Decizie încetare contract de muncă

Hotărâre 1098 din 23.09.2019


Titlu. Decizie încetare  contract de muncă 

Tip speta Hotărâre civilă

Nr.1098

 Data 23 septembrie 2019

Domeniu asociat Contracte de muncă

Continut speta  . Intimata angajatoare nu i-a acordat contestatorului salariat preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii așa încât decizia de concediere emisa de intimata este lovita de nulitate absoluta

La data de 14 februarie 2018, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. /90/2018, contestaţia formulată de contestatorul AV, în contradictoriu cu intimaţii S.C. E. şi HI, solicitând anularea deciziei prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă începând cu data 1.01.2018.

În susţinere, a invocat motive de nelegalitate, netemeinice, precum şi faptul că nu s-a procedat la comunicarea legală a măsurii luate, fără a i se înainta vreun preaviz şi nerespectându-se termenul de preaviz, fără comunicarea legală a deciziei raportat la Codul muncii.

Totodată, a solicitat obligarea la plata tuturor drepturilor salariate de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi plata efectivă, cu dobândă legală şi indexarea.

De asemenea, a solicitat acordarea de daune-interese din partea fiecărui intimat în valoare de 100 de lei/zi de la data comunicării pe email, din 6 ianuarie 2018, când nu a primit salariul integral, la zi, la care a solicitat dobândă legală şi indexarea până la momentul emiterii unei hotărâri definitive în instanţă.

Contestatorul a solicitat daune-interese din partea fiecărui intimat în valoare de 100 de lei/zi de la data încetării contractului individual de muncă fără să-i fie comunicată adeverinţa de vechime în muncă.

A mai solicitat contestatorul să fie obligaţi intimaţii şi la plata de penalităţi de întârziere până la plata efectivă a acestor sume. Totodată, a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces. De asemenea, a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.

În motivare, contestatorul a arătat că a încheiat la data de 21.08.2017 un contract individual de munca, cu nr. /21.08.2017, cu pârâta, pe durata nedeterminata. Ca urmare a întârzierii plăţii salariului, a solicitat conducerii SC E SRL, prin responsabil domnul IH, preşedinte, manager, în data de 8.01.2018, dar şi anterior şi după această dată pe email la adresa oficială: …, efectuarea plăţii salariului sau în contul de card comunicat pe adresa de email oficială a firmei. A menţionat şi că, personal, managerul a refuzat şi nu a dorit să-i răspundă dacă se achită de această datorie privind plata salariului restantă.

Contestatorul a făcut trimitere la prevederile art. 161 din Codul muncii, potrivit cu care salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorului, precum şi la prevederile art. 166 alin. 4 din Codul muncii, conform cărora, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Totodată, contestatorul a insistat cu privire la faptul că intimaţii, prin abuz de drept, au încălcat în mod flagrant aceste prevederi legale deoarece nici până la această dată nu i-au achitat salariul integral la zi. De asemenea, a arătat că cu rea-credinţă i-au desfăcut contractul individual de muncă, astfel cum a fost trimis de pârât pe email, prin responsabilitatea asumată de intimat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Codului de procedură civilă, art. 161, 166, 260 şi următoarele, art. 266 şi următoarele din Codul muncii, OG nr. 13/2011, OG nr. 9/2000, art. 1530 şi următoarele din Codul civil, HG nr. 877/2016.

În dovedirea acţiunii, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu martori şi orice alte probe care vor rezulta din cercetarea cauzei.

În final, a menţionat că a solicitat intimatei SC E SRL adeverinţă de vechime în muncă şi copie de pe dosarul personal pentru a înţelege temeiul încetării contractului individual de muncă al său, însă până la această dată nu a primit răspuns, fiind astfel prejudiciat de a putea să fie luat în evidenţă la şomaj, unde se solicită decizia de desfacere a contractului individual de muncă şi adeverinţa de vechime în muncă.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

La data de 11 mai 2018, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. /90/2018, contestaţia formulată de contestatorul AV, în contradictoriu cu intimata S.C. E S.R.L., solicitând anularea deciziei nr. .. din data de 6 februarie 2018, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, decizie necomunicată. Totodată, a arătat că nu i-a fost eliberată adeverinţa de vechime în muncă în urma încetării raporturilor de muncă unilaterale, astfel cum rezultă din art. l din Decizia ../06.02.2018. De asemenea, a solicitat reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii, cu obligarea intimatului la plata de despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost angajatul SC E SRL pana la data de 01.01.2018, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă.

Contestatorul a arătat şi că a realizat activităţile solicitate de directorul general chiar daca erau activităţi noi inovative pentru care a fost stabilit negociat un salariu net de 2500 lei/luna fix indiferent de zilele lucrătoare din luna.

Pe cale de consecinţă, a arătat contestatorul, angajatorul nu respectat perioada de preaviz conform legii şi nu a prezentat motivele pentru emiterea deciziei. Contestatorul a insistat cu privire la faptul că desfacerea contractului de muncă s-a făcut cu încălcarea art. 65-67 din Codul muncii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 NCPC, art. 77-80, art. 253 C. muncii, toate temeiurile invocate şi cele ce se vor invoca din judecarea cauzei

În susţinere, a ataşat Decizia nr. 1/06.02.2018.

În cauză, nu a fost depusă întâmpinare.

Prin Încheierea civilă nr. .. din data de 15 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr…/90/2018, Tribunalul a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. ../90/2018, reţinând incidenţa prevederilor art. 107 alin 1 din HCSM nr. 1075/2015 şi art. 139 din Codul de procedură civilă, între cele două dosare existând o strânsă legătură petitele cererilor fiind identice, respectiv contestarea Deciziei nr. .. din 6.02.2018.

Instanţa va analiza cu prioritate raportat la  dispoziţiile art. 248 cod de procedură civilă  excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului HI.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului HI, tribunalul reţine că excepţia este întemeiată motivat de împrejurarea că potrivit înscrisurilor depuse la dosar reclamanta  a avut raporturi juridice cu acest pârât astfel că  se justifică promovarea acţiunii împotriva acestui pârât.

Potrivit art.  36 din codul de procedură civilă,calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Prin calitate procesuală se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptăţind-o să fie parte în proces.

Potrivit dispoziţiilor art.  267codul muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic, ori reţine tribunalul că în raport de petitele cererii de chemare în judecată și de caracterul litigiului, de conflict de muncă, pârâtul HI, ca persoană fizică , nu are calitate procesual pasivă.

Pentru considerentele arătate instanţa va respinge cererile în contradictoriu cu pârâtul HI, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Analizând  cauza dedusă judecăţii instanţa  a reţinut din actele și lucrările dosarului următoarele

Prin decizia nr. ../06.02.2018, intimata SC E SRL a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului AV  din functia de Proiectant Inginer mecanic  in temeiul art. 65 -67 din Codul muncii, incepand cu data de 06.02.2018.

Din cuprinsul deciziei  sus menţionate nu rezultă motivul pentru care s-a emis decizia de concediere.

Contestatorul sustine ca decizia de concediere este nelegala deoarece nu a beneficiat de preaviz și nici nu i s-a comunicat un preaviz de concediere.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Codul muncii: "Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare``.

Preavizul, prin definitie, presupune înstiintarea prealabila a celeilalte parti despre încetarea raporturilor de munca, avand drept scop evitarea consecintelor negative pe care le-ar produce denuntarea unilaterala a contractului; pentru salariat reglementarea preavizului constituie si o garantie a dreptului de munca si a stabilitatii in munca .

Reţine instanţa că, deși în  cuprinsul deciziei de concediere se face menţiune despre preavizul acordat salariatului, din actele și lucrările dosarului  nu a rezultat  că a fost comunicat salariatului contestator preavizul de concedire  și nici că a fost respectat termenul de preaviz,termen legal care potrivit codului muncii, nu putea fi mai mic de 20 zile.

In aceste conditii, date fiind prevederile imperative ale legii, dreptul salariatului la preaviz este garantat, fara a fi lasata la latitudinea angajatorului acordarea acestuia. In cazul in care angajatorul nu respecta dreptul de preaviz reglementat de lege, intervin sanctiunile specifice prevazute de Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 78 Codul muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.

Reţine instanţa că în acest sens este și  Decizia 8/2014 a ICCJ – Completul competent sa judece Recursul in interesul legii privind art. 75 alin. (1), art. 76 lit. b) și art. 78 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare s-a statuat că” în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi cod, neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere . .

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispozitiile art. 78 din acelasi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului.

Din actele și lucrările dosarului, instanţa a reţinut că intimata nu a depus întâmpinare și nici actele care au stat la baza concediereii contestatorului, deși potrivit dispoziţiilor art.272 codul muncii sarcina probei revine angajatorului.

Reţine instanţa că în speţă din probele administrate nu a rezultat că intimata angajatoare i-a acordat contestatorului salariat preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii așa încât decizia de concediere nr. 1 din data de 6 februarie 2018 emisa de intimata este lovita de nulitate absoluta, astfel că in temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Codul muncii, instanta va dispune anularea ei si va obliga intimata să-i plateasca contestatorului o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate  şi actualizate şi a  celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la integrarea efectivă, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective.

În temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. 2 din Codul muncii, instanţa va dispune reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii.

Se vor respinge pretentiile privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiate.

Tribunalul  va avea in vedere in acest sens dispozitiile art. 269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să il despagubeasca pe salariat in situatia în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul .

Pentru angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului fata de salariat trebuie îndeplinite cumulativ conditiile raspunderii civile contractuale: existenta contractului individual de munca, fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, precum și vinovatia.

Acordarea unor daune morale este conditionată de producerea unui minim de probe si de indicii din care sa rezulte atât existenta prejudiciului moral adus salariatului, cât si întinderea acestuia, întrucat nu se poate prezuma nici existenta, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existenta măsurii concedierii.

Contestatoarea a indicat cuantumul daunelor interese, însa nu a dovedit vătamarea adusă, sens în care se vor respinge pretentiile privind acordarea daunelor interese, ca neîntemeiate, apreciindu-se totodată că prin admiterea acţiunii, anularea concedierii si reintegrarea salariatului cu toate drepturile bănesti de care a fost lipsit, s-a realizat o suficienta si justa reparaţie a prejudiciului suferit.

În ce privește cererea privind obligarea intimatei la  eliberarea adeverinţei de vechime în muncă în urma încetării raporturilor de muncă unilaterale, astfel cum rezultă din art. l din Decizia ../06.02.2018, reţine tribunalul  că nu este întemeiată, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat că s-ar fi formulat de către contestator o cerere urmată de refuzul de a se elibera adeverinţa solicitată.

În baza dispoziţiilor art. 452 cod de procedură civilă, instanţa va respinge cererea privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită.