Convenţie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate.

Recurs

1. Convenţie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate.

-Cpc-art.312

-Lg. 193/2000 - art. 13, art 6

Contractul de credit reprezintă o varietate a împrumutului de consumaţie de drept comun, cu o serie de trăsături diferenţiate, cu consecinţe semnificative şi în planul efectelor produse. Convenţia de credit este un contract consensual, încheierea valabilă producându-se din momentul realizării acordului de voinţă al părţilor, fiind un act juridic cu executare dintr-o dată, astfel că restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestuia este admisibilă.

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILA NR. 2613 din 21.06.2013

Prin sentinţa civilă nr. 5257/06.04.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 18255.01/300/2009 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii E M şi E M-A în contradictoriu cu pârâta SC V R SA, a constatat nulitatea clauzelor prevăzute în art.3.11 din „Condiţiile generale" şi art.5 lit.g din „Condiţiile speciale" ale convenţiei de credit nr.081645/11.01.2007 şi a dispus eliminarea din convenţie a acestor clauze, a fost obligată pe pârâtă să deducă din valoarea creditului, suma de 1.351,88 euro, prin compensare, fără perceperea comisionului de rambursare în avans, a fost obligată pârâta să deducă din valoarea creditului, suma de 277,69 euro, a fost respinsă cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între reclamanţii E M şi E M-A, în calitate de împrumutaţi, şi pârâta S.C. V R S.A., în calitate de bancă, s-a încheiat convenţia de credit nr. 0081645/11.01.2007, având ca obiect acordarea unui credit de 37.500 EUR, cu obligaţia rambursării în 360 de luni.

In cuprinsul art.5 lit. g din Condiţiile speciale ale convenţiei, se reglementează comisionul de rezervă şi se prevede că acesta este de 1,85%

p.a., calculat conform pct.3.11 din Condiţiile generale şi datorat lunar, la scadenţa anuităţilor; comisionul de rezervă se aplică pentru o perioadă de

maximum 24 de luni, începând cu data utilizării creditului, dar cel mai târziu până la data de 31.12.2008; Banca îşi rezervă dreptul de a modifica în mod

corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de Banca Naţională a României cresc/se

diminuează/se elimină. Totodată, in cuprinsul pct. 3.11 din Condiţii generale ale convenţiei, se prevede: „comisionul de rezerva este datorat ca urmare a

obligaţiei băncii de a constitui rezerva minima obligatorie la B N a României.

Valoarea comisionului de rezerva este stabilita in funcţie de valoarea obligaţiei băncii. Banca îşi rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea

sau perioada de aplicare a acestui comision, in condiţiile in care obligaţia băncii fata de Banca Naţionala a României creste/se diminuează/se elimina."

Prin sentinţa civilă nr.9941/16.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 a fost admisă sesizarea formulată de reclamanta A.N.P.C. - I.R.P.C. Bucureşti,

împotriva pârâtei V S.A., s-a constatat existenţa clauzelor abuzive cuprinse în art.3 litd, art.5 lita şi g din Condiţiile speciale şi cele cuprinse în art.3.11 din Condiţiile generale în convenţia de credit nr.0081645/11.01.2007, încheiată de pârâtă cu numiţii E M şi EM A, iar pârâta a fost obligată să modifice contractul, în sensul înlăturării clauzelor abuzive. Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea, prin decizia nr.367/03.02.2011 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a

IX-a, a recursului declarat de pârâta V S.A.

Deşi reclamanţii E Mşi E M A nu au avut calitatea de părţi în cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr.9941/16.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 2,

această hotărâre îşi exercită puterea de lucru judecat în prezenta cauză, fiind prezumată a exprima adevărul. Acest efect al hotărârii judecătoreşti menţionate

dispensează instanţa de obligaţia de a analiza argumentele expuse de părţi în susţinerea, respectiv combaterea caracterului abuziv al clauzelor înscrise la art.3.11 din „Condiţiile generale" şi art.5 lit.g din „Condiţiile speciale" ale convenţiei de credit nr.081645/11'.01.2007.

Potrivit dispoziţiilor art.6 din Legea nr. 193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua".

Textul legal menţionat consacră sancţiunea nulităţii clauzelor abuzive, constând în lipsirea acestora de efecte juridice.

In raport de aceste considerente, instanţa a dispus anularea clauzelor înscrise la art.3.11 din „Condiţiile generale" şi art.5 lit.g din „Condiţiile speciale" ale convenţiei de credit nr.081645/11.01.2007.

întrucât reclamanţii şi-au exprimat acordul pentru continuarea convenţiei de credit nr.081645/11.01.2007 prin chiar modul în care au formulat petitul acţiunii, iar această continuare este posibilă în lipsa clauzelor constatate ca abuzive şi anulate, instanţa va dispune eliminarea din contract a acestor clauze.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanţi, pentru restabilirea situaţiei anterioare şi pentru înlăturarea tuturor consecinţelor patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate, instanţa a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de rezervă de la încheierea convenţiei şi până la data de 29.12.2008, în cuantum de 1.351,88 euro, prin compensare, fără perceperea comisionului de rambursare în avans.

De asemenea, pârâta a fost obligată să deducă din valoarea creditului suma de 277,69 euro, reprezentând comisionul de rezervă pe care 1-a perceput în perioada 26.01.2009 - 26.05.2009, conform graficului de rambursare, dar pe care reclamanţii nu l-au achitat.

în ceea ce priveşte acţiunea în restituirea prestaţiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariţiei fundamentului executării prestaţiei reclamantului, prin declararea nulităţii clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul şi-a executat obligaţiile.

Totodată, în conformitate cu art.274 C.pr.civ., instanţa a constatat că, deşi pârâta a căzut în pretenţii, iar reclamanţii au solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, reclamanţii nu au dovedit efectuarea cheltuielilor pretinse.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC V RSA solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către E Mşi EM- A cu privire la capetele de cerere referitoare la restituirea sumelor achitate de către reclamanţii - intimaţi cu titlu de comision de rezervă, având în vedere următoarele:

Prima instanţă în mod greşit a dispus restituirea prestaţiilor/ sumelor încasate cu titlu de comision de rezervă achitate de către reclamanţii - intimaţi în baza Convenţiei de credit nr. 0081645/11.01.2007:

Susţine recurenta că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive, faţă de caracterul succesiv al prestaţiilor.

Arată recurenta că admiterea acestei acţiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, astfel cum se prevede şi în doctrină (F D - Tratat De Drept Civil. Contracte Speciale. Voi. III), în cazul împrumutului de consumaţie intervine rezilierea, specifică Contractelor cu executare succesivă şi nu rezoluţiunea specifică Contractelor cu executare dintr-o dată, deoarece obligaţia împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, însă şi obligaţia împrumutătorului de a lăsa la dispoziţia celui dintâi suma de bani, se întinde, de asemenea, pe toată durata contractuală; astfel, ambelor părţi,

Pentru aceste motive, instanţa, în baza art. 1 alin. 1, 2, art. 7 alin. 1 Decretul nr. 167/1958, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa creanţelor aferente perioadei septembrie 2007 - noiembrie 2007 şi' pe cale de consecinţă, a respins cerere de obligare a debitoarei la plata contravalorii de folosinţă în cuantum de 3361, 18 lei, a TVA-ului aferent în cuantum de 663,24 lei, a majorărilor de întârziere în cuantum de 1729,32 lei aferente contravalorii folosinţei şi a sumei de 85,46 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului restant, ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, la data de 06.06.2007, părţile au încheiat convenţia nr. 2550 intitulată fişă de calcul, prin care reclamantul a dat pârâtei în folosinţă spaţiul în suprafaţă totală de 74,21 mp situat în B, str.B, nr. , contra sumei lunare de 519,47 euro plus TVA, calculată conform anexei 4 a HCGMB nr.32/2007

Pârâta şi-a asumat prin această convenţie obligaţia de a achita contravaloarea folosinţei spaţiului până cel mai târziu pe data de 30 ale lunii, pentru luna în curs, urmând să datoreze penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, pentru situaţiile de neplată la termen.

Instanţa, având în vedere data încheierii convenţiei, respectiv 06.06.2007, în baza art. 6 alin. 2 Legea 287/2009 (Noul Cod civil), constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod civil.

Prin prezenta acţiune, reclamanta a invocat încălcarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a sumei de 15157,26 lei reprezentând contravaloare folosinţă spaţiu aferentă perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 şi 7272,58 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009, 2879,88 lei reprezentând TVA aferent perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 şi 1381,80 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009.

Făcând aplicarea în cauză a principiilor răspunderii contractuale, instanţa reţine că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanţă prin depunerea convenţie nr. 2550/06.06.2007, astfel încât în privinţa pârâtei a devenit aplicabilă prezumţia de neexecutare culpabilă a obligaţiei asumate, prezumţie pe care aceasta nu a înlăturat-o dovedind executarea sau existenţa cauzei străine exoneratoare de răspundere, conform art. 1082-1083 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus arătate instanţa, în baza dispoziţiilor art. 969 -art. 970 Cod civil, potrivit cărora obligaţiile contractuale legal asumate au putere de lege între părţile contractante, constatând că pretenţiile reclamantului referitoare la debitul principal în cuantum de 15157,26 lei reprezentând contravaloarea folosinţă spaţiu aferentă perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 şi de 7272,58 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009, de 2879,88 lei reprezentând TVA aferent perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 şi de 1381,80 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009 sunt întemeiate, a dispus obligarea pârâtei la plata acestor sume. Plata sumelor exprimate în euro se va face în lei la cursul BNR din data plăţii.

Ca urmare a neachltării la termen de către pârâta a contravalorii folosinţei spaţiului, reclamantul în baza contractului, a înţeles să solicite şi majorări în cuantum de 3925,55 lei aferente contravalorii folosinţei spaţiului pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2008 şi 3076,71 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009 şi 189,81 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA restant pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2008 şi 293,56 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009.

Instanţa, constatând că pârâta nu a achitat debitul principal, la termen, în temeiul clauzei penale inserate de părţi în contract şi în baza art. 969 Cod civil, a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităţilor solicitate, urmând că sumele exprimate în euro să fie achitate în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii.

respectiv atât împrumutaţilor, cât şi împrumutătorului le revin obligaţii care se execută în timp, succesiv.

Conform teoriei generale a obligaţiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părţi de a returna folosinţa asigurată de cealaltă parte.

Această excepţie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă şi în cazul contractelor de credit încheiate de bancă. Astfel cum un chiriaş nu poate restitui folosinţa unui bun de care s-a bucurat, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinţei sumelor de bani puse la dispoziţie în schimbul clauzei referitoare la comisionul de rezervă.

In situaţia în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situaţie inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogăţirea fără justă cauză a clienţilor. Patrimoniul acestora s-ar îmbogăţi cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinţei sumelor acordate prin contractul de credit.

De altfel, însăşi Legea 193/2000 prevede la art. 13 faptul că sancţiunea care intervine în cazul încălcării prevederilor acesteia este „modificarea clauzelor contractuale, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese ". Deoarece părţile nu au solicitat desfiinţarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesităţii rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanţa îl poate da eventualei sancţiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.

In consecinţă, instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cauze este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părţi au libertatea să îl accepte sau nu.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a Sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către E Mşi E M - A, cu privire la capetele de cerere privind restituirea sumelor achitate de către reclamanţii - intimaţi cu titlu de comision de rezervă cu cheltuieli de judecată.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. Cod Proc. Civ., precum şi celelalte dispoziţii legale la care s-a făcut referire în cuprinsul prezentei.

Intimaţii-reclamanţi E M şi E M-A au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, si obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului şi de motivele invocate de recurenta-parata SC V R SA, văzând şi disp. art.304 pct.9 Cpc, tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 5257 din 06.04.2012 pronunţata in dos. nr. 18355.01/300/2009 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ţinând seama de întregul material probator, efectuând o corectă coroborare şi apreciere a probelor, precum şi o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Prin urmare, tribunalul reţine că motivul de recurs referitor la faptul că instanţa de fond în mod greşit a dispus restituirea prestaţiilor/sumelor încasate ci titlu de comision de rezervă, convenţia de credit fiind un contract cu executare succesivă, este neîntemeiat.

