Aplicarea corectă a dispoziţiilor art.43 şi 44 din codul familiei – ce reglementează relaţiile dintre părinţi şi copii .

Decizie 35 din 20.01.2010


Aplicarea corectă a dispoziţiilor art.43 şi 44  din codul familiei – ce reglementează relaţiile dintre părinţi şi copii .

“Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.”

“În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii.”

 D E C I Z I A NR.35 din data de 20 ianuarie 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr.15203/281/2008, reclamanta Z.G.V. a chemat în judecată pe pârâtul Z.F.C., solicitând instanţei să se dispună desfacerea căsătoriei părţilor, din culpa exclusivă a pârâtului, să-i fie încredinţate minorele Z.D.A. şi Z.M.A. spre creştere şi educare, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minore, urmând ca reclamanta să-şi reia numele de familie avut anterior încheierii căsătoriei, acela de P.. 

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 09.11.2002, iar din căsătorie au rezultat minorele Z.D.A., născută la 26.06.2004 şi Z. M.A., născută la 16.10.2008.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâtul-reclamant a solicitat să i se încuviinţeze să aibă legături personale cu minorele, după următorul program: în fiecare săptămână, de sâmbăta de la ora 17,00 până duminică la ora 16,00, prin luarea minorei D.A. la domiciliul pârâtului, o săptămână de Crăciun şi o săptămână în perioada concediului de odihnă al pârâtului, la domiciliul acestuia.

Prin sentinţa civilă nr.1953/20.02.2009, Judecătoria Ploieşti a admis acţiunea principală precizată formulată de reclamantă, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârât şi a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 09.11.2002, din culpă comună şi reluarea de către reclamantă a numelui de familie avut anterior căsătoriei, acela de “P”.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost încredinţate mamei reclamante, spre creştere şi educare, minorele Z.D.A., născută la data de 26.06.2004 şi Z.M.A., născută la data de 16.10.2008 şi a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestora, în cuantum de 200 lei lunar, câte 100 lei pentru fiecare minoră, începând cu data introducerii acţiunii - 27.11.2008 – şi până la majoratul minorelor, încuviinţând ca pârâtul sa aibă legături personale cu minorele, după următorul program: de două ori pe lună, sâmbăta şi duminica între orele 10,00-13,00 sau 16,00-19,00, la domiciliul reclamantei, precum şi o săptămâna în concediul de odihnă al pârâtului, prin luarea minorei Z.D.A. la domiciliul tatălui.

Fiind nemulţumit de hotărârea pronunţată de instanţa de fond a declarat apel pârâtul numai sub aspectul vizitării celor două minore, iar Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. nr.540 pronunţată la 8 octombrie 2009, a respins apelul ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.

Şi împotriva deciziei Tribunalului Prahova a declarat recurs pârâtul Z.F.C., criticând-o pentru nelegalitate, cu privire la modul de vizitare al celor două minore stabilit de către ambele instanţe, apreciind că s-a făcut o aplicare abuzivă a dispoziţiilor art.43 al.3 din codul familiei.

Prin decizia civilă nr.35 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti  a respins ca nefondat recursul declarat de pârât, reţinându-se că prin hotărârile pronunţate instanţele au avut în vedere interesul superior al celor două fetiţe, interes  determinat de serie de factori, precum vârsta, sexul acestora, cât şi ataşamentul părinţilor faţă de copii anterior desfacerii căsătoriei.

Legat de acest aspect – de interesul superior al celor două minore - este de precizat că fetiţele rezultate din căsătoria părţilor sunt în vârstă de 5 ani şi respectiv 1 an, sunt la o vârstă fragedă când au nevoie mai mult de supravegherea permanentă a mamei, cu un  program bine stabilit de odihnă şi educare a lor, în general, prin aceasta, urmărindu-se ca părintele  la care se află încredinţate să le asigure un climat emoţional stabil care să garanteze o creştere ulterioară a acestora, armonioasă din punct de vedere fizic, moral şi intelectual.

De asemenea, s-a apreciat că ambele instanţe au făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art.43 şi art.44 din codul familiei, dispoziţii ce reglementează relaţiile dintre părinţi şi copii, astfel că niciuna din criticile formulate nu au vizat vreunul din motivele de modificare a hotărârilor pronunţate în sensul dispoziţiilor art.304 pct. 7 – 9 cod pr. civilă,  aşa cum au fost invocate de către recurent.