Taxe vamale. control a posteriori. momentul de la care încep să curgă sancţiunile pentru neachitarea în termen a taxei vamale suplimentare

Decizie 535/R-C din 08.09.2006


TAXE VAMALE. CONTROL A POSTERIORI. MOMENTUL

DE LA CARE ÎNCEP SĂ CURGĂ SANCŢIUNILE PENTRU

NEACHITAREA ÎN TERMEN A TAXEI VAMALE

SUPLIMENTARE.

Art.61 alin.3 din Codul vamal, aprobat prin Legea

nr.141/1997 şi modificat prin Legea nr.174/2004;

Art.141 şi 148 alin.1 din Codul vamal, aprobat prin

Legea nr.141/1997;

Art.109 alin.2, art.115 şi art.116 Cod procedură

fiscală.

Sancţiunile pentru neachitarea în termen a sumelor

stabilite în urma unui control vamal a posteriori se calculează în

raport de data la care s-a comunicat titularului operaţiunii

vamale obligaţia de plată a diferenţei de taxă vamală.

(Decizia nr.535/R-C din 8 septembrie 2006)

Prin acţiunea înregistrată la 15 martie 2006, reclamanta S.C.

„A C91” S.R.L. Piteşti a solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P. Argeş şi

A.N.V. -D.R.V. Craiova anularea deciziei nr.8 din februarie 2006 şi

suspendarea actului administrativ până la soluţionarea pricinii.

În motivare s-a susţinut, pe de o parte, că reclamanta

beneficiază de taxe vamale preferenţiale întrucât produsele importate

sunt de origine comunitară, iar pe de altă parte, că nu datorează dobânzi

şi penalităţi de întârziere decât după expirarea unui termen de 7 zile de la

data când i s-a comunicat obligaţia de plată.

Prin sentinţa nr.143/CF/2006, Tribunalul Argeş a admis în

parte acţiunea, a anulat tot astfel actul administrativ şi procesul-verbal

întocmit de D.R.V. Craiova,  în sensul că a exonerat-o pe reclamantă de

plata sumei stabilite cu titlu de dobândă, menţinând însă obligaţia de

plată pentru taxele vamale suplimentare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele,

susţinând în principal că datoria vamală ia naştere în momentul

înregistrării declaraţiei vamale şi, din ziua întâi a lunii următoare, se

datorează dobânzi, penalităţi sau majorări de întârziere. Aşa cum rezultă

din dispoziţiile art.115 şi 116 din O.G. nr.92/2003, neachitarea la

scadenţă a obligaţiilor de plată dă naştere la sancţiuni de întârziere, iar

prevederile art.109 din acelaşi act normativ nu cuprind un moment de la

care să înceapă calculul pentru accesoriile drepturilor vamale.

Soluţionând căile de atac, Curtea de Apel Piteşti prin decizia

nr.535/R-C/2006 a respins ambele recursuri.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut mai întâi aplicarea

principiului tempus regit actum, observând că operaţiunile de import

realizate de reclamantă s-au derulat în perioada 31 mai 2001 – 3 iunie

2003.

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv

art.61 alin.3 din Codul vamal, aprobat prin Legea nr.141/1997 (text

ulterior modificat), atunci când, printr-un control vamal ulterior, se

constată diferenţe în minus la plata taxelor vamale, autoritatea ia măsuri

pentru încasarea acestora - comunicând titularului operaţiunii obligaţia de

plată - în termen de 7 zile de la data înştiinţării, iar neconformarea acestui

termen atrage suportarea unor sancţiuni de întârziere.

Legea stabileşte, aşadar, obligaţia de a achita taxele vamale

suplimentare în 7 zile de la data comunicării către debitori a datoriei şi a

întinderii acesteia.

În lumina dispoziţiilor legale în vigoare la  data efectuării

controlului a posteriori, trebuie avute în vedere prevederile art.109 alin.2

din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora diferenţa de obligaţii

fiscale, principale sau accesorii, se achită tot în funcţie de data

comunicării, respectiv până la data de cinci a lunii următoare, dacă a avut

loc comunicarea în intervalul 1-15 din lună şi până la 20 ale lunii

următoare, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din

lună.

Aşadar, şi normele fiscale în vigoare la momentul efectuării

controlului stabilesc ca regulă generală obligativitatea comunicării

diferenţelor de taxă vamală şi consecinţa firească este aceea că, acest

moment marchează începutul pentru calculul accesoriilor aferente

drepturilor vamale determinate ulterior declaraţiei.

Prevederile art.141 alin.1 şi art.148 alin.1 din cod, nu sunt

incidente în cauză întrucât se referă exclusiv la datoria vamală raportată la

data înregistrării declaraţiei vamale de import definitiv. La această dată ia

naştere obligaţia de plată pentru sumele stabilite prin declaraţia vamală.

Nu se poate naşte la acest moment datoria de plată a unei sume ce nu a

fost stabilită, care nu este, deci,  lichidă la întocmirea declaraţiei vamale şi

existenţa sa nu a fost comunicată ca obligaţie de plată titularului

operaţiunii de import.

În concluzie, aceste accesorii ale taxei vamale suplimentare nu

pot fi calculate decât în raport de art.61 alin.3 din Codul vamal, respectiv

art.109 alin.2 din Codul de procedură fiscală şi de data la care reclamantei

i s-a comunicat că datorează o sumă de bani cu acest titlu, în măsura în

care, printr-o atitudine culpabilă, nu se conformează obligaţiei de plată.

Eventuala faptă ilicită, constând în întocmirea deliberată a

unei declaraţii vamale neconforme cu realitatea, poate da naştere altor

sancţiuni, dar nu marchează momentul de la care pot fi calculate dobânzi,

penalităţi sau majorări de întârziere la o sumă ce nu face obiectul

declaraţiei.