Potrivit Codului de procedură fiscală obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal îl reprezintă anularea deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia pe cale administrativă.

Potrivit Codului de procedură fiscală obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal îl reprezintă anularea deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia pe cale administrativă. Câtă vreme există o decizie de soluţionare a unei contestaţii formulate împotriva unui proces – verbal de control, decizie neatacată, instanţa nu poate verifica legalitatea actului inferior, respectiv a procesului – verbal de control.

Interpretarea textelor legale este apanajul instanţei de judecată iar preluarea modului de interpretare proprie expertului desemnat în cauza practic echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Prin sentinţa nr. 3101/19.12.2007 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.3668/96/2007, s-au respins excepţiile tardivităţii formulării modificării cererii de chemare în judecată şi a prematurităţii formulării contestaţiei invocate de pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Vel Fungo SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Vamală Braşov – Serviciul Supraveghere Vamală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi s-a dispus anularea parţială a procesului-verbal de control nr.144/20.10.2005, încheiat de pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov – Serviciul de Supraveghere Vamală până la concurenţa sumei de 212.935.130 lei, sumă stabilită prin expertiza contabilă întocmită de experta Dorgo Minodora şi s-a menţinut dispoziţia privind suspendarea executării procesului-verbal de control contestat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că  în cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate prin care s-a stabilit că suma datorată de reclamantă este mai mică decât cea din procesul-verbal de control şi ca urmare acesta trebuie anulat în parte.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A.N.V. prin D.R.A.V. Braşov  şi a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului s-a menţionat că prima instanţă a respins excepţiile tardivităţii formulării modificării cererii de chemare în judecată şi a prematurităţii formulării contestaţiei, iar pe fond a interpretat greşit art.19 din HG nr.244/2001.

S-a menţionat că în situaţia în care Autoritatea Vamală nu este informată cu privire la schimbarea destinaţiei unui bun introdus în ţară se aplică legea generală, respectiv art.34 alin.2 din HG nr.1114/2001, câtă vreme legea specială, respectiv art.19 din HG nr.244/2001 face referire doar la situaţia în care se respectă obligaţia de anunţare a autorităţilor vamale cu privire la schimbarea destinaţiei unui bun.

S-a arătat că expertul contabil în modul de calcul a stabilit incorect datoria vamală, luând în calcul o dată greşită prin interpretarea greşită a textului de lege mai sus menţionat.

DGFP Harghita a formulat de asemenea recurs împotriva aceleiaşi sentinţe solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivele de recurs s-a arătat că prin procesul-verbal de control nr.144/2005 organele vamale au stabilit datoria vamală pentru un autoturism în ţară şi vândut ulterior fără ca societatea reclamantă să înştiinţeze autoritatea vamală cu privire la schimbarea regimului vamal.

S-a arătat că astfel societatea nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de art.71 din Legea nr.141/1997 cu privire la informarea autorităţilor vamale pentru aplicarea regimului vamal corespunzător, iar valoarea în vamă s-a calculat la cursul de schimb valutar valabil în ziua constatării schimbării destinaţiei bunului.

S-a menţionat că reclamanta a beneficiat de prevederile art.211 din Legea nr.133/1999 la data introducerii bunului în ţară, însă în momentul schimbării destinaţiei bunului nu a mai îndeplinit condiţiile pentru a mai beneficia de aceste dispoziţii.

S-a arătat că valoarea în vamă a fost calculată potrivit pct.19 din HG nr.244/2001.

S-a invocat şi art.394 din HG nr.1114/2001 care prevede că autoritatea vamală care are în atribuţii efectuarea de controale ulterioare, verifică periodic dacă mărfurile importate(…)au fost utilizate potrivit destinaţiei declarate şi înscriu în rubrica 5 din autorizaţie rezultatele controlului.

În cazul în care mărfurile urmează să fie utilizate în alte scopuri decât destinaţia declarată sau autoritatea vamală constată că au fost utilizate în alte scopuri, sunt aplicabile prevederile art. 71 din Codul vamal al României. Elementele de taxare în baza cărora se calculează drepturile de import sunt cele în vigoare la data schimbării destinaţiei, valoarea în vamă fiind cea declarată la data importului. Încasarea drepturilor de import se face în baza procesului-verbal de control sau, după caz, a actului constatator întocmit de autoritatea vamală.

Dacă mărfurile importate nu au putut fi utilizate pentru destinaţia declarată din motive justificate, datorate importatorului sau mărfurilor, restituirea acestora expeditorului iniţial sau distrugerea sub control vamal, potrivit legii, nu se consideră schimbare a destinaţiei în sensul art. 71 din Codul vamal al României şi nu se datorează drepturi de import. Dacă mărfurile au fost sau nu au fost utilizate potrivit scopului declarat şi apoi au fost vândute în vederea exportului, se consideră schimbare de destinaţie şi se încasează drepturile de import potrivit prevederilor alin. (2).

Cu privire la calculul datoriei vamale s-a invocat şi dispoziţiile art.144 şi 148 din Legea nr.141/1997.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor, susţinând faptul că expertul în mod corect a stabilit care este valoarea în vamă a bunului.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta  a introdus în ţară o autoutilitară NISSAN la data de 27.12.2001, beneficiind de scutire de la plata taxei vamale potrivit art.21 ind.1 din Legea nr.133/1999.

Acest text de lege prevede scutirea pentru bunurile „care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii”.

 La data de 19.11.2004 autoutilitara a fost vândută conform facturii seria HR ACA nr.7784759.

Deoarece societatea nu a informat autoritatea vamală pentru aplicarea regimului vamal corespunzător, aceasta a stabilit obligaţiile vamale în baza procesului-verbal de control nr.144/20.10.2005.

Prima instanţă a analizat acest proces verbal de  control, deoarece acesta a fost singurul act administrativ atacat de către reclamantă.

DRV Braşov (fila 28 dosar fond) a invocat excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, deşi nu există nici o modificare a acţiunii.

Poziţia acestei pârâte a fost determinată de faptul că ulterior înregistrării acţiunii DGFP Harghita a emis decizia nr.65/15.12.2005 (filele 25-32).

Aceasta a şi fost comunicată reclamantei potrivit dovezii de la fila 32.

Prima instanţă a respins tardivitatea cererii de chemare în judecată, fără ca o astfel de modificare să existe.

Astfel a analizat o modificare inexistentă, stabilind totuşi că aceasta nu e tardivă.

De asemenea, a anulat un proces-verbal de control în condiţiile în care la data pronunţării hotărârii era deja emisă decizia nr.65/2005 a DGFP Harghita, decizie care îşi produce efectele, nefiind atacată.

Câtă vreme există un act superior instanţa nu se putea pronunţa asupra celui inferior, deoarece procesul-verbal atacat prin acţiune a fost deja analizat prin decizia nr.65/2005, contestaţia formulată împotriva acestuia, fiind respinsă.

O altă chestiune pe care dorim să o evidenţiem este aceea că prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea datoriei vamale.

Expertul a interpretat textele de lege aplicabile, iar instanţa a ţinut seama de interpretările acestuia.

Fără a face aprecieri asupra modului de calcul al datoriei vamale amintim că instanţa este cea care interpretează textele de lege şi dispune expertului efectuarea calculului în funcţie de cele stabilite de instanţă.

Astfel, prima instanţă trebuia să interpreteze textul de lege şi dacă ar fi constatat că valoarea la care trebuia să se raporteze la calculul taxelor vamale este alta decât cea indicată de organele vamale, să dispună efectuarea unor noi calcule de către expert.

Dacă însă ar fi constatat că în mod corect organele vamale s-au raportat la valoarea în vamă calculată la cursul de schimb valutar valabil în ziua constatării schimbării destinaţiei bunurilor, efectuarea unei expertize ar fi fost inutile.

În consecinţă, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul deoarece procesul s-a soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, a casat hotărârea  atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare prima instanţă va identifica solicitările reclamantului, respectiv va pune în discuţie obiectul acţiunii în raport de existenţa deciziei nr.65/2005 a DGFP Harghita, va reanaliza excepţiile invocate de pârâte şi va ţine cont de celelalte constatări din cuprinsul prezentei decizii, în situaţia în care va respinge excepţiile şi va soluţiona pe fond cauza.

Domenii speta

Spete similare