Declararea neconstituțională a unui act normativ prin care o parte din salariați au trecut la un alt angajator nu reprezintă o reangajare la primul angajator și un transfer în interes de serviciu.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 31.05.2021 și înregistrată sub nr. dosar 2490/86/2021, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Silvică, Regia Naţională A Pădurilor- Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- anularea alin. 6 art. 173 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/2.03.2020, forma în vigoare în prezent, conform căruia „În situaţia salariaţilor reangajați. perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut în alin. 1 curge de la data reîncadrării”;

- obligarea pârâtei la plata a 4,69 salarii brute, conform disp. art. 173 alin. 1 lit. c CCM (fiindu-i achitate la data pensionării 5,31 salarii brute), actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei sume în parte și până la plata efectivă a acestor drepturi;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a precizat că solicitarea de a fi obligată pârâta la plata dobânzii este întemeiată pe disp. art. 166 alin. 1 şi 4 Codul Muncii, art. 160 Codul Muncii și art. 1523 alin. 2 lit. Cod civil.

Pentru cele arătate, a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 142 alin. I Legea nr. 62/201 1. art. i 73 alin. C CCM.

Pârâta Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva a depus la dosar întâmpinare prin  care a solicitat instanţei să dispună respingerea acțiunii, ca fiind nefondată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. A solicitat introducerea în cauză a Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” prin președinte.

În drept, şi-a întemeiat prezenta pe dispoziţiile invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări: Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, Legea dialogului social nr. 6212011, H.G. 229/2009.

Pârâta Direcţia Silvică a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâta Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept dispozițiile art. 205 C.proc.civ., art. 5 alin. (l) și art. 268 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 53/2002 - Codul Muncii republicat și art. 173  alin. (l) din CCM 2019-2021 la nivel de unitate, așa cum a fost modificat prin actul adițional  nr. 02/2020.

În probațiune, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 265 si următoarele din Codul de procedură civilă, încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 2399 din 9 decembrie 2021, Tribunalul Suceava a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Silvică, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, a dispus anularea alin. 6 al art. 173 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/02.03.2020, a obligat pârâta Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” la plata a 4,69  salarii brute, conform disp. art.173 alin. l lit. c din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, sumele de bani urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la plata efectivă a acestor sume şi a obligat pârâta Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtele Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA şi Direcţia Silvică. Reclamanta a formulat apel incident.

În apelul declarat, pârâta Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi rejudecarea în fond a cauzei, iar pe fond solicită respingerea cererii de chemare în judecată, cu menţinerea ca temeinică şi legală a dispoziţiilor art. 173 alin. 6 din CCM, aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 2/2020, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

În fapt, intimata-reclamantă X, prin cererea introductivă de instanţă a solicitat: -anularea alin. 6 art. 173 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/02.03.2020, forma în vigoare în prezent conform căruia „în situaţia salariaţilor reangajaţi perioada de vechime în unităţile silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut la alin. 1 curge de la data reîncadrării”; obligarea pârâtei la plata a 4,69 salarii brute conform dispoziţiilor art. 173 alin. 1 Iii c CCM (fiindu-i achitate la data pensionării 5,31 salarii brute) actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la data achitării efective a acestor drepturi; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată”.

Prin Sentinţa nr. 2399/09,12,2021 Tribunalul Suceava a admis cererea şi a obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 lei.

Critică soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind insuficient motivată şi conţinând motive străine de natura pricinii. Or, insuficienta motivare echivalează cu lipsa motivării.

Instanţa de fond a admis cererea pentru un singur motiv, şi acela eronat, şi anume: „Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate să prevadă, sub sancţiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de ramură”.

Este eronat acest argument, întrucât în speţa de faţă nu este vorba de un contract colectiv de muncă la nivel de unitate şi unul la nivel de ramură, astfel încât nu se poate reţine că la nivel de unitate CCM conţine clauze inferioare celor din CCM pe ramură.

În speţa pendinte este vorba de un singur CCM încheiat între RNP-Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, care se aplică la toate unităţile Romsilva, cu şi fără personalitate juridică, respectiv direcţii silvice şi administraţii de parcuri.

Mergând pe aceeaşi logică greşită, tribunalul a apreciat că trebuie admisă cererea reclamantei deoarece: „în caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură/federaţie sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă”.

Mai precizează încă o dată că nu există două CCM, ci unul singur încheiat între RNP-Romsilva si Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, astfel că nu înţelege care clauze au fost înlocuite şi cu ce clauze au fost înlocuite şi de unde provin aceste clauze.

Mai mult decât atât, lecturând considerentele hotărârii atacate se poate uşor constata că nu se regăsesc motivele pentru care instanţa fondului şi-a „însuşit” argumentele reclamantei şi nici motivele pentru care a înlăturat apărările sale.

Consideră că obligaţia judecătorului de a argumenta de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, de ce a găsit bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumităa interpretare, este o obligaţie esenţială a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Astfel, nu apare argumentat de ce Tribunalul Suceava a anulat alin. 6 al art. 173 din CCM pe anii 2019-2021 şi a obligat-o la plata salariilor către reclamantă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită cenzurarea lor, deoarece le apreciază ca fiind exagerate prin raportare la complexitatea cauzei şi la munca depusă de avocat.

