Drept civil. domeniul de aplicare a dispozitilor legii nr. 10/2001, art. 45, alin.2,4 si 5

DREPT CIVIL. DOMENIUL DE APLICARE A DISPOZITILOR LEGII NR. 10/2001, ART. 45, ALIN.2,4 SI 5

Decizia civila nr.4R/11.01.2007 pronuntata de

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si

 pentru cauze privind proprietatea intelectuala

în dosar nr.20626/3/2005 (nr. vechi 684/2006)

Constata ca prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr.7523/05.05.2004 reclamantul S. V. a chemat în judecata pe pârâtii P. M. B. prin P. G., SC H. N. SA, I. G., I. A., N. D. T., P. G. si P. S., solicitând sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr.5850/27826/22.03.1999 încheiat între P. M. B., prin mandatar SC H. N. SA, în calitate de vânzator si I. G. si I. A., în calitate de cumparatori si a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1155/18.05.2001 de BNP F. D. încheiat între N D T, în calitate de vânzator si P G si P S, în calitate de cumparatori si sa se dispuna rectificarea cartii funciare individuale nr.586, numar cadastral 283/1, numar de ordine 1, deschise pe numele pârâtilor P S si G, în sensul radierii dreptului de proprietate al acestora.

Reclamantul a aratat în motivarea cererii ca prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.171/23.01.1997 de BNP R D O, transcris în registrul de transcriptiuni sub nr.1587/23.01.1997, a dobândit de la numita I M, apartamentul nr.1 situat în Bucuresti, Bd. Aviatorilor nr.58, sector 1, compus din 3 camere, sufragerie, hol, dependinte si cota de 412,5 mp aferent acestuia.

La data de 14.08.1998 pârâtii I A si I G au formulat o cerere, înregistrata sub nr.14914/1998 la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care au solicitat obligarea SC H. N. SA sa le vânda apartamentul în care locuiau cu contract de locatiune, cerere care a fost admisa prin sentinta civila nr. 19830/1998, prin care a fost obligata SC H. N. SA sa perfecteze actele de vânzare cumparare privind apartamentul nr.1, sentinta care nu a fost atacata.

Prin contractul de împrumut autentificat sub nr.1159/16.04.1996 de BNP F D, sotii I au luat cu titlu de împrumut suma de 50.000 USD de la pârâtul N D T, termenul de restituire fiind fixat pentru 10.05.1999. Cum împrumutul nu a fost restituit, pârâtul creditor N D T a procedat la executarea silita, prin înfiintarea unui comandament, încuviintat de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti prin încheierea din Camera de Consiliu din 20.09.1999 cu încalcarea dispozitiilor art.9 alin. ultim, coroborat cu art.11 din Legea 112/1995 si art.12 lit.c din Normele de aplicare ale acestei legi care prevad nulitatea absoluta a actelor de înstrainare a locuintelor cumparate în baza legii înainte de împlinirea a 10 ani de la data cumpararii.

Prin sentinta civila nr. 1993/26.01.2000 apartamentul a fost adjudecat definitiv în favoarea creditorului, expertiza efectuata în cauza evaluându-l la suma de 50.000 USD care reprezenta tocmai creanta acestuia.

Prin contractul de vânzare cumparare nr.1155/18.05.2001 pârâtul N D T a înstrainat apartamentul pârâtilor P G si P S, cu pretul de 100.000 USD, pret pentru a carui plata a fost contractat un împrumut la Banca Comerciala Româna, garantat ipotecar cu imobilul în cauza.

Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.111 Cod procedura civila, art.1 din legea nr.112/1995, art.948 pct.4, 966 si 968 Cod civil, art.35 si 36 pct.1 din Legea nr.7/1996.

Prin întâmpinarea formulata în cauza de catre pârâta I G, aceasta a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune, pe temeiul art.46 alin.5 din Legea 10/2001 potrivit caruia, indiferent de cauza de  nulitate, dreptul la actiune privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare cumparare încheiate conform Legii nr.112/1995 se prescrie în termen de un an de la data intrarii în vigoare a legii.

Exceptia a fost admisa în cauza si potrivit sentintei civile nr. 3220/05.04.2005, actiunea a fost respinsa ca prescrisa în ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractului nr.5850/27826/23.09.1999 si, pe cale de consecinta, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere privind constatarea nulitatii actelor subsecvente ale acestui contract.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca obiectul contractului a carui nulitate s-a cerut a se constata l-a constituit locuinta situata în Bucuresti, Bd. Aviatorilor, nr.51, sector 1, parter, vânduta în baza Legii nr.112/1995.

Regimul imobilelor preluate abuziv si al actelor juridice având ca obiect asemenea imobile au fost reglementate prin dispozitiile Legii nr.10/2001, iar actul atacat intra sub incidenta art.46 alin.5 din acest act normativ care a instituit un termen special de prescriptie, de un an, indiferent de cauza de nulitate, astfel încât actiunea este prescrisa cu privire la aceasta cerere, iar reclamantul nu a formulat nici o cerere de repunere în termenul de prescriptie, în conditiile art.19 din Decretul nr.167/1958.

Cu privire la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1155/18.05.2001 încheiat între pârâtul N D T si pârâtii P G si S, instanta de fond a retinut ca acesta este neîntemeiat în conditiile în care vânzatorul a dobândit imobilul în baza sentintei civila nr. 1993/26.01.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - ordonanta definitiva de adjudecare, sentinta ce se bucura de autoritate de lucru judecat.

Instanta de fond a înlaturat sustinerile reclamantului legate de realizarea unei operatiuni juridice speculative menita sa ocoleasca interdictia de vânzare prevazuta de art.9 din Legea nr.112/1995, prin încheierea unui contract de împrumut între pârâtii I A si G si respectiv, N D T si vânzarea silita a imobilului ca urmare a nerestituirii sumei împrumutate, apreciind ca acest motiv putea fi cunoscut înca din cursul desfasurarii procedurii de executare silita, legiuitorul creând un sistem de publicitate menit sa dea posibilitatea tertilor, între care si reclamantul, de a lua cunostinta de imobilele asupra carora urmeaza executarea.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul S V, înregistrat initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru cauze de minori si familie sub nr.2395/2005 si înaintat apoi spre competenta solutionare Tribunalului Bucuresti.

La Tribunalul Bucuresti cererea a fost înregistrata sub nr.3072/2005, numar unic 20626/3/2005 al Sectiei a IV-a Civila.

Reclamantul a sustinut prin motivele de apel ca instanta de fond s-a aflat în eroare cu privire la cadrul juridic aplicabil actiunii, retinând ca în cauza ar fi aplicabile disp. Legii nr.10/2001, neinvocata ca temei de drept de catre reclamant, act normativ care nu îi este aplicabil acestuia.

Autoarei apelantului reclamant, I M, i-a fost restituita în proprietate si posesie imobilul în baza sentinta civila nr. 8792/1994 a Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, astfel încât însasi Legea nr.112/1995 nu îi mai era aplicabila în nici un mod si cu atât mai mult Legea nr.10/2001.

Repunerea în termenul de prescriptie la care a facut referire instanta nu era nici aceasta aplicabila, nefiind incidente prev. Legii nr.10/2001.

În ce priveste neatacarea ordonantei de adjudecare, apelantul reclamant a sustinut ca el a fost afectat prin "ingineria juridica" desfasurata si nu avea calitatea sa o atace decât în masura în care ar fi atacat si contractul de vânzare cumparare încheiat între SC Herastrau Nord SA si sotii I.

Prin decizia civila nr. 1093A/05.06.2006 tribunalul a admis apelul declarat în cauza si a dispus desfiintarea sentintei civile apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 8792/1994 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a constatat ca I M este proprietara imobilului din Bucuresti, Bd. Aviatorilor nr.58, sector 1 si a fost obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti de a-i lasa acesteia în deplina proprietate si linistita posesie imobilul.

La data de 05.03.1996, Primarul General a emis dispozitia nr.330 prin care imobilul a fost restituit proprietarei, întocmindu-se si proces verbal de punere în posesie.

Prin contractul de vânzare cumparare nr.171/23.01.1997 autentificat la BNP Radulescu Dumitru Octavian, I M a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 din imobilul în cauza în favoarea reclamantului.

La data de 23.04.1996 DAFI a comunicat locatarilor apartamentului nr.1, sotii Ienciu, ca acesta a fost restituit proprietarului Ionescu Maria, iar locatiunea încheiata a încetat, urmând a fi respectate prevederile Legii nr.17/1994.

La data de 01.08.1996, sotii I au depus cerere de cumparare a apartamentului.

Ulterior, prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti sub nr.14914/1998, sotii I au solicitat instantei sa dispuna obligarea SC Herastrau Nord SA sa le vânda apartamentul, cerere care a fost admisa prin sentinta civila nr. 19830/1998.

Astfel, la data de 22.03.1999 s-a încheiat contractul de vânzare cumparare nr.5850/27826 între SC Herastrau Nord SA, ca mandatar al Primariei Municipiului Bucuresti si sotii I A si I G si, ulterior încheierii acestuia, s-au derulat toate operatiunile juridice în legatura cu adjudecarea imobilului în favoarea creditorului N D T si vânzarea catre pârâtii P G si P S.

Tribunalul a retinut ca prima instanta a încadrat în mod gresit cererea în dispozitiile Legii nr.10/2001, referirile la art.46 alin.2, 4 si 5 scapând din vedere un aspect esential si anume, dispozitia înscrisa în art.45 (fost 46) alin.1 potrivit caruia actele juridice de înstrainare, inclusiv cele facute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor acestei legi, sunt valabile daca au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrainarii.

Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, au intrat însa sub incidenta Legii nr.10/2001 exclusiv imobilele preluate în mod abuziv de stat si nerestituite, astfel încât din analiza celor doua articole s-a retinut ca nu era îndeplinita situatia premisa, respectiv aceea ca imobilul sa fi fost preluat abuziv si sa fi fost nerestituit, statul încheind contract de vânzare cumparare cu chiriasii care locuiau în apartament.

Instanta de apel a mai retinut si faptul ca prima instanta a încalcat principiul disponibilitatii procesului civil sub aspectul nerespectarii dreptului reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecata, în contextul în care partea nu a invocat în cerere disp. art.46 din legea nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta I G, criticând-o ca nefiind legala pentru motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.

Recurenta a sustinut în dezvoltarea motivelor de recurs ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile legii, apreciind ca imobilul în litigiu nu mai intra sub incidenta dispoz art.1 din Legea nr.10/2001, în conditiile în care imobilul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr.112/1995, lege ce a permis chiriasilor ce ocupau imobilele trecute abuziv în proprietatea statului sa formuleze cerere în vederea cumpararii acestora, cu respectarea anumitor conditii si termene.

Imobilul în litigiu este un imobil ce intra sub incidenta Legii nr.112/1995 si a Legii nr.10/2001, fiind trecut în proprietatea statului, iar faptul ca fostul proprietar a revendicat imobilul, anterior aparitiei Legii nr.112/1995, este o dovada în plus în sustinerea acestei afirmatii.

Fiind înstrainat în baza Legii nr.112/1995, ca lege speciala, este evident ca pentru a solicita instantei de judecata constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare, nu se pot invoca decât motivele de nulitate privind nerespectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, iar singurul temei pentru promovarea acestor actiuni este Legea nr.10/2001.

Aceasta lege a stabilit, prin derogare de la dreptul comun, un termen înlauntrul caruia se putea constata nulitatea absoluta a contractelor de vânzare cumparare cu privire la imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, termen care nu a fost respectat de catre reclamant.

Aprecierea instantei de apel în sensul ca instanta de fond ar fi încalcat principiul disponibilitatii, prin aplicarea prevederile art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu reprezinta altceva decât o gresita aplicare a legii, având în vedere ca instanta de judecata a considerat ca sunt incidente disp. Legii nr.10/2001, lege la care reclamantul nu a facut nici o referire dar, cu toate acestea, si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.112/1995.

Intimatii nu au formulat întâmpinare în cauza.

Recursul nu este fondat.

Instanta de apel a facut o corecta apreciere asupra dispozitiilor legale incidente în cauza, în raport de situatia juridica a imobilului la data intrarii în vigoare a dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cum si a celor din Legea nr. 10/2001, precum si în raport de cererea formulata de reclamanti, potrivit principiului disponibilitatii procesului civil.

Astfel, în raport de momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 112/1995, 28 ianuarie 1996, regimul juridic al imobilului în privinta caruia poarta litigiul era irevocabil lamurit, fiind cel ce rezulta din sentinta civila nr. 8792/20.09.1994, definitiva la data de 20 octombrie 1995, potrivit deciziei civile nr. 1457 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila.

Prin aceste hotarâri, i-a fost recunoscut autoarei reclamantului, IM, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Aviatorilor nr. 58 si a fost obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti sa-i lase acesteia libera posesie si folosinta a imobilului.

Prin dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti nr. 330/5.03.1996, s-a dispus punerea în executare a susmentionatei sentinte, încheindu-se în acest scop procesul verbal de predare primire nr. 2694/23.04.1996.

În raport de aceasta situatie juridica, rezultata în urma unui proces definitiv judecat, ce intra în definitia asa-numitelor causae finita, Legea nr. 112/1995 a reprezentat o lege noua, prin ale carei dispozitii nu se puteau produce efecte retroactive, care sa puna în discutie autoritatea de lucru judecat, acest mod de reglementare fiind unul contrar dispozitiilor constitutionale, prevazute prin art. 15 alin.2 din Constitutie.

În mod evident, nici dispozitiile Legii nr. 10/2001, mult ulterioara celei dintâi reglementari a regimului restituirilor, nu a putut contine dispozitii contrare acestui principiu.

Situatia este cu atât mai evidenta în privinta acestui nou act normativ, cu cât dispozitiile art. 1 contin o sintagma ce nu se supune nici unei alte interpretari, pentru a defini obiectul de reglementare, corect retinut de catre instanta de apel: ,,Imobilele preluate în mod abuziv...si nerestituite se restituie...".

Din perspectiva recurentilor, care pot sustine teza dobândirii imobilului în baza Legii nr. 112/1995, urmare procedurii jurisdictionale în cadrul careia au solicitat obligarea pâratului chemat în judecata la încheierea contractului pe temeiul acestei legi, nu pot fi de asemeni aplicabile dispozitiile legii ulterioare, nr. 10/2001.

Beneficiind de un contrat încheiat în baza acestei legi, recurentii au toate drepturile si obligatiile cuprinse în normele speciale pe temeiul carora au încheiat actul iar aprecierea legalitatii actului de înstrainare urmeaza a se analiza în raport de legea ce a guvernat încheierea actului, în cadrul judecatii de fond, instanta de recurs nefiind investita cu judecarea fondului.

Pe de alta parte însa, intimatul nu poate fi tinut de dispozitii restrictive sub aspectul conditiilor de exercitiu al drepturilor lui, drepturi ce-si afla sorgintea într-o hotarâre judecatoreasca anterioara anului 1996, raporturile juridice luînd nastere, în ceea ce-l priveste, exclusiv pe temeiul dreptului civil si nu pe cel dedus din acte normative ulterioare, cum este Legea nr. 10/2001.

Prescriptia speciala instituita de dispozitiile art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, nu poate fi analizata decât în raport de situatia premisa avuta în vedere de aceasta lege, astfel cum s-a retinut si în apel, astfel cum este definita prin alin.1 al aceluiasi articol, respectiv pentru acele ,,acte juridice de întrainare având ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi". 

În raport de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila.

Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

6

Domenii speta

Spete similare