nu este de natura sa conduca la concluzia ca el nu se preocupa de minora.

Intimatul sustine ca petenta nu are un domiciliu în Belgia, nu are un loc de munca, aspecte de natura sa o faca incapabila sa se ocupe de cresterea si educarea minorei.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate si sub toate aspectele, conform art.304 indice 1 Cod procedura civila, curtea constata ca sunt fondate pentru urmatoarele considerente.

În fapt, la data de 10.11.2001 petenta A.I.C. s-a casatorit cu pârâtul A.V. în România, orasul Vaslui, din casatorie rezultând minora A.I.E., nascuta la 30.04.2002 în Vaslui.

În cursul lunii august 2006 petenta a plecat în Belgia, iar în noiembrie 2006 pârâtul si minora s-au deplasat în Belgia pentru a locui împreuna cu aceasta.

Conform declaratiilor partilor, coroborate cu probele administrate în cauza, în luna ianuarie 2008 sotii A. s-au separat în fapt, partile convenind ca minora sa locuiasca cu mama în timpul saptamânii, iar la sfârsit de saptamâna cu tatal.

La data de 20.05.2008, petenta a introdus cerere de divort în Belgia. La data de 09.06.2008 Tribunalul de Prima Instanta din Bruxelles a admis actiunea doamnei A.I.C. având ca obiect reglementarea masurilor provizorii cu privire la divort si a hotarât, provizoriu, ca autoritatea parinteasca si administrarea bunurilor cu privire la copilul minor I. sa fie exercitate în mod exclusiv de doamna A. si copilul sa locuiasca cu titlu principal la mama sa, urmând ca domnul A. sa plateasca, cu titlu de contributie la cheltuielile copilului suma de 250 euro lunar.

În paralel, în România, pârâtul A.V. a solicitat la data de 3.04.2008, Judecatoriei Vaslui sa-i fie încredintata spre crestere si educare minora cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întretinere, dosarul având nr.1644/333/2008.

La data de 30.03.2008, invocând Conventia de la Haga din 1980, petenta cere statului belgian sa solicite înapoierea minorei la resedinta sa obisnuita din Belgia, fiind sesizat M.J. din România la data de 23.04.2008 de catre Autoritatea Centrala din Belgia.

În ceea ce priveste câmpul de aplicare a Conventiei de la Haga din 1980,  curtea constata  ca, potrivit art. 3, "Deplasarea sau neînapoierea unui copil se considera ilicita:

a) când are loc prin violarea unui drept privind încredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionând fie separat, fie împreuna, prin legea statului în care copilul îsi avea resedinta obisnuita, imediat înaintea deplasarii sau neînapoierii sale; si

b) daca la vremea deplasarii sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, actionându-se separat sau împreuna ori ar fi fost altfel exercitate, daca asemenea împrejurari nu ar fi survenit.

 Dreptul privind încredintarea, vizat la lit. a, poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarâre judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat", iar potrivit art.19, "o hotarâre asupra înapoierii copilului, pronuntata în cadrul conventiei, nu afecteaza fondul dreptului privind încredintarea".

 Curtea constatat ca, în speta, sunt întemeiate motivele de recurs, întrucât sunt îndeplinite conditiile art.3 din Conventie, luând în considerare ca neînapoierea copilului a avut loc prin violarea unui drept privind încredintarea (potrivit art.5, în întelesul Conventiei, dreptul privind încredintarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului si îndeosebi acela de a hotarî asupra locului resedintei sale), drept care se exercita în mod efectiv de catre mama minorei.

Astfel, în momentul deplasarii în România copilul avea resedinta normala în Belgia, unde locuia împreuna cu ambii parinti din noiembrie 2006 si era înscris la scoala, iar potrivit legii statului belgian, ambii parinti exercitau de plin drept autoritatea parinteasca împreuna.

