Fara titlu

Hotărâre 534 din 22.05.2008


 

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL MUREŞ

FALIMENTE

SENTINŢA NR. 534

Şedinţa publică de la 22 mai 2008

Completul compus din:

Pe rol fiind  pronunţarea asupra contestaţiilor formulate de creditorii S.C. C G S.R.L, S.C. S C S.R.L.şi S.C. B S ROMANIA S.R.L. împotriva tabelului preliminar de obligaţii al debitoarei şi asupra cererii de repunere în termen promovată de S.C. S S.A. în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei S.C. S S.R.L.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că administratorul judiciar a depus la dosar, prin registratura instanţei la data de 16 mai 2008, concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la soluţionarea contestaţiilor.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond s-au consemnat în încheierea şedinţei publice din data de 15 mai 2008, când s-a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 22 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Judecătorul sindic,

 Deliberând asupra contestaţiilor de faţă judecătorul sindic reţine în fapt următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de 13.05.2008 în dosarul cu nr. de mai sus având ca obiect procedura de insolvenţă a debitoarei S.C. S S.R.L., creditoarea S.C. C G S.R.L., cu sediul în loc. Bucureşti,  având nr. de înmatriculare JXXXXXXXXX, a contestat tabelul preliminar de obligaţii, sub aspectul neînscrierii creanţei declarate de această societate în tabel, în cuantum de 4.268,31 lei, solicitând modificarea tabelului, în sensul înscrierii acestei sume în categoria creanţelor nescadente sau sub condiţie.

În motivarea contestaţiei creditoarea a învederat că administratorul judiciar în mod greşit a înlăturat creanţa declarată în cuantumul sus menţionat, întrucât în conformitate cu disp. art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 aceasta trebuia să fie înscrisă în tabel.

Împotriva tabelului preliminar de obligaţii a formulat contestaţie şi creditoarea S.C. B S Romania S.R.L., cu sediul în loc. Bucureşti, , având nr. de înmatriculare JXXXXXXXXX, solicitând modificarea tabelului, în sensul înscrierii în favoarea acestui creditor a creanţei declarate, în cuantum de 10.568,39 lei, în categoria creanţelor născute anterior deschiderii procedurii.

În motivarea contestaţiei creditoarea a învederat că a înregistrat declaraţia de creanţă în termen pentru suma de 10.568,39 lei, creanţă născută anterior deschiderii procedurii, sumă care în mod greşit nu a fost înscrisă în tabel chiar dacă scadenţa plăţii unora este după data deschiderii procedurii pentru că faţă de acestea sunt incidente disp. art. 64 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006.

Faţă de tabelul preliminar de obligaţii a formulat contestaţie şi creditoarea S.C. S C S.R.L., cu sediul procesual ales în loc. Bucureşti, solicitând modificarea tabelului, în sensul înscrierii în acest tabel a acestei creditoare cu o creanţă în cuantum de 9.465,29 lei.

În motivarea contestaţiei creditoarea a învederat că a înregistrat declaraţia de creanţă în termen pentru suma de 9.465,29 lei, creanţă născută anterior deschiderii procedurii, sumă care în mod greşit nu a fost înscrisă în tabel chiar dacă scadenţa plăţii unora este după data deschiderii procedurii pentru că faţă de acestea sunt incidente disp. art. 64 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea S.C. S S.A., cu sediul în Tg. Mureş, jud. Mureş, nr. de înregistrare JXXXXXXXX, a înregistrat la data de 9.05.2008, cerere de repunere în termenul de înregistrare a creanţei, solicitând admiterea acestei cereri şi, în consecinţă, repunerea în termenul de înregistrare a creanţei în tabelul preliminar.

Creditoarea, în susţinerea cererii de repunere în termen, a învederat că i s-a comunicat notificarea pentru înregistrarea declaraţiei de creanţă la data de 5.05.2008, motiv pentru care nu a avut posibilitatea să înregistreze în termen declaraţia de creanţă până la data de 10.04.2008, datorită faptului că la societate nu avea o persoană competentă care să se ocupe cu această problemă.

Cu privire la contestaţiile promovate de către creditorii SC . B S Romania S.R.L., S.C. C G S.R.L., administratorul judiciar a învederat, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, că acestea sunt nefondate, întrucât creanţele declarate de aceşti creditori sunt creanţe născute după deschiderea procedurii, motiv pentru care nu se impune a fi înscrise în tabelul definitiv de obligaţii.

În ceea ce priveşte contestaţia promovată de creditoarea SC S C SRL, administratorul judiciar a învederat că acesta este neîntemeiată, întrucât creanţa declarată nu era exigibilă la data deschiderii procedurii.

Cu privire la cererea de repunere în termen formulată de creditoarea SC S SA, potrivit raportului prezentat în şedinţa din 16.05.2008, administratorul judiciar a învederat că acest creditor a fost notificat la data de 1.04.2008 pentru înregistrarea declaraţiei de creanţă, considerent pentru care cererea de repunere în termenul de înregistrare a creanţei este nefondată.

Având în vedere actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic reţine în fapt următoarele:

Creditoarea SC S C SRL a solicitat înscrierea în tabelul definitiv de obligaţii a creanţei în cuantum de 9.485,29 lei, potrivit titlurilor de creanţă depuse la fila 127-131 vol. 2. Potrivit acestor titluri de creanţă scadenţa sumelor solicitate de creditoare se situează după data deschiderii procedurii, respectiv la datele de 22.04.2008, 29.04.2008, 6.05.2008 şi 20.05.2008.

