Pretentii

Decizie 33 din 06.02.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. …………..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia Nr. 33/2012

Şedinţa publică de la 06 Februarie 2012

…………………………….

Pe rol fiind  judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC ……………… SRL, împotriva  sentinţei comerciale nr. ……….. din ………… pronunţată de ……….. in dosarul nr. ……….., în contradictoriu cu intimaţii:  ……………., având ca obiect pretenţii .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns  intimatul – reclamant ………….. asistat de avocat ……….., lipsă fiind intimaţii: ……………. reprezentaţii fiind de avocat …………., lipsă recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a depus la dosar din partea  apărătorului ales al intimaţilor  împuternicirea avocaţială şi chitanţa privind onorariul avocat după care, grefierul de şedinţă a învederat faptul că la dosar nu se află depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbru jidiciar

Instanţa din oficiu a pus  in discuţie , excepţia netimbrării legale a recursului acordând cuvântul pe această excepţie.

Avocat ……………. pentru intimaţi a solicitat  anularea  recursului ca netimbrat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei …………sub nr. ……….. la data de ……….., reclamanţii ……………..  au solicitat instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa , în contradictoriu cu pârâta  …………, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 lei reprezentând diferenţa de preţ ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. 115/27.11.2009, întrucât debitoarea nu a achitat până în prezent decât suma de 21650 lei din suma totală de 61650 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii , reclamanţii au arătat că părţile au încheiat în ………….. o convenţie de vânzare cumpărare , în baza căreia i-au furnizat acesteia masă lemnoasă pe picior în volum de 1233mc, exploatarea şi transportul urmând să fie efectuate de către debitoare.

Că părţile au stabilit preţul acestei cantităţi de material lemnos la data de 27.11.2009 la suma totală de 61650lei, şi deşi debitoarea a exploatat masa lemnoasă a achitat dosar parţial suma convenită, rămânând un rest neachitat de 40.000 lei.

Precizează reclamanţii că pentru a stinge conflictul  pe cale amiabilă  au convocat debitoarea la conciliere directă în ziua de …………, la orele 13,30 , însă reprezentanţii acesteia nu s–au prezentat.

În dovedirea cererii reclamanţii au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu , martori şi expertiză.

Reclamanţii au ataşat cererii de chemare în judecată adresa pt. conciliere directă din 23.05.2011, contractul de vânzare cumpărare nr. 115/27.11.2009, extrase de cont emise de ……….., confirmare de primire.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Deşi legal citată cu menţiunea de a formula întâmpinare, parata nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat întâmpinare care să cuprinsă punctul său de vedere cu privire la pretenţiile reclamanţilor, să invoce excepţii sau să propună probe, ceea ce îndreptăţeşte instanţa să aprecieze atitudinea acesteia drept o recunoaştere tacită a pretenţiilor reclamantei, în baza art. 225 cod procedură civilă.

Prin sentinţa comercială nr. ………..din ……….. instanţa de fond a  admis cererea formulată de reclamanţii  ………………., în contradictoriu cu pârâta  …………… , a obligat  pârâta la plata sumei de 40000 lei , către reclamanţi reprezentând despăgubiri civile, precum şi suma de 2837 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Prin sentinţa comercială nr. ……… pronunţata de Judecătoria ……  in dosarul  ………….. a fost admisă cererea formulată de reclamanţii: ……….., şi obligată pârâta la plata sumei de 40.000lei către reclamanţi reprezentând despăgubiri civile şi la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 27.11.2009 , între reclamanţii ……..  şi pârâta ……….. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. ..  având ca obiect furnizarea de masă lemnoasă pe picior de către reclamanţi , aferentă anului 2009 în volum de 1233 mc de pe raza Ocolului Silvic …………, la preţul stabilit de comun acord al părţilor, pentru următoarele partide : partida 1280 – volum 649 mc, partida 1279 – volum 248, partida 1278 – volum 336 mc.

În cuprinsul contractului s-a menţionat că ,cumpărătorul se obligă să preia ,să exploateze şi să transporte masa lemnoasă pe picior specificată şi să plătească preţul contractului, care a fost de comun stabilit la suma de 61650 lei.

Contractul a fost semnat de părţi , care în acest mod şi-au însuşit clauzele contractuale.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanţi , respectiv extrasele de cont emise de …….. la data de 08.01.2010, 09.02.2010,09.04.2010, 08.02.2010 rezultă că pârâta a achitat doar o parte din suma stabilită ca preţ al masei lemnoase, respectiv suma de 21650 lei, rămânând de achitat suma de 40000 lei , această plată parţială reprezentând o acceptare a obligaţiei de plată către reclamanţi.

Având în vedere că din probele administrate reclamanţii au reuşit să facă dovada susţinerilor lor în ceea ce priveşte suma datorată de pârâtă, instanţa va admite acţiunea aşa cum a fost formulată şi va obliga pârâta la plata sumei de 40000 lei , către reclamantă reprezentând despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat recurs la data de ……… care a fost înregistrat la Secţia  a II a Civila din cadrul Tribunalului ………., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta pârâtă  a fost citata cu menţiunea achitării taxei de timbru de 1105,5 lei taxa judiciara de timbru si  5 lei timbru judiciar.

La acest termen se constata, că deşi procedura de citare a fost legal îndeplinita, recurenta pârâta nu a interes sa depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Aşa fiind si văzând dispoziţiile art 2 alin 1 din Legea  146/1997 recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă ………., împotriva  sentinţei comerciale nr…………. din ………. pronunţată de Judecătoria …………… in dosarul nr. …………., în contradictoriu cu intimaţii:  ………….

Irevocabilă.

Domenii speta