Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 426/R/2012

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2012

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ………………

JUDECĂTOR: ………………………

JUDECĂTOR: ………………………

GREFIER: …………………………….

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursurilor declarate de intimaţii PRIMARUL MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE, cu sediul profesional în municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, judeţul Covasna şi PREFECTUL JUDEŢULUI COVASNA, cu sediul profesional în municipiul Sfântu Gheorghe Piaţa Libertăţii, nr. 4, judeţul Covasna, în contradictoriu cu petenţii M. N. şi M. A., ambii cu domiciliul în municipiul ……………..,  împotriva sentinţei civile nr. 837 din data de 16 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal efectuat, în şedinţa şedinţă publică, părţile sunt lipsă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că, prin serviciul registratură al instanţei, apărătorul intimaţilor avocat P. A. a depus concluzii scrise.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2012, când părţile au fost lipsă, iar instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a reţinut-o spre soluţionare conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:

T R I B U N A L U L:

Asupra recursurilor civile de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 837 pronunţată la data de 16 martie 2012, Judecătoria Sfântu Gheorghe a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimatul Prefectul Judeţului Covasna.

A admis în parte cererea formulată de către petenţii M. N. şi M. A. în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe şi Prefectul Judeţului Covasna.

A dispus obligarea intimatului Primarul Municipiului Sfântu Gheoghe să înainteze către Prefectul Judeţului Covasna propunerea de atribuire în proprietate către petenţi a suprafeţei de teren de 801 m.p. întabulat în Cartea funciară nr. 25455 Sfântu Gheorghe (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 1438) sub nr. crt. A1 nr. cadastral/nr. top. 236/2, 237/1.

A dispus obligarea intimatului Prefectul Judeţului Covasna să emită ordin privind atribuirea în proprietate către petenţi a suprafeţei de teren de 801 m.p. întabulat în Cartea funciară nr. 25455 Sfântu Gheorghe (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 1438) sub nr. top. 236/2, 237/1.

A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 275/1984 a Consiliului Popular al Judeţului Covasna s-a dispus trecerea imobilului situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. ……, nr. …….., judeţul Covasna, întabulat în Cartea Funciară nr. 1438 sub nr. top. 236/2 – casă de cărămidă, grădină în suprafaţă de 405 m.p. şi nr. top. 237/1 – grădină în suprafaţă de 396 m.p., proprietatea lui B. M., fără plată, în proprietatea statului şi în administrarea directă a Întreprinderii Judeţene de Gospodărie Comunală şi Locativă Sfântu Gheorghe.

Ulterior, astfel cum a rezultat din extrasul de carte funciară,  în temeiul Legii nr. 112/1995 imobilul construcţie de pe terenul de sub nr. top 236/2 a fost cumpărat de către K. C.şi K. H., dispunându-se întabularea în temeiul încheierii nr. 2757/1998.

Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1859/27.09.2007 reclamanţii M. N. şi M. A. au dobândit de la vânzătorii K. C. şi K. H., dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit, situată în municipiul Sfântu Gheorghe, str. ….., nr. …., judeţul Covasna, înscrisă în Cartea funciară nr. 1438 Sfântu Gheorghe de la nr. ord A+3, sub nr. top. 236/2 şi sub nr. top. 237/1.

Atât autorii reclamanţilor, cât şi reclamanţii s-au adresat către autorităţile competente pentru atribuirea în proprietate a terenului aferent construcţiei cumpărate, respectiv a terenului înscris în Cartea funciară nr. 1438 Sfântu Gheorghe, sub nr. top. 236/2 şi 237/1 aflat în proprietatea Statului Român.  Solicitarea acestora nu a fost rezolvată favorabil prin răspunsurile comunicate, respectiv adresele nr. 11577/05.08.2008, nr. 23053/2008 (fila 35) învederându-se că pentru imobilul situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. ……., nr. ……., judeţul Covasna există notificare depusă în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care autorităţile îşi rezervă dreptul de a nu da curs solicitării reclamanţilor.

Judecătoria a menţionat că potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Având în vedere aceste prevederi, precum şi dispoziţiile Deciziei civile nr. 699/R pronunţată la data de 07.12.2010 potrivit cărora litigiul de faţă trebuie soluţionat fără o raportare la prevederile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a arătat că urmează să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite premisele aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991, urmând a se stabili dacă în prezenta cauză sunt incidente prevederile arătate.

