Contestatie decizie suspendare contract individual de munca

Sentinţă civilă 5833 din 12.08.2009


DOSAR NR. 29949/3/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA CIVILĂ NR.5833

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DE LA 06.08.2009

TRIBUNALUL COMPUS DIN:

PREŞEDINTE: DANIELA DIKO

JUDECĂTOR: MIOARA ALDEA

ASISTENT JUDICIAR: DANIELA ILIESCU

ASISTENT JUDICIAR: MIHAELA CAMELIA ENE

GREFIER : MARIANA DINCĂ

Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect contestaţie decizie suspendare contract individual de munca, formulată de contestatorul P. T., în contradictoriu cu intimata Instituţia Primarului Oraşul Pantelimon – prin Primar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă contestatorul, personal şi intimata, prin consilier juridic G. O., care depune delegaţie la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instantei ca pricina se află la primul termen de judecată, procedura este legal îndeplinită iar la data de 3.08.2009 intimata a depus la dosar, prin serviciul registratura, întâmpinare şi înscrisuri, în 2 exemplare.

Tribunalul comunica contestatorului un exemplar al întâmpinării formulate de intimata şi al inscrisurilor anexate în susţinere.

Tribunalul constată că la dosarul cauzei nu a fost anexat contractul individual de munca al contestatorului.

Intimata, prin consilier juridic, apreciază că nu este necesară depunerea contractului individual de munca având în vedere că este vorba de o suspendare a contractului individual de munca.

La interpelarea instanţei contestatorul arată că a fost suspendat din funcţia de consilier al Primarului prin dispoziţia nr. 600/6.07.2009 şi învederează că nu există un contract de munca ci doar o dispoziţia de încadrare, care face dovada calităţii sale de salariat.

Intimata, prin consilier juridic, învederează că contractul individual de munca al contestatorului a încetat în baza unei decizii, contestatorul a contestat respectiva decizie şi a obţinut o hotărâre judecătoreasca prin care s-a dispus reintegrarea iar intimata a dispus reintegrarea acestuia în baza unei dispoziţii, nefiind încheiat un nou contract individual de munca.

Totodată, intimata, prin consilier juridic, arată că s-a strecurat o eroare în cuprinsul întâmpinării formulate unde, la alineatul 9 se va citi „la baza Dispoziţiei 600/2009, de suspendare din funcţie a consilierului juridic P. T., dispoziţie emisă de P.O.P., au fost respectate întocmai prevederile dispozitive ale art. 52 alin. 1 din C. muncii” şi nu „la baza Dispoziţiei 600/2009, …….au fost respectate întocmai prevederile imperative ale art. 52 alin. 1 C. muncii”.

Contestatorul, personal, învederează instanţei că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a i se da posibilitatea să ia cunoştinţă de întâmpinarea înmânata în şedinţă publică.

Tribunalul acordă părţilor prezente cuvântul, în formulare de probe.

Contestatorul, personal, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar în cadrul probei cu înscrisuri, depune la dosar plângerea penala înregistrata la Parchetul de pe langa Judecătoria Cornetu, cu referire la obiectul cauzei de suspendare, respectiv motivul pentru care a fost suspendat din funcţie.

Contestatorul consideră că plângerea penala formulată împotriva angajatorului are relevanta în cauză întrucât s-au făcut referiri mincinoase şi doreşte să facă dovada că motivele pentru care s-a dispus suspendarea sa nu au fost întemeiate şi, deşi a fost reintegrat în funcţie, nu i s-au plătit drepturile salariale.

Contestatorul mai arată că în plângerea penala invocată în preambulul deciziei de suspendare s-a făcut referire la „acte premergătoare urmăririi penale” astfel că nu există o urmărire începuta ci o plângere formulată şi care se află în faza actelor premergătoare.

Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Deliberând, în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ. Tribunalul va încuviinţa pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o pertinentă.

Contestatorul personal, solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Intimata, prin consilier juridic, arată că la momentul suspendării raporturilor de munca contestatorul avea calitatea de consilier personal al Primarului, angajatorul fiind o autoritate publică locala, iar funcţia sa era o funcţie de demnitate publică, cu atribuţii specifice funcţiei. Având în vedere că în 2007 s-a formulat o plângere penala împotriva contestatorului, iar textul de lege, art. 52 alin. 1 nu prevede faptul că plângerea trebuie să fie întemeiată sau neîntemeiată, ci doar ca persoana să fie în funcţie, angajatorul are posibilitatea să suspende raporturile de munca ale angajatului, în momentul în care este formulată o plângere penala împotriva unui salariat. Totodată solicită ca instanţa să constate că funcţia deţinuta anterior de către contestator a fost de consilier, iar în prezenta cauză acesta avea funcţia de consilier personal al Primarului iar în aceste condiţii, loialitatea este esenţiala. Pentru aceste considerente solicită  respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei.

TRIBUNALUL

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.07.2009, reclamantul P. T. a formulat în contradictoriu cu intimata Instituţia P.O.P., prin P., contestaţie împotriva Dispoziţiei 600/6.07.2009, emisă de P.O.P., solicitând anularea deciziei şi obligarea pârâtului – intimat să dispună reluarea activităţii sale profesionale, de consilier personal al primarului şi să-i plătească o despăgubire egală cu salariul  şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului său de muncă.

În motivarea acţiunii scutită de taxă de timbru conform art. 285 Codul Muncii, reclamantul arată că prin Dispoziţia P.O.P.  nr. 925/28.10.2008 a fost concediat iar ca urmare a contestaţiei promovate în instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 7895/17.12.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, pronunţată în dosarul 42111/3/2008 i s-a admis cererea sa şi s-a dispus anularea deciziei de concediere menţionată mai sus şi obligarea intimatului la reintegrarea sa pe postul avut anterior concedierii.

Astfel, prin Dispoziţia 545/24.06.2009 P.O.P. a hotărât ca reclamantul să fie reîncadrat în muncă, dar prin Dispoziţia nr. 600/6.07.2009, reclamantul a fost suspendat din funcţie începând cu 7.07.2009, prin invocarea art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii. Reclamantul apreciază că susţinerile din Decizia de suspendare din funcţie, sunt neîntemeiate.

Astfel, susţinerea angajatorului că a fost formulată plângere penală prealabilă împotriva sa este neîntemeiată, deoarece această plângere pentru art. 284 Cod penal a fost promovată împotriva sa de O. A., secretar al Primăriei.

Reclamantul arată că primarul a aderat recent la această plângere penală, aşa cum i s-a comunicat de către poliţie şi parchet.

Reclamantul arată că plângerea penală împotriva sa se află în instrumentare la organele penale, ulterior, după finalizarea cercetărilor urmând a se face propuneri legale. Reclamantul apreciază că şi faptele ce fac obiectul plângerii penale nu sunt incompatibile cu actuala sa funcţie de consilier personal al primarului.

Pârâta, Unitatea Administrativ – Teritorială a Oraşului Pantelimon (Primăria) reprezentată legal prin P.I.V., a depus la dosarul cauzei la 3.08.2009, întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei reclamantului P. T., pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Pârâtul arată că în anul 2006, pe când reclamantul era şef serviciu juridic şi funcţionar public, acesta a reprezentat în instanţă în calitate de consilier juridic, Societatea Cooperativă de Consum Pantelimon, într-un dosar promovat în contradictoriu cu P.O.P.. Fosta conducere a pârâtei trebuia să-l sancţioneze disciplinar pe reclamant, dar nu a făcut-o. Singurul care a luat o poziţie oficială a fost Secretarul Oraşului Pantelimon, dl. A.O., care a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

În urma alegerilor locale din iunie 2008, s-a schimbat conducerea oraşului Pantelimon.

Actualul primar, dl. M.I., a preluat şi aparatul propriu al foste conduceri, respectiv şi pe reclamantul P.T..

Ulterior preluării funcţiei, Primarul actual, a formulat, la 27.08.2008, o plângere în nume propriu împotriva reclamantului, către Direcţia de cercetări penale de pe lângă I.P.J. Ilfov şi a revenit la plângerea iniţială din anul 2007, angajatorul semnând-o din nou în 10.12.2009.

Ca urmare a Sentinţei civile nr. 7895/17.12.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pârâta a fost nevoită să-l reîncadreze pe reclamant dar, primind confirmarea că pe numele reclamantului a fost întocmit dosarul penal 6965/P/2007 a Serviciului de Investigare a Fraudelor Ilfov, s-a luat măsura legală a suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, până la definitivarea cercetărilor penale legate de acest caz.

Pârâta arată că la baza emiterii Dispoziţiei 600/2009 de suspendare din funcţie a reclamantului, au fost respectate întocmai prevederile imperative ale art. 52 alin. 1 din Codul Muncii, fiind cea mai bună măsură ce se putea dispune în actualul context.

În cadrul probei cu înscrisuri, în dosarul cauzei s-au depus în susţinerea acţiunii reclamantului şi în contraprobă, de către pârâtă, următoarele acte: dispoziţia 600/6 iulie 2009 a P.O.P., plângerea penală formulată împotriva reclamantului de A.O. – secretar al Oraşului Pantelimon, răspunsul Ministerului Administraţiei şi Internelor – IGP Ilfov 1279/24 din 3.07.2009, dispoziţia 925/28 octombrie 2008, Sentinţa civilă 7895/17.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a, încheierea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a, dispoziţia 545/24.06.2009, fişa postului reclamantului, plângerea penală formulată de P.O.P. prin secretar împotriva reclamantului şi înregistrată la 11.10.2007 şi reînnoită de primar la 27.08.2008, 10.02.2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, urmând a o respinge în consecinţă.

Conform art. 52 alin. 1 lit. c Codul Muncii, „în cazul în care angajatorul a formulează plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută”, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului.

În cauză se constată că angajatorul a formulat plângere penală împotriva reclamantului, astfel că angajatorul – pârât poate avea iniţiativa suspendării contractului de muncă al reclamantului.

Pârâtul – angajator a înţeles să uzeze de dreptul său prevăzut de Codul Muncii şi, prin dispoziţia 600/6 iulie 2009, contestată de reclamant, a suspendat contractul individual de muncă al acestuia.

Suspendarea din funcţie a salariatului împotriva căruia angajatorului a formulat plângerea penală este o măsură legală care protejează angajatorul faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale ale acestuia.

În speţa de faţă plângerea penală formulată de angajator are legătură cu funcţia reclamantului, astfel că angajatorului a hotărât în mod legal, să-i suspende reclamantului contractului individual de muncă pe perioada cercetării acestei plângeri şi până la finalizarea ei.

Faţă de cele reţinute, în baza art. 52 alin. 1 lit.c şi art. 281 Codul  Muncii, Tribunalul va respinge contestaţia reclamantului P.T. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de contestatorul P.T., domiciliat în Bucureşti, str. …, nr. …, ap. …, sector …, în contradictoriu cu intimata Instituţia P.O.P. - prin P,, cu sediu in Pantelimon, str. …, nr. …, jud. …, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată  în şedinţă publică azi, 06.08.2009

Preşedinte Judecător 

DANIELA DIKO MIOARA ALDEA

 Asistent judiciar Asistent judiciar 

 DANIELA ILIESCU MIHAELA CAMELIA ENE

Grefier

MARIANA DINCĂ