II. Pe fondul cauzei apreciază cererea reclamantei ca fiind nefondată şi neîntemeiată raportat la prevederile Legii nr. 62/2011 a dialogului social coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003.

Contractul colectiv de muncă pe anii 2019-2021 şi Actul Adiţional nr. 2/2020 la CCM au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 1, lit. i din Legea nr. 62/2011

Negocierea ce a avut loc s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, având ca rezultat Actul adiţional nr. 02/02.03.2020, înregistrat sub nr. 14742/04.03.2020 la CCM nr. 168/22.05.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art. 131, alin. 1 din Legea dialogului social, „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.”

Potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul muncii „(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.

La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.

(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.”

Faţă de dispoziţiile legale invocate anterior are în vedere, raportat la motivele invocate de către reclamantă, următoarele aspecte:

> la negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere, cu respectarea dispoziţiilor legale; reclamanta nu a făcut dovada încălcării vreunei dispoziţii legale prin negocierea şi stabilirea clauzelor Actului adiţional nr. 2 la CCM;

> încheierea contractului colectiv de muncă presupune autonomia de voinţă a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin aplicarea principiului libertăţii contractuale;

> la acordarea unui bonus/unei gratificaţii de către angajator, în temeiul unui CCM încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciază faptul că este perfect normal să fie avantajaţi /recompensaţi angajaţii cu o vechime neîntreruptă în cadrul regiei acest mod de acordare a gratificaţiei a fost voinţa şi acordul angajatorului cu Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” - federaţie reprezentativă pentru negociere, cu atât mai mult cu cât contractul colectiv de muncă constituie legea părţilor (art. 229, alin. 4 din Codul muncii), el este un izvor de drept şi, în acelaşi timp, o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului,

> clauzele privind acordarea bonusului la pensionare nu sunt discriminatorii, nu se încadrează în definiţia legală a discriminării, precizează încă o dată faptul că angajatorul are dreptul de a stabili modul de acordare a unei gratificaţii şi de a-şi recompensa angajaţii; ca exemplu aminteşte faptul că nici anumite prime ocazionale, nici participarea la profit nu sunt acordate în mod egal tuturor angajaţilor, dar asta nu înseamnă automat că sunt discriminatorii;

> în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din CCM „Clauzele CCM produc efecte pentru toţi angajaţii Romsilva”, iar în cadrul Romsilva sunt angajaţi care au şi calitatea de personal silvic şi angajaţi care nu au calitatea de personal silvic (care sunt de altă specialitate decât cea silvică, de exemplu: consilieri juridici, experţi în legislaţia muncii, economişti, zootehnişti, conducători auto, cabanieri, bucătari ş.a.m.d.),

> angajaţilor care sunt de altă specialitate decât cea silvică nu li se aplică Statutul personalului silvic, respectiv dispoziţiile art. 46, alin. 4 din OUG. nr. 59/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.”,

> mai mult, nici reclamantei nu i se aplică dispoziţiile art. 46, alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000 în condiţiile precizate în acţiune, respectiv în condiţiile în care s-a pensionat anticipat, la momentul pensionării anticipate NU avea calitatea de personal silvic pensionat la vârsta standard;

> conform art. 6, alin. 1 din CCM „Aplicarea CCM se face potrivit prevederilor legale în vigoare, iar interpretarea conţinutului acestuia se realizează prin consens”, iar conform art. 188 din CCM „Prezentul CCM se completează cu prevederile actelor normative în vigoare”.

Astfel, reclamanta a beneficiat de prevederile CCM, care sunt mai favorabile şi, potrivit cărora, aşa cum susţine petenta, a primit la pensionare 5,31 salarii brute.

Dacă aceste prevederi nu ar fi existat în CCM și s-ar fi aplicat doar prevederile art. 46 alin. (4) din OUG 59/2000, la pensionarea anticipată reclamanta nu ar fi primit nici o gratificaţie, deoarece aceasta se acordă numai la pensionarea la vârsta standard.

A se observa că prevederile art. 173 din CCM sunt mai favorabile, raportat la prevederile art. 46, alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000, pentru o mare categorie de angajaţi, respectiv pentru personalul silvic pensionat anticipat.

Petenta susţine că preluarea ei în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost considerată „transfer în interesul serviciului, păstrându-şi drepturile salariale şi celelalte drepturi avute”, conform art. 2, alin. 2 din OUG 100/2004. Dar aceasta s-a aplicat câtă vreme a fost salariata Arhiepiscopiei. Când a fost reîncadrată la Direcţia Silvică nu s-a mai considerat transfer în interesul serviciului.

Reclamanta invocă art. 132 şi art. 142 alin. 1 din Legea 62/2011 a dialogului social.

„Art. 132. - (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 142. - (1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate”.

Mai susţine că în contractul colectiv de muncă şi în actul Adiţional nr. 2 nu au fost stabilite clauze sub nivelul celor legale.

Dimpotrivă, aşa cum a mai precizat, dacă nu i se aplicau clauzele CCM, ci prevederile art. 46 alin. 4 din OUG 59/2000, petenta nu ar fi beneficiat de nici un bonus, întrucât s-a pensionat anticipat. Iar gratificaţia prevăzută în OUG 59/2000 se acordă numai la pensionarea la vârsta standard.

De asemenea, reclamanta se consideră discriminată, invocând prevederile art. 5 alin. 1 şi alin. 4 din Legea 53/2003 - Codul muncii

Art. 5. - Codul muncii

„(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament față de toţi salariaţii şi angajatorii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă.

(4) Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare”.

 Consideră că în cauza pendinte nu este vorba despre nici o discriminare în cadrul relaţiilor de muncă, aşa cum aceasta este definită la art. 5. În această speţă este vorba despre recompensarea angajaţilor de către angajator la momentul pensionării, astfel că cere a se respinge ca nefondată această susţinere.

Reclamanta solicită plata a 4,69 salarii brute, întemeindu-şi cererea pe art. 160, art. 166 alin. 1 şi 4 şi ar. 1523 alin. 2 Cod civil.

„Art. 160. Codul muncii

Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Art. 166. Codul Muncii

(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.

Apreciază că în această speţă nu sunt incidente prevederile art. 160 şi art. 166, întrucât nu este vorba de plata unui salariu ci despre o gratificatie acordată de către angajator salariaţilor cu ocazia pensionării.

De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1523 alin. 2 cod civil.

Faţă de cele mai sus-prezentate, susţine că art. 173 alin. 6 este legal, a fost negociat cu Federaţia Sindicatelor din Silvicultură "Silva" şi nu încalcă prevederile legale în vigoare la data negocieri

În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi rejudecarea în fond a cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, cu menţinerea ca temeinică şi legală a dispoziţiilor art. 173 alin. 6 din CCM, aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 2/2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept: Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Legea dialogului social nr. 62/2011, HG. 229/2009.

Prin apelul promovat, pârâta Direcţia Silvică solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acţiunii, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa apelată, instanţa de fond admite acţiunea formulată de reclamantă, dispune anularea alin.6 al art. 173 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 32/02.03.20207.

În motivarea soluţiei, reține Tribunalul Suceava, fără temei, faptul ca Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate să prevadă, sub sancţiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.

În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură/federaţie sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că reclamanta trebuia să beneficieze la pensionare de un bonus în cuantum de 10 salarii brute corespunzătoare unei vechimi de peste 30 de ani, situaţie în care va obliga pârâta să-i acorde diferenţa de 4,69 salarii brute, practic diferenţa între salariile cuvenite şi cele acordate.

Motivarea, de altfel singura, apare ca fiind străină de cauza dedusă judecății, întrucât contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură nu prevede clauze conţinând drepturi superioare celor reglementate de CCM aplicabil la nivel de RNP- Romsilva.

Așa cum a precizat si prin întâmpinare, un prim capăt al acţiunii l-a vizat anularea alin. 6 al art. 173 din CCM încheiat la nivelul unităţii pentru perioada 2019  -2021.

Ori, nulitatea reprezintă acea sancţiune care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Deci nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic, condiţiile de validitate.

În ceea ce priveşte nulitatea contractului colectiv de muncă, Legea 130/1996 prevede că sunt lovite nulitate absolută clauzele cuprinse în contractele colective de muncă cu încălcarea prevederilor legale sau care stabilesc drepturi inferioare faţă de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior, ori la încheierea contractului nu au fost nesocotite norme imperative

Prin Actul adiţional nr. 32/02.03.2020 la Contractul Colectiv de Muncă nr.168/22.05.2019, art. 173 privind acordarea bonusului pentru salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă sau în cazul pensionării anticipate, anticipate parţiale sau pe caz de boală, a fost completat cu alin (6) în sensul că „În situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţi silvice luată în calcul la acordarea bonusului prevăzut la alin. (1) curge de la data reîncadrării”.

Situaţia generată de OUG 100/2004 privind aprobarea trecerii a 90 mii de hectare fond forestier din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a determinat ca pentru 414 angajaţi să se dispună încetarea contractelor individuale de muncă.

Urmare a declarării ca neconstituţională a OUG nr. 100/2004 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 255/11.05.2005, publicată în M.of nr. 511/16.06.2005, noile contracte individuale de muncă încheiate la momentul revenirii în cadrul RNP Romsilva -Direcţia Silvică în anul 2005, au natura juridică de reîncadrări.

Având în vedere că dispoziţiile art. 173 alin. 6 din contractul colectiv de muncă nr.168/22.05.2019, aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 32/02.03.2020, erau în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 559/24.11.2020, a fost în imposibilitate obiectivă de a da curs cererii petentei.

Contractul colectiv de muncă nr.168/22.05.2019, aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 32/02.03.2020, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 559/24.11.2020, nu încalcă prevederi legale sau care stabilesc drepturi inferioare faţă de normele legale sau contractele colective încheiate la nivel superior, iar art. 173 alin. 6 prevede căa „în situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţi silvice luată în calcul la acordarea bonusului prevăzut la alin. (1) curge de la data reîncadrării”. Acţiunea se impune a fi respinsă.

Contractul Colectiv de Muncă (CCM) şi Actul adiţional nr. 2 au fost încheiate între RNP- Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, conform art. 1 din Legea 62/2011 a dialogului social şi conform art. 229 din Legea 53/2003 Codul muncii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. i din Legea nr. 62/2011, „contract colectiv de muncă - convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă. Prin încheierea contractelor colective de muncă se urmăreşte promovarea şi apărarea intereselor părţilor semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, în vederea asigurării păcii sociale”.

Potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul muncii „(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.”

Contractul colectiv de muncă pe anii 2019-2021 şi Actul Adiţional nr. 2/2020 la CCM au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 1, lit. i din Legea nr. 62/2011. Negocierea ce a avut loc s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, având ca rezultat Actul adiţional nr. 02/02.03.2020, înregistrat sub nr. 14742/04.03.2020 la CCM nr. 168/22.05.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art. 131, alin. 1 din Legea dialogului social, „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.”

Potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul muncii „(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.

La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.

Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor. Astfel, la negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere, cu respectarea dispoziţiilor legale, ori reclamanta intimata nu a făcut dovada încălcării vreunei dispoziţii legale prin negocierea şi stabilirea clauzelor Actului adiţional nr. 2 la CCM; încheierea contractului colectiv de muncă presupune autonomia de voinţă a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin aplicarea principiului libertăţii contractuale; la acordarea unui bonus/unei gratificaţii de către angajator, în temeiul unui CCM încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, este perfect normal să fie avantajaţi recompensaţi angajaţii cu o vechime neîntreruptă în cadrul regiei acest mod de acordare a gratificaţiei a fost voinţa şi acordul angajatorului cu Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” - federaţie reprezentativă pentru negociere, cu atât mai mult cu cât contractul colectiv de muncă constituie legea părţilor (art. 229, alin. 4 din Codul muncii), el este un izvor de drept şi, în acelaşi timp, o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului; clauzele privind acordarea bonusului la pensionare nu sunt discriminatorii, nu se încadrează în definiţia legală a discriminării, angajatorul având dreptul de a stabili modul de acordare a unei gratificaţii şi de a-şi recompensa angajaţii; dar asta nu înseamnă automat că sunt discriminatorii; în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din CCM „Clauzele CCM produc efecte pentru toţi angajaţii Romsilva”, iar în cadrul Romsilva sunt angajaţi care au şi calitatea de personal silvic şi angajaţi care nu au calitatea de personal silvic (care sunt de altă specialitate decât cea silvică, de exemplu: consilieri juridici, experţi în legislaţia muncii, economişti, zootehnişti, conducători auto, cabanieri, bucătari ş.a.m.d.); angajaţilor care sunt de altă specialitate decât cea silvică nu li se aplică Statutul personalului silvic, respectiv dispoziţiile art. 46, alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator” mai mult, nici reclamantei intimate nu i se aplică dispoziţiile art. 46, alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000 în condiţiile precizate în acţiune, respectiv în condiţiile în care s-a pensionat anticipat, la momentul pensionării anticipate NU avea calitatea de personal silvic pensionat la vârsta standard.

Conform art. 6, alin. 1 din CCM, „Aplicarea CCM se face potrivit prevederilor legale în vigoare, iar interpretarea conţinutului acestuia se realizează prin consens”, iar conform art. 188 din CCM „Prezentul CCM se completează cu prevederile actelor normative în vigoare”.

Astfel, reclamanta intimată a beneficiat de prevederile CCM, care sunt mai favorabile şi, potrivit cărora, aşa cum susţine, a primit la pensionare 5,31 salarii brute.

Dacă aceste prevederi nu ar fi existat în CCM şi s-ar fi aplicat doar prevederile art. 46 alin. (4) din OUG 59/2000, la pensionarea anticipată reclamanta nu ar fi primit nici o gratificaţie, deoarece aceasta se acordă numai la pensionarea la vârsta standard.

Precizează că prevederile art. 173 din CCM sunt mai favorabile, raportat la prevederile art. 46, alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000, pentru o mare categorie de angajaţi, respectiv pentru personalul silvic pensionat anticipat.

Reclamanta intimata a susţinut că preluarea ei în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost considerată „transfer în interesul serviciului, păstrându-şi drepturile salariale şi celelalte drepturi avute”, conform art. 2, alin. 2 din OUG 100/2004.

Dar aceasta s-a aplicat câtă vreme a fost salariata Arhiepiscopiei. Când a fost reîncadrată la Direcţia Silvică nu s-a mai considerat transfer în interesul serviciului.

Reclamanta a invocat art. 132 şi art. 142 alin. 1 din Legea 62/201 1 a dialogului social.

Art. 132. - (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 142. - (1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor ad 132 sunt lovite de nulitate".

Reiterează faptul că în Contractul Colectiv de Muncă şi în actul Adiţional nr. 2 nu au fost stabilite clauze sub nivelul celor legale. Dimpotrivă, dacă nu i se aplicau clauzele CCM, ci prevederile art. 46 alin. 4 din OUG 59/2000, reclamanta nu ar fi beneficiat de nici un bonus, întrucât s-a pensionat anticipat. Iar gratificaţia prevăzută în OUG 59/2000 se acordă numai la pensionarea la vârsta standard. Art. 5. - Codul muncii „(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toți salariaţii şi angajatorii. (2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă. (4) Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare.

Ori, în cauza pendinte nu este vorba despre nici o discriminare în cadrul relaţiilor de muncă, aşa cum aceasta este definită la art. 5, în aceasta speţă fiind vorba despre recompensarea angajaţilor de către angajator la momentul pensionarii

Reclamanta intimata a solicitat plata a 4,69 salarii brute, întemeindu-şi cererea pe art. 160, art. 166 alin. 1 şi 4 şi ar. 1523 alin. 2 Cod civil.

„Art. 160. Codul muncii

Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Art. 166. Codul Muncii

(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

(4) întârzierea nejustificată a plătii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

Ori, în această speţă nu sunt incidente prevederile art. 160 şi art. 166, întrucât nu este vorba de plata unui salariu, ci despre o gratificaţie acordată de către angajator salariaţilor cu ocazia pensionării.

De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1523 alin. 2 cod civil.

Faţă de cele anterior -prezentate, apreciază că art. 173 alin. 6 este legal a fost negociat cu Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” şi nu încalcă prevederile legale în vigoare la data negocierii.

Faţă de poziţia pârâtei intimate - Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” prin care a solicitat instanţei admiterea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond era necesar a avea în vedere în pronunţarea soluţiei sale că o poziţie diferită, ulterioară negocierii valabile, nu poate schimba raporturi juridice valabil încheiate.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de unitate conform Deciziei nr. 913A/2016 a Tribunalului Bucureşti, a reprezentat salariaţii din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, atât la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 168/22.05.2019, cât şi la negocierea actului adiţional nr. 1, încheiat în data de 17.02.2020 (înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 02/02.03.2020), conform art. 229 alin. (1) din Codul Muncii republicat şi art. 134 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 62/2011.

La momentul negocierii actului adiţional de mai sus, federaţia a acceptat propunerea de completare a articolului 173 din CCM, cu alineatul (6), după cum urmează: - în situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţile silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut la alin. (1) curge de la data reîncadrării”.

Faptul ca după momentul modificării art. 173 prin completarea acestuia cu alineatul (6), Federaţia „Silva” a început să primească o serie de sesizări din partea angajaţilor aflaţi în prag de pensionare, care aduceau la cunoştinţă situaţia defavorizată în care se află, determinată de încetarea la un moment dat a contractului individual de muncă cu angajatorul Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, din diverse motive: reorganizarea unităţii prin adoptarea unui alt act normativ de funcţionare, disponibilizarea sau chiar demisia, şi ulterior reangajarea lor în cadrul regiei nu poate constitui temei pentru anularea alin. 6 al articolului 173 din CCM valabil pentru reclamanta intimata.

Situaţia sesizată de către Direcţia Silvică prin Adresa nr. 18691/S.C./4.12.2020, transmisă atât către Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, cât şi către Federaţia „Silva”, prin care se supunea atenţiei necesitatea eliminării acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii, făcându-se trimitere la situaţia specială creată de O.U.G. nr. 100/2004 ori Adresa nr. 81/05.11.2020, transmisă de Sindicatul Silvicultorilor Botoşani către Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” prin care s-a invocat aceeaşi inechitate a condus la modificarea ulterioara a art. 173.

Faţă de temeiurile de fapt şi de drept invocate, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a formulat întâmpinare la apelurile pârâtelor solicitând respingerea apelurilor şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, reiterând în esenţă susţinerile din acţiune.

Totodată a formulat apel incident solicitând admiterea apelului şi modificarea soluţiei atacate în sensul obligării ambelor pârâte, Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA şi Direcţia Silvică, la plata a 4,69 salarii brute, conform disp. art. 173 alin. 1 lit. c CCM şi a dobânzilor penalizatoare, potrivit art. 166 alin. 1 şi 4 Codul Muncii, art. 160 Codul Muncii şi art. 1523 alin. 2 lit. Cod civil, precum şi înlocuirea considerentelor hotărârii primei instanţe, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate, astfel cum a fost apelată.

Prin cererea formulată a solicitat anularea alin. 6 art. 173 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019 - 2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/2.03.2020, forma în vigoare în prezent conform căruia „În situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut la alin. 1 curge de la data reîncadrării” şi obligarea pârâtei la plata a 4,69 salarii brute, conform disp. art. 173 alin. 1 lit c CCM (fiindu-i achitate la data pensionării 5,31 salarii brute), actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la plata efectivă a acestor drepturi.

Prima instanţă a admis cererea astfel cum a fost formulată şi a reţinut că trebuia să beneficieze la pensionare de un bonus în cuantum de 10 salarii brute corespunzătoare unei vechimi de peste 30 de ani, situaţie în care a obligat pârâta să-i acorde diferenţa de 4,69 salarii brute, practic diferenţa între salariile cuvenite şi cele acordate, întrucât „în caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură/federaţie sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.”

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, a fost angajată la Pepiniera Centrală la data de 4 ianuarie 1983, având funcţia de muncitor calificat, specialitatea silvic, conform contractului de muncă nr. 62 din 4 ianuarie 1983.

La data de 20.01.2005 în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 100/16.11.2014 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva în proprietatea Arhiescopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost transferată în interes de serviciu la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, conform art. 2 alin. 2 din OUG 100/16.11.2014 „Personalul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care deserveşte activitatea de gospodărire şi administrare a fondului forestier atribuit în proprietate Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va fi preluat în totalitate de aceasta, fiind considerat transferat în interesul serviciului, păstrându-şi drepturile salariale şi celelalte drepturi avute”.

La data de 11 mai 2005, Curtea Constituţională a României a decis că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi ordonanţa de urgenţă sunt neconstituţionale.

La data de 19.08.2005, reclamanta este preluată de Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva, Direcţia Silvică, Ocolul Silvic -.

La 01.12.2020 a încetat contractul individual de muncă în vederea pensionării anticipate, prin Decizia nr. 559/24.11.2020.

Potrivit art. 173, alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă prevede că „salariaţii (...) beneficiază de un bonus, în cuantum net, stabilit în funcţie de vechimea în unităţile silvice ... c) 10 salarii brute peste 30 ani vechime”.

Nu i s-au aplicat dispoziţiile mai sus arătate, ci disp. art. 173 alin. 1 lit. d CCM „pentru salariaţii cu o vechime în unităţile silvice cuprinsă între 5 şi 30 de ani se va acorda numărul de salarii corespunzătoare vechimii, exprimate în luni, după următoarea formulă de calcul: Nr. Salarii acordate = 2+ (nr. Luni vechime-60) x 0.0267”, acordându-i-se 5,31 salarii brute, în valoare de 67,988 lei (39,773 lei net), în funcţie de vechimea în silvicultură de 15 ani şi 4 luni, prin raportare la disp. art. 173 alin. 6 CCM încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/2.03.2020 „In situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut la alin. 1 curge de la data reîncadrării”.

Potrivit art. 142 alin. 1 Legea nr. 62/2011 „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate”, iar conform art. 132 alin. 1 din aceeaşi lege „Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.”

Potrivit art. 5 alin. 1 şi 4 Codul Muncii „În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”, şi „Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare.”

Astfel, apreciază că alin. 6 art. 173 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019 - 2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2/2.03.2020, forma în vigoare în prezent conform căruia „În situaţia salariaţilor reangajaţi, perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut la alin. I curge de la data reîncadrării” este afectat de nulitate, întrucât creează un dezavantaj, nefiind justificată obiectiv şi nefăcându-se dovada unui scop legitim.

Nu există două contracte încheiate unul la nivel de ramură şi unul la nivelul unităţii, pentru a se reţine faptul că în caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura/federaţie sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

Temeiul în baza căruia a fost formulată cererea sunt disp. art. 132 Legea nr. 62/2011 coroborate cu disp. art. 5 alin. 1 şi 4 Codul Muncii, întrucât în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, în caz contrar ne aflăm în situaţia unei discriminări.

In cauza Stubbings ş.a. versus Marea Britanie s-a decis că „există discriminare în sensul articolului 14 al Convenţiei atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele”.

Or, angajaţii intimatelor persoane juridice care au ieşit la pensie anterior datei de 2.03.2020 şi au fost transferaţi în interes de serviciu, conform OUG nr. 100/2004, au beneficiat de prevederile art. 173 alin. 1 lit. c CCM, conform cărora „salariaţii (...) beneficiază de un bonus, în cuantum net, stabilit în funcţie de vechimea în unităţile silvice ... c) 10 salarii brute peste 30 ani vechime”.

De altfel, acesta a fost şi motivul modificării art. 174 alin. 6 CCM, în timpul prezentului litigiu (16.03.2021), dar după pensionarea sa situaţie discriminatorie la care este expusă în comparaţie cu colegi de ai săi care urmează să se pensioneze şi au activat în aceleaşi condiţii, „bucurându-se” de acelaşi transfer care la momentul pensionării sale a fost considerat întrerupere activitate (414 persoane s-au aflat în situaţia sa).

Faţă de aceste considerente, se impune anularea alin.6 al art.173 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, valabil în perioada 2019-2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul Adiţional nr.2/02.03.2020, însă solicită a fi înlocuite considerentele ce au stat la baza admiterii acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte obligarea la plata a 4,69 salarii brute, conform disp. art. 173 alin. I lit c CCM (fiindu-i achitate la data pensionării 5,31 salarii brute), actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la plata efectivă a acestor drepturi, consideră că se impune obligarea la plată atât a intimatei Direcţia Silvică, cât şi a intimatei Regiei Naţionale a Pădurilor, întrucât prima are calitatea de anagajator, iar a doua de ordonator principal de credite, în mod greşit prima instanţă obligând doar pe intimata Regia Naţională a Pădurilor.

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea apelului incident în drept - art. 461, art. 472, art. 453 din Codul de procedură civilă.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 N.C.P.C., stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea a reţinut următoarele:

În fapt, potrivit art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019 încheiat la nivelul unității, valabil în perioada 2019 - 2021, aşa cum a fost acesta modificat prin Actul adiţional nr. 2 din 2.03.2020: „În situaţia salariaţilor reangajați, perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut în alin. 1 curge de la data reîncadrării”.

De asemenea, este de notat că reclamanta a fost angajata Direcției Silvice - Pepiniera S. în funcția de muncitor calificat, iar la data de 01.12.2020 aceasta s-a pensionat anticipat, conform Deciziei nr. 559/24.11.2020.

La data pensionării, Direcția Silvică, unitatea angajatoare, a făcut aplicarea art. 173 alin. 6 din CCM nr. 168 din 22.05.2019, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 32/02.03.2020 și astfel, unitatea a acordat petentei drepturile prevăzute de CCM încheiat la nivel de unitate, acordându-i acesteia 5,31 salarii brute actualizate cu rata inflației, corespunzătoare unei vechimi de 15 ani și 4 luni.

Mai este de arătat că, potrivit carnetului de muncă, de la data angajării, 04 ianuarie 1983, reclamanta a lucrat practic în același loc, singura modificare temporară fiind cea a angajatorului. Astfel, între 01.01.2005 și 01.08.2005, angajator a fost Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților, iar ulterior declarării ca neconstituțională a OUG nr. 100/2004, reclamanta a revenit ca angajată a Direcției Silvice.

Referitor la petitul privind anularea art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019, curtea a arătat că potrivit art. 229 alin. 1 din Legea nr. 53/2003: Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

De asemenea, conform art. 1 lit. i) din lg. nr. 62/2011: În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)

i) contract colectiv de muncă - convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă. Prin încheierea contractelor colective de muncă se urmăreşte promovarea şi apărarea intereselor părţilor semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, în vederea asigurării păcii sociale.

Reclamanta și-a întemeiat cererea principală pe dispozițiile art. 142 alin. (1) din legea nr. 62/2011 potrivit cărora: Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate.

Iar conform art. 132 alin. 1 din lg. nr. 62/2011: Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Cu toate că reclamanta a solicitat anularea art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019, invocând dispozițiile art. 142 alin. (1) raportat la art. 132 alin. 1 din legea nr. 62/2011, aceasta nu a arătat în concret care sunt limitele sau condițiile prevăzute de lege încălcate cu ocazia negocierilor. Singura nemulțumire a reclamantei este în legătură cu situația sa față de cea a altor salariați, apreciindu-se dezavantajată, discriminată fără ca unitatea angajatoare să fi făcut dovada unui scop legitim.

Curtea a constatat că argumentele vizând situația de discriminare sunt neîntemeiate, deoarece reclamanta nu a dovedit că salariați ai aceluiași angajator aflați în aceeași situație ca și reclamanta au beneficiat de un tratament juridic diferit.

Mai trebuie avut în vedere că dispoziția din contractul colectiv de muncă reglementează acordarea unei bonificații, a unui bonus la pensionare, astfel că, este de apreciat că angajatorul beneficiază de o marjă mai largă de apreciere atunci când vine vorba de condițiile de acordare.

Astfel că, prevederea din contractul colectiv de muncă care instituie, în situația salariaților reangajați, o condiție de calcul a vechimii în unitățile silvice doar prin valorificarea perioadei de după reîncadrare (deci, cu neluarea în calcul a unei posibile alte perioade anterioare) nu contravine niciunei dispoziții legale, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 132 alin. 1 din lg. nr. 62/2011 pentru a constata nulitatea clauzei. Este și normal ca, la acordarea unui bonus la pensionare, angajatorul să răsplătească fidelitatea angajatului, prin luarea în calcul a perioadei de timp lucrate neîntrerupt.

Pentru aceste considerente, curtea  a apreciat că petitul vizând nulitatea art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019 este neîntemeiat, cu consecința admiterii apelurilor principale formulate de pârâtele Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA şi Direcţia Silvică.

Referitor la petitul vizând obligarea pârâtelor la plata a 4,69 salarii brute, actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, curtea a arătat faptul că, în mod greșit s-au interpretat de către pârâte dispozițiile art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019 la momentul emiterii Deciziei nr. 559/24.11.2020.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit dispoziției din contractul colectiv de muncă în situaţia salariaţilor reangajați, perioada de vechime în unităţi silvice luată în considerare la acordarea bonusului prevăzut în alin. 1 curge de la data reîncadrării.

Însă, curtea a apreciat că situația particulară a reclamantei nu trebuia catalogată ca fiind a unui salariat reangajat, în acest sens fiind de avut în vedere parcursul profesional al acesteia.

Astfel, este de notat că prin art. 1 alin. (1) din OUG nr. 100/2004 s-a aprobat trecerea terenurilor în suprafaţă de 90 mii hectare fond forestier, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 2 din OUG nr. 100/2004: Personalul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care deserveşte activitatea de gospodărire şi administrare a fondului forestier atribuit în proprietate Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va fi preluat în totalitate de aceasta, fiind considerat transferat în interesul serviciului, păstrându-şi drepturile salariale şi celelalte drepturi avute.

Urmare a acestor dispoziții legislative, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă nr. crt. 62, începând cu data de 01.01.2005 reclamanta a figurat ca angajată cu contract individual de muncă la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor - Direcția Fondului Forestier Bisericesc - Ocolul Silvic D.

Ca o primă concluzie, curtea a constatat că reclamanta trebuia considerată ca transferată în interesul serviciului, independent de mențiunile din cuprinsul carnetului de muncă (la nr. crt. 61 se menționează încetat contractul individual de muncă conform art. 55 lit. c și art. 76 din lg. nr. 53/2003). Astfel, deși s-a menționat art. 55 lit. c) din legea  nr. 53/2003 (ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege) este de apreciat că raporturile de muncă ale reclamantei nu au încetat ca urmare a voinței unilaterale, ci ca urmare a unei dispoziții legale care prevedea transferul în interes de serviciu.

Ulterior, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi ordonanţa de urgenţă sunt neconstituţionale.

Ca urmare a declarării neconstituţionale a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004, reclamanta şi-a reluat activitatea la fostul loc de muncă, în carnetul de muncă fiind consemnat la nr. crt. 66 încetat contractul individual de muncă conform art. 55 lit. c din Codul muncii. Similar analizei anterioare, şi în acest caz, nu s-ar putea vorbi de faptul că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat ca urmare a voinței unilaterale, ci ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziției legale care prevedea, printre altele şi transferul în interes de serviciu.

Practic, deşi curtea a statuat că la acordarea bonificaţiilor la pensie angajatorul beneficiază de o marjă mai largă de apreciere atunci când vine vorba de condițiile de acordare, trebuie în acelaşi timp subliniat că, fără voinţa reclamantei, în perioada 01.01.2005 și 01.08.2005 aceasta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 100/2004, unde la art. 2 alin. 2 se vorbeşte despre preluarea în totalitate a personalului şi considerarea ca fiind un transfer în interes de serviciu.

Deşi s-a subliniat anterior că la acordarea unui bonus la pensionare, angajatorul a avut în vedere să răsplătească fidelitatea angajatului, prin luarea în calcul a perioadei de timp lucrate neîntrerupt, în cazul concret al reclamantei, întreruperea activităţii în intervalul 01.01.2005 și 01.08.2005 nu s-a produs ca urmare a voinţei sale unilaterale, ci în temeiul unei dispoziţii legale, astfel că modul de interpretare de către angajator al art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019 este defectuos.

În aceste condiții, curtea consideră că reclamanta trebuia să beneficieze la pensionare de un bonus în cuantum de 10 salarii brute corespunzătoare unei vechimi de peste 30 de ani, situație în care se impune obligarea pârâtelor să-i acorde diferența de 4,69 salarii brute, practic diferența între salariile cuvenite și cele acordate.

Critica din apelul incident privind obligarea ambelor pârâte la plata sumelor de bani datorate este întemeiată.

În primul rând, este de observat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea ambelor pârâte la plata sumelor de bani (un număr de 4,69 salarii brute), în considerarea faptului că direcţia silvică are calitatea de angajator, iar regia naţională are calitatea de ordonator de credite.

În al doilea rând, din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă care au fost considerentele pentru care angajatorul a fost înlăturat de la obligaţia de plată şi s-a dispus doar obligarea regiei naţionale, în contextul în care din cuprinsul art. 173 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 168 din 22.05.2019 ar rezulta că plata efectivă o realizează angajatorul, respectiv direcţia silvică.

Aceeaşi analiză este valabilă şi în ceea ce priveşte petitul vizând cheltuielile de judecată, în sensul că prima instanţă a obligat doar regia naţională la plata sumei de 1.200 lei, în contextul în care şi direcţia silvică avea calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în judecată a fost admisă şi în contradictoriu cu angajatorul.

Ca urmare, curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admits apelurile principale declarate de pârâtele Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA şi Direcţia Silvică, precum și apelul incident declarat de reclamanta X; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: a respins capătul de cerere privind anularea art. 173 alin. 6 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat pentru perioada 2019 - 2021, astfel cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 2 din 02.03.2020, a obligat ambele pârâte să plătească reclamantei un număr de 4,69 salarii brute conform art. art. 173 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat pentru perioada 2019 - 2021, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; a oobligat ambele pârâte să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Având în vedere soluția de admitere a apelurilor formulate de pârâtele Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA şi Direcţia Silvică, curtea a respins cererea apelantei X de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, neputându-se reține vreo culpă procesuală apelantelor principale.

Domenii speta

Spete similare