Taxe vamale. Bunuri mobile introduse in ţară in baza in baza unui contract de leasing. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997.

Taxe vamale. Bunuri mobile introduse in ţară in baza in baza unui contract de leasing. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997.

- art.27 alin.4 şi art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997

In mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că in speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 întrucât acest text de lege reglementează in mod expres şi limitativ, cazurile in care valoarea reziduală a bunurilor este avută in vedere pentru calcularea taxelor vamale.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA NR.2228/16.10.2008)

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1089/02.04.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a-IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respinsă excepţia lipsei de interes, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC M. IFN SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dolj şi Autoritatea Naţională a Vămilor - prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, a fost anulat documentul de regularizare nr.220/26.07.2007 şi adresa nr.10977/15.11.2007 emisă de DJAOV Dolj, fiind obligată pârâta ANV - prin DRAOV Craiova să emită un nou document de regularizare prin care să calculeze taxele vamale la valoarea reziduală reprezentând 20% din valoarea de achiziţii a bunului conform contractului de leasing nr.DF 7192/23.03.2005.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că dacă potrivit art.7 din Ordonanţa Guvernului 51/1997, bunul este tratat din punct de vedere fiscal ca obiect al contractului de  leasing, în cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului, înainte de trecerea unui an de la încheierea contractului, cu atât mai mult el trebuie tratat ca atare şi în cazul în care rezilierea a intervenit după trecerea acestui an, în acest caz fiind şi mai evident ca intenţia societăţii de leasing este de a  închiria bunul cu opţiunea de cumpărare şi nu se a rămâne proprietar al acestuia.

În consecinţă, instanţa constată că sunt aplicabile prin analogie art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului 51/1997, cu precizarea că, nefiind achitate toate ratele contractuale, nu există o altă valoare reziduală decât cea legală, de 20% din valoarea de achiziţie.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs DRAOV Craiova, în nume propriu şi în numele şi pentru ANV, invocând în drept disp. art.304 pct.9 şi 7 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanţa a aplicat prin analogie un text de lege care nu reglementa nici expres şi nici implicit speţa supusă judecăţii.

Soluţia obligării autorităţii vamale la emiterea unui nou document de închidere a declaraţiei de import temporar este lipsită de temei legal, Ordonanţa Guvernului 51/1997 neavând nicio dispoziţie care să constituie temeiul juridic pentru o astfel de soluţie.

Potrivit art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului 51/1997, doar două sunt situaţiile - reglementate expres, în care taxele vamale datorate pentru bunurile mobile introduse în ţară în baza unor contracte de leasing se calculează la valoarea reziduală, niciuna dintre aceste situaţii neregăsindu-se în cauză.

Recurenta a susţinut că nici dispoziţiile art.7 din Ordonanţa Guvernului 51/1997 nu sunt incidente în speţă, nu s-a pus problema schimbării naturii juridice a contractului ca urmare a intervenţiei unei cauze care a determinat încheierea acestuia mai devreme de termenul limită de 1 an şi nici nu a fost imputabilă reclamantei încheierea contractului pe un termen mai scurt decât cel de 1 an.

Nici reclamanta şi nici instanţa nu au demonstrat nelegalitatea şi netemeinicia măsurilor dispuse de autoritatea vamală sau că există o cauză de nulitate a actului emis de reclamantă şi doar acceptat de organul vamal.

S-a mai invocat respingerea în mod greşit a excepţiei lipsei de interes în raport de dispoziţiile art.266 Cod vamal, nefiind justificat interesul reclamantei de a promova calea de atac întemeiată pe aceste dispoziţii, întrucât decizia de regularizare atacată nu conţine o măsură dispusă de autoritatea vamală cu privire la aplicarea reglementărilor vamale în materia leasing-ului, ci este rezultatul voinţei proprii a contestatoarei, fiind emis şi depus la autoritatea vamală, prin comisionarul în vamă, în numele şi pe seama sa.

Conform Ordinului nr.7982/2006, decizia pentru regularizarea situaţiei operaţiunilor vamale deschise în baza art.27 alin.2 din Ordonanţa Guvernului 51/1997 produce aceleaşi efecte din punct de vedere juridic ca şi declaraţia vamală în detaliu. Răspunderea, decurgând din depunerea acesteia, revine titularului acesteia, în speţă, reclamantei.

În condiţiile în care autoritatea vamală nu a contribuit la întocmirea acestui document, reclamanta nu justifică interesul în promovarea căii de atac întemeiate pe disp. art.266 Cod vamal.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate şi a disp. art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile prin analogie dispoziţiile art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului 51/1997 şi în consecinţă că pârâta ANV ar avea obligaţia de a calcula taxele vamale la valoarea reziduală a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing nr.DF 7192/23.03.2005 încheiat de reclamantă cu utilizatorul TMP.

În baza acestui contract, reclamanta a întocmit declaraţia vamală de import nr.IMA/11358/27.05.2005 prin care a importat un autovehicul marca "Chevrolet" Kalas, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import, conform art.27 alin.2 din Ordonanţa Guvernului 51/1997. Din cauza neplăţii de către utilizator a ratelor contractuale, la data de 19.07.2007 a intervenit rezilierea contractului de leasing.

Prin documentul de regularizare nr.220/26.07.2007 întocmit de reclamantă prin reprezentantul său în vamă, SC O. G. E. SRL, acceptat şi înregistrat de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a drepturilor de import la valoarea de intrare a bunului în ţară.

Curtea, apreciază că aceasta este valoarea în raport de care trebuia stabilită obligaţia reclamantei de plată a drepturilor de import, nefiind incidente dispoziţiile art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului 51/1997, conform cărora taxele vamale datorate pentru bunurile mobile introduse în ţară în baza unor contracte de leasing se calculează la valoarea reziduală în cazul în care utilizatorul din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, precum şi în cazul achiziţionării bunurilor introduse în ţară în baza  unor contracte de leasing. În ambele situaţii, utilizatorul are obligaţia de a achita taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.

Acest text de lege reglementează în mod expres şi limitativ cazurile în care valoarea reziduală a bunului este avută în vedere pentru calcularea taxelor vamale, în  ambele cazuri, cel care are obligaţia achitării taxelor vamale calculate în acest mod fiind utilizatorul şi nu societatea de leasing.

Mai mult, cele două ipoteze legale au în vedere situaţia derulării contractului de leasing pe toată perioada prevăzută în contract.

Or, în cauză, contractul de leasing a fost reziliat înainte de expirarea termenului convenit de părţi, la mai mult de un an de la data încheierii.

Nici dispoziţiile art.7 din Ordonanţa Guvernului 51/1997 nu sunt aplicabile în cauză, acestea făcând referire la situaţia încetării contractului de leasing din culpa utilizatorului sau prin dispariţia totală a bunului prin furt, daună totală, distrugere totală definită  potrivit legii, survenită înainte de împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a contractului, caz în care contractul nu îşi schimbă natura, bunul fiind tratat fiscal şi contabil ca bun, obiect al unui contract de leasing.

În consecinţă, documentul de regularizare a cărui anulare o solicită reclamanta a fost întocmit cu respectarea disp. Ordonanţa Guvernului  51/1997, valoarea taxelor vamale fiind în mod corect stabilită în funcţie de valoarea de intrare a bunului în ţară.

În mod legal, pârâta a acceptat acest document constatând că încheierea regimului de import temporar în sistemul leasing s-a realizat înainte de expirarea termenului prevăzut în contractul de leasing şi a termenului acordat de autoritatea vamală, astfel încât potrivit art.266 alin.1 lit.b din Codul vamal, datoria vamală a luat naştere prin nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală.

Susţinerea recurentei că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes nu poate fi reţinută, Curtea apreciind că reclamanta justifică un interes în promovarea prezentei acţiunii, folosul practic urmărit prin formularea acţiunii fiind calcularea taxelor vamale la valoarea reziduală a bunului importat şi nu la valoarea de intrare a bunului în ţară.

Faptul că decizia de regularizare atacată nu conţine o măsură dispusă de autoritatea vamală, ci este rezultatul voinţei proprii a reclamantei nu este de natură să o lipsească pe reclamantă de posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului în privinţa căruia apreciază că există o cauză de nulitate, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, constatând aplicarea în mod eronat de către instanţa de fond a dispoziţiile art.7 şi art.27 alin.4 din ordonanţa Guvernului 51/1997 la o situaţie de fapt care nu intră sub incidenţa acestora, Curtea reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sentinţa fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare