4. Drept procesual civil. Recurs. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Recurs. Inadmisibilitate.
Indici alfabetici:. Drept procesual civil. Recurs. Inadmisibilitate.
Legislaţie relevantă: art.299 Cod procedură civilă.
Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Decizia civilă nr.763 din 21 iunie 2010 a Curţii pronunţată de Apel Bacău
Judecător Sorina Ciobanu
Prin sentinţa civilă nr. 1019/24.11.2006 pronunţată de Tr.Nţ. în dosarul nr. 1649/C/2005 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei RTCF C. I. S-a respins ca tardivă contestaţia modificată formulată de contestatoarea B. M. împotriva deciziei de încetare a contractului de muncă al acesteia emisă de intimata SC CFR M. SA B. sub nr. 14/1839/2005 din 03.09.2003.
Împotriva acestei sentinţe a fost exercitată calea de atac a recursului, prin decizia civilă nr.127/07.02.2007 acesta fiind respins ca tardiv formulat. Ulterior împotriva sentinţei sus-menţionate a mai promovat un alt recurs contestatoarea B. M., recurs înregistrat pe rolul C. A.Bc. sub nr. 387/32/2008.
La termenele din 04.08.2008, 11,09.2008 şi 11.05.2009 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242(2) Cod procedură civilă.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 299(1) Cod procedură civilă, „ hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului”.
În speţă, împotriva sentinţei civile 1019/24.11.2006 pronunţată de Tr.Nţ. a mai fost exercitată calea de atac a recursului, prin decizia civilă nr. 127/07.02.207 acesta fiind respins ca tardiv formulat.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Sentinţa civilă nr. 1019/2006 a Tr. Nţ. este la această dată irevocabilă prin respingerea la 07.02.2007 ca tardiv formulat a recursului promovat de B. M.
Faţă de dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă, recursul de faţă apare ca fiind inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Pentru considerentele sus-arătate, recursul a fost respins ca inadmisibil.
Curtea de Apel București
Exceptie de nelegalitate. Contract colectiv de munca. Sfera de aplicabilitate. Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Iași
Obligativitatea acordării drepturilor reglementate de contractele colective de muncă personalului din unităţile bugetare reglementate de contractele colective de muncă. Premiul lunar de 2% fondat pe Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sa...
Curtea de Apel Alba Iulia
Contract individual de muncă. Încheiere
Tribunalul Dolj
Modificare adusă cuantumului salariului prin dispoziţie emisă de conducătorul unităţii, fără a se încheia un act adiţional la contractul individual de muncă al acestuia
Curtea de Apel Iași
Concediere. Salariat care îndeplineşte condiţiile de pensie pentru limită de vârstă