Pretentii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 277/R/2012

Şedinţa publică din data de 10 mai 2012

PREŞEDINTE: …………..

JUDECĂTOR: ……………….

JUDECĂTOR: ………………………….

GREFIER: ………………

Pe rol fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta S.C. .... S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 3981/305/2011, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică de astăzi, părţile sunt lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012, când partea prezentă prin apărătorul ales a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru 26 aprilie 2012, 03 mai 2012, respectiv pentru data de astăzi când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:

T R I B U N A L U L:

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 3981/305/2011, a fost respinsă excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de către societatea pârâtă.

A fost admisă acţiunea civilă intentată de către de  reclamanta S.C. ………. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. .... S.R.L. şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei  suma de 3.719,80 lei, reprezentând contravaloare marfă, la care s-a adăugat dobânda legală penalizatoare, prevăzută de art. 3 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01.10.2008 şi până la achitarea datoriei, precum şi 927 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţia autorităţii lucrului judecat a fost respinsă, deoarece potrivit art. 11 din O.G. nr. 5/2001, soluţia pronunţată în procedura somaţiei de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.

Reclamanta a emis facturile DP7241/27.08.2008 şi DP7263/01.10.2008, care nu poartă ştampila societăţii pârâte.

Potrivit expertizei contabile judiciare efectuate de către N. I., cele două facturi au fost înregistrate în contabilitatea societăţii pârâte, ambele înregistrând întârzieri la plată de 1099 zile, respectiv de 1064 zile (fila 36).

De asemenea, prima instanţă a constatat că nu au fost efectuate plăţi în contul acestor facturi.

Înregistrarea facturilor în contabilitate denotă faptul că au fost acceptate, acestea devenind izvor de obligaţii comerciale, conform art. 46 Cod comercial.

Din această stare de fapt a reieşit în mod indubitabil că între părţi s-au născut raporturi obligaţionale, înscrise în facturile în cauză, astfel că în temeiul art. 969 Cod civil, acţiunea a fost întemeiată.

S-a adăugat dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 1  şi 2 din O.G. nr. 13/2011.

Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, faţă de pârâtă, taxele de timbru şi onorariul expertului, în cuantum de 927 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta S.C. .... S.R.L. solicitând modificarea hotărârii primei instanţe în sensul de a se respinge acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată că în fapt în luna iunie 2007 s-a prezentat la sediul societăţii numitul B. E. în calitate de reprezentant legal al societăţii reclamante care a solicitat acordul pentru depozitarea în perimetrul sediului societăţii a unor dispozitive electrocasnice aduse din ţări vest europene şi a unor maşini de spălat second hand, recurenta fiind de acord dar nefiind încheiat nici un contract, nici măcar unul de depozit.

Se arată că toate acestea au fost valorificate ulterior şi transportate la cumpărători, recurenta neavând nicio ingerinţă în gestiunea acestei societăţi.

Arată recurenta că pe niciuna dintre facturile ataşate acţiunii şi de care se prevalează reclamanta nu există ştampila societăţii recurente şi nici semnătura reprezentantului şi nici temeiul raportului juridic care a stat la baza pretenţiilor formulate în instanţă, astfel că aceste înscrisuri au fost emise în mod abuziv şi nu pot produce efecte, chiar dacă au fost înregistrate în evidenţa contabilă.

Se mai arată că în ipoteza în care ar fi existat un contract între părţi reclamanta ar fi putut să se întemeieze pe art. 1079 Cod civil care impune parcurgerea unei proceduri de punere în întârziere a debitorului precum şi convocare la conciliere, or, în cauză, având în vedere că nu există nici un contract sau alt înscris cu valoare juridică similară, rezultă că procedura notificării are caracter caduc, specificându-se de asemenea că temeiul juridic invocat de reclamantă se regăseşte în capitolul din Codul civil intitulat ”despre contracte şi convenţii”.

În ceea ce priveşte expertiza se arată că aceasta nu are nicio relevanţă juridică în lipsa unui contract sau a altui înscris cu această valoare juridică.

În drept se invocă dispoziţiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.

Intimata S.C. .......... S.R.L. nu a depus întâmpinare în recurs, legal fiind citată în acest sens, fiind depuse concluzii scrise.

Părţile nu au depus înscrisuri în recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, motive care potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în condiţiile în care sentinţa nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.

Astfel, se reţine că instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni comerciale în pretenţii, reclamanta întemeindu-şi cererea pe două facturi fiscale, şi anume factura nr. DP 7241/2008 şi factura nr. DP 7263/2008 depuse la filele 4 şi 5 dosar de fond şi depunând la dosar de asemenea fişa clienţi în care sunt evidenţiate şi aceste facturi fiscale.

Se constată că aceste două facturi evidenţiază predarea anumitor bunuri de către reclamantă către pârâta recurentă, pe cea de a doua factură menţionându-se faptul că anumite bunuri au fost returnate (există menţiunea ”retur”), iar cea de a doua factură fiind achitată parţial de recurentă, în sensul că din preţul facturat de 3.318,17 lei a fost plătită suma de 2.670,67 lei, conform menţiunii de pe factură.

Totodată în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, probă ce evidenţiază faptul că facturile de mai sus au fost înregistrate în contabilitatea societăţii recurente, în raport arătându-se fila 36 că neconcordanţele dintre evidenţele contabile ale celor două societăţi se datorează faptului că nu au fost predate de reclamantă facturile de stornare a mai multor bunuri.

Instanţa de control judiciar constată că recurenta critică în esenţă sentinţa invocând faptul că probele administrate în primă instanţă nu sunt de natură a face dovada existenţei unor relaţii contractuale între părţi, facturile fiscale neputând proba existenţa unui contract, iar pe de altă parte se invocă existenţa unei convenţii verbal de depozit.

În ceea ce priveşte contractul de depozit tribunalul constată că pârâta nu a proba în niciun mod existenţa unei atare convenţii ca izvor al raportului juridic dintre părţi, astfel că acest motiv nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte faptul că cele două facturi pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei nu sunt de natură a proba existenţa unui raport juridic contractual între părţi, instanţa de control judiciar nu poate reţine acest motiv de recurs pentru următoarele considerente.

Astfel, se va avea în vedere că aceste facturi fiscale au fost înregistrate atât în evidenţa societăţii reclamante cât şi în cea a societăţii pârâte recurente, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, iar din fişa clienţi depusă de reclamantă pentru societatea pârâtă rezultă că între acestea s-au derulat raporturi juridice fiind emise 35 de facturi fiscale în intervalul de timp 2006 - 2009, o parte pentru livrări de bunuri, o parte pentru retururi de bunuri.

Reţinând că cele două facturi fiscale sunt opozabile recurentei în condiţiile în care şi le-a însuşit, înregistrându-le în contabilitate, tribunalul constată că în mod legal a  reţinut instanţa de fond incidenţa art. 46 Cod comercial care prevede între altele ca izvor al obligaţiilor facturile fiscale, acestea fiind de natură a produce efecte juridice şi a constitui izvor al obligaţiei de plată a pârâtei corelativă dreptului de creanţă al reclamantei pentru sumele facturate – chiar dacă nu se încheie şi un contract distinct în formă scrisă în acest sens.

În consecinţă, verificând hotărârea atacată sub aspectul concordanţei cu dispoziţiile legale, respectiv cu normele de drept substanţial precum şi a normelor de drept procesual civil, tribunalul constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, având suport în probele administrate, facturile fiscale însuşite de ambele părţi având ca efect obligaţia pârâtei recurente de a achita preţul facturat al bunurilor predate, în condiţiile în care nu a fost probat vreun alt raport juridic în conţinutul căruia să intre alte obligaţii, sens în care, văzând art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. .... S.R.L. Ghelinţa  împotriva sentinţei civile nr.148 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 3981/305/2011, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2012.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Domenii speta

Spete similare