Dizolvare societate comercială

Sentinţă civilă 2412 din 27.09.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2412

Şedinţa publică din 27 septembrie 2013

Completul de judecată compus din:

PREŞEDINTE : ……………….

GREFIER : …………………

La ordine fiind pronunţarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de petenta SC ……….. SA în contradictoriu cu intimata SC …………… SRL, pentru dizolvarea societăţii intimate.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că dezbaterile în fond asupra cauzei de faţă, au avut loc în şedinţa publică din 06.09.2013, susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13.09.2013, 20.09.2013, şi apoi pentru data de astăzi, 27.09.2013.

T R I B U N A L U L

Asupra procesului civil de faţă,

Constată că prin cererea formulată şi înregistrată la această instanţă, reclamanta SC ……S.A. prin director general ec. D. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC ……. SRL să se dispună dizolvarea societăţii pârâte în acord cu prevederile art. 237 alin. 1 lit.c din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale.

În motivarea cererii, reclamanta arată că pârâta SC ……… SRL nu are sediul social legal, astfel neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 237 alin.1 lit. C din Legea nr. 31/1990.

Se arată că între SC …….. SA- firmă radiată din registrul comerţului  urmare a fuziunii prin absorbţie de către SC …… SA - şi pârâtă a existat un contract de comodat înregistrat  sub nr. 17/22.02.2005, în baza căruia a fost închiriat acesteia cu titlul gratuit, biroul „tratative 1” din spaţiul – devenit proprietatea reclamantei.

S-a mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 409/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Covasna  în dosarul nr. 971/322/2007 s-a constat nevalabilitatea contractului de comodat nr. 17/22.02.2005, în baza  căruia pârâta SC ……… SRL deţinea ca şi sediul social biroul” tratative 1” din imobilul  situat în mun. Tg. Secuiesc, str. ……….., jud. Covasna, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă  prin decizia  nr. 83/30.09.2010 a Curţii de apel Braşov.

Cererea a fost timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar.

Pârâta SC ……………. SRL nu a formulat întâmpinare deşi a fost citată în mod legal, iar ulterior  s-a încuviinţat citarea acesteia prin publicitate, conform dispoziţiilor art. 167 din noul cod de procedură civilă, respectiv a fost citată pârâta la uşa ultimul sediu declarat,  la uşa instanţei, pe portalul  instanţei, şi printr-un ziar de largă răspândire.

Totodată, în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 167 alin.3 NCPC, a fost numit curator în persona d-nei avocat R. Zs., pentru a reprezenta interesele pârâtei .

Curatorul a formulat întâmpinare prin care a arătat că cele două sentinţe civile pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la pârâtă, nu pot  afecta valabilitatea contractului de comodat, însă având în vedere că a existat o notificare de reziliere în condiţiile prevăzute în contractul de comodat şi în măsura în care  reclamanta va face  dovada rezilierii contractului, atunci acţiunea este întemeiată ( f.13).

Din actele şi lucrările dosarului instanţa retine următoarele:

Pârâta SC …….. SRL este persoană juridică, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J14/103/2005, atribuit la data de 24.02.2005, având cod unic de înregistrare  17284527 din 25.02.2005.

Societatea figurează cu sediul social declarat la adresa din  mun. Tg. Secuiesc, str. ……… (biroul tratative 1) ……., jud. Covasna, conform contractului de comodat  nr.17 din 22.02.2005.

Prin sentinţa civilă nr. 409 din 29 aprilie 2010, pronunţată în dosarul civil nr. 971/322/2007, Tribunalul Covasna a respins acţiunea pârâtei SC ……… SRL formulată în contradictoriu cu SC ….. SA de a se constata deţinerea  pe durată nedeterminată, ca sediul al pârâtei,  a biroului  menţionat în contractul de comodat nr. 17/22.02.2005.

Prin hotărârea judecătorească menţionată, tribunalul a statuat că locaţiunea perpetuă sau comodatul veşnic nu există.

Astfel, a reţinut că atunci când părţile contractului de comodat nu specifică în contract durata comodatului sau menţionează  că acesta se încheie  pe o durată nedeterminată, atunci  trebuie asigurată comodatarului folosinţa gratuită a bunului primit în comodat, într-atât cât să îşi îndestuleze nevoile, dar şi într-o atare situaţie, dacă o partea comodantă dovedeşte  că are nevoie mare şi urgentă de a se folosi ea însăşi de bunul dat în  comodat, instanţa poate  oblige comodatarul la restituire.

De asemenea, s-a reţinut că  SC …. SA a notificat  pârâtei,  la data de 26.07.2007, cu confirmare de primire, despre voinţa ei de a pune capăt contractului de comodat începând cu data de 01.08.2007, adică după aproape 2 ani şi 6 luni de la încheierea  înţelegerii dintre părţi, ceea ce face ca începând cu acea dată de 01.08.2007 contractul de comodat nr. 17/2005 să nu mai poată fi privit ca un contract în vigoare, susceptibil de a produce efecte între părţile contractante.

Totodată, s-a arătat că  SC ….. SA nu poate  să execute  contractul de comodat, adică să permită  folosinţa  biroului de „tratative 1”  de către SC ………… SRL , în primul rând pentru că din data de 01.08.2007 contractul  nu mai există şi în al doilea rând  pentru că închiderea şi sigilarea spaţiului  pe care îl ocupa aceasta din imobilul situat în mun. Tg. Secuiesc, str. ……, jud. Covasna, s-a datorat desfiinţării  la data de 23.04.2007 a postului de director de vânzări pe care administratorul pârâtei  din cauză  îl avea  în cadrul SC ………. SA.

Curtea de Apel Braşov prin decizia nr. 83/Ap din 30 septembrie 2010 a menţinut sentinţa civilă nr. 409/29.04.2010 a Tribunalului Covasna. Prin decizia amintită, Curtea a reţinut că între SC …. SA şi  SC ………. SRL a fost încheiat  contractul de comodat cu nr.17/22.02.2005 având ca obiect  transmiterea în folosinţă comodatarei  a spaţiului –birou situat în Tg. Secuiesc, str. ….., jud. Covasna. Contractul a fost perfectat cu titlul gratuit şi care prevede la art. VII , o clauză potrivit căreia, acesta poate fi reziliat în mod unilateral de către oricare dintre părţi în baza unei notificări cu  un termen de preaviz de 30 de zile.

SC ……… SA a notificat-o pe SC ……… SRL cu privire la intenţia  sa de reziliere unilaterală a contractului.

Totodată s-a  reţinut că SC ………… SRL  nu poate invoca la infinit beneficiul contractului, în dauna drepturilor comodantei, cu atât  mai mult cu cât posibilitatea denunţării unilaterale a contractului a fost prevăzută de părţi în contractul de comodat cu nr. 17/2005, iar SC ………. SA  s-a prevalat de clauza respectivă.

Ulterior, Tribunalul Covasna prin încheierea  din 18 iunie 2010, a constatat legalitatea hotărârii de fuziune prin absorbţie a SC …… SA ( absorbit)  de către SC ….. SA, cât şi legalitatea  actului constitutiv al societăţii absorbante(f.11).

Tribunalul  reţine că potrivit art. 7 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:

a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi;

b) forma, denumirea şi sediul social;

Or, art. 237 lin. (1) lit.c din Legea societăţilor comerciale nr.31/1990 republicată, conferă reclamantei legitimare procesuală activă de a solicita pronunţarea dizolvării societăţii comerciale pârâte în cazul în care ,,societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută”.

Astfel, legiuitorul reglementează prin art. 237 alin.1 lit c) din Legea societăţilor, astfel cum a fost modificată, cazul de dizolvare-sancţiune, respectiv situaţia neîndeplinirii condiţiilor referitoare la sediul social „unic, real şi deţinut cu titlu legal” , ca element de identificare a persoanei juridice. În concordanţă cu prevederile art. 7 şi 8 din lege, sediul social trebuie înscris în actul constitutiv şi stabilit cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 17 alin.2 din Legea nr. 31/1990, în funcţie de acest element se va determina naţionalitatea societăţii, legea aplicabilă, instanţa teritorial competentă să judece litigiile societăţii, locul unde va fi citată şi unde i se vor comunica actele de procedură etc.

Datorită importanţei sale pentru viaţa societăţii, sediul social poate fi schimbat numai prin modificarea actelor constitutive ale societăţii, în condiţiile art. 199 din Legea nr. 31/1990.În aceeaşi ipoteză se află şi societatea care are sediul stabilit pentru o perioadă determinată de timp iar la expirarea acestei perioade nu s-a prelungit durata de valabilitate a sediului înregistrat. Aşadar condiţiile de valabilitate a sediului trebuie să fie întrunite la momentul naşterii societăţii, dar şi pe parcursul existenţei acesteia .

În conformitate cu prev. art. 21 lit.a raportat la prev. art. 22 alin. 1 din Legea 26/1990, comercianţii au obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societăţii şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească dar societatea pârâtă a rămas în pasivitate astfel încât reclamanta este în drept să ceară dizolvarea acesteia, conform prev. art. 237 alin. 1 lit.c din legea 31/1990.

Întrucât prin considerentele sentinţei civile  nr. 409/29.04.2010 s-a stabilit cu  putere de lucru judecat că durata contractului  de comodat nr. 17/22.02.2005 a expirat la data de 01.08.2007, iar pârâta, prin reprezentant, nu a făcut dovada valabilităţii actului ce dovedeşte sediul societăţii, tribunalul reţine că cererea reclamantei este întemeiată.

În consecinţă în  baza  art.237 al.3 din Legea 31/1990, instanţa va dispune dizolvarea SC ……….. SRL şi totodată  va dispune să se efectueze menţiunile  corespunzătoare  în registrul comerţului şi să se publice în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii pentru recuperarea acestor cheltuieli.

Potrivit art. 58 alin.3 şi 4 NCPC,  numirea  acestor curatori se va face de instanţa care judecă  procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Remunerarea provizorie a curatorului  astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată.

De asemenea, conform art. 80 alin.2 din OUG nr. 80/2013, instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

Sumele avansate cu titlu de remuneraţie a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul.

Astfel, instanţa urmează a  obliga reclamanta  să plătească  curatorului – d-nei avocat R. Zs. suma de 100 lei cu titlul de remuneraţie curator, potrivit  dispozitivului de mai jos.

Tribunalul  urmează să ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat  cheltuieli de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea formulată de reclamanta SC ……… SA, cu sediul în mun. Tg. Secuiesc, ……….., având J14/830/1992, CUI ,,,,,,,,, reprezentată  legal prin director general  ec. D. L., în contradictoriu cu pârâta SC ……. SRL, cu sediul în mun. Tg. Secuiesc, ……., biroul „tratative 1”, jud. Covasna, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J14/103/2005, cod unic de înregistrare  …….,  şi în consecinţă:

Dispune dizolvarea societăţii pârâte, publicarea în Monitorul Oficial şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta să plătească curatorului – d-nei avocat R. Zs. suma de 100 lei cu titlul de remuneraţie curator.

Cu drept de apel în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Pronunţată  în şedinţa publică azi, 27.09.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,