Contencios administrativ

Sentinţă civilă 2467 din 27.07.2009


DOSAR NR. 15609/3/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A IX-A – CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2467

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE  25.06.2009

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE: SORIN VASILESCU

GREFIER: FLORENTINA ŞERBAN

Pe rol se află soluţionarea acţiunii de contencios administrativ, formulată de reclamanta D.G.I.T.L.S.4, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns, pentru reclamantă, consilier juridic I.L., având delegaţie ataşată la dosar, şi intervenientul în nume propriu H.O., personal, lipsă fiind pârâta şi intervenienţii în nume propriu T. D., S. C. şi Gh. P. L.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecăţii, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei formulează concluzii de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată şi motivată.

Intervenientul H. O. solicită anularea raportului de control intermediar încheiat la data de 28.11.2008 de Curtea de Conturi.

Tribunalul reţine cauza spre soluţionare.

T R I B U N A L U L ,

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IX-a in data de 09.04.2009, reclamanta D.G.I.T.L.S.4 a chemat in judecata pârâta C.C.R.,  – C.C.B. solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea raportului de control intermediar încheiat la data de 28.11.2008, în urma efectuării la D.I.T. L. S.4, în perioada 01.10.2008-28.11.2008, a verificării controlului de execuţie şi a bilanţului contabil întocmit pe anul 2007.

În fapt, reclamanta a arătat că în perioada 01.10.2008-28.11.2008, doamnele B.L. şi S.M., având funcţia de auditori publici externi în cadrul C.C. B., au efectuat în cadrul D.G. I.T.L S. 4 Bucureşti, verificarea contului de execuţie şi a bilanţului contabil întocmite pe anul 2007.

De asemenea a precizat reclamanta faptul că în urma controlului efectuat, a fost întocmit raportul de control intermediar din data de 28.11.2008, (anexa I ) prin care s-au constatat o serie de nereguli,ulterior fiind întocmite decizia nr. 59/11.12.2008  (anexa II şi încheierea nr. 75/11.12.2008.

In continuare, reclamanta a prezentat pe larg argumentele în susţinerea celor pretinse, arătând că prin decizia nr. 59/11.12.2008 se stabilea ca ordonatorul de credite al D. G.I.T.L. S. 4, să ia următoarele măsuri: analizarea gradului de realizare a veniturilor planificate cu sumele încasate efectiv până la această dată în corelaţie şi cu posibilităţile reale de realizare a veniturilor până la finele anului, pentru corelarea acestor sume cu ocazia ultimei rectificări bugetare pe anul 2008; (termen 31.12.2008); efectuarea corelaţiei dintre evidenţa contrabilă şi cea operativă furnizată de sistemul informatic pentru conturile de creditori şi creanţe ale bugetului local, termen (30.01.2009); dispunerea măsurilor de urmărire şi încasare prin parcurgerea tuturor etapelor de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală, în cazul în celor 16 dosare nesoluţionate ( pentru debite în suma de 13.786,64 lei), termen 30.01.2009; urmărirea şi încasarea debitelor din amenzi rămase neîncasate din eşantionul cuprins în verificare în suma de 30.396 lei, termen 30.01.2009; evidenţierea facturilor emise de furnizori pentru bunuri livrate sau servicii prestate în momentul primirii lor prin registratura instituţiei, termen 15.01.2009 şi dispunerea tuturor măsurilor legale privind evidenţierea, urmărirea şi încasarea sumelor achitate  SC C&D I. SRL, urmare a rezilierii contractului de prestări servicii, precum şi a penalităţilor de întârziere, calculate potrivit contractului până la data recuperării sumei datorate.

S-a mai arătat în motivarea cererii, faptul că la data de 13.02.2009, a fost transmisă către C. C. R. – D.C. F. U. B., adresa nr. 922, prin care s-au comunicat măsurile întreprinse de D.G. I.T. L. S 4 pentru remedierea celor sesizate, cu privire la punctele 2-6 din decizie.

Cât priveşte măsura nr. 1, reclamanta a precizat că fundamentarea propunerilor de buget – parte de venituri, se face având la baza prevederile actelor normative cu privire la finanţele publice locale precum şi analize privind gradul de realizare a veniturilor pe anii precedenţi.

În continuare, a arătat că P.S 4,prin D. E. şi implicit prin ordonatorul principal de credite , ca autoritate executivă şi consiliul local ca autoritate deliberativă, pe baza analizării situaţiei încasărilor primite de la D. G. I. T. L S 4 hotărăşte, conform prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 273/2006, în mod unilateral şi obligatoriu pentru instituţia reclamantă, modificarea prevederilor bugetare cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al sectorului 4, D. G. I. T. L. S 4 neavând nici măcar rol consultativ, ci doar furnizor al informaţiilor solicitate privind încasările, astfel încât, după furnizarea acestor informaţii, competenţa corelării sumelor revine, conform legii, autorităţii sus - menţionate.

Prin încheierea nr. 75/11.12.2008 (anexa 7), prin care a fost sesizată instanţa de judecată, pentru obligarea D. G.I. T. L. S 4 la plata către bugetul local cu titlu de „restituiri fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi” a unor sume reprezentând spor de stabilitate acordat personalului contractual şi funcţionarilor publici, spor de mobilitate acordat consilierilor juridici, prima de vacanţă acordată personalului contractual precum şi pentru stabilirea răspunderii juridice în sarcina persoanelor vinovate pentru acordarea sporurilor şi sumelor menţionate, Tribunalul a pronunţa o hotărâre judecătorească prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de reclamanta C. C.B., prin actul indicat mai sus, împotriva pârâţilor D.G.I.T.L. S 4, O. H., T. D., S. C. şi C. P. L. .L.

Reclamanta a precizat că pe cale de consecinţă se impune şi anularea raportului de control intermediar din data de 28.11.2008, având în vedere faptul că instituţia nu este de acord cu prevederile înscrise în cuprinsul acestuia şi menţionate în cererea de chemare în judecată.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 112 şi urm. C.proc.civ., Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 130/1996 republicată, privind contractul colectiv de muncă, Contractul Colectiv de Muncă nr. 1122/30.01.2007 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, din Legea nr. 188/1999 privind Statutul  Funcţionarilor Publici, Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004.

La termenul de judecată din data de 11.06.2009, instanţa a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate de S. C. şi G. P. L. L.

Pârâta  nu  a formulat întâmpinare în cauză.

Având în vedere probele administrate în cauză şi susţinerile părţilor instanţa reţine următoarele:

Raportul de control intermediar a fost înregistrat la C.C. sub nr.116/28.11.2008 iar controlul a fost efectuat în perioada 01.10.2008-28.11.2008.

Legea 94/1992 a fost modificată prin Legea 217/2008 care a intrat în vigoare la 27.10.2008.

Prin Hotărârea Plenului Curţii nr.22/19.11.2008 au fost aprobate instrucţiunile nr.2851/NV/12.11.2008, această hotărâre fiind temeiul ce a determinat sesizarea instanţei prin încheierea 75/11.12.2008, ca urmare a finalizării raportului de control.

Însă art.31 al.3 din Legea 94/1992 modificată prevede „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.”

Potrivit noii reglementări începând de la 27.10.2008, controlorii financiari, actualmente auditori publici externi, nu mai au competenţa nici de a stabili întinderea prejudiciului, nici de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, aceste activităţi devenind exclusiv obligaţia entităţii audiate.

Legiuitorul a stabilit aşadar în mod expres cine are competenţa de a stabili răspunderea pentru eventuale prejudicii şi măsurile ce se impun pentru recuperarea acestora, respectiv conducătorul entităţii audiate.

Întrucât raportul de control a fost finalizat şi înregistrat ulterior datei de 27.10.2008, respectiv la 28.11.2008, valorificarea constatărilor nu se mai putea face decât potrivit noii reglementări, care nu mai prevăd sesizarea instanţelor judecătoreşti specializate în faza următoare constatării, de către C. C.

Potrivit art.31(1) din noua reglementare, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat conform art.12 alin (2) din lege, adică aprobat de Plenul Curţii de Conturi şi publicat în Monitorul Oficial al României, partea I.

În legătură cu acest aspect se reţine faptul că la data întocmirii raportului de control 28.11.2008 Plenul Curţii de Conturi nu adoptase regulamentul prevăzut de art.12 alin (2) din lege, el fiind aprobat ulterior, prin Hotărârea plenului nr.1/2009 şi publicat în Monitorul Oficial nr.78/10.02.2009, astfel că reglementările referitoare la valorificarea actelor rezultate din activităţile specifice Curţii de Conturi au dobândit caracter normativ abia la 10.02.2009.

Anterior acestei date, nefiind îndeplinită cerinţa legală de publicare în Monitorul Oficial, manifestarea de voinţă a autorităţii publice care a emis Hotărârea Plenului nr.1/2009 nu se consideră exteriorizată, iar actul juridic nu se consideră emis.

Dispoziţiile cuprinse în Instrucţiunile nr.2851/N.V./12.11.2008 care au fost emise în temeiul art.12 alin (2) din Lg.nr.217/2008 şi aprobate prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr.22/19.11.2008, în conformitate cu care actele de control întocmite de structurile Curţii de Conturi în urma acţiunilor de verificare derulate în trimestrul IV 2008 urmează procedurile de valorificare în vigoare la data aprobării programului de control nu sunt însă opozabile terţilor întrucât pe de o parte legea vorbeşte de „Regulament”(care de altfel a şi fost aprobat însă ulterior, şi pe de altă parte prevede publicarea lui în Monitorul Oficial pentru a dobândi caracter normativ, condiţie care de asemeni nu a fost îndeplinită de instrucţiunile în cauză.

În conformitate cu prevederile art.10 alin (1) din Lg.nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative: ”În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare „Instrucţiunile” emise în alte condiţii decât cele impuse de lege, nu sunt opozabile terţilor şi nu pot constitui temeiul legal al sesizării prin încheiere a tribunalului, ulterior modificării exprese a dispoziţiilor art.31 alin (2) din Lg.nr.94/1992 şi ca o consecinţă a acestui fapt nici raportul de control intermediar care a constituit fundamentul încheierii 75/11.12.2008 nu poate urma altă cale procedurală decât cea stabilită în art.31 din Legea 217/2008.

Nerespectând procedura legală de emitere prevăzută de textul legal menţionat anterior raportul de control intermediar este nul, astfel încât instanţa va admite acţiunea aşa cum a fost formulată şi cererile de intervenţie în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta D. G.I.T. L. S 4, cu sediul în Bucureşti, sector 4, str. Niţu Vasile, nr. 50-54, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., cu sediul în Bucureşti, str. Georges Clemenceau, nr. 3, sector 1 şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii H. O., domiciliat în Bucureşti, str. Rămăşagului, nr. 16, sector 4, T. D., domiciliată în Bucureşti, str. Roşia Montană, nr. 4, bl. O5, sc. D, ap. 173, sector 6, S. C., domiciliată în Bucureşti, str. Secuilor, nr. 13A, bl. B46, ap. 14, sector 4 şi G. P. L. L., domiciliată în Bucureşti, str. Izvorul Crişului, nr. 11, bl. A7, ap. 41, sector 4.

Anulează raportul de control intermediar efectuat de C.C. – C.C. B. întocmit la data de 28.11.2008.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2009.

 Preşedinte,   Grefier,

Sorin Vasilescu Florentina Şerban

Red. Jud. VS/8 ex.