Contestatie la planul de distribuire a creantelor

Hotărâre 355 din 29.01.2009


 

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL MUREŞ

FALIMENTE

Sentinţa comercială nr. 355

Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2009

Pe rol fiind continuarea procedurii de faliment deschisă faţă de debitoarea S.C. S.C. A D S.A.

La apelul nominal se  prezintă lichidatorul F C IPURL prin c.j.H I,  lipsă fiind restul părţilor.

Procedura  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că lichidatorul F C IPURL a depus la dosar, prin registratura instanţei la data de 22.12.2008, raportul nr. 3053/2008 cu privire la fondurile obţinute în cadrul procedurii, plan de distribuire şi decont pentru lucrările efectuate în perioada 01.06.2006- 30.11.2008.

Prin rezoluţia consemnată la fila 188 dosar s-a dispus afişarea raportului şi planului de distribuire la uşa instanţei, dispoziţie care a fost adusă la îndeplinire la data de 23.12.2008, după cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 192 dosar.

La data de 06.01.2009 s-a depus la dosar, din partea creditoarei K I, cerere de achitare cu prioritate a sumei de 1.046, 25 lei, cerere care este timbrată cu suma de 39 lei conform chitanţei nr. 4835967 de la fila 193 dosar şi timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.

Creditoarea D.G.F.P. Mureş a depus la dosar, prin registratura instanţei la data de 07.01.2009, contestaţie împotriva raportului asupra fondurilor obţinute şi planului de distribuire, din care un exemplar s-a comunicat lichidatorului, în baza rezoluţiei judecătorului sindic.

La data de 14.01.2009, lichidatorul a depus întâmpinare faţă de contestaţiile formulate de creditorii D.G.F.P. Mureş şi K I. Apoi, în data de 27.01.2009, a înregistrat raportul de activitate nr. 159/2009 la care a anexat dovezile de comunicare a raportului şi planului de distribuire.

Reprezentantul lichidatorului, c.j. H I arată că pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş se află dosarul cu nr. XXXXXXXX, având ca obiect acţiune în anulare a contractului de dezmembrare a suprafeţei de teren şi construcţii cu nr.cad.303. Judecarea acestei acţiuni a fost suspendată în temeiul disp.art. 155 ind.1 Cod procedură civilă prin încheierea din data de 19.12.2008 pentru nedepunerea unor documente de către reclamant.

Precizează că, până în prezent, nu s-au finalizat operaţiunile de predare a arhivei debitoarei, dar va continua demersurile în acest scop.

Judecătorul sindic reţine că, prin cererea formulată de creditoarea K I, se solicită achitarea sumelor cu care aceasta a fost înscrisă în tabelul definitiv de obligaţii, după notificarea planului de distribuire, considerent pentru care apreciază că această cerere reprezintă contestaţie împotriva planului de distribuire.Se apreciază în acest sens, având în vedere motivele învederate de creditoare în cuprinsul cererii şi solicitările formulate.

Nefiind formulate alte cereri, judecătorul sindic încheie etapa dezbaterilor asupra mijloacelor de probă şi acordă cuvântul în fond asupra celor două contestaţii.

Reprezentantul lichidatorului solicită respingerea ambelor contestaţii pentru motivele expuse pe calea întâmpinărilor depuse la dosar.

Judecătorul sindic reţine cauza în pronunţare şi stabileşte un nou termen pentru prezentarea următorului raport de către lichidator la data de 09 aprilie 2009.

Judecătorul sindic,

Deliberând asupra contestaţiilor formulate, reţine următoarele :

În cadrul procedurii de faliment a debitoarei S.C. A D S.A.  lichidatorul  F C IPURL, cu sediul în Tg. Mureş, jud. Mureş a întocmit raportul asupra fondurilor obţinute în cadrul procedurii de lichidare, precum şi planul de distribuire a acestor fonduri, plan afişat la Tribunal la data de 23 decembrie 2008.