Creditoarea C G SRL a solicitat înscrierea în tabelul definitiv de obligaţii a creanţei în cuantum de 4.268,31 lei, potrivit titlurilor de creanţă depuse la fila 140-141 vol. 2. Potrivit acestor titluri de creanţă scadenţa sumelor solicitate de creditoare se situează după data deschiderii procedurii, respectiv la data de 11.03.2008 şi 19.03.2008.

În ceea ce priveşte creanţele acestor creditori, judecătorul sindic constată că scadenţa creanţelor declarate de creditorii SC C G SRL şi SC S C SRL se situează după data deschiderii procedurii, respectiv după data de 6.03.2008, situaţie în care aceste creanţenu sunt creanţe născute anterior deschiderii procedurii în conformitate cu disp. art. 64 din Legea nr. 85/2006 pentru a putea fi înscrise în tabelul definitiv de obligaţii. Creanţele ambilor creditori sunt creanţe născute din continuarea activităţii debitoarei după deschiderea procedurii de insolvenţă. Disp. art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 invocate de ambii creditori nu pot fi incidente, întrucât nu se poate aprecia că aceste creanţe la data deschiderii procedurii nu sunt scadente în condiţiile în care facturile fiscale care atestă creanţa acestor creditori au fost întocmite după data deschiderii procedurii.

Pentru motivele reţinute, judecătorul sindic apreciază că, contestaţiile promovate de aceşti creditori sunt nefondate, urmând în consecinţă să fie respinse.

În ceea ce priveşte creanţa declarată de creditoarea S.C. B S Romania S.R.L. în cuantum de 10.568,39 lei, judecătorul sindic reţine că aceasta rezultă din facturile depuse la filele 145-149 dosar vol. 2. Dintre aceste facturi numai factura nr. BSC XXXXXXX a fost emisă anterior deschiderii procedurii, factură care constată o creanţă în cuantum de 3.177,06 lei. În ceea ce priveşte această ultimă creanţă, judecătorul sindic constată că ea s-a născut anterior datei deschiderii procedurii, chiar dacă scadenţa ei potrivit celor menţionate pe factură, se situează la 30 de zile de la data emiterii facturii. Cu privire la această creanţă judecătorul sindic apreciază că sunt incidente disp. art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Celelalte creanţe declarate de acest creditor sunt creanţe născute după data deschiderii procedurii, respectiv după data de 6.03.2008, potrivit datelor inserate pe facturi care atestă data la care s-a perfectat contractul între părţi în formă simplificată, în condiţiile în care între părţi nu s-a încheiat un contract comercial în formă scrisă.

Pentru considerentele menţionate judecătorul sindic apreciază că, contestaţia creditoarei S.C. B S Romania S.R.L. este întemeiată în parte, urmând ca în temeiul disp. art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 să fie admisă în parte, urmând a se dispune înscrierea provizorie a acestei creditoare în tabelul definitiv de obligaţii cu o creanţă în cuantum de 3.177,06 lei în categoria creanţelor chirografare.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen formulată de creditoarea SC S SA, judecătorul sindic reţine, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei, că acest creditor a fost notificat pentru înregistrarea declaraţiei de creanţă la data de 1.04.2008, în condiţiile în care termenul limită pentru înregistrarea creanţelor a fost stabilit la data de 10.04.2008. Motivul invocat de creditoare, respectiv faptul că nu deţinea personal calificat care să se ocupe de această problemă, nu constituie un motiv care să atragă incidenţa disp. art. 103 C.pr.civ., întrucât lipsa personalului calificat la această societate este un motiv imputabil exclusiv acesteia şi nu un motiv străin de aceasta, considerent pentru care judecătorul sindic apreciază că cererea de repunere în termen este nefondată, urmând în consecinţă să fie respinsă.

În temeiul disp. art. 74 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune în sarcina administratorului judiciar întocmirea şi înregistrarea la Tribunalul Comercial a tabelului definitiv de obligaţii a debitoarei SC S SRL potrivit celor de mai sus.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş TE:

Admite în parte contestaţia formulată de creditoarea S.C. B S Romania S.R.L., cu sediul în loc. Bucureşti, având nr. de înmatriculare JXXXXXXX, împotriva tabelului preliminar întocmit în cadrul procedurii de insolvenţă debitoarei S.C. S S.R.L., de către administratorul judiciar RVA Mureş, tabel înregistrat la Tribunal la data de29.04.2008.

Dispune înscrierea provizorie a creditoarei S.C. B S Romania S.R.L. în tabelul definitiv de obligaţii cu o creanţă în cuantum de 3.177.06 lei în categoria creanţelor chirografare.

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de creditorii S.C. C G S.R.L., cu sediul în loc. Bucureşti, având nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX şi S.C. S C S.R.L., cu sediul procesual ales în loc. Bucureşti, la Cabinet Avocat împotriva tabelului preliminar întocmit în cadrul procedurii de insolvenţă debitoarei S.C. S S.R.L., de către administratorul judiciar RVA Mureş, tabel înregistrat la Tribunal la data de 29 aprilie  2008.

Respinge ca nefondată cererea promovată de S.C. S S.A., cu sediul în Tg. Mureş, jud. Mureş, nr. de înregistrare JXXXXXXX, cerere având ca obiect repunerea în termenul de înregistrare a creanţei în cadrul procedurii de insolvenţă debitoarei S.C. S S.R.L.

Dispune întocmirea de către administratorul judiciar şi înregistrarea la Tribunal a tabelului definitiv de obligaţii a debitoarei potrivit celor de mai sus.

Executorie.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2008.

1