Aşadar,s-a stabilit că în ceea ce priveşte terenul pe care este situată construcţia dobândită în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 reclamanţii au solicitat atribuirea dreptului de proprietate în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

În ceea ce priveşte regimul juridic al acestuia, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului.

Tot astfel prima instanţă a constatat că în conformitate art. 37 din H.G. nr. 20/1996 (republicată) în situaţia de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii în opinia primei instanţe a rezultat  în primul rând că legea prevede posibilitatea pentru persoanele care au cumpărat apartamente în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 de a dobândi şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent.

Însă, prima instanţă a avut în vedere că prevederile legale nu conţin dispoziţii speciale privind modalitatea şi condiţiile de transmitere a acestuia drept. Or, în aceste condiţii, s-a arătat că instanţa de fond este chemată să determine, în prezenta cauză, pe de o parte, modalitatea în care această transmitere funcţionează, respectiv dacă este cazul unei transmiteri oneroase sau cu titlu gratuit, iar pe de altă parte, determinarea întinderii terenului aferent.

Sub primul aspect, prima instanţă a reţinut, astfel cum s-a arătat, că reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Prin notele de şedinţă depuse pârâţii au învederat că prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu sunt aplicabile în cauză, dispoziţiile vizând doar situaţiile în care terenul a fost atribuit în folosinţă anterior datei de 22.12.1989. Astfel, s-a arătat că în temeiul prevederilor art. 37 din H.G. nr. 20/1996 şi art. 26 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent (amprenta construcţiei), iar în conformitate cu H.G. nr. 923/2010 reclamanţii ar putea beneficia de dreptul de proprietate asupra imobilului întabulat sub nr. top. 236/2, 237/1, însă constituirea nu urma a fi efectuată cu titlu gratuit ci în urma unei vânzări – cumpărări.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv contract de vânzare – cumpărare nr. 59/1996 a rezultat că autorii reclamanţilor, respectiv K. C. şi K. H. au dobândit de la S.C. Gospodăria Comunală S.A., prin actul juridic arătat, dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. ……., nr. ….., judeţul Covasna, format din 4 camere cu suprafaţă utilă de 109,43 m.p., precum şi cu dependinţe şi anexe aferente. De asemenea, s-a prevăzut că, beneficiarul „dobândeşte dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie, în suprafaţă de m.p., conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996”.

Raportat la aceste înscrisuri  prima instanţă a apreciat că actul juridic încheiat nu este apt de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului – amprenta construcţiei. Aceasta, deoarece la încheiere nu s-a respectat forma prevăzută de lege, iar pe de altă  parte, deşi se prevede transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, acesta nu a fost individualizat şi determinat. Cum s-a arătat prin convenţie s-a identificat doar apartamentul în suprafaţă utilă de 109,43 m.p..

Mai mult, prima instanţă a constatat că dreptul beneficiarilor Legii nr.112/1995  a fost înscris în evidenţele de publicitate imobiliară, însă din Cartea funciară nr. 25455 Sfântu Gheorghe (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 1438) a rezultat că dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost întabulat doar cu privire la imobilul construcţie nr. cad. C1 , top. 236/2, nu şi asupra terenului evidenţiat sub nr. top. 236/, 237/1, care potrivit înscrierilor este în proprietatea Statului Român conform Legii nr. 59/1974.

În ceea ce priveşte caracterul dobândirii, respectiv dacă reclamanţii pot beneficia de dreptul de proprietate asupra terenului cu titlu gratuit sau oneros, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, părţile pârâte, invocând sub aceste aspecte prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 7.3. din H.G. nr. 923/2010.

Referitor la aceste  din urmă dispoziţii prima instanţă a reţinut că potrivit acestora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În ceea ce priveşte prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, acestea stabilesc că „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută în construcţie”.

În opinia primei instanţe, într-adevăr din aceste ultime dispoziţii, ar rezulta că incidenţa acestora vizează o sferă redusă de imobile terenuri, situaţia premisă pentru aplicabilitatea acestora reprezentând-o existenţa unor terenuri atribuite în prealabil în folosinţă pentru construirea sau cumpărarea de la stat a unor locuinţe. Or, situaţia de fapt din prezenta cauză nu se încadrează în totalitate în această ipoteză, autorilor reclamanţilor deţinând un drept de folosinţă derivat din contractul de închiriere al imobilului nr. 879/25.07.1990.

Cu toate acestea însă, prima instanţă a avut în vedere că în reglementarea iniţială a H.G. nr. 20/1996 art. 33 al acestui act normativ prevede că în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului situat sub aceste construcţii, în condiţiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 – actualmente art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Or, în aceste condiţii, prima instanţă a constatat că toate dispoziţiile legale arătate converg către posibilitatea pentru dobânditorului construcţiei de a beneficia şi de dreptul de proprietate asupra terenului aferent. Sub aceste aspecte s-a avut în vedere şi faptul că, prevederile pct. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 au intrat în vigoare doar din luna octombrie 2001, anterior neexistând o prevedere specială pentru categoria imobilelor din care face parte şi cel din cauză.

Aşadar, constatându-se că prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991 au primit o interpretare extensivă, s-a motivat că lipsa unei reglementări exprese nu poate constitui o cauză de refuz pentru exercitarea unor drepturi recunoscute de lege.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că legea nu prevede expres transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent către dobânditorul construcţiei cu titlu oneros. Deşi părţile pârâte au făcut trimitere la prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 7.3. din H.G. nr. 923/2010, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii, tot potrivit primei instanţe a rezultat că terenurile în cauză pot fi transmise către dobânditorii locuinţelor, neprevăzându-se expres că această transmisiune trebuie să fie cu titlu oneros.

Partea pârâtă Prefectul Judeţului Covasna şi-a întemeiat apărările şi pe dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 10/2001. Conform alin. 1 al acestei prevederi imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali, alin. 3 şi 4 prevăzând că imobilele cu destinaţie de locuinţă, prevăzute la alin. 1 pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare (…) sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. 3 vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 5 din Legea nr. 112/1995.

Judecătoria a dedus că aceste prevederi sunt incidente doar în situaţia vânzărilor intervenite după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv a situaţiilor în care atât construcţia cât şi terenul se înstrăinează ulterior momentului apariţiei Legii nr. 10/2001. Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat, vânzarea imobilului către autorii reclamanţilor a fost efectuată în temeiul Legii nr. 112/1995 prin contractul nr. 56/1996.

S-a mai motivat că trebuie reţinută şi existenţa unei jurisprudenţe anterioare constante, întemeiată iniţial pe art. 33 din H.G. nr. 20/1996 şi apoi pe art. 36 din Legea nr. 18/1991, cu privire la atribuirea acestor categorii de terenuri prin ordin al prefectului cu titlu gratuit. De asemenea, prima instanţă a avut în vedere că din înscrisurile depuse rezultă că atât reclamanţii, cât şi autorii acestora au solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului încă din anul 2005. 

Mai mult, refuzul autorităţilor în soluţionarea cererii părţilor reclamante nu a fost în sensul celor arătate prin notele de şedinţă şi condiţionat de dobândirea oneroasă a bunului, ci refuzul a fost justificat de incertitudinea există asupra situaţiei juridice a terenului.

Or, în aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că deşi nu a existat o contestare a posibilităţii reclamanţilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, obligarea acestora la achiziţionarea imobilului în contra unui preţ, în condiţiile în care, aceştia ar fi beneficiat de constituirea dreptului cu titlu gratuit în condiţiile în care soluţionarea cererii nu ar fi fost amânată, reprezintă o sarcină disproporţionată impusă acestora şi în acelaşi timp un tratament discriminator faţă de situaţia altor persoane a căror solicitare a fost soluţionată anterior.

Aşadar, faţă de considerentele arătate şi ţinând seama în principal de cadrul legal în materie, conform căruia reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite şi să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, prima instanţă a apreciat că cererea acestora este întemeiată.

În ceea ce priveşte al doilea aspect, respectiv cel referitor la determinarea întinderii terenului aferent, prima instanţă a reţinut că din înscrisurile depuse, respectiv copia Cărţii funciare nr. 25455 rezultă că imobilul de sub nr. top. 236/2 şi 237/1 are o suprafaţă de 801 m.p..

În conformitate cu prevederile pct. 7.3. din H.G. nr. 923/2010 prin noţiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesare bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă. Stabilirea suprafeţei de teren necesare bunei utilizări a construcţiei se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

La dosar a fost depusă şi copie de pe raportul topografic de identificare recepţionat de O.C.P.I. Covasna sub nr. 2126/05.05.2005, prin care a fost identificat imobilul la faţa locului, a fost determinată suprafaţa reală, au fost evidenţiate construcţiile amplasate pe acesta, precum şi vecinătăţile şi proprietăţile limitrofe. Or, din planurile de situaţie depuse a rezultat că amplasarea construcţiilor – casă de locuit , bucătărie de vară, garaj, este situată spre partea interioară a parcelei, existând în continuarea acesteia o suprafaţă de aproximativ 300 m.p., neafectată de construcţii cu destinaţie de grădină.

Aceste aspecte au fost constatate şi cu ocazia administrării probei cu cercetarea la faţa locului, observându-se, de asemenea, că imobilul se învecinează cu terenul aparţinând liceului Mikes Kelemen, zona limitrofă având destinaţie de teren sport şi pistă alergare, neexistând veritabilă posibilitate pentru a se putea constitui un acces direct către suprafaţa de 300 m.p. indicaţi anterior.

Având în vedere toate aceste aspecte, ţinând seama şi de criteriile de determinare stabilite de prevederile pct. 7.3. din H.G. nr. 923/2010 prima instanţă a apreciat că întreaga suprafaţă de teren întabulată în Cartea funciară nr. 25455 sub nr. top. 236/2 şi 237/1 constituie „teren aferent” construcţiei situată în municipiul Sfântu Gheorghe, str. ….., nr. …., judeţul Covasna, atât prin aşezare cât şi prin suprafaţa acesteia, reprezentând în esenţă amprenta construcţiei şi întinderea necesară bunei utilizări a imobilului.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor privind rectificarea suprafeţei imobilului, prima instanţă a constatat că din documentaţia topografică depusă la dosarul cauzei şi întocmit de către expert F. I. a rezultat că suprafaţa imobilului este în realitate de 1.013,44 m.p. şi nu 801 m.p. cum este înscris  în evidenţele de publicitate imobiliară.

Prima instanţă a concluzionat  că dispoziţiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 şi art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 prevăd o procedură specială în ceea ce priveşte rectificarea suprafeţei imobilelor în cartea funciară, cererea contencioasă formulată în acest sens trebuind a fi soluţionată în contradictoriu cu proprietarii imobilelor limitrofe terenului în cauză, persoane care nu au calitatea de părţi în prezenta cauză.

Tot astfel, prima instanţă a reţinut că prin susţinerile formulate de pârâţi şi răspunsul la interogatoriul administrat acestora rezultă că documentaţia tehnică efectuată şi depusă la dosar a fost acceptată în ceea ce priveşte identificarea terenului, fiind însă contestată în ceea ce priveşte suprafaţa determinată.

Or, faţă de aceste aspecte, constatându-se de asemenea că prezenta cauză nu a fost formulată şi în contradictoriu cu persoanele care au calitate procesuală într-un litigiu având ca obiect rectificarea suprafeţei din evidenţele de publicitate imobiliară, prima instanţă a hotărât  să respingă petitul formulat în acest sens.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe la plata daunelor cominatorii în sumă de 100 lei/zi, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul, alin. 2 prevăzând că dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanţă.

Rezultă aşadar, că prevederile art. 64 din Legea nr. 18/1991 prevăd limitativ situaţiile în care primarul poate fi obligat la plata daunelor cominatorii, respectiv doar în cazul în care există un refuz de înmânare a titlului de proprietate emise de comisia judeţeană, sau de punere efectivă în posesie. Or, cum în cauză nu au fost incidente aceste aspecte, prin cerere neurmărindu-se obţinerea titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie, prima instanţă a apreciat că cererea de obligare a primarului la plata daunelor cominatorii nu este întemeiată. Tot astfel, instanţa de fond a apreciat că cererea nu poate fi primită având în vedere şi faptul că nu este cazul unui refuz nejustificat, nesoluţionarea cererii reclamanţilor datorându-se incertitudinii existente asupra situaţiei juridice a terenului ca urmare a înaintării notificării formulate de terţi în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimaţii Primarul municipiului Sfântu Gheorghe şi Prefectul judeţului Covasna cel dintâi solicitând casarea /modificarea sentinţei cu consecinţa respingerii cererii formulate de petenţii M. N. şi M. A..

În motivarea recursului declarat de Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă şi art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se arată că prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în materie, interpretând la fel de eronat noţiunea de teren aferent reglementată de Legea nr. 112/1995, Legea nr. 18/1991 şi de H.G. nr. 20/1996, în sensul că o atare noţiune nu poate fi lămurită din perspectiva art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, o astfel de lege nefiind aplicabilă terenurilor la care face referire Legea nr. 112/1995, ci trebuie avut în vedere că potrivit art. 26 din acest act normativ, coroborat cu art. 37 din H.G. nr. 20/1996, terenurile care depăşeau suprafeţele aferente construcţiei, au rămas în proprietatea statului fiind susceptibile de înstrăinare numai în modalitatea vânzării la fel ca şi dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului.

Acest recurent a criticat soluţia primei instanţe imputându-i lipsa de rol activ deoarece a dezlegat cauza în baza unui material probator insuficient administrat, impunându-se în opinia sa efectuarea unei expertize topografice care să stabilească care este suprafaţa de teren necesară pentru utila folosinţă a construcţiei, oricum terenul aferent nefiind cel echivalent întregii suprafeţe înscrise în cartea funciară.

Prefectul Judeţului Covasna şi-a întemeiat motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cerând modificarea în parte a sentinţei în sensul de a nu fi obligat la emiterea ordinului de atribuire în proprietate a terenului ce depăşeşte suprafaţa de sub construcţii, motivând că prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991 au fost analizate într-un mod extensiv, în fapt cauza fiind una supusă dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste prevederi legale fiind unele aplicabile chiar şi în situaţia unor construcţii şi terenuri înstrăinate anterior apariţiei Legii nr. 10/2001.

Recurentul a susţinut că normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995 nu au prevăzut posibilitatea dobândirii în condiţiile art. 36 din Legea nr.1 8/1991 şi a altui teren în afara celui situat sub construcţiile înstrăinate, aşa încât s-a apreciat că din moment ce art. 33 din H.G. nr. 20/1996 era în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 59/1996 iar în acest contract s-a prevăzut dobândirea de către cumpărători a terenului de sub construcţie, atunci în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 se poate emite ordin al prefectului exclusiv pentru terenul de sub construcţie.

S-a criticat soluţia judecătoriei pentru că a înlăturat dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 10/2001, lipsind de efecte o reglementare existentă şi dând întâietate unor norme abrogate care şi aşa au fost interpretate într-un mod extensiv.

Ambii recurenţi au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimaţii M. N. şi M. A. nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată prin raportare la motivele de recurs invocate tribunalul reţine că terenul în litigiu este unul trecut în proprietatea statului în detrimentul lui B. M. ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974, şi care notificat fiind în baza Legii nr. 10/2001 nu a putut fi restituit în natură fiind propus unei reparaţii în modalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Odată cu vânzarea realizată în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul nr. 59/1996, s-a prevăzut şi împrejurarea că K. C. şi K. H. dobândesc nu doar construcţia în sine ci şi  dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie, în aplicarea art. 33 din H.G. nr. 20/1996,  numai că în contract nu s-a menţionat suprafaţa concretă de teren care este ocupată de construcţie, iar dobânditorii nu şi-au întabulat decât dreptul de proprietate asupra clădirii.

Ca atare, dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie nu a ajuns în patrimoniul cumpărătorilor la Legea nr. 112/1995 nu pentru că acel contract nr. 59/1996 nu ar fi îmbrăcat forma autentică necesară înstrăinării terenurilor (o atare formă nefiind cerută într-o asemenea situaţie întrucât contractul  atât pentru construcţie cât şi pentru teren, avea în bună parte caracterul unui contract izvorât din lege, din dispoziţia legii, aşa numitul contract legal, şi nu din înţelegerea sau convenţia părţilor, dispoziţia legii având forţa juridică superioară actului notarial), ci pentru că dobânditorii K. nu şi-au întabulat dreptul asupra terenului de sub construcţie, drept care în prealabil trebuia determinat din punct de vedere al întinderii obiectului său, în sistemul Decretului – Lege nr. 115/1938 înscrierea dreptului în cartea funciară având efect constitutiv, cu alte cuvinte  producând translaţia proprietăţii numai din acel moment.

Pentru acest motiv intimaţii M. N. şi M. A. nu au putut dobândi prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1859/27.09.2007 de Biroul Notarului Public Sz. M., decât proprietatea asupra casei de locuit, terenul rămânând pe mai departe în proprietatea tabulară a Statului Român.

În niciun caz acest teren nu poate face obiectul aplicării art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 întrucât acest teren proprietate de stat şi situat în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe nu a fost atribuit în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei cu ocazia cumpărării de la stat a unei locuinţe proprietate personală, contractul de închiriere a terenului neconstruit, cel cu nr. 10877/20.11.1998, de care au beneficiat K. C. şi K. H., neasigurând o folosinţă veşnică ori una pe durata existenţei construcţiei, fiind doar o folosinţă temporară, pe o durată de un an, cu posibilitatea de reînnoire a contractului.

Art. 36 alin. 2 şi 6 din Legea nr. 18/1991 permite titularului actual al dreptului de proprietate asupra locuinţei să ceară atribuirea în proprietate şi prin ordin al prefectului a terenului proprietate de stat, teren pe care statul l-a atribuit proprietarului construcţiei în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei.

Aici este de observat că legea nu pune condiţia ca această atribuire în folosinţă să se fi realizat în beneficiul celui care a avut mai întâi calitatea de proprietar al construcţiei după momentul preluării întregului imobil (construcţie şi teren) de către stat, prin urmare folosinţa veşnică sau pe durata construcţiei poate să fi fost obţinută de cel care a devenit prim proprietar al construcţiei după momentul preluării imobilului de la proprietarul naţionalizat ori aceasta poate fi acordată  dobânditorului subsecvent al construcţiei sau nicidecum acestuia din urmă, suficient fiind ca la un anumit moment de la preluarea imobilului de către stat şi până la ultima transmisiune a dreptului de proprietate asupra construcţiei pe cale convenţională, să fi existat o decizie de atribuire a terenului în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, decizie pe care actualul proprietar al locuinţei o invocă în folosul său, aşadar chiar şi atunci când aceasta nu îl priveşte în mod direct pe el ci pe proprietarul anterior al construcţiei.

Tocmai această atribuire în folosinţă lipseşte în cauza de faţă, de ea nu s-au putut bucura nici cumpărătorii la Legea nr. 112/1995 şi nici ultimii dobânditori ai construcţiei, intimaţii M. N. şi M. A., aşa încât orice discuţii legate de perioada de timp care cade sub incidenţa prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, sunt inadecvate în contextul temeiului de drept al cererii cu care a fost învestită judecătoria, iar încercarea instanţei fondului de a determina sensul exact al noţiunii de „teren aferent” din perspectiva pct. 7.3 din H.G. nr. 923/2010, nu ajută cu nimic pentru că pricinii nu i se poate da  rezolvarea  în modalitatea cerută de intimaţi.

Cu toată că recurentul Prefectul judeţului Covasna s-a declarat de acord să emită ordin de atribuire referitor la terenul situat sub construcţie, o atare disponibilitate în primul rând că nu are suport legal în lipsa unei prealabile decizii de atribuire a terenului în folosinţă şi în al doilea rând acel teren a fost deja înstrăinat de stat cumpărătorilor K. prin contractul nr. 59/1996, e drept, fără întabularea de către aceştia a dreptului asupra terenului, aşa încât o soluţie practică ar fi să se determine din punct de vedere al întinderii exacte care este terenul de sub construcţie, care se putea vinde în baza Legii nr. 112/1995 şi care de altfel s-a şi vândut în virtutea acestui act normativ, după care cumpărătorii K., odată întabulaţi, îl pot transmite mai departe dobânditorilor M., evident pe cale convenţională.

 Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu a manifestat vreun moment disponibilitate pentru formularea unei propuneri de atribuire a terenului, fie că e vorba de terenul de sub construcţie ori de cel din afara construcţiei, prin urmare tribunalul nu poate valida iniţiativa prefectului de a emite ordin asupra terenului de sub construcţie, în primul rând pentru că lipseşte propunerea primăriei şi în al doilea rând pentru că faţă de considerentele de mai sus propunerea nu poate fi în mod legal formulată.

Aşa fiind, se apreciază că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii – art. 36 alin. 2 şi 6 din Legea nr. 18/1991, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, cele două recursuri vor fi admise în sensul că sentinţa va fi în parte modificată cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiată, a cererii petenţilor.

Se vor menţine dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi cu referire la rectificarea cărţii funciare şi obligarea primarului la plata daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de intimaţii Primarul municipiului Sfântu Gheorghe şi Prefectul judeţului Covasna împotriva sentinţei civile nr. 837/16.03.2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o modifică în parte în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea petenţilor M. N. şi M. A. având ca obiect formularea propunerii de atribuire şi emiterea ordinului de atribuire în proprietate a suprafeţei de 801 m.p. teren intravilan înscris în C.F. nr. 25455 Sfântu Gheorghe  (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii funciare nr. 1438) sub nr. top 236/2, 237/1.

Menţine sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cât şi referitor la respingerea capetelor de cerere având ca obiect rectificarea cărţii funciare şi obligarea primarului la plata daunelor cominatorii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.

 Preşedinte, Judecători, Grefier,

Domenii speta

Spete similare