Prin urmare, independent de hotarârea Tribunalului de Prima Instanta din Bruxelles, curtea retine ca, la momentul deplasarii minorei în România, în martie 2008, potrivit legislatiei belgiene, incidente în speta, petenta exercita împreuna cu pârâtul autoritatea parinteasca asupra minorei si, ca atare tatal nu avea dreptul sa hotarasca în mod unilateral deplasarea si locul de domiciliu al minorei în România.

Cu privire la criticile formulate privind exercitarea efectiva, de catre mama a autoritatii parintesti, curtea retine ca sunt întemeiate întrucât articolul 13 din Conventie instituind o veritabila sarcini a probei în seama rapitorului, el  fiind cel care trebuie sa stabileasca, pentru a evita înapoierea copilului, ca persoana care avea dreptul privind încredintarea nu o exercita efectiv.

Este cert ca, în cauza petenta exercita efectiv acest drept, contrar celor sustinute de intimat din întâmpinare, din probele administrate în cauza putând fi retinut acest aspect, coroborat cu prezumtia instituita de prevederile Conventiei. Astfel, conform înscrisurilor de la dosar, minora era înscrisa la scoala, mama se preocupa efectiv de minora, era prezenta la reuniunile scolare si era implicata în educatia fiicei sale, astfel cum rezulta si din declaratii ale vecinilor sau din înscrisurile obtinute de la directorul scolii din Belgia.

Pe de alta parte, sunt întemeiate si criticile referitoare la nedovedirea vreunei situatii de exceptie prevazute la art.13 din Conventie, instanta retinând, în mod gresit, ca returnarea minorei în Belgia ar fi de natura sa o expuna unui pericol fizic sau psihic ori, sa o expuna unei situatii intolerabile.

Este de remarcat ca, potrivit înscrisurilor de la dosar, petenta are un domiciliu stabil în Belgia, este înscrisa împreuna cu minora în registrul populatiei de la locul de domiciliu, face demersurile necesare pentru obtinerea  unui venit stabil si, conform masurii provizorii dispuse de instanta belgiana, minora are dreptul la plata unei pensii de întretinere de 250 euro lunar, suma pe care trebuie sa o achite chiar pârâtul,  aspecte ce conduc la concluzia ca minora nu ar fi expusa nici unui pericol  prin înapoierea sa.

Curtea apreciaza ca, pentru a retine incidenta dispozitiilor art.13 era necesar ca pârâtul sa dovedeasca, ca returnarea minorei în Belgia creeaza un pericol, efectiv, pentru minora, simplele sale afirmatii cu privire la moralitatea îndoielnica a mamei sau la un eventual abandon al minorei, nesustinut de probe concludente, neputând fi avute în vedere.

De altfel, aspectul referitor la veniturile realizate de oricare dintre partile implicate, petenta sau intimat nu prezinta o relevanta foarte mare în solutionarea prezentului litigiu, instanta nefiind investita cu o cerere definitiva privind încredintarea minorei, ci doar cu o cerere de returnare la resedinta sa obisnuita. În acest din urma caz, instanta va examina, într-o procedura sumara, aspectele vizând conditiile de viata oferite minorei de catre parinti si doar prin prisma  incidentei unei situatii de exceptie reglementate de art.13 din Conventie, în care nu s-ar putea dispune înapoierea minorei, ceea ce nu este cazul în speta.

 Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedura civila, curtea admite recursurile, modifica în tot sentinta recurata în sensul ca admite actiunea si obliga pârâtul sa înapoieze pe minora A.I.E. la resedinta sa obisnuita din Belgia, în termen de doua luni de la data prezentei hotarâri, sub sanctiunea unei amenzi civile de 500 lei în favoarea statului român, conform art.11 alin.2 din Legea nr.369/2004.

Potrivit art.26 alineatul ultim din Conventie, suportarea cheltuielilor pentru înapoierea minorei sunt în sarcina pârâtului A.V..

Domenii speta

Spete similare