Împotriva planului sus menţionat a formulat contestaţie creditoarea D.G.F:P. Mureş, solicitând  admiterea contestaţiei şi refacerea planului de distribuire în ceea ce priveşte remuneraţia lichidatorului judiciar şi a celorlalte aspecte învederate în motivarea contestaţiei.

S-a învederat în susţinerea contestaţiei că planul de distribuire este întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 122 alin. 1 din Legea 85/2006, în condiţiile în care se propune spre distribuire, din suma existentă în cont în cuantum de 17.946,65 lei, doar suma de 15.262,78 lei, diferenţa de 2.681,87 lei propunându-se să fie păstrată ca şi rezervă pentru cheltuielile viitoare.  Suma de 15.264.78 lei propusă spre distribuie, se distribuie cu titlu de remuneraţie lichidator, precum şi cheltuieli materiale  aferente procedurii. În aceste condiţii, nu se distribuie nici o sumă creditorilor doar lichidatorului cu titlu de remuneraţie şi cheltuieli aferente procedurii, cu toate că procedura insolvenţei a fost instituită cu scopul realizării creanţelor creditorilor şi nu în primul rând cu scopul realizării veniturilor de către lichidatori.

Împotriva planului de distribuire sus menţionat a formulat contestaţie şi creditoarea K I, solicitând prin contestaţia formulată, de a se dispune distribuirea în favoarea ei a sumei de 918,25 lei cu titlu de dobândă legală lunară începând din luna octombrie 2001  şi până la data achitării efective a acestei sume.  Creditoarea a învederat că este singurul creditor care deţine titlu executoriu pentru dobânda legală, începând  cu data de la care drepturile salariale erau datorate, sume înscrise în tabelul definitiv de creanţe . În aceste condiţii, a solicitat distribuirea cu prioritate în favoarea ei a acestor sume în total de 1046,25 lei.

Prin întâmpinarea formulată  faţă de contestaţia creditoarei D.G.F.P. Mureş, lichidatorul a învederat că această contestaţie este nefondată,  întrucât distribuirea a fost propusă cu respectarea dispoziţiilor art. 123 din Legea 85/2006 potrivit căreia cheltuielile aferente procedurii, inclusiv remuneraţia lichidatorului urmează a se achita cu prioritate faţă de celelalte creanţe. În ceea ce priveşte cheltuielile materiale efectuate, acestea rezultă din nota de decontare la care s-au ataşat şi documentele justificative . În ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditoarea K I s-a învederat din partea lichidatorului, prin întâmpinare, că această contestaţie este nefondată solicitând respingerea acesteia ca atare. Lichidatorul a învederat că dacă s-ar admite contestaţia acestei creditoare şi s-ar distribui cu prioritate suma solicitată în favoarea acesteia, s-ar încălca dispoziţiile art. 123 şi 124 din Legea 85/2006.

Având în vedere actele şi lucrările dosarului, cu privire la contestaţiile formulate judecătorul sindic reţine următoarele:

În cadrul procedurii de faliment a debitoarei SC A D S.A. lichidatorul F C IPURL a prezentat raportul asupra fondurilor obţinute în cadrul procedurii, precum şi un plan de distribuire a acestor fonduri, însoţită de nota de decontare privind cheltuielile materiale din perioada 01.06.2006 – 30.11.2008, acte care în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin.2 din Legea nr. 85/2006 au fost afişate la Tribunal la data de 23 decembrie 2008.

Potrivit planului de distribuire întocmit, lichidatorul judiciar a propus spre distribuire suma de 15.264,78, propunând spre păstrare cu titlu de rezervă pentru cheltuieli viitoare, a unei sume în cuantum de 2.681,87 lei. Potrivit acestui plan s-a propus spre distribuire suma de 15.264,78 lei în contul cheltuielilor aferente procedurii, precum şi în contul remuneraţiei lichidatorului.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către creditoarea D.G.F.P. Mureş, cu privire la suma propusă a fi distribuită în favoarea  lichidatorului, judecătorul sindic reţine că acestea sunt nefondate, întrucât remuneraţia lichidatorului a  fost stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, achitarea acesteia efectuându-se cu prioritate potrivit dispoziţiilor art. 123 pct. 1 din Legea 85/2006. Referitor la sumele decontate cu titlu de cheltuieli materiale, acestea rezultă din documentele justificative menţionate în decontul de cheltuieli anexat planului de distribuire. Cu privire la aceste cheltuieli creditoarea D.G.F.P. Mureş a învederat că lichidatorul nu a prezentat documentele justificative pentru aceste cheltuieli. În acest sens judecătorul sindic reţine că lichidatorul a detailat cheltuielile materiale efectuate în cursul procedurii falimentului, menţionând şi documentele justificative aferente. Cea mai însemnată parte din suma de 8.740,77 lei propusă spre distribuire cu titlu de cheltuieli materiale, o reprezintă suma de 6.000 lei achitată pentru serviciile de arhivare efectuate de Insercom Serv, a cărui cuantum a fost aprobată de către comitetul creditorilor astfel cum rezultă acest aspect din raportul prezentat în şedinţa din data de 27 martie 2008. În ceea ce priveşte această sumă creditoarea nu mai poate formula contestaţie. Diferenţa până la 8.740,77 lei reprezintă cheltuieli poştale, cheltuieli de executare silită, precum şi de publicitate. În ceea ce priveşte diferenţa de sumă de 2.681,87 lei, propusă a se păstra în contul colector cu titlu de rezervă, se reţine că, cu privire la această sumă lichidatorul a învederat că este necesar pentru viitoarele cheltuieli aferente procedurii, nejustificându-se distribuirea acesteia pentru motivul menţionat.

Potrivit celor menţionate mai sus, sumele propuse spre distribuire cu titlu de cheltuieli aferente procedurii sunt sume justificate, distribuirea propusă fiind conformă cu dispoziţiile art. 123 din Legea 85/2006 considerent pentru care contestaţia promovată de creditoare este nefondată urmând să fie respinsă ca atare.

 În ceea ce priveşte contestaţia creditoarei K I judecătorul sindic apreciază de asemenea ca fiind nefondată , întrucât potrivit planului de distribuire contestat nu sunt fonduri suficiente spre distribuire , sumele existente acoperind doar cheltuielile aferente procedurii de faliment. Distribuirea propusă este conformă cu dispoziţiile art. 125 din Legea 85/2006, potrivit căreia titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 123. În consecinţă, se constată că, din sumele obţinute în cursul lichidării se achită cu prioritate cheltuielile aferente procedurii, potrivit disp.art. 123 pct. 1 din lege, urmând ca după achitarea acestor cheltuieli să se efectueze distribuiri în contul creanţelor înscrise la pct. 2-9 din acelaşi articol.

Reţinând aceste considerente, în ceea ce priveşte contestaţia creditoarei K I, judecătorul sindic urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 122 alin. 4 din Legea 85/2006, să respingă această contestaţie ca fiind nefondată, stabilind în sarcina lichidatorului sarcina de a proceda la distribuirea sumelor cuprinse în plan.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de creditorii D.G.F.P.Mureş, cu sediul în Tg.Mureş, jud.Mureş şi K I, domiciliată în Tg. Mureş, jud. Mureş împotriva planului de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea averii debitoarei falite S.C. A D S.A., cu sediul în Dumbrăvioara, com. Ernei, jud. Mureş,  plan întocmit de lichidatorul F C IPURL, cu sediul în Tg.Mureş, jud. Mureş, plan afişat la tribunal la data de 23 decembrie  2008.

 Dispune distribuirea de către lichidator a sumelor cuprinse în planul de distribuire sus menţionat.

 Executorie.

 Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. 

 Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2009.

Red: Farkas- Hegyi Piroska

Primit:05.03.2009

Dact:16.03.2009

1