Înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, care prezintă garanţiile necesare pentru atingerea scopului urmărit prin aplicarea dispoziţiilor art. 145/1 alin.2 Cod pr.penală raportat la art. 145 alin...

Decizie 238 din 30.03.2009


Prin încheierea de şedinţă din data de 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 3840/103/2008,în baza art.300/2 raportat la art. 160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului B. G.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere că măsura luată faţă de inculpat este legală jar temeiurile care au stat la baza luării ei impun în continuare privarea de libertate. S-a apreciat că există în continuare cazul de luare a măsurii arestării preventive prevăzut în art. 148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală, respectiv că pentru infracţiunea de care este învinuit, legea prevede pedeapsa închisorii cu mult mai mare de 4 ani jar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prima instanţă a mai considerat că pentru realizarea scopului general prevăzut în art. 136 alin.1 Cod pr.penală, acela de a sigura buna desfăşurare a procesului penal, este necesară menţinerea măsurii preventive a arestării.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care atât personal, cât şi prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat judecarea în continuare în libertate, pe considerent că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în condiţiile în care a avut o contribuţie mică la comiterea infracţiunii, respectiv aceea doar de a transporta câteva persoane , la lucru în Grecia. Ca argument a lipsei de pericol, social pentru ordinea publică, a fost invocată persoana inculpatului, care nu este cunoscută cu antecedente penale, având o bună conduită până la vârsta de 53 de ani.

Instanţa de control judiciar, analizând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de către inculpat, cât şi din oficiu, a constatat că recursul este întemeiat, din următoarele considerente:

Inculpatul, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT, pentru comiterea in fracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. De menţionat că inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, respectiv la data de 02 octombrie 2008, prin încheierea nr.31 pronunţată de către Tribunalul Neamţ, în dosarul nr.3516/103/2008, invocându-se ca temei de drept dispoziţiile artl.148 litera f din Codul de procedură penală.

Din dosarul instanţei de fond, rezultă că în cauză, cercetarea judecătorească a fost terminată, în şedinţa din data de 18 martie 2009, punându-se concluzii pe fond, iar din lipsă de timp pentru deliberare, pronunţarea a fost amânată. Prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a menţinut starea de arest a inculpatului, pe motiv că subzistă temeiurile avute în. vedere la luarea acestei măsuri, respectiv cele prevăzute de art, 148 lit.f din Codul de procedură penală.

Referitor la temeiul prevăzut de an. 148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală, Curtea a apreciat că trebuie să existe probe, din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului în momentul de faţă , ar mai prezenta un pericol pentru ordinea publică, iar acest pericol să fie un unul concret, iar nu doar unul abstract.

Din examinarea dosarului nu a reieşit că ar exista vreo probă din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment al procesului penal armai prezenta un pericol concret şi actual pentru ordinea publică.

În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor s-a pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa CE.D.O. care a statuat că simpla invocare de organele judiciare a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate, cum sunt necesitatea conservări probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra părţilor vătămate sau a martorilor sau o posibilă înţelegere între inculpaţi şi complicii săi, ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracţiunilor cu puternic ecou în rândul comunităţii, necesitatea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni sau de împiedica fuga inculpaţilor, nu au caracterul unor motive permanente decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că libertatea inculpatului ar tulbura în continuare, în mod real, ordinea publică.

Ori, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului nu a rezultat existenţa unor probe care să justifice judecarea în continuare a inculpatului, în. stare de arest. Astfel de la data arestării preventive a inculpatului, a trecut o perioadă relativ mare de timp, perioadă în care a fost finalizată urmărirea penală, s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, s-a efectuat cercetarea judecătorească, în cadrul căreia au fost administrate toate probele considerate utile cauzei, în momentul de faţă, inculpatul nemaiputând influenţa în vreun mod desfăşurarea procesului,scopul măsurii luate împotriva inculpatului fiind atins.

Curtea examinând actele şi lucrările dosarului şi văzând prevederile art. 139 Cod procedură penală, cu referire la art. 145/1 Cod procedură penală, pentru a asigura buna desfăşurare în continuare a procesului penal, respectiv participarea inculpatului la judecarea eventualelor căi de atac, a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi în consecinţă a dispus punerea de îndată a inculpatului în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză, iar supravegherea inculpatului pe durata acestei măsuri va fi încredinţată Poliţiei, de la domiciliul acestuia.

În raport de cele arătate, recursul inculpatului a fost admis, încheierea casată numai cu privire la starea de arest şi reţinând cauza spre rejudecare sub acest aspect,pe fond, în baza art.139 şi 145/1 Cod pr.penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi ţara.