Astfel, în ceea ce priveşte caracterele juridice ale contractului de credit tribunalul apreciază că acest act juridic reprezintă o varietate a împrumutului de consumaţie de drept comun, cu o serie de trăsături diferenţiate, cu consecinţe semnificative în planul efectelor produse. Astfel, în timp ce împrumutul de consumaţie este un contract real, producând efecte din momentul remiterii în proprietate a bunului/sumei de bani, convenţia de credit constituie un contract consensual, încheierea sa valabilă producându-se din momentul realizării acordului de voinţă al părţilor. Acest aspect rezultă din faptul că, ulterior semnării convenţiei de credit, dar anterior remiterii propriu-zise a sumei de bani, contractul de credit produce efecte juridice, banca fiind îndreptăţită să perceapă un comision de neutilizare (în acest sens art. 3.8. din convenţie). In ipoteza împrumutului de consumaţie, până la data remiterii bunului ce face obiectul acestuia sau a sumei de bani, actul juridic nu este încheiat, predarea fiind necesară pentru însăşi formarea contractului. Prin urmare, în timp ce în cazul convenţiei de credit, obligaţia băncii de remitere a suinei de bani acordate cu titlu de credit izvorăşte din contract, în cazul împrumutului de consumaţie, aceasta nu reprezintă o obligaţie contractuală, ci o condiţie de formare valabilă a actului juridic. Din acest considerent, împrumutul de consumaţie este un contract unilateral, implicând obligaţii numai în sarcina împrumutatului şi anume de restituire a bunului/sumei şi eventual de plată a dobânzii, fără a exista în patrimoniul împrumutătorului vreo obligaţie contractuală, în timp ce convenţia de credit este un contract sinalagmatic, din care rezultă şi obligaţia băncii de a remite suma de bani şi dreptul său corelativ de a percepe comisionul de neutilizare.

Calificarea juridică a unui act ca fiind cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă este dată de modalitatea de executare a prestaţiilor ce incumbă părţilor. Astfel, în ipoteza în care contractul este sinalagmatic pentru a putea fi calificat cu executare succesivă este necesar ca ambele prestaţii să aibă acest caracter, executarea lor durând în timp, nefiind suficient ca numai una dintre prestaţii să aibă caracterul vizat (spre exemplu, în cazul contractului de întreţinere, sancţiunea aplicabilă acestuia în situaţia neexecutării culpabile a obligaţiei debitorului, fiind rezoluţiunea - sancţiune caracteristică contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu, iar nu rezilierea -sancţiune caracteristică contractelor sinalagmatice cu executare succesivă, din moment ce obligaţia creditorului este cu executare dintr-o dată, iar numai obligaţia debitorului este cu executare succesivă). Pe altă parte, în ipoteza contractului unilateral, când singura obligaţie este cu executare succesivă, acesta va fi calificat cu acest titlu (spre exemplu, în cazul contractului de împrumut de consumaţie, sancţiunea aplicabilă în situaţia neexecutării culpabile a obligaţiei debitorului, fiind rezilierea, iar nu rezoluţiunea).

Pentru aceste motive, tribunalul consideră că actul juridic încheiat între părţi este un act juridic cu executare dintr-o dată, neputând fi calificat cu executare succesivă, din moment ce obligaţia băncii de a remite suma de bani este cu executare dintr-o dată, iar nu succesivă, considerent pentru care restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestuia este admisibilă.

Pe cale de consecinţă, tribunalul, în temeiul art. 312 Cpc, va respinge recursul formulat de către recurenta-parata SC V R SA, împotriva sentinţei civile nr. 5257/06.04.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.

18355.01/300/2009, in contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E M şi E M A, ca nefondat.

în ceea ce priveşte cererea intimaţilor de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, faţă de faptul că nu au dovedit efectuarea acestor cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare